Apocalipsa pe un forum de mămici

În vremuri de restriște te trezești procrastinând pe Internet în colțuri la care altminteri nici cu gândul nu gândeai. Eu zilele astea am petrecut mult timp pe forumul Mumsnet. Nu mai țin minte cum am nimerit acolo, dar încet-încet am fost absorbită ca în nisipuri mișcătoare, și mă întorc iar și iar fără să-mi dau seama de ce. Ce e Mumsnet, mă întrebați? Ei bine, e un forum britanic pentru mămici, în special mămici din clasa de mijloc și mai sus, dintre care foarte multe nu-s în câmpul muncii și stau acasă dedicându-se familiei: un fel de Betty Draper cu conexiune la Internet, pe care ți le imaginezi îmbrăcate still anii 50 cu sutiene conice și fuste largi.

Ca orice comunitate de nișă, Mumsnet are propriul argou, în special prescurtări și acronime (v-am mai zis ce mult le plac britanicilor acronimele, nu?). Poți găsi în arhivă postări ca acestea:

„IS se închide în baie cu orele ca să stea pe vece, în timp ce eu trebuie să am grijă de IB și IF singură, mai ales că DCAC are un IB cu apendicită și n-a mai venit. SEN? O fi din cauză de MF? Nu-mi doream MF, îmi doream un PMG. VCAF?”

Vizitatorul nepregătit se va uita la aceste vorbe precum curca-n lemne, dar cunoscătorul știe să descifreze mesajul:

„Bărbată-miu se închide în baie cu orele ca să stea pe vece, în timp ce eu trebuie să am grijă de copii noștri, un băiat și o fată, de una singură, mai ales că dădaca noastră are un fiu cu apendicită și n-a mai venit. Sunt eu nerezonabilă? O fi pentru că mi-a venit ciclul? Aș fi preferat să fiu însărcinată, ce-i drept, tot aștept un test de sarcină pozitiv. Voi ce ați face?”

Influența socio-economică a forumului Mumsnet e recunoscută în spațiul internetic din UK, așa că varii personalități se înghesuie să apară la sesiuni de chat acolo (inclusiv David Cameron și Hillary Clinton, de pildă). Mumsnet e de asemenea celebru pentru ostilitatea intensă a forumistelor față de oamenii trans, care le-a atras porecla de Prosecco Stormfront (Stormfront e un forum pentru naziști, în caz că nu știați), precum și pentru varii dileme existențiale care iau conceptul de First World Problems și îl duc atât de departe încât ajunge practic în cu totul altă galaxie unde a înțărcat mutul iapa:

„Soțul meu își bagă penisul într-un pahar cu apă după ce facem sex, de fiecare dată. E normal?”

„Soțul meu vorbește ca un pirat de fiecare dată când facem sex. E normal? Precizez că nu e marinar.”

„Băiețelul meu a făcut un penis de lut de care e foarte mândru. De obicei băgăm la cuptor toate sculpturile lui de lut și le păstrăm pe pervaz. Cum fac să îl refuz de data asta?”

„Niște oameni fac sex în tufișul de lângă casa mea în fiecare noapte cam la ora la care îmi plimb eu câinele. Oare să le fac observație? Voi ce ați face?”

„Mi-am botezat fetița Calais, ce părere aveți de numele ăsta?”

„Logodnicul meu mi-a dat un inel de 1300 lire, adică mult mai ieftin decât mă așteptam. Sunt nerezonabilă dacă-i zic să-l ducă înapoi?”

„Îmi vopseam gardul și am șpreiat din greșeală vopsea pe un porumbel care acum nu mai mișcă. Să arunc cu apă pe el?”

În ultima vreme forumul Mumsnet a fost acaparat în mod inevitabil de subiectul epidemiei, ocazie cu care am aflat multe lucruri utile. Unele dintre aceste informații îți fac părul măciucă: unele forumiste s-au îmbolnăvit de coronavirus, și se pare că „forma ușoară la tineri” a bolii, de care se zicea că nu e mare chestie, e chiar foarte des o pneumonie de vreo lună în care nu poți să te duci nici până la baie fără să-ți pierzi suflul.

În același timp, multă lume a asimilat mesajul inițial că toți „trebuie să facem boala” pentru imunitate generală (o aberație care n-avea nici un fundament logic), așa că unele forumiste simt că e chiar datoria lor patriotică în calitate de femei tinere și sănătoase să se îmbolnăvească cât mai repede ca să protejeze cetățenii vulnerabili (???). Am mai zis-o: românii au conspiraționită, britanicii au în număr prea mare credulită- vorbele conducătorilor sunt înghițite pe nemestecate și fără gândire critică.

Lăsând la o parte aceste lucruri întristătoare, însă, am mai avut și alte revelații:

Lipsa de politețe e mai rea decât coronavirusul

„Tocmai am primit acest SMS de la medicul meu de familie:

DIN CAUZA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS, ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, CLINICA X VA EFECTUA NUMAI CONSULTAȚII TELEFONICE INIȚIAL.

Nu vi se pare un mesaj inutil și extrem de nepoliticos, mai ales că e scris cu majuscule? N-am mai fost acolo de un an, nu e ca și cum le băteam la ușă să îi deranjez! Am făcut imediat plângere la clinică din cauza acestui comportament agresiv!”

Majusculele sunt, pare-se, o crimă oribilă în Marea Britanie, chiar și pe timp de pandemie: o mămică se plânge de un mesaj „extrem de nepoliticos” trimis de o profă copiilor care învață de acasă zilele astea.

„ATENȚIE, NU VOM MAI REPETA MATERIA PENTRU COPIII CARE NU ȘI-AU FĂCUT TEMA PENTRU LECȚIA PRECEDENTĂ!”

„Este îngrozitor”, e de acord altă forumistă cu usernameul VinșiBrânzică. „Sunt absolut șocată că o profesoară ar putea trimite un asemenea mesaj!” Ce-i drept, în UK părinții sunt obișnuiți să audă numai eufemisme fără conținut despre cum se descurcă progeniturile la școală (Gogu va scrie în curând, nu glumesc, un roman întreg pe tema asta)- bănuiesc că în aceste timpuri dificile, unii profesori or fi cedat nervos, că sunt și ei oameni.

Carantina prelungită provoacă orbire sau măcar chiorenie acută, altfel nu-mi explic postările astea: 

Rishi Sunak e tipul cu finanțele în actualul guvern britanic și înainte de criza cu coronavirusul n-a apărut la teve mai deloc, dar de când cu pandemia l-au trimis să țină câteva conferințe de presă, iar femeile de pe Mumsnet ling ecranul ori de câte ori apare. Și nu înțeleg. Serios că nu. Omul arată ca o versiune umană a agrafei ăleia vorbitoare care apărea pe vremuri în Microsoft Word să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor.

Dar se poate și mai rău de-atât:

Ăsta e Chris Whitty:

CE E ÎN NEREGULĂ CU FEMEILE BRITANICE?????

Vaccinul (încă inexistent) e mai rău decât coronavirusul

Foarte Olivia Steer, nu? Presupun că mămicile din clasa de mijloc și mai sus sunt la fel peste tot în lume.

Și așa mai departe, sunt dependentă- a venit sfârșitul lumii și eu citesc forumuri pentru mămici. Apropo, nimic nu te face mai fericit să n-ai copii decât frecventarea unui forum de mămici.

Cam atât deocamdată, să rămânem sănătoși și fără corona ca să ne putem irosi viețile pe net în continuare.

4 gânduri despre „Apocalipsa pe un forum de mămici”

  1. Daa, am citit si eu odata un forum de mamici! Si nici macar n-am avut scuza stresului provocat de pandemie. 😛 Imi e clar ca genul asta de “lectura” da dependenta, pentru ca, desi imi propuneam sa nu mai intru pe acolo (asta pe care-l citeam eu era din Ro, prin urmare pe langa postarile stupide erau si unele extrem de agresive, in care “mamicile se puneau una pe alta la zid 🙈), nu stiu ce aveam, dar tot nu ma puteam abtine 😂 Iar ideea principala pe care am extras-o fix asta a fost: ce fericita sunt ca n-am copii! 😂

    1. Andra, faptul ca ai copii nu te face mai desteapta sau mai proasta. Alea de pe forum nu erau niste genii inainte de a avea copii.

    2. Și mămicile britanice de pe Mumsnet sunt foarte arțăgoase și rele. Era zilele trecute o tipă, mamă singură, care povestea cum s-a îmbolnăvit grav de Corona, copilul ei de 8 ani a sunat la ambulanță dar ambulanța a refuzat să vină, așa că femeia și-a luat rămas bun de la copil pentru că a crezut că moare- din fericire și-a revenit până la urmă. Rezultatul a fost că alte mămici au luat-o la refec că și-a traumatizat copilul vorbind cu el despre moarte, o mamă denaturată, ce mai.

      1. și nu le-a zis nimeni ”și era mai bine să nu zică nimic și să moară și copilul ăla să aibă un șoc cât Buckingham palace în loc de un șoculeț cât un apartament cu un dormitor în partea proastă a Londrei, că vai, ființele vii mai și mor”?!
        plus că la 8 ani e extrem de posibil ca acel copil să mai fi întâlnit moartea: un străbunic, o bunică, un vecin vârstnic, hamsteru’ cățelu’…..

        iar eu sunt mai rău ca alea pt că mă ambalez aici ca o motocicletă din cauza unor idioate pe care n-am să le cunosc în veci (sper)…. 🙂
        dacă mă bucur că n-am copii nu e pt pot să mă uit la filme, să citesc, să lucrez de acasă sau să mă îmbăt, ci pt că nu trebuie să am de-a face cu asemenea specimene. sunt o ființă destul de răbdătoare, prea răbdătoare, dar și când mi se termină….

Comentariile sunt închise.