Nostalgie și BECURI

Bună ziua și Happy Sărbători, stimați telespectatori. Primele mele alegeri ca cetățean britanic au mers prost și murim cu conservatorii de gât, la anul se realege și Trump, mai nou iarna e ca vara, dampulea unui mare om de stat român, și om lua foc cu toții în timp ce bogătanii se închid în buncăre- pe scurt n-avem mari motive să ne bucurăm și să cântăm, dar măcar avem niște zile libere. Am văzut că în România lumea se-ntrece în povești emoționante despre revoluție,  dar eu încă făceam pipi pe mine când s-a întâmplat revoluția, n-am nimic de zis, deși e încurajator să afli câtă lume are amintiri foarte detaliate despre propria vitejie și că absolut nimeni n-a făcut pipi pe el însuși la o vârstă mai înaintată.

În orice caz s-ar putea spune că zilele astea sunt despre nostalgie oriunde te-ai afla, nu doar în România. Toată lumea e nostalgică după ceva din trecut care e posibil nici să nu fi existat vreodată, de pildă Masa De Crăciun În Familie care arată ca într-un poster Coca-Cola de pe vremea lui Eisenhower. Vreo lună mi s-au plâns oameni că sunt nevoiți să meargă la familiile lor în ziua de Crăciun, sau că vin familiile la ei, că e un coșmar, părinții lor sunt niște Brexitiști UKIPiști homofobi insuportabili, părinții soților și amorezilor lor sunt de-a dreptul psihopați, copiii fraților și verilor sunt niște bestii scăpate din Iad mânjite cu sânge și sos de ciocolată pe la gură, mâncarea e numai friptură dată prin făină deși ei sunt vegetarieni și alergici la gluten. Când eu confirm nonșalantă că la mine nu vine nici o rudă, și nici nu mă duc la vreo rudă, și că n-am mai făcut Masă De Crăciun În Familie (MDCÎF) de ani de zile (sau poate niciodată), se lasă o tăcere ciudată, nu mi-e clar dacă e milă sau invidie,poate un pic din amândouă.

E destul de clar, dincolo de văicăreala conversațională tradițională la britanici, că oamenii ăștia nu sunt tocmai fericiți la propriile MDCÎFuri, dar MDCÎFul rămâne o chestie aspirațională și inspirațională, nostalgie pentru un vis auriu imaginar cu mama, tata, copiii, bunicii și câinele strânși în jurul mesei îmbelșugate la lumina bradului, zâmbind cu gura până la urechi și declarându-și afecțiune reciprocă în timp ce mama le pune ceva în farfurie tuturor fără să obosească. „Trebuie să fie o chestie minunată să petreci sărbătorile în felul ăsta”, mi-a zis într-o conversație pe subiect un alt om fără experiența MDCÎFului. Eu nu știu ce să spun, sună destul de obositor, mai ales pentru mama care pune în farfurii.

Nu-mi dau seama cine a hotărât că estetica Crăciunului a atins perfecțiunea acum 65-75 ani, personal nu sunt fan Dean Martin și imprimeuri înflorate, dar cu nostalgia nu te pui.  Iată ce am găsit la târgul de Crăciun din cartier:

Singura chestie de sărbători mai importantă decât nostalgia sunt BECURILE. Iar becurile astea urmează și ele o ierarhie socială. De pildă, e de bun gust să plătești vreo douăjde lire ca să te plimbi vreo oră noaptea printr-o rezervație horticulturală sau curte a unui domeniu aristocratic decorată cu beculețe în aranjamente mai mult sau mai puțin experimental-hipsterești. Chestiile astea se cheamă light trails și fac și io asta în fiecare an cu Gogu, că doar suntem intelectuali burghezi. Pe de altă parte, e de mai puțin bun gust să-ți pui o groază de beculețe pe casă ca Chevy Chase în National Lampoon Christmas Vacation, motiv pentru care asemenea lucruri găsești numai pe străzile mai muncitorești. Iată ce am zărit pe casele din cartier:

Cea mai tare era însă o casă care avea un întreg performance atașat, cu o hologramă la fereastră prin care îl puteai vedea pe Moș Crăciun dând o spargere în dormitorul oamenilor, cu tot cu o coloană sonoră la volum maxim de HoHoHouri care sugerau o partidă de sex într-un tufiș.

Trebuie să mă credeți pe cuvânt că era de mare efect
Trebuie să mă credeți pe cuvânt că era de mare efect

Fac mișto numa’ de invidie, noi stăm la apartament și nici măcar n-avem balcon. Am încercat să punem o coroană de beteală cu sclipici pe ușă, dar a căzut, că n-avem voie s-o lipim ca lumea (e în contractul de închiriere.)

La anul și la mulți ani!

P.S: Apropo de nostalgie, m-am uitat și eu la montajul de 3 ore despre 30 de ani de democrație, și mi-a adus aminte de vremurile când eram studentă la Jurnalism și toți făceam voxuri cu prieteni și rude sau inventate de-a dreptul, că ne era lene să facem interviuri pe bune.

2 gânduri despre „Nostalgie și BECURI”

  1. De Craciun m-a sunat o ruda, printre altele ma compatimea ca nu mananc toba, lebar si carnati de Craciun. I-am adus aminte ca astea sunt specialitati germane si ca pana sa vina strabunici din Ardeal la noi in sat vecinii doar prajeau tot ce se putea si restul il dadeau la caini. Daca imi mai zicea ca si bradul de craciun e o traditie romaneasca ii inchideam telefonul. Pe urma a inceput sa imi zica de un nou mesia care se va naste in romania, o premonitie a mai multor vizionari. Oare e o radicalizare ca si societate sau doar ruda asta e din ce in ce mai batrana? Am mai vazut de curand un doku despre ce rol a avut Facebook in referendumul despre Brexit, au testat de fapt metode de manipulare pentru alegerea lui Trump. O ziarista din UK a facut o investigatie, cred ca a scris si o carte.

    1. Mie nu imi place deloc asa-zisa mancare ‘traditionala romaneasca’ asa ca ma scarpin mereu in cap a mirare de obsesia pentru ea. Personal pot sa enumar fara sa ma gandesc prea mult cel putin 15 natii care au o bucatarie mai interesanta si mai gustoasa.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: