La buena educacion

În trenul de dimineață spre locul de muncă, o mamă foarte glamuroasă și o fiică de vreo nouă-zece ani au o discuție foarte aprinsă aproape de bancheta pe care dormitez eu. Mă uit la ele pe furiș, printre gene.

Mama: Deci, te înscriu la balet sau nu? Hotărăște-te.

Copilul: Chiar trebuie să zic acuma?

Mama: Da, pentru că dacă te înscriu începem de joi, și trebuie să-mi mut tot programul ca să pot să te duc. Deci: te înscriu, da?

Copilul: ….Nu știu…

Mama: Credeam că ne-am înțeles că îți place baletul și vrei la balet. Nu așa am vorbit?

Copilul: …..Da.

Mama: Deci te înscriu, da?

Copilul: (dă din cap afirmativ)

Mama: Bun, scriu acuma mesajul. Atunci de săptămâna viitoare joia ai așa: după școală mergem direct la balet, după aia jazz și step, pe urmă avem o oră jumate în care o să încerc să-ți fac cina, dar trebuie să mănânci repede…și după aia mergem la cântat. OK?

Copilul: …OK.

Mama: Trebuie să te pregătești pentru examenul de cântat, că nu mai e mult și trebuie să faci și partea de risărci și partea de performăns. Ce ți-ai ales? Avem pe listă așa: „Naughty”, „Innocent”, „Candle in the Wind”…

Copilul: „Candle in the wind”.

Mama: Mie îmi place și „Naughty”…dar mă rog, alegi ce vrei tu, de fapt.

Copilul: „Candle in the wind”.

Mama: Ne mai gândim.

La un moment dat cred că am adormit, era prea epuizant să tot aud despre atâtea activități. Noroc că cobor la capăt.

Apoi: Într-un parc din cartier, o companie întreprinzătoare a montat niște aparate de gimnastică. Gratuit, în aer liber, sănătate curată, îți ia diabetul și obezitatea cu mâna, etcetera. Mă duc pe acolo din când în când, mă prefac și eu că dau din mâini și din picioare două-trei minute. Un tată de familie, cu doi copii, băiat și fată, avea planuri mai serioase.

Tatăl: Ce faci pe bicicletuța aia?

Copilul masculin: Păi, îmi place, e distractiv.

Tatăl: Îți pierzi vremea, bicicletuța aia nu-ți lucrează mușchii care ne interesează pe noi.

Copilul masculin: (biciclește)

Tatăl: Auzi ce-ți spun?

Copilul feminin: Tati, eu ce să fac?

Copilul masculin: (se mută de la bicicletuță pe altă bicicletuță)

Tatăl: Ascultă aici ce-ți spun, azi lucrăm mușchii din partea de sus a corpului.

Copilul feminin: (se instalează la un aparat pentru mâini) Tati, îmi lucrez mușchii din partea de sus!

Tatăl, către copilul masculin: Te rog să vii încoace și să faci ce-ți spun eu, irosim timpul degeaba și nu ne facem programul de pregătire.

După nește minute bune în care tatăl își mână fiul printre aparatele incorecte spre alea corecte ca pe un țap, copilul masculin e în sfârșit instalat la o chestie pe care o ridici în sus cu brațele și pare foarte grea și mă scuzați că nu știu cum se numește, eu nu mă duc la sală ca oamenii care vor să trăiască veșnic. Copilul masculin e minuscul și pufăie din greu încercând să ridice chestia de ridicat.

Copilul feminin: Tati, am făcut 50!

Tatăl, către copilul masculin: Dă-te jos să-ți arăt cum se face.

Copilul masculin, îmbufnat: Pare foarte ușor când faci tu. Dar e greu. Și e plicticos.

Tatăl: O fi plicticos dar e parte din programul nostru, haide, așază-te la loc să-ți arăt cum se face. Stai cu spatele drept, respiră…

Copilul feminin, țopăind în jurul lor, invizibilă: Tati, eu ce exerciții să mai fac? Tati, eu ce să fac?

Mie nu mi-a spus nimeni să plec de pe bicicletuță, dar am plecat oricum, că prea multă gimnastică mă obosește.

Uneori mă întreb: dacă aș fi fost mai puțin leneșă și încăpățânată când eram copil, și ai mei mai autoritari, dacă aș fi făcut și eu 50 de chestii interesante ca să-mi construiesc o carieră până la doișpe ani- oare acum aș fi fost celebră și bogată?  Oare n-ar mai fi trebuit să-mi pun probleme existențiale expirate, gen, ce vreau să mă fac când o să fiu mare, sau: o să mi se îndeplinească vreodată măcar 1% dintre vise și aspirații?

Dar îmi trece repede, îmi amintesc că doar unu la mie din oameni pot să devină celebri și bogați, maxim, și după aia mă gândesc: dacă rămâneam și ne-celebră, și cu copilăria futută?

6 gânduri despre „La buena educacion”

      1. Mda, si eu ma indoiesc. In plus, faptul ca maica-sa o chinuie cu balet, jazz, step si cantat ma face sa cred ca n-o sa reuseasca sa straluceasca in nici una din ele, macar pentru simplul faptul ca n-o sa mai aiba suficienta energie. 😦

  1. Daca stau sa ma gandesc ce rata mare de sinucideri este in randul celebritatilor nu imi face impresia unor oameni prea fericiti. Pana la urma asta e un scop principal in viata. Era o discutie aici ca au facut locurile de joaca pentru copii atat de sigure ca nu mai au nici un chef sa se joace acolo. O mare prostie, in copilarie mi-am rupt mana odata si mi-am spart capul de vreo 3-4 ori ca de altfel toti vecinii mei dar nu pot sa zic ca nu m-am distrat.

    1. Mda, toti o sa murim si toate realizarile sunt efemere, in principiu, asa ca scopul principal in viata ar trebui sa fie sa ne simtim cat mai OK cat existam.

      1. Sa cauti cine e cel mai de succes cantaret din toate timpurile, cel care a vandut cele mai multe albume. O sa ai o mare surpriza. Phil Collins a vandut mai multe albume ca Jackson sau Madona, Pink Floyd sau Metallica.

Comentariile sunt închise.