Portugalia, foaie de laudă și nu numai

Vara asta am fost în vacanță în Portugalia. De ce în Portugalia? Nici eu nu sunt foarte sigură, dar acum niște ani am văzut într-o poză tramvaiele galbene din Lisabona și am ajuns la concluzia că aș vrea să vizitez Portugalia. Îmi plac din cale-afară trenurile, trenulețele, tramvaiele și alte chestii care merg pe șine. Nu știu care a fost motivația pentru Gogu. Cred că eu am fost motivația. Sau faptul că părinții lui n-au fost niciodată în Portugalia, iar Gogu și părinții lui sunt cei mai competitivi oameni pe care i-am cunoscut vreodată pe planeta Pământ, inclusiv între ei.

Tramvaiul galben fără cai

După cum știți, eu nu (mai) zbor cu avionul, datorită unor pitici pe creier pe care am decis să-i prezint altor cetățeni (cu destul succes) drept dorință ecoactivistă de a salva planeta. Așa că distanța Londra-Portugalia a fost străbătută mai întâi cu trenul prin Franța, apoi cu o mașină închiriată din Spania. Detaliile acestui drum dus-întors mirific, într-un articol viitor. Care sunt concluziile vacanței în Portugalia? Mie mi-a plăcut: mâncare bună și ieftină, vin bun și ieftin, vreme frumoasă, arhitectură interesantă, etcetera. Gogu s-a întors cu o antipatie pentru Portugalia similară cu a scriitorului de telenovele radio Pedro Camacho din „Mătușa Julia și Condeierul” pentru Argentina. De când a fost în Portugalia, Gogu descrie orice lucru prost făcut drept o treabă portugheză. Gogu a dat bani unor fete care cântau la vioară pe stradă în Lisabona pentru că strângeau bani să studieze în altă țară: „Bietele fete. Vor să scape din Portugalia. E un țel nobil”.

Ce-i drept, Gogu a avut misiunea ingrată de a șoferi prin Portugalia, ceea ce e posibil să-i fi afectat percepția în mod negativ. Nu doar că Portugalia are autostrăzi cu plată, ca multe alte țări, dar procedura de a plăti taxa respectivă e ca un examen cu întrebări-capcană. Autostrăzile sunt manageriate de două firme diferite, fiecare cu șpilul ei. Una dintre ele are două metode de plată: la barieră cu ghișeu, și în mod electronico-automat pe alt drum printr-un dispozitiv special („transponder”) inclus în mașina-propriu-zisă.  Dacă n-ai dispozitiv și o iei la răscruce pe drumul pentru oamenii cu dispozitiv, ai băgat-o pe mânecă; din fericire, noi am reușit să evităm această greșeală. Buba a apărut cu compania de autostrăzi nr 2, care acceptă numai plăți electronice. Ca să poți plăti pentru un vehicul străin, trebuie să te înregistrezi cum intri în țară la un soi de ghișeu situat într-o rână pe marginea autostrăzii, unde nu te poți opri dacă nu știi deja că e acolo pentru că, evident, vii cu viteză mare pe autostradă.

Ca să remediem eroarea și să nu ne pricopsim cu ditamai amenda, eu și Gogu ne-am apucat să vânăm prin Porto o cartelă preplătită pentru firma de autostrăzi, care cartelă se vinde numai la un anumit tip de oficiu poștal. La coadă la poștă erau numai vreo trei oameni, dar tot a trebuit să ne luăm un bon de ordine de la un aparat de bonuri, deși până la urmă ordinea nu s-a respectat și o tanti s-a băgat în fața noastră, sub ochii impasibili ai unui funcționar poștal care picotea între două cărți frumos colorate expuse la vânzare: PĂCAT DULCE (o carte de bucate, cred) și COLECȚIONARUL DE PĂCATE (ceva romanticos, cred). În spaniola mea de telenovelă, m-am străduit să explic lui nenea problema noastră (în Portugalia, lumea nu prea le are cu engleza, dar toți cred că vorbesc spaniolă), și cu chiu-cu vai ne-am ales cu o cartelă pentru autostradă.

„Putem să verificăm online câți bani mai avem pe cartelă?” am întrebat eu, cu naivitatea unei Esmeralde care crede că Jose Luis Fernando o s-o ia de nevastă când e însărcinată. „Bineînțeles că nu”, a răspuns nenea în portospaniolă. „Puteți să sunați la un număr de telefon ca să întrebați, dar nu prea răspunde nimeni. Mai bine vă notați și adunați voi tarifele, sunt trecute pe niște panouri pe marginea drumului din loc în loc.” Apoi ni s-a explicat că trebuie trimis un semese la un anumit număr ca să activăm cartela. Cartela nu s-a activat. Am trimis semeseul din nou. Cartela tot nu s-a activat. Iarăși am trimis, etcetera. Într-un final glorios, s-a rezolvat cu o reclamație via email, deși tot nu știm dacă aveam suficienți bani pe cartelă sau o să ne pocnească o amendă de la închirieri mașini la un moment dat.

După acest incident cu care a început sejurul pe teritoriu portughez, birocrația lusitană a continuat să ne amuze (mai precis, pe mine) și stupefieze/enerveze (pe Gogu). Am remarcat cu interes că în metroul din Porto se anunța re-numerotarea zonelor de transport în mod extrem de intuitiv, de pildă zona N3 devine zona VCD3 și zona N1 devine zona MAI2. Un automat pentru țigări funcționa numai pe bază de carte de identitate portugheză; mașina de cumpărat bilete de metrou cerea nu știu ce dovadă că ești contribuabil portughez. Cofetăriile din Portugalia fac prăjituri absolut senzaționale, dar nu prea am înțeles de ce primești vreo trei bonuri, întâi un bon cu comanda, apoi un bon cu factura, apoi un bon cu chitanța la factură sau ce dracu’ o fi, și altă chestie pe care n-am înțeles-o a fost de ce veceurile din aceste cofetării minunate au ușa transparentă. Adică, mă rog, eu am fost doar în vreo trei, poate există și cofetării portugheze cu uși normale, dar în alea în care am fost eu m-am confruntat cu această problemă. Totuși, ca să fiu onestă, într-una dintre ele s-a dovedit a fi un avantaj, ușa transparentă s-a blocat și am reușit să scap cu ajutorul unor femei care se spălau pe mâini la chiuvetă și care după ce m-au văzut făcând pipi prin ușa transparentă mi-au văzut și manevrele disperate de a deschide ușa post-pipi. Poate de aia e ușa transparentă? Ca să te ajute buni samariteni când rămâi blocat în vece?

Apogeul pasiunii portugheze pentru bonuri, bonulețe, facturi și formulare s-a petrecut cu ocazia popasului la o mică rezervație de păsări de pe lângă Porto, unde tocmai avea loc o vizită școlară când am ajuns noi. Extaziat probabil că printre atâția copii care scrolluiau indiferent pe celulare în mijlocul naturii s-au nimerit și doi ciudați pe care chiar îi interesează păsările, un expert păsărar ne-a informat că am nimerit în cea mai specială dintre zilele speciale, când norocoșilor aleși li se face un tur exclusiv al rezervației. Așa că am fost duși prin zonele pe unde de obicei nu e voie să calci, și am privit prin luneta păsărarului, și am aflat o mulțime de chestii interesante inclusiv despre insectele și râmele de p-acolo, Gogu l-a ajutat pe păsărar să care un bulumac extrem de important pentru măsurarea mareei, în fine, a fost mișto. Eram un pic îngrijorați că la plecare o să trebuiască să plătim douăjde euro pentru privilegiu, sau ceva de genul ăsta, dar nu: tot ce au vrut de la noi a fost să completăm un formular cu titlul aproximativ englez FOAIE DE LAUDE. În foaia de laude a trebuit să introduc numele, adresa, numărul de telefon, adresa de email, locul vizitei, data vizitei, ora vizitei, numele păsărarului care ne-a oferit turul (l-am pus să și-l scrie singur), și o evaluare entuziastă de vreo două paragrafe. Și semnătura. N-am putut să plecăm până n-am completat toate rubricile FOII DE LAUDE, da?

Iar când am ajuns înapoi la Londra și mi-am verificat emailurile, am găsit acest mesaj:

„SUBJECT: RĂSPUNS LA LAUDE

Stimată doamnă Nadia Barbu,

În legătură cu laudele pe care le-ați prezentat la Rezervația Naturală Estuarul Douro pe data de 26 iulie anul curent, vă rugăm să consultați documentul atașat.

Cele mai calde urări,

Icsulescu Icsuleanu, Divizia de Audit al Calității.”

Documentul atașat era un PeDeFe cu titlul RĂSPUNS LA LAUDELE NR 373 510 și următorul conținut:

„Stimatei Doamne Nadia Barbu, Număr de referință etcetera

Răspuns la laude

Prin prezentul document luăm la cunoștință laudele exprimate la Rezervația Naturală Estuarul Douro pe data de 26 iulie 2019, și care au avut parte de cea mai bună atenție și intensă stimă din partea noastră.

Cu respect,

Șeful de Birou al Primarului din Gaia

Icsuleanu Icsuloiu.”

Cum ziceau BUG Mafia pe vremuri: se procedează la fel, dar la un alt nivel.

Altă problemă care l-a făcut pe Gogu să mormăie îmbufnat ca un urs înțepat de albine: pare-se, toată lumea de pe planetă a fost în vacanță în Portugalia în același timp, iar în consecință oamenii locului sunt într-o agitație continuă să atragă atenția și portofelul valurilor de turiști. De pildă, o librărie din Porto în care a călcat și JK Rowling când era profesoară de engleză în Portugalia e acum asaltată de fani Harry Potter la orice oră, care fani făceau coadă de-a lungul străzii (îmbrăcați în pelerine Potter-iene) inclusiv într-o zi ploioasă. Iar ca să intri, nu e suficient să aștepți: trebuie să faci rost mai întâi de un bon special (evident!) care costă cinci euro.  În Lisabona, stai la coadă cam o oră ca să te plimbi cu celebrul tramvai galben nr. 28, o relicvă din anii ’30, iar în timp ce stai la coadă ești asaltat de comercianți care încearcă să te convingă că tramvaiul e supraevaluat și turul lor cu titicarul îți oferă o experiență net superioară (deși pe măsură ce ne apropiam de Sfântul Graal al tramvaiului ne mai lăsau in pace și se îndreptau spre coada cozii).

Coadă la librăria atinsă de picioarele lu’ madam Rowling

Apoi, pe străzile din centrul Lisabonei trebuie să refuzi 5-6 chelneri care te cheamă la restaurante numai de la un cap la altul al aceleiași străzi, n-are rost să mai facem totalul. Și te cheamă cu piciorul în prag, nu așa, cu zăhărelul. „Am mâncat deja”, s-a apărat Gogu de un nene chelner foarte insistent. „De ce minți? Când te-am văzut că te uiți după restaurante! Mincinosule!” a strigat nenea cu ură în glas. Cred că s-ar putea face un joc video cu Lisabona sau Porto în care obiectivul e să te plimbi prin centru și să eviți toate restaurantele. Dacă te apropii prea mult de unul și faci contact vizual cu chelnerul ai pierdut și trebuie să mănânci acolo, pierzi bani precum și spațiu în stomac, iar dacă ai rămas falit sau cu stomacul plin ai pierdut jocul, trebuie s-o iei de la capăt.

La unul dintre aceste restaurante din ghearele căruia n-am putut scăpa ne-am trezit, cumva, printr-o gaură în spațiu și timp, într-o scenetă de Revelion cu Puiu Călinescu. Chelnerul nostru, care de altfel semăna leit cu Puiu Călinescu, a greșit comanda la vin și la mâncare la mesele din jur de vreo trei ori, s-a chinuit vreme de zece minute, în mod comico-tragic și împleticindu-se, să ne deschidă o sticlă de vin, apoi s-a apucat să vâneze cu paharul pe masa noastră un țânțar. După lupte seculare care au durat treizeci de ani, țânțarul a murit, într-adevăr, strivit.

Buna mea dispoziție a rămas intactă, totuși, mai ales că, pentru prima dată după multă vreme, nu m-am stresat și anxiat ca proasta înainte de-o călătorie. Cine știe, poate-am internalizat în sfârșit că e un privilegiu burghez middle class să călătorești în vacanțe d-astea și trebuie savurat. Observații mai turistice, în episodul  următor.

5 gânduri despre „Portugalia, foaie de laudă și nu numai”

  1. O prietena care a fost studenta acolo acum vreo 17 ani imi povestea atunci numai despre un anumit lucru: cat de puturosi sunt portugezii. Imi zicea ca tara arata ca Romania in anii 70′, poate intre timp s-a mai schimbat. Si imi povestea ca pana sa intre in UE (in 85 parca, stiu asta din cartea lui Saramag in care ei si Spaniolii se desprind de continent si o iau la vale spre Africa) erau si mai rau, erau de o saracie greu de imaginat. Pana si faptul ca cel mai mare scriitor al lor era comunist arata ca nu sunt prea evoluati. Sarmago cu frazele lui interminabile si punctuatia ciudata.

    1. Orasele in care am fost noi sunt frumoase, cel putin in centru, dar un pic in paragina. Gogu a zis ca satele prin care am trecut cu masina arata ca judetul Prahova. Eu nu prea am calatorit prin Romania, deci nu pot sa comentez :))

  2. heheheheheheheheheheheheheheheheheheh. funny.

    am făcut un revelion în portugalia. best thing ever, nu era nimeni, pe 1 ianuarie se făcea surf, am mâncat la plesneală cea mai bună caracatiţă într-un birt sătesc, servită de un ospătar moldovean, am băut gin cu orice, oricând, oricum, oriunde, iar un taximetrist din lisabona ne-a spus sincer că pe el îl enervează sezonul turistic pentru că, desigur, sunt prea mulţi turişti şi are prea multă treabă.

    little tip: când mai închiriaţi maşini, wherever you are, vorbiţi direct la ghişeul de închirieri cu tanti sau nenea de acolo despre ce taxe sunt de plătit şi pe ce drumuri. 99% şanse să vă rezolve direct de-acolo cu toate informaţiile şi cu cartele prepaid şi încărcate şi tot, if necessary.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.