S-a întâmplat ceva OK

Nu mi-e deloc greu să cred să o să se întâmple ceva nasol, sau că s-a întâmplat deja. Creierul meu anxios navighează în permanență între 500 universuri paralele în care se întâmplă cele mai nasoale lucruri posibile, aranjate în ordinea descrescătoare a probabilității statistice, pentru că cea mai oribilă și improbabilă chestie e mereu aia la care mă gândesc prima. Ai zice că în asemenea situație, când se întâmplă ceva OK, e o surpriză plăcută care mă umple de entuziasm, dar nu- când se întâmplă ceva OK, pur și simplu mi-e imposibil să cred că s-a întâmplat ceva OK.

De pildă: mai deunăzi am avut testul de teorie auto întru mirifica încercare de a deveni șoferiță. Da, am reușit să învăț toate tipurile de traversări cu nume stupide de pinguini și unicorni, și toate semnele de circulație, și așa mai departe! Distanțele de care ai nevoie ca să te oprești în funcție de viteză n-am reușit să le învăț, dar știam că nu-mi pică mai mult de o întrebare din alea, e OK, eram pregătită. Și am făcut teste. O groază de teste. Atât de multe teste! Eram pregătită, da? Oricum, n-am picat în viața mea decât două examene, la FeJeSeCe, unul din oficiu pentru că întârziam la seminar, celălalt pentru că nu învățasem nimic. Și chiar dacă aș fi picat la testul ăsta, aș fi putut să-l dau din nou aproape imediat și destul de ieftin, ce mare tragedie?

Ceea ce nu m-a împiedicat să mă anxiez maxim și să am 3 (trei) coșmaruri despre testul auto în noaptea dinaintea testului auto. Coșmarul nr 1: Întârziasem la test și nu mă mai lăsau să intru, și eu mă văicăream la intrare și-mi smulgeam păru’ din cap. Coșmarul nr 2: Eram la test, și toate întrebările erau nu despre reguli de circulație, ci despre mecanică, cum repari un motor și alte chestiuni d-astea, cu niște scheme foarte complicate, mă simțeam ca în clasa a 5-a când nu-mi făcusem tema la mate și așteptam să mă scoată la tablă. Coșmarul nr 3: Eram la test, și pe ecranul calculatorului pe care se dă testul începuseră niște filme porno, eu nu știam cum să le opresc, mă tot uitam în jur să văd dacă observă cineva, dar restul candidaților se uitau și ei la propriul film porno.

Așadar, m-am trezit fără deșteptător, la ora 7 (șapte! Eu! La ora șapte!), m-am îmbrăcat, m-am fâțâit prin casă, m-am dus la test cu o oră mai devreme urcând în fugă patru etaje pe scări, mi-au zis să revin peste o oră, am coborât iar patru etaje pe scări, m-am fâțâit pe străzile din jurul centrului de testare o oră, am intrat în sfârșit la test gâfâind (patru etaje pe scări, da?) si…a fost extrem de ușor. Tâmpit de ușor. Am citit întrebările de trei ori, dar tot am ieșit de-acolo în juma’ de oră. Am trecut lejer. Acum am la dispoziție un termen de doi ani în care să dau (și să trec) și traseul. Succes! Victorie!

Doar că după atâția nervi și frăsuneală, parcă era prea de tot pentru mintea mea să accepte pe loc că s-a terminat și că a mers bine. Așa că în tot restul zilei după aia am avut un nod în stomac, care s-a manifestat la propriu prin diverse deranjamente digestive- printre altele, mi s-a făcut rău în timpul cinei cu un prieten (care a rămas cu impresia că sunt anorexică sau bulimică și îmi provoc singură voma după ce mănânc ca să rămân slabă și frumoasă.) Apoi, n-am putut să adorm până la 4-5 dimineața. Apoi, mi-a mai luat vreo săptămână să-mi controlez reflexul de a face teste auto în fiecare zi înainte de culcare. Nu mai e nevoie. Cum, chiar nu mai e nevoie? A mers OK? Ceva a mers OK? Cum se poate? Dar eu sunt Nadia, singura direcție posibilă e Tot Mai Rău.

Exemplul nr 2: După lupte seculare care au durat 30 de ani și necesitat 30 kile de acte, am primit în sfârșit răspuns de la biroul de imigrări vizavi de aplicația mea pentru cetățenie britanică.

Au zis că da, e OK. Pot să devin cetățean britanic. Felicitări!

Evident. De ce ar fi zis că nu? Îndeplineam toate condițiile, sunt și am fost un (îhhhhhhh) imigrant model. Cu toate astea, am citit emailul de la avocată de vreo enșpe ori, ca să mă asigur că nu e nici o greșeală, apoi am așteptat o zi-două până să răspund, ca să mă asigur că nu e totuși o greșeală, pentru că dacă e o greșeală și te bucuri și după aia afli că e o greșeală, pari foarte fraier, nu?

În orice caz, nu a fost o greșeală, așa că după aia am trecut la următoarele lucruri despre care mă puteam îngrijora: trimis date biometrice la poștă, oare am făcut totul cum trebuie? Apoi: invitația pentru ceremonia de naturalizare, de ce nu mai vine odată? Apoi: stabilit data ceremoniei, de ce nu-mi răspunde consiliul local la telefon, de ce nu-mi răspunde la email? Acum, data ceremoniei e stabilită (sâmbătă! Sâmbăta asta!) și îmi vin în minte varii scenarii apocaliptice care ar putea să împiedice evenimentul decisiv, înmânarea certificatului de naturalizare de care am nevoie în termen de trei luni de la aprobarea dosarului. Poate ia foc primăria chiar în ziua aia. Poate mă îmbolnăvesc de pojar sau sifilis sau îmi rup un picior în seara dinainte. Poate se strică toate telefoanele și ceasurile din casă și dormim prea mult și o ratăm. Poate în ultimul moment biroul de imigrări chiar își dă seama că a făcut o greșeală și că de fapt aveau de gând să mă deporteze pe loc, dar au încurcat scrisorile. Un batalion de polițiști o să mă scoată apoi cu forța chiar din sala de ceremonii a primăriei. Fiți pe recepție, cine știe ce dracu’ se mai întâmplă. Doar mi-a zis tata că ăsta e anul marilor schimbări pentru mine din punct de vedere astrologic, și n-a precizat că or să fie schimbări bune, neapărat.

Vă zic, e absolut epuizant să locuiești într-un asemenea cap. Cum fac să accept că se întâmplă și lucruri OK (și că le merit, că în reclama la L’Oreal?) Din aceste dileme nu putem ieși.

P.S. Pentru niscaiva reflecții mai inteligente și poetice decât ale mele despre dublă cetățenie și alte alea, vizitați blogul prietenei mele Roxana.

7 gânduri despre „S-a întâmplat ceva OK”

    1. Felicitari, in special pentru cetatenie. Din pacate germanii nu dau cetatenie asa de usor. Stiu un albanez nascut aici care la 20 de ani a fost trimis in Albania. Acolo nu mai are rude si stia doar cateva cuvinte in albaneza.

    1. n-aș numi ușor să reții toate tipurile și denumirile de treceri cu pinguini și unicorni. și pun pariu că asta a fost așa, de încălzire.
      succes la partea a doua. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.