MaicălJecsănGate nu e despre tine

Când a venit prima dată Maicăl Jecsăn în România, io aveam 5 ani și eram mare fan, din motive pe care nu mi le mai amintesc, între timp mi-a trecut. Mi-ar fi plăcut să mă duc la concertu’ vieții, dar n-aveam bani și oricum maică-mea nu s-ar fi dus cu un copil de 5 ani undeva unde se călca lumea în picioare. În loc de asta, m-am uitat la televizor. A fost concertul la televizor? Mai ține minte cineva? Am ceva amintire vagă în care am stat trează până târziu noaptea, țopăind în sus și-n jos, uitându-mă la teve la ceva cu Michael Jackson- poate era concertul. Am o amintire mai clară cu prezidentul nostru etern Ion Iliescu la știri, așteptându-l pe Maicăl sub o umbrelă, în ploaie, în timp ce în jurul lui lumea se cățăra pe garduri și ziduri și striga Jos Iliescu. Dar poate asta a fost la a doua vizită, în nouășase. În orice caz, pe vremea aia nu mi-era clar că Maicăl era bărbat, sau că nu era alb, n-am fost contemporană cu el când avea culoarea lui naturală. Am crezut până destul de târziu în viață că e o tanti albă cârnă care cântă și dansează frumos.

Am început cu această vrăjeală neinteresantă despre mine și Maicăl ca să fiu pă trend, pentru că toată lumea zilele astea bagă mare la vrăjeli despre ei și Maicăl și relația lor cu Maicăl, cu ocazia deja celebrului documentar Leaving Neverland, despre care vorbesc și români și străinezi și a fost subiect și la Radio Surrey, și la o pileală între prieteni la care am fost alaltăieri, și pe feisbuc. Pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele: Leaving Neverland e un documentar de 4 ore în care niște băieți povestesc că au fost abuzați sexual de Maicăl când erau copii. Adică ăsta pare a fi subiectul, dar noi ăștia care ne uităm suntem desigur mai deștepți și ne dăm seama că de fapt e vorba despre noi și cât l-am iubit noi sau nu pe Maicăl și cât ne-a schimbat viața muzica lui sau mai știu eu ce căcat. Și dacă mai putem să mai ascultăm Maicăl sau nu. Asta e important, iată- ce playlist avem noi pe Spotify sau la următorul disco nostalgic anii 80, și dacă amintirile noastre din copilărie pot să rămână sută-n mie imaculate. Ale ălora care chiar l-au cunoscut pe Maicăl sună cam horror, dar ce contează? Dă-i în mă-sa, nimănui nu-i place un om care strică cheful altora.

Io personal nu vreau să dezbat dacă Maicăl a făcut chestii nasoale sau nu pentru că mi se pare stupid că mai dezbate cineva. Adică, nu e ca și cum tipul era super subtil sau discret. Nu-mi pot imagina un nene mai evident suspect decât el, poate doar eventual cineva care-și schimbă numele în Pedofil Pedofilescu. Și nici nu e ca și cum astea sunt informații noi. Când a venit în România a donat bani să se renoveze niște orfelinate, și toată lumea inclusiv maică-mea făcea gluma sinistră cum că orfelinatele l-au plătit în natură (eu bineînțeles nu înțelegeam ce vor să zică cu treaba asta). Oamenii care se uită la Maicăl Jecsăn și zic „Dom’le, varianta cea mai probabilă e ca tipul ăsta să nu fi făcut nimic” să-mi dea adresele lor ca să știu ce mușterii naivi am la dispoziție dacă încep vreodată o schemă piramidală. Pe bune acu.

Nu vreau să dezbat nici dacă trebuie să dăm foc la CDurile cu Maicăl pentru că și asta mi se pare o dezbatere ușor stupidă. Până la urmă e foarte obositor să faci o listă cu toată lumea care a făcut ceva de căcat și e celebru, sunt prea mulți și n-are nimeni datoria să facă chestia asta. Cu artiștii care au murit și nu mai profită de pe urma succesului lor nici măcar nu mai contează. Nu cred că are mare efect asupra binelui planetei dacă arunc eu un CD cu Michael Jackson pe geam sau nu.

Faza e că nu e despre tine, sau despre mine. E despre ăia cărora li s-a întâmplat chestia. E și despre Maicăl, dar Maicăl e mort și-l doare-n papuci că mai vorbește lumea despre el, deci acum e aproape 100% despre ăia cărora li s-a întâmplat chestia. Și în general, în orice situație de felul ăsta, ar trebui să fie în primul rând despre empatie pentru ăia cărora li s-a întâmplat chestia și despre ce le trebuie ălora ca să se simtă mai OK dacă e posibil.

Dar Nadia, veți spune, eu nu cred că li s-a întâmplat chestia. OK, și dacă nu crezi, ce? Ce acțiune ți s-a cerut să iei, tu, personal? De ce s-au trezit atâtea primadone?  O, NU! CE PROBE AU? DE CE NU S-AU DUS LA POLIȚIE? DAR EU NU VREAU SĂ-MI ARUNC PE GEAM CD-UL CU MAICĂL JECSĂN! OH, CE NELINIȘTE ÎN SUFLET AM DESPRE MAICĂL ACUMA! E 100% mai simplu să zici: „Băi, îmi pare rău să aud ce zic oamenii ăștia. E foarte nasol. Cred că le e foarte greu.” Și gata. Crainicii de la Radio Surrey asta au zis. Chiar dacă n-ar fi adevărat și tot are zero impact negativ să zici asta în loc să te agiți ca o găină fără cap. Băi nene, nu e despre tine. Poți să-ți păstrezi CD-ul cu Maicăl, nu vine nimeni să ți-l smulgă din gheare.

Când cineva îți mărturisește că a suferit un abuz sexual sau că îl bate partenerul sau altă chestie oribilă, ochiometric și din proprie experiență aș zice că omul care face dezvăluirea așteaptă în primul rând nițică empatie. „Băi, îmi pare rău că ți s-a întâmplat așa ceva.” Această atitudine ca primă reacție costă zero lei și zero efort și de fapt nu-l afectează cu nimic nici pe presupusul agresor în primă instanță, deci nu e nevoie nici de DE CE NU TE-AI DUS LA POLIȚIE sau CE PROBE AI sau mai știu eu ce. Poate tu crezi că ăla care a pățit chestia trebuie să se ducă la poliție dacă e pe bune, dar surpriză, nu e vorba despre tine. Dacă primește empatie, poate o să aibă mai mult curaj să se ducă și la poliție, cine știe. Iar dacă n-o fi adevărat, dacă ne freacă grija în primul rând să nu fie cetățeni acuzați pe nedrept, păi și pentru ăia e mai bună o lume în care se vorbește mai ușor despre asemenea lucruri, cu mai puțină furie impulsivă- adevărul se cerne la lumină.

Sincer și toată agitația cu hashtag metoo mi s-a părut nițel dampulea din punctul ăsta de vedere. Prea mult „cum îl reabilităm sau pedepsim pe Icsulescu? merită reabilitat?”, prea puțin „cum îi ajutăm pe ăia cărora li s-a întâmplat chestia nasoală?” Sigur, e important să oprim indivizii care fac chestii nasoale ca să nu le tot facă iar și iar, să-i dăm jos din poziții de influență, nu știu. Dar empatie> energie justițiară după părerea mea. Hil dă uărld, meic it ă betăr pleis, cum a zis un filozof celebru.

Dar Nadia, veți spune, băieții ăștia cu Maicăl nu vor să plângă pe umărul nostru, vor să MURDĂREASCĂ NUMELE LUI MAICĂL. Din nou zic: Maicăl e mort, trebuie să fii extrem de penibil și lipsit de ocupație să nu dormi noaptea că i se murdărește numele unui mort pe care nu l-ai cunoscut. Sigur, artă, arta ne atinge la corazon, artiștii sunt importanți pentru noi, bla bla și alte vrăjeli. Dar dacă nu poți să separi arta de realitate în așa hal că artistul devine la propriu zeul tău, s-o zicem p-a dreaptă: ești cam tăntălău. Și oricum nu e vorba despre tine.

Ce e important e că băieții ăștia vorbesc deschis despre un lucru rău care se întâmplă al dracului de des și cu largul concurs al structurilor de putere din societate. Acu hai să stăm nițel și să ne gândim cum se simte cineva care are un secret d-ăsta, că i s-a întâmplat ceva foarte rău, și vede reacția la filmul cu Maicăl. Oare o să fie omul ăla încurajat să zică ceva cuiva? Oare o să se simtă vreodată în largul lui să-ți zică ceva ție, dacă te vede că faci ca găina fără cap când auzi ceva nasol despre un cântăreț?

Da, da, whatever, e un cântăreț care-ți place foarte mult. Și dacă ar trebui să accepți că poate era un om de căcat ți-ar plăcea mai puțin muzica lui sau ceva de genul ăsta. Super tragic, ce pot să zic. Îmi dau lacrimile.

Băi nene, unii oameni chiar cred că totul e despre ei.

3 gânduri despre „MaicălJecsănGate nu e despre tine”

  1. La Vatican e agitatie mare pe aceiasi tema. Seamana un pic cu ce a facut M., majoritatea cazurilor au avut aceiasi desfasurare, banii si influenta cumpara tot.

Comentariile sunt închise.