Vine peste tine, te-ngheață, ploaia te lovește în față

Am un vecin care deține un câine pe nume Robbie. Nu i-am văzut niciodată la față pe niciunul dintre ei, deși conform indiciilor sonore e rezonabil să presupunem că Robbie e o chestie de mărimea unui șoarece. Dimineața și seara, Robbie e scos undeva sub fereastra noastră să facă pipilică. Doar că uneori nu-i vine. Doar că trebuie, că na, atunci l-a scos stăpânul. Și stăpânul îl îndeamnă, iar și iar.

-Robbie, pipilică. Robbie, pipilică. Robbie, pipilică. Robbie, pipilică.

Și tot așa. De obicei vocea stăpânului lui Robbie e calmă, îndemnul se petrece pe un ton egal și lipsit de emoții. În uichendul ăsta însă a fost al dracului de frig și ploios, și cred că stăpânul lui Robbie și-a cam pierdut răbdarea în așteptarea lui pipilică, căci glasul lui căpăta inflexiuni din ce în ce mai disperate.