31

Timpul zboară, fie că te distrezi, fie că nu; mănânci, nu mănânci, vremea mâncării trece, etcetera- iată-mă și la treișunu de ani, adicătelea mai precis de ieri. Ce mare chestie? Criza schimbatului de prefix a trecut de anu’ trecut, de-acum nu se mai întâmplă mare lucru până la criza vârstei de mijloc.

La 30 de ani nu mi-a fost tocmai mirific în general, dar hai să zicem că a fost o perioadă plină de introspecție. M-am gândit o groază la familia mea și la copilăria mea și am tot vorbit despre asta cu o psiholoagă, ocazie cu care am reușit, cred, să nu mai fiu așa supărată pe mine însămi pentru o grămadă de chestii din trecut care oricum nu erau vina mea. Recomand procedeul oricărui cetățean care a crescut, de exemplu, cu replici de genul: „Puteam să fiu și io cineva dacă nu erai tu ca o piatră de moară de gâtul meu”, nu de alta dar am vaga impresie că e un fenomen foarte răspândit, din păcate. Oh well, se putea și mai rău, dar săpăturile și ajustările de perspectivă vor continua.

Tot la capitolul introspecție, am făcut astă-vară un curs intensiv al cărui scop era să ajute lumea să scrie și deseneze un roman grafic bazat pe propria viață (mai sus puteți vedea câteva mâzgăleli din procesul meu de creație. Copilul ăla cu capul mare sunt eu, văzută de mine). Când spui povestea ta unui necunoscut care o evaluează în primul rând din punct de vedere narativ, ajungi să-ți dai seama mai bine sau chiar pentru prima oară ce părți și momente din ea erau super dubioase, de obicei pentru că necunoscutul ridică din sprâncene și zice că nu e verosimil.

Pe de altă parte, deși mulți oameni pe care-i cunosc au impresia că s-ar putea scrie o carte despre viața lor și că în cele din urmă or s-o scrie (sau că o s-o scriu eu pentru ei), e de fapt foarte greu când te apuci propriu-zis de scris, s-ar putea să-ți dai seama că n-ai mare lucru de spus, viața nu se încadrează în momentele subiectului operei literare. Întâmplător sau nu, majoritatea zdrobitoare a cursanților de astă-vară nu prea aveau o poveste propriu-zisă în minte, una care să atragă cititori, ci mai mult idei vagi precum „e despre relația dintre mine și bunica mea”, sau confesiuni despre diverse traume, boli, secrete, etcetera. Oamenii ăia aveau nevoie mai degrabă de terapie psihologică (sau: terapie prin artă? merge și așa). Cu toții avem nevoie de terapie psihologică, nimeni nu vrea de fapt să citească cărți despre viața noastră! Eu personal evit chestiile biografice pe cât posibil, mă plictisesc. Așadar, deși am plecat de-acolo cu o groază de schițe și un plan pe capitole al unui roman grafic despre mine și familia mea, nu știu dacă o să-l scriu/desenez până la urmă. Pe cine ar interesa?

În fine, ca să nu pară că sunt din cale-afară de blegoasă: când eram mică, de ziua mea mă simțeam cel mai singură. Ieri (și în general, de ziua mea ca adult) nu m-am simțit singură. It gets better, uneori, în unele privințe.

P.S. Când eram adolescentă și a picat ziua mea într-o zi de școală, un băiat de care-mi plăcea în secret m-a așteptat pe coridor să-mi zică La mulți ani și să mă pupe pe obraz. Eu m-am mirat că știe când e ziua mea, după care am intrat amândoi în clasă unde era deja toată lumea și n-am mai vorbit în ziua aia deloc. Nu m-am combinat niciodată cu băiatul ăla sau ceva, și habar n-am nici până în ziua de azi ce părere avea despre mine, dar e o amintire drăguță.

P.S. 2 Prietenul Nadiei, Gogu, chiar a scris o carte destul de mișto despre viața lui, dovadă că nu e imposibil, deci o să mă mai gândesc.

8 gânduri despre „31”

  1. La mulți ani Nadia!
    Dacă vrei o carte amuzantă despre viața cuiva, îți recomand „my familly and others animals” de Gerald Durrell. Face parte din Corfu Trilogy.
    Unii chiar au ceva de povestit, sau poate talentul să scoată apă din piatră seacă. Dar eu m-am amuzat teribil.

    1. Îmi închipui că nu e amuzant să dai reply la propriile postări, dar mi-a adus aminte o secundă prea târziu. Cartea aia ar fi fost și mai amuzantă desenată. 🙂

      1. Am citit-o! 🙂 Da, e foarte amuzanta, si s-ar potrivi foarte bine ca roman grafic. Eu si maica-mea suntem fane de ani de zile. De curand, Gogu a recuperat si cele 2 continuari de la o biblioteca si ma apucasem sa citesc partea a 2-a, dar am uitat-o in metrou :))

Comentariile sunt închise.