O POVESTE MAI ORIBILĂ DECÂT CEA MAI ORIBILĂ CHESTIE IMAGINABILĂ, ÎNMULȚITĂ CU ZECE

-conversație imaginară cu scriitorul decedat (sau poate răpit de Cthulhu, sau căzut în altă dimensiune, sau înlocuit de o dublură malefică) HP Lovecraft-

Într-o zi ca oricare alta, Nadia stătea liniștită și-și vedea de treaba ei citind o carte despre expediții polare (am mai zis că am o obsesie cu expedițiile polare, da? știați că a existat un om care a vrut să ajungă la Polul Nord în balon?), când deodată, o creatură sinistră, cu membre lungi și subțiri și ochii holbați a groază, răsare de după un scaun!

Nadia: Dle Lovecraft, era să fac un infarct. Nu vă mai furișați așa.

Lovecraft (în șoaptă): Am auzit că…îți plac…poveștile despre exploratori polari!

Nadia: Îmi plac, ce-i drept. Dar de ce vorbiți în șoaptă?

Lovecraft: Am și eu…o poveste polară pentru tine! O poveste groaznică, aproape mult prea oribilă pentru a fi spusă! Se numește….(în șoaptă și mai șoptită) În Munții Nebuniei!

Nadia: Și la pol, și munți, și nebunie? Sună promițător și exact pe gustul meu! Bine, s-auzim.

Lovecraft: E inevitabil să spun această poveste, pentru că nu mai pot să păstrez tăcerea, dar e atât de traumatizant! Mintea mea refuză să se întoarcă în tenebrele din care a ieșit această poveste! Cu ezitare și repulsie imensă voi rosti cuvintele terifiante care o alcătuiesc, și care îți vor îngheța și ție sângele în vine, fără îndoială! Nopți de-a rândul vei sta trează, cu inima cât un purice, dorindu-ți să nu fi auzit niciodată această poveste, exercitându-ți nevoile fiziologice în pat pentru că îți va fi prea teamă să te duci singură până la facilitățile sanitare din locuința ta, iar când vei adormi, în cele din urmă, scufundată în visele cele mai întunecate, vei urla în somn: “Blestemat să fii, HP Lovecraft, împreună cu toată familia ta, pentru că mi-ai spus această poveste!”

Nadia: Domnu’ Lovecraft, S-AUZIM.

Lovecraft: Crede-mă, nu-mi doresc nimic mai mult decât să uit, dar teroarea extremă a acestei povești a făcut că ea să mi se tatueze pe creier, practic, cu un fier înroșit! Oare să îți spun, totuși, această poveste plină de bestialități anormale? Oare te vei mai putea întoarce după aceea la viața ta de dinainte, sau vei fi schimbată pe veci? Și totuși, cred că e nevoie să vorbesc, ca să ofer un avertisment întregii umanități, despre monstruozitățile hidoase care ne așteaptă atunci când o rasă și o civilizație se degradează, când…

Nadia: (îl apucă de umeri și-l scutură) AVEȚI DE GÂND SĂ SPUNEȚI ODATĂ POVESTEA AIA SAU STĂM AICI PÂNĂ LA ZIUA DE APOI?

Lovecraft se holbează mai-mai să-i iasă ochii din cap, se chircește, membrele i se contorsionează sinistru, își drege vocea.

Lovecraft: E vorba de o expediție geologică în Antarctica, în care un grup de oameni de știință descoperă un lanț muntos necunoscut până atunci și de înălțimi fabuloase, precum și fosilele unor creaturi care arată ca un amestec de arici de mare, liliac și butoiaș! După ce le descriu noutatea colegilor de la bază prin telegraf, se așterne tăcerea! Așadar, colegii pornesc în căutarea lor, și găsesc…

Nadia: Găsesc?

Lovecraft: Găsesc ceva atât de abominabil și cumplit încât privirea li se încețoșează, mintea le stă în loc,  ar fi mai bine să nu descriem ce au văzut în prea mare detaliu, să ne cruțăm sănătatea psihică….

Nadia: DESCRIEȚI, domnu’Lovecraft, că îmi pierd răbdarea, și n-ați vrea să vedeți cum sunt când îmi pierd răbdarea.

Lovecraft: Găsesc tabăra distrusă și toți oamenii și câinii din grupul explorator sunt morți, unii dintre ei disecați în moduri dubioase. Colegii rămăși în viață sunt siderați, dar instinctul de explorator îi împinge să se îndrepte spre misteriosul lanț muntos, unde găsesc…

Nadia: Dacă ziceți “ceva mult prea înfiorător ca să vorbim despre asta”, jur că vă iau la bătaie.

Lovecraft: …Găsesc un întreg oraș pre-istoric făcut din clădiri uriașe cu forme ciudate, și plin de sculpturi și picturi care indică o civilizație inteligentă! Exploratorii noștri află că Antarctica era vechea rezidență a unei populații extraterestre, sus-numitele butoiașe/arici de mare. Butoiașele aveau o cultură extrem de avansată științific și artistic, veche de milioane de ani, care însă s-a degradat în războaie cu alți extratereștri, cum ar fi Chtulhu, sepia spațială, precum și proprii lor sclavi răzvrătiți, care arătau ca niște guguloaie fără formă. În cele din urmă Antarctica a devenit de nelocuit, și butoiașele s-au retras într-un oraș subacvatic, care…

Nadia: Stați, stați așa. Cum au aflat exploratorii toate astea? S-au întâlnit cu butoiașe vii, au comunicat?

Lovecraft: Nu, au interpretat picturile și sculpturile din oraș…

Nadia: Au aflat întreaga istorie a unei civilizații extraterestre din arta lor extraterestră, care era suficient de apropiată de a noastră ca să fie inteligibilă?

Lovecraft: Erau foarte deștepți, oameni de știință, na!

Nadia: Domnu’ Lovecraft, oamenii de știință încă se chinuie să descifreze chestii scrise și desenate de civilizații sută la sută umane nu foarte demult, și dumneavoastră îmi ziceți că exploratorii ăia au stat câteva ore p-acolo și au și înțeles chestiile făcute de extratereștri acum un million de ani?

Lovecraft: Păi au făcut poze și au mai descifrat și dup-aia, nu neapărat pe loc…

Nadia: OK, mai la obiect: se întâmplă vreodată în povestea asta ceva îngrozitor în mod activ, și nu doar rămășițe pasive găsite de naratori după ce acțiunea s-a petrecut deja?

Lovecraft: La un moment dat eroii noștri sunt urmăriți de unul dintre extratereștri, dar scapă, și îl zăresc doar preț de o secundă, pentru că e ceva atât de detestabil încât…

Nadia: …încât nici nu ar trebui să existe, da, bine, am înțeles.

Lovecraft: Apoi, în munții necunoscuți există un loc și mai tenebros, care-ți schilodește creierul cu atâta oroare, și unul dintre exploratori îl vede în treacăt, dar refuză să spună ce a văzut…

Nadia: …pentru ca mintea lui e zguduită până în adâncuri și dincolo de rațiune, presupun. Bun. Altceva?

Lovecraft își sprijină bărbia-i ascuțită în palme, cugetând la ce-ar mai putea spune ca s-o sperie pe Nadia.

Lovecraft: A, da! Exploratorii dau nas în nas cu niște monștri la un moment dat. Uriași, albinoși, inofensivi, dar traumatizanți prin urâțenie, mutanți, dar păstrând totuși forma grotescă și dezgustătoare a animalului inițial, care îți provoacă scârbă chiar și în înfățișarea lui naturală. Acel animal grozav, degenerat, de coșmar…

Nadia: Care? Care?

Lovecraft: (cu ochii holbați de spaimă) …Pinguinul!

Nadia: Știți ce, domnu’ Lovecraft? M-am răzgândit. Aveți dreptate. Poveștile dumneavoastră chiar funcționează mai bine când nu povestiți nimic…

P.S. Polar 1: Tocmai am văzut pe Netflix un film romanticos în care cei doi amorezi se transformă în pinguini la sfârșit, bine că dl Lovecraft n-a trăit s-o vadă și p-asta.

P.S. Polar 2: Acum citesc o carte care compară punctual expedițiile antarctice ale lui Amundsen și Scott, din care e și mai evident decât din jurnalele lui Scott că expediția britanică a fost ca un film cu Stan și Bran. Pe măsură ce citesc, înțeleg mai bine psihologia votului pentru Brexit.

5 gânduri despre „O POVESTE MAI ORIBILĂ DECÂT CEA MAI ORIBILĂ CHESTIE IMAGINABILĂ, ÎNMULȚITĂ CU ZECE”

  1. Este prima oară când citesc o discuție a Nadiei cu un scriitor/autor/personaj de care n-am citit/auzit/orice nimic. 🙂

    1. No, pai, bine ai venit. Autorul se numeste Roland Huntford si cartea, „Scott and Amundsen” sau „The Last Place on Earth” in functie de editie. Nu stiu daca a fost tradusa si in RO.

Comentariile sunt închise.