Cele mai spioase filme de Oscar

Un film despre patinaj? DA, MULȚUMESC

Să stabilim de la început, cuvântul spios nu există în limba română. L-a inventat un amic (posibil în mod involuntar?) încercând să descrie starea de grație spirituală în care se afla pe vremea când credea în Doamne-Doamne și era smerit + pios, atribute indispensabile unui creștin veritabil. Deci: spios. E clar?

Înțeleg că în ultima vreme în București există o mișcare pentru spioșenie în cinematografie, sau mai precis care se ocupă cu boicotarea filmelor nespioase când apar în cele 0.6 cinematografe rămase deschise după spioșenia generală post-Colectiv. Presupun că face parte din mișcarea mai largă de spioșenie și patriotism despre care tot aud și care a făcut iar iile cul. Oricum ar fi, pentru că e sezonul Oscarurilor, precum și al altor festivități care premiază nespioșenia, m-am gândit să fiu de ajutor tovarășilor întru descendență daco-romană și să le zic care dintre filmele nominalizate la Oscar pe care le-am văzut io sunt cele mai spioase, și care merită întâmpinate cu pancarte și goarne și cruci.

Așadar, am văzut așa:

Get Out (nominalizat la Cel mai bun film și alte alea)

Despre ce e vorba: Un băiat negru merge cu prietena lui albă în vizită la părinții ei și în loc de Ghici Cine Vine La Cină nimerește în Stepford Wives (ăla bun din anii 70, nu remake-ul de doi lei cu Nicole Kidman).

Cum e filmul: E fun, deși nu prea înțeleg ce caută la Oscaruri. Are câteva scene care îți fac părul măciucă exclusiv din psihopupu, fără să curgă râuri de sânge (deși, aviz sensibililor, mai curge și sânge la un moment dat). Îmi plac filmele de groază jumate trashy, jumate deștepte care vorbesc despre chestii reale împingându-le până la extreme fantastice ca să vezi mai bine de ce sunt nasoale. Dar pun pariu că peste 20 de ani o să facă cineva un remake în care ăia buni și ăia răi or să fie amestecați albi și negri și tot mesaju’ social o să se ducă pe apa Sâmbetei (vezi Stepford Wives, Dawn of the Dead etcetera).

Cât e de spios: Pentru spioșii din ramura Zelea Codreanu e contraindicat din start pentru că protagonist negru.

Lady Bird (Cel mai bun film, etc)

Despre ce e vorba: O fată de liceu din California. Atât, doar subiect, fără predicat.

Cum e filmul: Condiția principală ca să-ți placă poveștile astea tip Bildungsroman, presupun, e să semene oarecum cu propriile experiențe, altminteri adolescența nimănui nu e de fapt prea interesantă. Adolescența mea n-a semănat deloc cu a fetei ăsteia, care mi s-a părut cam tupeistă și enervantă, sincer, așa că pe mine m-au ratat. La un moment dat eroina își părăsește prietena mai puțin cul ca să se dea bine pe lângă colegii populari, apoi se întoarce la prietena ne-cul, ceea ce este practic și intriga din Mean Girls, doar că aici e cu mai puțin haz. În rest, nu prea se întâmplă nimic. Îmi pare rău să zic asta despre doar a 5-a femeie nominalizată vreodată la Oscarul pentru regie, dar nu înțeleg care-i poanta cu Greta Gerwig. Am încercat să mă uit la Frances Ha când era pe Netflix și n-am rezistat nici zece minute NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC NU SE ÎNTÂMPLĂ ABSOLUT NIMIC DE CE AI FACE FILME DESPRE NIMIC?

Cât e de spios: Deloc. Tânăra protagonistă curvește, adică face sex premarital, și nici măcar nu-i pare rău. (A nu se confunda cu preacurvia, care este sex postmarital, dar nu cu persoana cu care te-ai măritat.)

Three Billboards outside Ebbing, Missouri (Cel mai bun film, etc)

Despre ce e vorba: Mama unei fete ucise cumpără spațiu publicitar ca să-l trolleze pe șeful de poliție care n-a prins criminalul.

Cum e filmul: E OK, tonul e cam împrăștiat, echilibrul dintre umor negru și sentimentalism nu iese tot timpul. Dar apreciez că poți să-ți pui întrebarea „Unde stă personajul ăsta pe o scară de la Ariel la Ursula?” despre fiecare personaj din mai multe unghiuri și nu există un singur răspuns, toată lumea e foarte fucked up dar și umană. Chiar și protagonista e foarte departe de a fi o eroină, iar misiunea ei justițiară e un dezastru autodistructiv. Din care motiv sunt foarte confuză că unii oameni au decis să adopte ideea cu cele trei panouri pentru propriile scopuri politice. Ce dracu, ați plecat la jumatea filmului?

Cât e de spios: Spios nu e deloc (e cu violență, înjurături, și, cel mai terifiant pentru spioși, NUANȚE DE GRI ÎN MORALITATE), dar e filmul pe care-l critică cel mai abitir publicul progresist. Au apărut mai multe articole supărate că ăia răi nu sunt pedepsiți, că lucrurile rele nu sunt explicit condamnate, ca într-un blockbuster cu supereroi, și că nici măcar nu e clar cine e 100% rău sau bun OH NU! Pe principiul “dusmanul dușmanului meu e prietenul meu”, toți oamenii spioși sunt datori să iubească acest film- țineți minte, lui Soros nu-i place.

The Shape of Water (Cel mai bun film, etc)

Despre ce e vorba: O femeie mută se coțăie cu un fel de salamandră uriașă.

Cum e filmul: Arată bine, chiar minunat, magic și grațios, dar e 150% previzibil și complet lipsit de orice fel de nuanțe sau inteligență. E scris ca pentru copii de 5 ani, ți se dă totul mură-n gură, subtextul devine text imediat pentru că personajele nu se pot opri din a-l explica de mai multe ori, în caz că nu ne-am prins prima dată (Ce au femeia mută și salamandra uriașă în comun? AMÂNDOI SUNT DIFERIȚI ȘI MARGINALIZAȚI DE SOCIETATE, S-A AUZIT ACOLO ÎN SPATE?). Adică exact ce le place americanilor, precis o să câștige toate premiile. În altă ordine de idei, când o să văd și eu o poveste d-asta tip Beauty & The beast în care bestia să fie personajul feminin? Cât o să ni se mai bage pe gât mesajul tolerant-romantic că orice mascul blănos, solzos sau altminteri nonconform vizual merită iubirea unei femei drăguțe, dar femeile trebuie să fie musai frumoase?

Cât e de spios: Împreunare cu dobitoacele, și premarital pe deasupra, și chestii fantasy care te smintesc, și prietenul cel mai bun al protagonistei e gay, filmul ăsta are atâtea păcate încât merită o campanie ortodoxă separată numai pentru el. Și măcar atunci probabil o să-mi placă și mie și o să simt nevoia să-l apăr.

Celealte nominalizate la Cel mai bun film nu le-am văzut din lipsă de interes. Darkest Hour și Dunkirk ne freacă iar la cap cu gloria și sacrificiul Aliaților în al doilea război mondial, deci presupun că sunt folositoare pentru spioșenia și patriotismul Brexitesc de p-aici. The Phantom Thread e ceva cu Daniel Day Lewis care e creator de modă geniu tulburat și cunoaște o tânără car e zzz mă scuzați am adormit în timp ce citeam descrierea filmului. Probabil că nu e spios, dat fiind că e cu slava deșartă a hainelor luxoase. The Post e cu Meryl Streep, am adormit când am citit numele lui Meryl Streep. Nici ăsta nu e probabil spios, Meryl Streep e o feministă sexomarxistă care a fost în filmul ăla cu sufragete. Call me by your name e cu iubire homosexuală, STROPIȚI ECRANELE CU AGHEAZMĂ ȘI CÂNTAȚI DOAMNE MILUIEȘTE ORIUNDE RULEAZĂ. Pe mine m-ar fi interesat oarecum (deși nu mă omor după povești centrate 100% pe bărbați), dar momentan mă deprimă Anglia prea mult ca să suport un film filmat în Italia vara. De asemenea, am mai văzut:

I, Tonya (Margot Robbie pentru Cea mai bună actriță, etc)

Despre ce e vorba: CEL MAI CELEBRU SCANDAL DIN PATINAJ ARTISTIC, Tonya Harding vs Nancy Kerrigan, 1994. N-aveam cum să ratez filmul ăsta.

Cum e filmul: N-are suficient patinaj artistic pentru gustul meu, dar e mișto, și bineînțeles nu e de fapt despre patinaj, ci despre cum o viață de abuzuri și jigniri, așa cum a avut Tonya, nu te înnobilează ca în povești pentru că realitatea nu e un film Disney. Se plângeau unii pe net că e prea cinic filmul, OH NU, FACE MIȘTO DE VIOLENȚA DOMESTICĂ!, dar mie mi s-a părut foarte pe mesaj. Surpriză, victime ale abuzurilor sunt și persoane antipatice ca Tonya, nu numai sfinte perfecte și angelice, iar ăia care comit abuzurile nu sunt răi și oribili 100% și 24/24, nimeni nu e. Și dacă asta te confuzează și te face să nu mai ai compasiune pentru victimă, problema e la tine.

Cât e de spios: I, Tonya e probabil cel mai spios film de pe lista asta. Pe Tonya o bat și mă-sa (așa cum e dreptul părintelui spios, și fără să intervină Barnevernetul) și bărba-su (căci după cum știm bărbatul e capul femeii, așa cum cristos e capul bisericii), și ea nu obiectează foarte mult pentru că crede că asta merită. De asemenea, soțul care o bate e jucat de un actor născut în grădina Maicii Domnului! Da, un român de-ai noștri, suntem cei mai buni la bătut femei! Mergeți cu încredere cu cineva care a semnat pentru Coaliția pentru Familie.

The Breadwinner (Cel mai bun film de animație)

Despre ce e vorba și cum e filmul: am mai scris mai pe larg mai demult. 

Cât e de spios: Toate personajele îs musulmane. Mai trebuie să zic altceva?

On Body and Soul (Cel mai bun film străin)

Despre ce e vorba: O femeie autistă și un moș care lucrează la abator se combină pentru că se visează amândoi căprioare.

Cum e filmul: Numa un om din fostul bloc sovietic (în acest caz, o unguroaică) putea să facă o comedie romantică în care se găsesc minute întregi de mărunțit vitele la abator (probabil ceva metaforic cu body și soul). Comic e destul de des, romantic nu prea, și per ansamblu minimalist în dulcele stil est-european. Mi-a plăcut când l-am văzut, dar după aia mi-am dat seama că n-a fost suficient de bizar pentru gustul meu. Adică aș fi vrut ca 90% din bizarerie să nu vină din faptul că femeia e autistă.

Cât e de spios: Posibil destul de spios, poate fi interpretat drept o ecranizare a Colindului Cerbului, care cerb nu trebuie împușcat pentru că nu e fiară de pădure, ci vătaful oilor (care probabil se visează cerb?). Dacă e colind, e spios, nu?

The Square (Cel mai bun film străin)

Despre ce e vorba:  Artiști a căror operă riscă să fie stricată din greșeală de femeia de serviciu a muzeului.  

Cum e filmul: Am râs destul de mult, dar cred că ajută să te fi intersectat la viața ta cu o groază de artiști conceptuali ca aia care sunt satirizați în film, experiență pe care eu o am, și încă cum. Regret să fiu filistină, dar chiar am rămas cu impresia că împăratul e gol de foarte multe ori. Altminteri, cred că tema filmului e ceva cu negocierea masculinității în societatea modernă (ca și în Force Majeure, făcut de același regizor), adicătelea nu e numai hlizeală de suprafață. Nu e o capodoperă, dar e un film bun.

Cât e de spios: Nu e deloc spios în conținut (curvie, decadență etc.), dar poate fi interpretat drept spios în spirit: prezintă deșertăciunea mediului liberal-artistic în detaliu și deci ajută la menținerea spioșilor dezgustați pe calea cea dreaptă. Pe de altă parte cam ăsta a fost și raționamentul comuniștilor când au dat voie să se difuzeze serialul Dallas și nu cred că impresia cu care au rămas românii a fost că e decadent și scârbos să fii milionar în Texas.

Cam atât de la mine momentan, sper că a fost de folos să ajute niște conaționali a se păzi de sminteli. Să vedem cine câștigă.

3 gânduri despre „Cele mai spioase filme de Oscar”

  1. eu sunt ”acolo-n spate”, genul care are uneori nevoie de mură-n gură. spune-mi c-am înțeles corect și nu prea te pasionează Meryl Streep. te rog, te rooog. 🙂

    1. Într-adevăr m-ai nimerit, nu mă pasionează Meryl Streep, nu-i neg meritele sau mai știu eu ce, dar nu-mi amintesc să fi văzut vreodată un film cu ea care să-mi provoace altă emoție decât plictiseală. Poate în afară de Silkwood? Dar ăla e de acum 35 ani.

Comentariile sunt închise.