Unșpe ani de Nadiablog

Autoarea blogului acum unșpe ani. Eram la un revelion in Piața Constituției, sau Revoluției, sau Reconstrucției, în fine.

Astăzi, 24 ianuarie a.c., bătăile de câmpi ale subsemnatei împlinesc venerabila vârstă de unsprezece ani. În ăștia unșpe ani, au fost postate acilea 779 de articole și 5346 de comentarii. Cel mai productiv comentator e un nene pe nume Sorin, care locuiește undeva în Germania conform propriilor spuse, și care bântuie p-aici de pe la începuturi, cred. Cel mai comentat articol e în continuare ăsta.

Cel mai citit articol scris în ultimul an e ăsta, despre noua mea carieră ca nutriționistă (de care încă nu m-am apucat), inspirată de o vedetă în domeniu, iar pe locul doi e ăsta, despre toate revelațiile și nostalgiile care m-au pocnit în figură când am vizitat iarăși țara natală după cinci ani de străinătățuri neîntrerupte.

În categoria „Cititorii întreabă”, căutările care au adus oamenii de pe gugăl pe Nadiablog anul trecut continuă să fie centrate pe desenul ăla la mișto cu porno cu moși și babe (sunt o grămadă de gerontofili pe net, pare-se), dar aș vrea pe această cale să îi recomand cetățeanului care a căutat „mână umflată de la picamer” să consulte imediat un doctor, iar ăluia care a căutat „duhovnicul mă bate des” să cheme, eventual, poliția. De asemenea, nu pot să explic „cum se pun capsele în capsator”, pentru că nici mie nu-mi iese niciodată.

În ultimul an am scris mai puțin pentru că am muncit mai mult (ca un adult responsabil și plicticos), iar în timpul liber am fost mai ales depresivă și nemotivată, dar blogăreala rămâne una din chestiile mele preferate. Ca de obicei, am o groază de planuri pe care continui să le sabotez cu propria lene (și cu vocea constantă din creier care-mi zice că nu pot sau că sunt prea bătrână sau alte alea), dar important e că ele există. M-am apucat în sfârșit de alt film și de altă carte pentru copii, vreau să scriu și o carte-carte și să înlocuiesc măcar unul din cele 2 joburi cu scrisul și/sau desenatul de chestii care-mi plac, vreau să tipăresc și Nadiablogul într-o carte care să fie singura carte găsită de generația viitoare după inevitabila catastrofă care ne va distruge civilizația și astfel să devin unicul cronicar al zilelor noastre sau chiar profetul venerat al umanității din mileniul patru. Nu cer prea mult, nu?

La anu’ & mulți ani!

P.S. 1 : Acum am și un șop pe Etsy dar momentan nu e nimic în el. Tipic eu, adică. De asemenea, la sugestia mai veche a unuia din cei 2 cititori și jumătate, am acu și un link de Paypal unde puteți trimite bacșișuri întru susținerea Nadiablogului dacă n-aveți ce face cu banii (WordPress e gratis în principiu, dar plătesc pentru No Ads, că m-am gândit că nu e mișto să apară reclame la Viagra sub perorațiile mele de mare angajament).

P.S. 2: N-o să mai fac o ofertă de articole la cerere ca anul trecut pentru că știu că momentan n-am timp să mă țin de ea, dar puteți propune în comentarii chestii despre care să scriu, la o adică.

14 gânduri despre „Unșpe ani de Nadiablog”

  1. Giobul cu scrisul e ca băutura: e bună, da’ tre’ să te ții de ea!

    O carte ilustrată pentru copii cu pîrși mi se pare un subiect potrivit.
    Nu dau sinopsisul aicea, că poate-l fură dujmanii.

    Nadiablogul ca carte… meh.
    Blogul, ca formă de literatură, are farmec și valoare așa cum e; să-l tipărești, înseamnă să închizi comentariile – ori alea contribuie la plusvaloarea marxistă a articolelor.
    Nu mă împotrivesc, da’ nici nu recomand.

    O carte scrisă… devine complicat din start.
    În ce limbă o scrii?
    În romînește? Audiența o să fie redusă.
    În englezește? Greu de tradus expresii, valoarea umoristică o să fie redusă, sensul dramatic o să tindă spre zero.

    P-ormă… orice carte tre’ să aibe un fir conducător – o idee centrală.
    Pot vedea o carte în romînește, cu eseuri prelucrate din blog – aia da!
    Un roman în 3 volume… nu.

    Zic și io, că nu mă doare tastatura…

  2. Cred ca faptul ca am comentat cel mai mult aici e singura mea realizare. Ever. Macar nu am trait degeaba. 😂 Viel Glück weiter!

    1. Atunci voi pune in blogocartea pentru generatiile urmatoare postapocaliptice si comentariile, astfel poti sa fii sigur ca existenta ta va fi semnificativa peste secole. O sa iasa ceva cat 3 biblii, ma intreb unde s-o ingrop ca sa aiba sanse mai mari sa fie descoperita si totusi sa reziste apocalipsei.

      1. You miss the point; normally, a blog will accept new comments forever. Ten years from now, someone will want to say something on the post of „poor girl letter to home” etc.
        Closing the comments after a certain period of time… renders the blog as a half-blog.

      2. „…Jumate blog, jumate…” – O carte… în primul și-n primul rînd… trebuie să se vîndă. Biblia nu s-a răspîndit gratis; pergamentul costa bani; cerneala nu pica din ceruri; penele de gîscă… trebuiau jumulite de pe păsări. Așa și cu cartea/cărțile tale. Să vedem povestea pe scurt despre pîrși – că de ilustrații nu mi-e teamă – știu c-o să fie corespunzătoare.
        Pentru copii.
        Povestea cu pîrșii din localitate.
        🙂
        …………..
        Pîrșii locali au nevoie de susținere și voce omenească.
        Hai Nadia, ce dreaq’…
        Vrei să-i asmut să te picheteze în fața ușii?
        🙂

      3. Pe mine nu ma pasioneaza parsii la fel de mult ca pe tine, dar daca vrei sa sponsorizezi o chestie despre parsi, am aratat unde e PayPalu’ :))

Comentariile sunt închise.