O aventură la mare

Apus pe plaja de la Olimp, circa 1900 toamna

Când oare o să am și eu o aventură romantică ca-n filme? mă întrebam.

Era prima mea vară ca adult- opșpe ani, aproape nouășpe, și mai eram și la mare, locul ideal pentru aventuri romantice. Desigur, în filme, aventurile se petrec în general în grupuri de tineri petrecăreți și motivați de aceleași avalanșe hormonale, pe când eu eram în Neptun-Olimp cu mama, iar mama avea și migrene pe deasupra. Așa că în fiecare dimineață mă duceam pe plajă singură să mă holbez la mare, de la o distanță suficientă cât să nu-mi ia apa prosopelul (de pe care nu mă înduram să mă ridic și depărtez, nu care cumva să mi-l fure cineva). Nu că aș fi știut să înot, oricum. Unii oameni sunt făcuți pentru aventuri, alții sunt făcuți să se uite la ele de la distanță. Ceea ce nu mă împiedica să mă tot întreb: când oare o să am și eu o aventură romantică ca-n filme?

De câteva zile tot venea să stea lângă mine, cam la aceeași oră, un băiat oarecum simpatic. Nu mai știu cum îl chema, în orice caz avea moacă de Cristi. Cristi mi-a spus că are 18 ani, și corazonul lui părea să conțină tot atâta entuziasm pentru Neptun-Olimp și viață în general cât îmi lipseau mie.

Hai să mergem să înotăm! mi-a zis Cristi, practic ieșindu-și din piele de bucurie, iar eu am explicat că nu știu să înot, și că oricum nu pot să-mi las prosopelul pe plajă, e posibil să mi-l fure cineva.

Hai să mergem să ne dăm cu banana! a zis Cristi, iar eu am refuzat pentru că mi-era frică și, în plus, nu știu să înot, ceea ce ar putea fi un inconvenient când cazi în apă, chiar și cu vesta de salvare. Întotdeauna am fost prudentă din fire.

Într-o zi pe la prânz, Cristi a apărut cu un bax de bere.  Eu am strâmbat din nas: nu m-am înnebunit niciodată după bere. Ca să mă încurajeze, deci, Cristi a început să bea de unul singur, iar pe măsură ce doza de bere se golea și soarele ne pălea în cap, el se simțea din ce în ce mai sincer.

-Auzi, a zis Cristi. Nu te supăra pe mine, dar io n-am tocmai 18 ani împliniți. Am zis și eu așa, că mi-am dat seama că tu ești mai mare.

-Aha, am zis eu, brusc circumspectă. Și câți ani ai cu adevărat? 17?

-Împlinesc 17, nu mai e mult.

-Când?

-La anul în iunie.

Am oftat adânc. În loc de aventură romantică în prima mea vară ca adult, iată-mă cu UN COPIL care pe deasupra consumă alcool. La ce vârstă au voie tinerii din România să bea stând de vorbă cu o femeie matură și responsabilă de aproape 19 ani? Oricine ar auzi de această situație fără să cunoască detaliile ar putea crede că sunt o nemernică care încearcă să corupă copii. Dacă ne-ar vedea un polițist, oare m-ar aresta?

-Auzi, a zis Cristi din nou după o lungă tăcere. Ca să fiu sincer, nici berea n-am cumpărat-o. Am furat-o din mașina lui taică-miu, tata nu știe că sunt aici, el și cu mama dorm la prânz.

Stau deci la taclale în public cu un COPIL care consumă alcool furat- din ce în ce mai bine. Apoi Cristi a decis să-mi dea lovitura de grație:

-Ce amuzantă e berea, zice el, dând pe gât ultima picătură de bere din doză. N-am mai băut niciodată.

Până aici! L-am somat pe Cristi să se îndrepte imediat cu restul de bere înapoi la mă-sa și tac-su. El s-a ridicat, nu fără oareșce dificultate, și a început să se hlizească necontrolat, moment în care mi-am dat seama că e foarte pilit, chiar mai rău decât te-ai aștepta de la un COPIL care bea bere prima dată în viață în timp ce-l pălește soarele în cap.

-Nu mai țin minte la ce hotel stau, a zis Cristi, amuzat din cale-afară.

-Cum mama dracului să nu mai știi la ce hotel stai cu mă-ta și tac-tu? am strigat eu, apoi m-am pleznit peste gură: și înjurăturile sunt probabil ilegale în prezența copiilor. N-am ce face, trebuie să-l duc eu acasă, mi-am zis. O să enumăr toate hotelurile din zonă și poate recunoaște care-i al lui.

-Stai la Egreta cumva? Delfinul? Pelicanul? Răcușorul?

-Nu…nu cred, a bălmăjit Cristi, în timp ce eu îl târam după mine de mână ca pe-o păpușă de cârpă. Fir-ar să fie, nu putea să se întâmple căcatul ăsta în Cap Aurora, unde sunt maxim zece hoteluri?

-Belvedere?

Cristi s-a luminat la față.

-Da, cred că ăsta e…Bel…Bel ceva. Da.

L-am dus până la intrarea hotelului, apoi m-am cărat cât am putut de repede, sperând din tot sufletul că Cristi s-a pilit suficient cât să nu-și mai aducă aminte că a furat berea ca să o bea cu o FEMEIE ÎN TOATĂ FIREA, recte eu. Și asta a fost, mă gândeam.

Dar iată: la hotelul unde stăteam, se petrecea în fiecare seară pe terasă un program artistic care atrăgea și clienți de la alte hoteluri. Și cum priveam eu, Femeia în Toată Firea, alături de maică-mea, la niște dansatoare din buric,  apare și Cristi în același scop, însoțit de părinții dumisale. Judecând după privirea ucigătoare pe care mi-a aruncat-o mama lui Cristi când copilul mi-a făcut cu mâna, povestea îi era cunoscută și nu mă punea neapărat într-o lumină favorabilă.

-Ce mișto sunt dansatoarele astea! striga Cristi bătând din palme. Ce bunăciuni! Iuhu! Așa, așa, dați din țâțe!

Și tot învârtindu-se și exclamând apreciativ pe lângă scena cu dansatoarele din buric, a reușit să se apropie de mine cât de cât, și mi-a șoptit:

-Îmi pare rău, mama nu-mi mai dă voie să mă văd cu tine!

Și aici chiar că povestea s-a terminat.