Johnny loves Jenny but Jenny loves Joe

Dintr-un film drăguț care e practic „Îndrăgosteală Neîmpărtășită: The Movie”. Deși nu-mi dau seama ce băiat sănătos la cap s-ar uita în altă parte când îi vorbește Winona Ryder

La viața mea și mai ales în fragedă tinerețe am avut parte de multe îndrăgosteli neîmpărtășite. De fapt, aproape exclusiv de îndrăgosteli neîmpărtășite, cum e soarta fetelor timide și percepute drept tocilare. Suntem o specie practic invizibilă, deși în filme și-n cărți nu prea auzi decât de îndrăgostelile neîmpărtășite ale băieților, și cât de oropsiți sunt ei când nu-i bagă-n seamă Frumoasa Liceului.

Ca să fiu totuși justă: e foarte probabil, chiar inevitabil din punct de vedere statistic să fi fost și eu ținta iubirii secrete a cuiva, poate chiar a mai multor cetățeni. Unii care n-au avut tupeu să zică sau să facă nimic- sau or fi încercat, iar eu m-am uitat în altă direcție. Probabil că și eu i-am făcut să se simtă invizibili, cine știe? Nu mai țin minte, e ușor să uiți admiratorii care nu te interesează. Mă întreb cum s-o fi manifestat afecțiunea lor. Oare se holbau la mine pe furiș? Oare țineau minte săptămâni întregi când le ziceam două vorbe în treacăt? Oare se masturbau cu gândul la mine? Or fi fost numai băieți, sau poate și fete? Mi-ar plăcea să existe niște ochelari speciali pentru îndrăgostelile neîmpărtășite și nemărturisite, dar poate de fapt nu mi-ar plăcea. Cred că aș fi foarte dezamăgită dacă nu mi-ar dezvălui nimic care să-mi gâdile orgoliul.

Apropo de toate astea, am făcut un soi de bandă desenată autobiografică de ficțiune foarte fictivă tocmai despre îndrăgosteli secrete, pentru Liceul Cosmic, și o puteți vedea clicăind aici.