Dorp!

Asta-primavara, unul dintre cei doi cititori si jumatate m-a intrebat: Nadia, merita vizitat orasul Amsterdam? La momentul respectiv, nu puteam oferi o parere competenta, tinand cont ca nu vazusem din orasul Amsterdam decat gara timp de vreo juma’ de ora, insa acum problema s-a remediat, si raspundem: sigur, Amsterdam merita vizitat, si chiar daca nu ti-ar placea in mod obisnuit in mod natural, o sa-ti placa cu siguranta daca petreci suficient timp pe strada cu nasul in vant.

Dar sa nu punem carul inaintea boilor: tot asa cum pana la Dumnezeu iti iau mintile sfintii, pana la Amsterdam trebuie mai intai sa treci prin Dorp. Ce s-a intamplat, carevasazica: din motive cunoscute numai de amsterdamezi, preturile la cazare in urbea dumnealor pareau sa se afle undeva intre “astronomice” si “stiintifico-fantastice”, asa ca am rezervat locuri intr-un satuc aflat, in teorie, la o distanta rezonabila de oras, intitulat Broek in Waterland. Proprietarul B&Bului unde urma sa dormim ne-a indicat ca trebuie sa luam un autobuz de la gara din Amsterdam pana la statia Broek in Waterland, Dorp; Gogu a fost de parere ca Dorp trebuie sa fie o greseala de ortografie, e imposibil sa existe un nume atat de caraghios, care sugereaza o onomatopee produsa involuntar cand te impiedici. Rezultatul a fost ca amandoi am inceput a folosi pe bune Dorp! in scopul descris mai sus si altele asemenea, razand ca niste tampilogi de fiecare data, si probabil demonstrand o lipsa de respect crasa fata de limba si cultura olandeza.

In orice caz, n-am aflat nici acum ce inseamna Dorp (si nici nu tin mortis sa aflu), dar statia se numea intr-adevar asa si s-a dovedit a fi o descriere potrivita pentru experienta turistului obisnuit sa traiasca in confort sporit. Imediat ce-am ajuns, gazda ne-a pus la dispozitie 1. biciclete, 2. niste bere gratis, apoi ne-a explicat unde se afla clatitaria locala, si a, da, baia de spalat era o chestie improvizata cu un furtun tras de la chiuveta si o gaura in podea, unde era practic imposibil sa faci dus, dar ce conteaza, cand ai biciclete, bere si clatitarie? Pe scurt, prioritatile olandeze sunt, pare-se, usor diferite de ale fandositelor ca mine care nici macar nu sunt in stare sa mearga pe bicicleta.

Alta chestie care nu pare a fi in top 10 prioritati in Broek in Waterland, Dorp sau poate in Olanda in general e intimitatea, avand in vedere ca toate casutele (adorabile) din sat au geamuri imense, pe unde poti vedea viata fara perdea, la propriu, a cetatenilor locali care, intocmai abisului lui Nietzche, uneori se uita si ei la tine. Cu senzatia ca ne-a lovit cineva cu o raza de miniaturizare si-am cazut fara sa ne dam seama intr-o expozitie de case pentru papusi, ne-am apucat sa cautam un loc de luat cina, operatiune ingreunata tocmai de dimensiunile uriase ale tuturor ferestrelor; eu de exemplu m-am trezit holbandu-ma cu interes in casa unei mamae, ba m-am si apropiat de geam pentru ca o confundasem cu un pub si voiam sa vad daca mai sunt locuri. In fine, pana la urma am nimerit fix la clatitarie, desi nu aia era destinatia-tinta, am mancat un soi de pizza margarita cu clatita in loc de blat, si in timp ce constatam ca sarea de masa e inca in recipientul de la supermarket si ca ‘limonada’ e cu siguranta facuta din concentrat tot de la supermarket, mi-am format impresia unui loc populat de oameni dubios de relaxati, practic un soi de anti-Nadii.

Branza Van Gogh: o imbinare de comori traditionale olandeze

Impresia s-a mentinut si a doua zi cand am pornit-o la plimbare prin Amsterdam; toate cladirile de interes din centru, fie ele biserici sau palate regale sau mai stiu eu ce, par cu aproximativ 20% mai putin opulente decat te-ai astepta de la o metropola turistica, de parca orasul insusi si-ar fi zis ca nu merita sa depui cine stie ce efort exagerat si de prost gust sa fii in rand cu alte metropole turistice (chit ca varii decoratiuni kitschoase de Halloween se zareau pretutindeni). Dupa cateva ore prin centru, am ajuns si eu la concluzia ca eforturile exagerate, precum si eforturile medii si chiar si majoritatea eforturilor mici sunt o pierdere de vreme, apoi am inceput sa ma hlizesc fara motiv: ca o ageamie care n-a fumat niciodata iarba ce ma gasesc, m-am ametit nitel fara sa consum nimic personal, numa’ din fumul raspandit de nenumaratele shopuri cu iarba, seminte si ciuperci halucinogene si de clientii lor la tot pasul. Efectul s-a dus destul de repede, si n-as putea spune ca a fost neplacut; totusi, raman la parerea ca anxiosii ca mine trebuie sa sufle si-n iaurt si sa se abtina de la asemenea experiente, nu stii de unde te loveste un efect secundar mai putin simpatic, de exemplu cand in tinerete un amic fumat incerca sa ma convinga sa sarim dintr-o masina pentru ca taximetristul vrea sa ne violeze. “Smoking weed is good for you!” m-a incurajat un propitar de smoke shop pe trotuar, dar eu am pornit mai departe, impleticindu-ma usor: spre deosebire de majoritatea turistilor, n-am venit la Amsterdam nici pentru iarba, nici pentru felinare rosii, nici pentru branza, nici pentru clatite (care par sa fie mancarea nationala a Olandei).

Asa ajungi daca fumezi prea multa iarba

De fapt, punctul principal de interes pentru mine in Amsterdam, la care tot planuiesc sa ajung de ani de zile, il constituie un festival de desene animate intitulat Klik!, pe care l-am ratat in mare parte si de data asta, dar am prins totusi, in ultima zi, programul de filme premiate (despre care o sa scriu pe larg mai incolo si probabil nu aici). Merita insa mentionat ca animatia premiata de public arata atat de dubios, incat influenta substantelor halucinogene din oras asupra spectatorilor parea, cel putin pentru mine, de necontestat. Juriul insa luase, probabil, mai putine droguri, pentru ca alte premii s-au dovedit mai inspirate: trofeul festivalului a mers la un scurtmetraj britanic foarte stoic si amuzant-trist, despre o relatie tata-fiu bazata pe impachetat bagaje cat mai eficient.

Singurul obiectiv turistic conventional pe care l-am vizitat a fost Muzeul Vincent van Gogh, probabil spre profunda tristete a lui Gogu, care detesta muzeele de arta. Is fan Van Gogh de cand eram mica, pe vremea cand am citit din scoarta-n scoarta de mai multe ori un album mare despre opera si viata lui si mi s-au tiparit pe creier culorile tipatoare si “Noaptea instelata”, care-mi da, nu stiu de ce, senzatia ca recunosc scena sau ca am fost acolo. Probabil ca gift shopul de unde poti sa-ti cumperi hainuta pentru pekinez imprimata cu “Muguri de migdal” nu e fix respectul pe care si-l dorea Vincent ca artist, dar muzeul e foarte bine facut, si contine nu numai o groaza de Van Gogh ci si context istorico-artistic, influente, surse de inspiratie, lucrari facute de contemporani si epigoni, detalii despre tehnicile folosite de pictor si asa mai departe. Mi-a placut si ca n-au facut mare caz de boala lui psihica, care a devenit deja in constiinta publica un soi de eterna si fascinanta gluma despre urechi. Pe aceasta cale am aflat ca Vincent-cand-era-tanar semana foarte mult cu Benedict Cumberbatch.

Per ansamblu, pot zice ca mi-a placut in Olanda turisticoasa, in ciuda faptului ca totul pare sa coste de aproximativ trei ori mai mult decat ar parea logic, si eu locuiesc in Londra, ar fi trebuit sa ma obisnuiesc deja cu preturi pline de tupeu. Apoi am plecat mai departe spre Praga, unde-am mai fost o data, la 20 de ani, cu griji (pentru ca eu am mereu griji) si cu ceva bani, si am ramas fara bani inainte sa cobor din tren, prin bunavointa unor descurcareti care m-au jefuit in somn. De data asta, o sa fie cu siguranta mai cu noroc, nu? Nu?

7 gânduri despre „Dorp!”

  1. Stau aproape de Praga, sunt chiar in granita cu cehii. Boemia a fost o zona extrem de frumoasa, cand era locuita de germani boemi. ☺

      1. Cred ca formularea corecta ar fi: faceau totul perfect.
        Muntii dintre Cehia si landul Sachsen sunt foarte frumosi. Iar satele si micile orase si mai frumoase. Din pacate in partea ceheasca au fost depopulate masiv dupa 45′ si au ramas parasite, cehii nu au putut sa le repopuleze. Cel mai frumos e aici in perioada Craciunului, multe cantece, basme si obiceiuri isi au originea in muntii astia. Fiind zona miniera au si multe povesti cu pitici, zane si tot felul de personaje fantastice care locuiesc in munti.

  2. Dragă Nadia,

    Probabil credeai că de poți descotorosi de ele fără ca măcar o fracție mică din cei 2,5 cititori ai tăi să observe – dar să știi că ducem lipsa diacriticelor foarte foarte mult 😦

    1. A, nu, don’t worry, e temporar. Sunt pe drum pe laptopul lui Gogu, si mi-e lene sa-l setez pe limba romana. Dupa ce ma intorc la tehnologie proprie lucrurile vor reveni la normal.

  3. Schneeberg e un oras in zona noastra unde s-a practicat mineritul 800 de ani. Acolo isi au originea multe creaturi mitologice legate de munti si minerit. In special renumitii pitici (Zwerg) de gradina au fost initial pitici de mina ca in Alba ca Zapada, o poveste adaptata de fratii Grimm dupa un basm local, Piticul Nerecunoscator (Der undankbare Zwerg). Multe basme de aici isi au originea si in mitologia si folclorul slav si au fost aduse in zona de cehi. Si nu in ultimul rand berea ceheasca si https://youtu.be/SSbcxNUsNKI

Comentariile sunt închise.