Păcănele și pescăruși

Toată lumea din jurul meu a fost în Norfolk vara asta, sau va fi în Norfolk, sau e în Norfolk chiar acum. Pentru amatorii de vacanțe în Englezia, Norfolk e musai de vizitat, și majoritatea oamenilor care mi-au vorbit despre acest comitat se întorc acolo an de an. Ah, Norfolk! Cel mai mișto dintre locurile de vacanță englezească!

Weekendul trecut am trecut și eu prin Norfolk, dar nu pot să zic că m-a impresionat din cale-afară (nu se compară cu Cea Mai Frumoasă Insulă), deși partea cu „englezească” e sigur adevărată: n-am mai văzut niciodată atâtea steaguri ale lui Sf Gheorghe în același perimetru, nici măcar în preajma referendumului brexitesc. E posibil ca nici măcar să nu existe în Londra atâtea steaguri ale lui Sf Gheorghe. În Norfolk, campania pentru identitate națională englezească nu se încheie niciodată.

Alt element care se găsește într-o cantitate mult mai îndestulătoare în Norfolk decât în alte părți: păcănele. Păcănele. Păcănele, tată. Pe esplanada din orașul litoral Great Yarmouth, unde s-a întâmplat să mă cazez, se află aproximativ o sută patruzeci de mii cincisute șaizeci și șase de păcănele, luminate ca ziua până târziu în noapte, păcănind, bipăind, clipocind. Spre deosebire de alte stațiuni britanice de la mare care au fost părăsite cu ocazia biletelor de avion ieftine spre Spania și-au rămas înțepenite în anii 50 (vezi: Blackpool), Great Yarmouth are ceva ființe umane vii pe ici, pe colo, majoritatea atrase, probabil, de păcănele. Sigur, tot ai senzația că ai căzut într-o gaură temporală și s-ar putea să rămâi acolo pe vecie, dar măcar perioada istorică e una ceva mai dinamică:  în jur de 1985-1990, să zicem, cu Tina Turner și Pac Man, iar genul cinematografic e mai degrabă un amestec de Casino și comedie cu Tom Hanks decât horror. De altfel, l-am găsit pe Marele Zoltar, care i-a îndeplinit unui băiețel dorința de a deveni Tom Hanks peste noapte în mult-ProTeve-izatul film „Vreau să fiu mare”. (Eu nu mi-am pus nici o dorință. Ultimul lucru pe care mi l-aș dori ar fi să mă facă iar de 12 ani din greșeală.)

Marele Zoltar

Nu m-am dus însă în Norfolk pentru păcănele, și nici pentru plaje (una dintre plajele considerate de Internet drept cele mai frumoase din Norfolk era pur și simplu un val de nisip lângă un dig de ciment, cu ceva buruieni pe margine și un tractor). Nu, m-am dus pentru păsări. Încă din fragedă pruncie, am avut interese ornitologice, citind din scoarță în scoarță o carte despre zburătoarele rezidente în România de atâtea ori încât în unele cazuri am memorat denumirile latinești (Ochiul-boului: Troglodytes troglodytes!), ba chiar am enervat o rudă poreclită Pica informând-o că numele ei e genul speciilor de coțofene în clasificarea lui Linnaeus (nu știu de ce, n-a luat-o drept compliment.) Iată-mă la vârstă adultă, înarmată cu un binoclu și un ghid RSPB, în Norfolk, căci Norfolk e capitala britanică a holbatului după păsări.

Peisajul norfolkian caracteristic implică bălți, mlaștini, stufărișuri și buruieni cât vezi cu ochii, populate tot timpul anului de înaripate interesante, plus vidre, fluturi, șobolani de apă și așa mai departe. Metoda ornitologică corectă cere să te pitești într-o căbănuță de unde aștepți păsările privindu-le printr-o ferestruică mică, fără să faci zgomot. Am vizitat două rezervații de felul ăsta, ocazie cu care am observat în carne, oase și pene, printre altele, ciocîntorși (reapăruți în Marea Britanie după o perioadă în care fuseseră exterminați), nagâți, becaține, cormorani, o bufniță rară care a zburat foarte aproape de mine și un păsăroi mic roșu tare frumos pe care n-am reușit încă să-l identific. „Nu e cazul să te stresezi că te apropii de 30 de ani”, mi-a zis un amic mai deunăzi, „că la ce hobby-uri ai, deja ai împlinit 60”. Nu-mi pasă, îmi plac păsările.

Păsările n-au ieșit în poze, că n-am teleobiectiv, dar uite un fluture

În afară de pescăruși, pescărușii sunt niște bestii din iad, să ne înțelegem- iar Great Yarmouth cel plin de păcănele s-ar putea să fie iadul lor rezident. Din camera îmbibată cu un miros intens de mucegai, și posibil urină, a pensiunii unde stăteam (una cu nota nouă și ceva pe booking punct com), am auzit toată noaptea bestiile zburătoare chirăindu-mi sub geam, mare bucurie pentru o insomniacă. Am adormit târziu, spre dimineață, și-am avut, în mod adecvat, un vis ca un film de groază din anii optzeci. Se făcea că Gogu devenea dintr-o dată extrem de petrecăreț. „Să mergem în club, să mergem în club!” mă îndemna în fiecare seară. „Ce s-a întâmplat cu Gogu? Nu e în firea lui să-i placă în club”, gândeam eu cu îndoială, convinsă din ce în ce că a fost înlocuit cu un impostor, deși arată la fel ca-ntotdeauna. Până când, într-o zi, mă întâlneam cu un cetățean zdrențăros și plin de răni pe stradă. „Eu sunt adevăratul Gogu”, zicea el. „Ăla cu care locuiești acuma e un impostor periculos, trebuie să-l dai afară din casă”. „Care o fi oare adevăratul Gogu?” mă întrebam eu, stând în fața televizorului cu Gogu cel vesel, posesor de rânjet permanent întipărit pe moacă, ca o marionetă pictată. În timpul ăsta, celălalt Gogu, ăla desfigurat, urla la fereastră:  „Lasă-mă să intru!” și zgâria geamul cu unghiile despicate, însângerate. M-am trezit chiaună, în chirăituri și bătăi de aripi.

Mânca-te-ar lupii, păsăroi enervant

Cu ocazia asta m-am prins, însă, la ce sunt bune păcănelele: ca să-ți descarci energia negativă provocată de pescăruși, trăgând cu pistolul, dând cu ciocanul, cărând pumni virtuali și așa mai departe. Am păcănit și eu nițel, și m-am simțit mai bine. Apoi primești niște tichete cu care cumperi dulciuri făcute numai din zahăr și coloranți, sau o păpușică de 12 cm, sau alte chestii de care n-ai nevoie, și o iei de la capăt. Pescărușii și păcănelele colaborează ca să-și țină victimele prizoniere în Great Yarmouth pentru totdeauna.

Înainte să ne întoarcem în Londra, am vizitat și un sanctuar de cai uriași, pe vremuri omniprezenți în trasul la plug. Caii erau foarte drăguți, la fel și catârii, alpacele, măgarii și celelalte animale găzduite acolo,  ți-era mai mare dragul să te împrietenești cu ele. Nu știu dacă proprietarii sanctuarului și-ar fi dorit la fel de mult să se împrietenească cu noi, ținând cont de numeroasele inscripții împotriva „Instituțiilor neoliberale corupte ale UE care ne obligă să torturăm animalele!” (cred că e destul de clar cum au votat oamenii ăștia la referendum.)  Ai dracului străini care deranjează veganismul național englezesc! Toate gardurile aveau câte-un poster vehement împotriva mâncătorilor de carne, dar în cazul meu cred că reacția interioară nu a fost cea scontată. Nu știu exact cum să explic de ce, faza e că am întâlnit cam mulți cetățeni care sunt capabili să argumenteze ore în șir că găinile sau maidanezii sunt persoane și ar trebui să aibă aceleași drepturi ca oamenii, ca apoi să emită, de pildă, căcaturi rasiste o propoziție mai târziu, de unde am tras concluzia că ideologia de felul ăsta nu atât ridică animalele, cât mai degrabă coboară oamenii, ceea ce personal nu mă coafează. Nu că aș fi omul potrivit pentru morală, neapărat, nu pot să zic că mă dă afară din casă nici iubirea de homo sapiens. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, însă, aș fi recomandat un poem propagandistic duios despre purcei, vițeii sunt mult prea tâmpi ca să genereze empatie.

Poem duios despre viței

Per ansamblu, m-am bucurat de bufniță, dar nu pot să zic că pricep în ce constă atracția locului pentru vizitatorii care nu se uită după orătănii. Într-un top al celor mai frumoase locuri din Marea Britanie, mă pot gândi la cel puțin cinșpe care depășesc de departe peisajul plat și palid din Norfolk. Am trecut prin niscaiva sate drăguțe, dar sate drăguțe găsești și pe lângă Londra. Poate că tot păcănelele sunt cheia.

Nu-i așa că Norfolkul e cel mai frumos? Mă întorc mereu acolo când vreau liniște și natură, îmi zice cineva luni, când menționez ce-am făcut în weekend. Cel mai frumos, confirm eu, ridicând din umeri. Ăl mai prima loc de vacanță. Și-mi zic în gând: credeam că m-am acomodat cultural în mod satisfăcător în țara asta, dar uite, rămân unele lucruri pe care n-o să le înțeleg niciodată.

3 gânduri despre “Păcănele și pescăruși

  1. Am asistat odata la o cearta intre un pescarus si un cuplu de batranei…pasaroiul chiraia de mama focului, pana cand batraneii si au luat talpasita…

    1. Azi am pornit intr-o vacanta mai lunga in Wales. Brosura pentru turisti din camera pensiunii ne indeamna sa ne ferim de pescarusi si sa ne aparam mancarea. Cred ca trebuie sa plec in concediu cu prastia de acum încolo.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s