Căldură mare, my dear

De câteva zile, nu foarte multe, iată că e vară, vară, e soare-afară, chiar și-n Anglia. Cer senin cât vezi cu ochii, și caniculă de 28-29, ba chiar și 30-31 grade. Iar la asemenea evenimente șocante, oamenii care locuiesc în Anglia trebuie musai să aibă aceleași două reacții, și musai pe amândouă în același timp.

Prima, și cea mai importantă, e, desigur, panica. Cum s-a putut întâmpla așa ceva ÎN ANGLIA? Guvernul a emis o alertă portocalie care avertizează populația că situația e cam albastră. Megafoanele din stațiile de metrou anunță iar și iar că în asemenea condiții vitrege e musai să ai o sticlă cu apă la tine. Toata lumea se văicărește, se agită, își smulge părul din cap. Trenurile sunt bulibășite de trei zile, condițiile meterologice „severe” cer întârzieri, anulări și limite de viteză. Hashtaguri precum #caniculă si #nupotsădormdecaldură trenduiesc în spațiul twitteresc britanic (prilej pentru companii să sară cu oferte tematice, de la frigidere noi la cărți pe care să le poți răsfoi dacă tot nu dormi la 1 dimineața). “Să vină ploaia înapoi! E prea cald să-mi beau ceaiul!” strigă voci de cetățeni.

Ieri era programat un mare protest împotriva guvernului, cu ocazia unui incendiu devastator și cu multe victime favorizat de neglijența autorităților, se anunța un fel de post-Colectiv britanic, ce mai, doar că, pare-se, din cauza căldurii EXTREME (maxima anunțată: 34 grade Celsius), au ieșit în stradă mult mai puțini protestatari decât se intenționa inițial. Nu vă mirați, nu râdeți, în aerul mereu umed și înăbușitor de-aici treizeci de grade chiar se simt ca o caniculă oribilă, lipicioasă, ca să nu mai vorbim că toate clădirile și mijloacele de transport sunt gândite să rețină căldura, deh, ca pentru o țară unde e răcoare aproximativ încontinuu.

Totuși, există și reacția numărul doi, și anume EXTAZ: oamenii care locuiesc pe insula asta sunt îngroziți de soare și simultan îl adoră. Aflăm de la știri că plajele bolovănoase și incomode ale Britanniei au fost luate cu asalt, iar unii s-au aruncat în valuri cu atâta entuziasm că s-au înecat. Pe toate petecele de iarbă din oraș s-au întins păturici și lumea se etalează la soare. Ăia care n-au mai prins iarbă se etalează pe ciment, pe trepte, pe unde apucă, în stare de 90% nuditate, doar părțile esențiale sunt acoperite, de pildă laba piciorului, cea mai obscenă bucată anatomică la bărbatul englez (dacă judecăm după trendul de a purta șlapi/sandale cu șosete). Și pentru că anglo-saxonii sunt de felul lor foarte albi, pe lângă tatuaje, piercinguri și alte decorațiuni, la tot pasul se zăresc arsuri de gradul trei (doamnelor și domnilor din promoția nouășnouă: dați-vă cu cremă de soare). Apoi: pentru statul la plajă improvizată trebuie și niște divertisment, așadar toată lumea scoate din buzunar, sau naiba știe de unde, sticle și pahare de vin alb și roze, eventual și iarbă, hașiș, malul râului la mine-n cartier miroase de zici că se turnează un film de Kevin Smith. E un fenomen foarte britanic: când iese soarele, toată lumea simte DATORIA, OBLIGAȚIA să lase deoparte orice făcea în momentul ăla și să se arunce în brațele lui cu disperare, cu lăcomie, pentru că cine știe când l-or mai vedea la față? Dragostea britanicilor pentru soare e garnisită cu anticiparea dureroasă a despărțirii, ca niște amanți care se pot întâlni doar o dată în viață, pe fugă, și unul dintre ei e virgin și habar n-are ce trebuie să facă.

În general m-am obișnuit foarte ușor cu vremea britanică. „N-aș putea să trăiesc în țara aia unde e gri tot timpul”, îmi zic oamenii d-acasă, și eu ridic din umeri, și-așa nu mi-a plăcut vara în București niciodată, 40 de grade, asfalt încins, țânțari (la care sunt alergică), apartamentul meu la etajul șapte fix pe partea unde bate soarele, nu, mulțumesc, nu pot să zic că mi-e dor. De când stau în Anglia nici măcar nu mai am sandale în posesie, la ce bun, când le-aș folosi atât de rar? Dar uite că mă apucă și pe mine agonia si extazul celor douăzeci de minute de soare, poate un pic altfel decât pe englezi. În iunie, aici e o geană de lumină pe cer până spre miezul nopții, eu mă uit la ea și mă lovește un dor de ducă, de transformat în altcineva, o persoană mai exuberantă, mai liberă, mai tânără în spirit (deși în fiecare zi sunt, ca toată lumea, din ce în ce mai puțin tânără), oftez melancolic, ascult muzici văratice siropoase, SEIZE THE DAY, CARPE DIEM, cum fac să mă agăț de lumină înainte să se facă iar întuneric și frig?

Da’ las’ că trece. De azi cică se întorc ploile, să ne luăm iarăși jachetele tricotate și cana cu ceai.

3 gânduri despre “Căldură mare, my dear

  1. Naravuri englezesti.
    Imi aduc aminte acum doi ani, in Iulie o fost un val de caldura (a se citi peste 25 de grade) si am primit mailuri de la servici cum sa avem apa la noi mereu, si sa purtam tricourile cele mai subtiri. Lucrand in retail si avand uniforma, asta o insemnat mare lucru, ca am putut purta orice altceva decat tricourile de uniforma care aveau un iz de disperare.
    Acum ma aflu in minunatele state unite unde in ultimele doua saptamani au fost peste 30 de grade aproape constant. Si nu prea am auzit pe nimeni sa planga atat de tare. Ce e drept aici toata lumea (inclusiv eu) are aer conditionat. La mare nu am unde sa ma duc ca cea mai apropiata plaja e undeva la 15 ore de mers cu trenul (si nici macar nu e la o mare, ci la unul din Marele Lacuri)
    Dar toata lumea din UK pe care o cunosc se comporta exact cum ai descris. Mai ales englezii nativi. Strainii cantonati pe acolo pe care ii cunosc mai mult isi iau liber si se cara pe la plaje si distractii.
    E ciudat cum 30 de grade un UK e un dezastru pentru englezi, dar 30 de grade in Magaluf sau Tenerife sau orice alta destinatie semi tropicala aleasa intru betivaneala si alte activitati englezesti sunt a-ok.
    Traiasca vara, o tu anotimp plin de soare, inghetata si frecat menta prin vacante.

    1. In ultimii ani de cand sunt aici, in fiecare an au fost vreo doua-trei mini-valuri de caldura vara, si am inteles ca UK devine un producator apreciat de vinuri spumante. Cred ca socul si groaza reactiei lor e pur si simplu fiindca nu sunt obisnuiti, dar vor fi nevoiti sa se obisnuiasca si sa faca schimbari de mentalitate, infrastructura etc, pentru ca asta e the new normal, the old normal nu se mai intoarce, schimbarile climatice sunt reale.

  2. Ba pardon.
    Aparent in vestul Americii e atat de rau ca nu mai decoleaza avioanele ca le e frica ca nu se pot ridica de pe pamant.
    Dar e un pic de diferenta intre 30 de grade si 40+. Si Arizona,unde se intampla asta e fix in desert, asa ca nu cred ca mira pe nimeni. Stau si ma gandesc de ce ar locui cineva in Arizona daca e un desert….
    To each their own, I suppose

Comentariile sunt închise.