Rămâne cum am stabilit

De-a lungul vieții, mi-am imaginat propriul viitor în numeroase și diferite feluri, unele gri, altele frumos colorate. M-am imaginat într-o gamă largă de meserii, m-am imaginat înconjurată de prieteni, paria societății, iubită, singură, cu pisici, cu câini, m-am imaginat moartă la 20 ani precum și trăind până la adânci bătrâneți. În momentele de optimism, m-am imaginat celebră, bogată, autoarea unei amprente de neșters pe istoria umanității. În clipele de depresie, m-am imaginat bolnavă, părăsită, ratată, săracă, dormind pe străzi. M-am imaginat în alte țări și în varii epoci istorice. Am o imaginație destul de energică. O singură chestie nu m-am imaginat niciodată, nici măcar din greșeală, și anume mamă.

Asta nu-i împiedică, desigur, pe alți cetățeni să mă vadă în această postură.  Am avut până acu cel puțin o duzină de copii imaginari, implantați de rude, prieteni, cunoștințe, colegi de serviciu, potențiali angajatori, tipi cu care eram la prima întâlnire și care în felul ăsta și-au distrus orice perspectivă pentru o a doua, în fine, tot felul de oameni preocupați de fericirea mea.

-Mi-e rău, cred că mă duc acasă, zic io odată, mai demult, la muncă, lovită subit de o criză de bilă.

-Ți-e rău? intervine o colegă, cu bucurie extremă, înseninându-se la față ca și cum aș fi zis că am câștigat la loto. Cum așa, îți vine să vomiți??

-Da, și asta, răspund eu confuzată.

-Poate ești însărcinată!! strigă ea cu entuziasm. Ce frumos ar fi, îți dai seama? Ai putea să ai un bebe și să vii cu el la noi la birou în vizită. Ce frumoși sunt bebelușii!

-Mulțumesc, nu e cazul, zic eu, căutând în creier, fără succes, cuvintele englezești necesare pentru termenul „criză de bilă”. Știu ce am, și oricum nu-mi doresc copii.

-Cum să nu-ți dorești copii?? zice colega indignată (posesoare a unei armate de copii proprii). Ești prea tânără, aia e, o să te răzgândești tu mai încolo. Eu îți urez să fii însărcinată acum! Nu se știe niciodată!

Anul ăsta împlinesc 30 de ani, un prag despre care Ally McBeal zicea, parcă, că e sfârșitul tragic al tinereții. Presupun că atunci „las’ că te răzgândești tu” va fi înlocuit de somații: „nu prea mai ai timp, grăbește-te!”

Desigur, am fost demult avertizată deja de administratorul polonez al casei în care locuiam când am venit în Anglitera.

-Câți ani ai acu? m-a întrebat el, sever.

-Douăștrei, am zis. (Atâți aveam.)

-Păi ia vezi, că la femei vârsta cea mai bună pentru făcut copii e 25 de ani. După aia ți se usucă toate alea și iese copilul damblagiu. Așa că nu mai freca menta degeaba.

-Mulțumesc de sfat, am zis eu rânjind, în timp ce băiețelul administratorului se târa pe podea la picioarele noastre, cel mai probabil mâncând din castronul câinelui.

-Cum să nu-ți dorești, fato, copii?? se revoltă o prietenă. Ce rămâne-n urmă după tine când mori, cine o să-și amintească de tine?

-Aceiași oameni care-și amintesc și de ăia care au făcut copii, adică nimeni, răspund io. Tu ce-ți amintești despre stră-străbunica ta? Știi măcar cum o chema?

-Mă enervezi rău, vorbești prostii, ești nebună. Cine o să aibă grijă de tine când ești bătrână?

-Nu e cam egoist să facem copii doar în ideea c-o să avem dădacă la bătrânețe? reflectez eu.

Prietena mea oftează. E clar, sunt o cauză pierdută: “Știu că am dreptate, dar n-are rost să mă cert cu tine.”

De curând, o altă prietenă a născut. Am mers să cunosc copilul, o fetiță cu ochii cât farfuriile, ca un personaj de animeuri, care miroase a lapte și a șampon pentru copii.

Până nu demult, trăiam cu impresia că nu pot să sufăr copiii, dar mi-am dat seama că nu-i chiar așa. De fapt, unde alți oameni în toată firea văd o oportunitate de continuator al familiei și îngrijitor la bătrânețe și alte chestii legate de ei înșiși, eu sunt ancorată iremediabil în punctul de vedere al copilului, și-mi pare al dracului de rău pentru el. Văd adolescenți deșirați și neîndemânatici ca niște păianjeni și mi-e milă de ei, mai ales dacă par a fi tocilari sau sensibili sau artisticoși, pentru că știu ce căcaturi îndură de la alți teenageri. Văd copii veseli și energici și mă gândesc că pot fi bătuți și/sau spălați pe creier după cum îi taie capul pe părinții lor, și mi-e milă. Mă uit la un bebe drăguț și mi-e milă de cât de neajutorată e, și câte chestii nasoale o așteaptă în viitor. Copiii care-mi sunt simpatici fac perspectiva propriei reproduceri și mai puțin atrăgătoare decât ăia antipatici. Și ăsta e doar unul din multele motive, unele dintre ele lucruri despre care nu pot să pălăvrăgesc cu oricine.

-Ei, zice proaspăta mamă, zâmbind de după cearcăne, nu-i așa că e adorabilă? Nu-i așa că acum te-ai răzgândit, și vrei și tu să ai copii?

Eu clipesc des, bebele clipește și ea. Când s-o face mai mare, dacă rămân prietenă cu maică-sa, o să-i desenez elefanți.

-E foarte drăguță. Cea mai drăguță. Dar nu, mulțumesc. Rămâne cum am stabilit.

Și acestea fiind zise, înmânez bebele înapoi autoarei.

12 gânduri despre “Rămâne cum am stabilit

  1. Chiar dacă am copii, te înțeleg în fiecare cuvânt…numai eu am avut și imagini cu copiii mei derulându-se in imaginarul meu naiv.
    Poate era un film bine stabilit de părinții mei iar eu in naivitatea mea nu l-am putut înlăuntra, nu-mi mai bat capul, acum încerc doar sa-mi asum ceea ce am hotărât. (Asum poate e un cuvânt cam tragic si cam grav în contextul asta dar mie mi se potrivește)

    1. Presupun ca inainte sa existe contraceptie eficienta, majoritatea oamenilor oricum n-aveau de ales, in afara cazului in care se resemnau cu o viata de abstinenta sexuala totala. 😀 Ca fiinte care se cred rationale, totusi, cred ca avem datoria sa ne punem problema, e o decizie cu consecinte imense, si nu doar pentru ala care ia decizia.

      1. Nu ma pot abtine sa nu raspund. 🙂 . Problema e la cei care nu isi pun problema. Contraceptia e folosita de un procent redus din populatie, global vorbind. Paradoxal ar trebui sa fie invers procentele dar fiecare cu viata lui, suntem o „specie educata”. Never say never e tocmai ce nu acceptam dar uneori viata ne joaca feste, mai mult sau mai putin placute. No offence 😀

      2. E adevarat ca viata e imprevizibila. Ce ma deranjeaza pe mine e ca oamenilor le e mult mai usor sa accepte „Imi doresc copii si o familie ‘traditionala’ de enspe suflete” decat „Nu-mi doresc copii” ca hotarare valabila si demna de respect, desi ambele hotarari sunt supuse unei game largi de variabile.

  2. Eu mi-am dorit copii și am reușit cu greu să rămân însărcinată (cu greu, adică fertilizare în vitro). În toți acești ani am răbdat mii de comentarii despre faptul că nu am copii, când am de gând, copiii sunt scopul vieții etc.
    E o intruziune inacceptabilă în viața și sufletul omului. Dacă vreau sau nu să am copii este strict treaba mea și a partenerului meu de viață.
    În altă ordine de idei, sper că ești ok, departe de atentatele de azi.
    Sunt unul din cei 2 cititori jumate 😁 și te citesc încă de când erai în România.

  3. Femeia este implinita cand devine mama. Experienta o arata. Maternitatea si nu altceva e implinirea femeii. Asta e fericirea ei. Asa a fost de la inceputul omenirii si asa va ramane pana la sfarsit, Firea umana nu se schimba odata cu vremurile. Cum a lasat Dumnezeu, asa ramane neschimbat. Asa a lasat Dumnezeu, ca mai intai parintii sa se jertfeasca din dragoste pentru copiii lor neputinciosi, apoi copiii maturi sa se jertfeasca din dragoste si recunostinta pentru parintii lor batrani si neputinciosi. E o simetrie fireasca. Altfel, daca nimanui nu i-ar pasa de nimanui, ar disparea dragostea dintre oameni, apoi s-ar instala egoismul si apoi extinctia oamenilor, cum se si intampla in Europa acum. Singuratatea, abandonarea, nepasarea nimanui de tine, nu sunt niste sperietori, ci niste realitati cumplite, de care astazi se sufera foarte mult. Cui sa-i mai pese, si cui sa-i mai placa cuiva sa stea alaturi de un batran sau o batrana de 80-85-90 de ani, decat propriul lui fiu sau fiica, altcineva cui sa-i placa, si cine ar sta de bunavoie langa ei. Societatea de azi e educata sa se scarbeasca de batrani si de nevoile lor, si fac orice ca sa-i evite pe acestia, de aia s-au inventat azilele. Sa faci copii ca sa ai o mana de ajutor la batranete nu e egoism, ci e o gandire sanatoasa si fireasca. La fel cum nu putem numi pe cineva egoist daca isi construieste o casa in care sa se poata adaposti si trai, aceasta nu se cheama egoism, ci ceva firesc. Exista o fire a lucrurilor in lumea asta, si cine ignora aceasta fire a lucrurilor e nebun, isi taie craca de sub picioare, se sinucide. Mama ta daca ar fi gandit ca tine, tu nu ai fi existat. Te-ai gandit la asta ?

    1. Ar fi fost plicticos fara un crestinopat care sa sara de fund in sus la articolu’ asta. Mersi Vitalie! Te mai asteptam si alta data!

      Ma amuza foarte mult ca asta e un argument adus atat de des: „Si daca si ma-ta gandea la fel?? Eee? N-ai fi existat!” La care eu probabil ar trebui sa raspund, „AOLEU ASA E, VITALIE, MI-AI DESCHIS OCHIUL MINTII, acum imi dau seama ca toate femeile trebuie sa faca plozi, pentru ca exist eu!!” Asa, si? Daca n-as fi existat, ce? Mare paguba. Nu mi-ar fi parut rau, neexistenta fiind. Acu ca tot sunt aci, nu vreau sa mor, dar nu e ca si cum existenta mea ar fi o mega bucurie si binecuvantare pentru mine, sau pentru omenire.

      Alta chestie care ma amuza: un barbat care crede ca are dreptul sa emita sentinte vizavi de „implinirea si fericirea femeii”. Nene Vitalie, nu cred c-ai fi in stare sa faci o femeie fericita nici daca ti s-ar da instructiuni scrise detaliate.

    1. Sorry, scolitul de necunoscuti pe net nu face parte din menirea care ma face fericita. Auzi, da’ sunt totusi curioasa: de ce pierzi vremea trolland blogurile oamenilor carora nu le pasa de prietenii tai imaginari din cer? Ca parca ai mai fost p-acilea. Mi se pare degeaba, sincer. N-ai serviciu? N-ai copii de crescut, ma rog, vreo ocupatie mai utila? :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s