La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști

queenvictoria

Nu mi-e foarte clar ce înseamnă „Ghid ne-turistic pentru turiști”, și aș putea s-o întreb pe cititoarea care a propus acest subiect inițial, să mă lămurească, dar unde mai e distracția dacă ceri instrucțiuni în loc să bați câmpii după cum te taie capul? Așadar, presupun că înseamnă, mai mult sau mai puțin, că vrei să vezi chestii mișto și per ansamblu să ai o vacanță de zile mari fără să te calce pe bătături enșpe triliarde de turiști cu camere foto în locurile de care-a auzit toată lumea. Totuși, o vacanță de zile mari e fix treabă de turist. Așa că în loc de asta eu o să vă zic ce să faceți ca să vă simțiți ca un om care chiar locuiește la Londra. Mai precis, ca un șoarece de bibliotecă anxios care locuiește la Londra, că n-am de unde să știu cum se simt oamenii hip și cul care petrecăresc în fiecare seară și trag cocaină pe nas, dar știați deja la ce să vă așteptați când m-ați întrebat pe mine.

Maniere

Cel mai important cuvânt pe care trebuie să-l cunoașteți în Londra are numa’ cinci litere: SORRY. Încercați să-l includeți în toate interacțiunile cu londonezi, pentru că SORRY în Londra e ca punctul în limbajul Morse, un element indispensabil pentru comunicare. Test rapid: care e comportamentul corect când un om X calcă pe picior din greșeală un alt cetățean, Y? Dacă ați răspuns „X își cere scuze, Y zice, nu-i nimic”, sau, mai românește, „amândoi urlă Uită-te în pula mea pe unde mergi”, sunteți în eroare: în Londra, atât X cât și Y trebuie să își ceară scuze de 2-3 ori. E bine de știut, pentru că o să vă calce cineva pe picior cu siguranță, Londra e un oraș foarte aglomerat. Spre deosebire de „Nu vă supărați” al românilor, SORRY trebuie inclus nu doar la început, ci și la mijlocul și sfârșitul propoziției, și eventual și din loc în loc, dacă e o propoziție mai lungă. Altă diferență importantă e că românii încearcă să prevină supărarea interlocutorului, pe când în UK pornești de la premisa că celălalt cetățean e deja supărat, și TU EȘTI DE VINĂ. Deși britanicii nu sunt majoritar catolici, MEA CULPA, MEA MAXIMA CULPA pare să fie principiul de bază al oricărei interacțiuni sociale. Când mergeam la consiliere pentru anxietate anul trecut, unul din oamenii care m-au consiliat mi-a zis că i s-a schimbat viața când și-a dat seama că nu trebuie să-și ceară scuze pentru 156 de lucruri zilnic, cum cer normele britanice, și mi-a recomandat să fac la fel. (Eu i-am explicat că sunt româncă și că noi oricum nu ne cerem niciodată scuze pentru nimic, dar n-a părut să înțeleagă.)

De asemenea, e esențial să vă pricepeți la stat la coadă și mers în formație ordonată, cu pași foarte mici, dar constanți. Londonezii sunt adevărați Yoda ai statului răbdător la coadă și mersului ca pinguinul în aglomerație, în tăcere, cu un calm și-un stoicism care-i face pe tembelii ocazionali care se mai grăbesc sau bagă în față să pară cu atât mai decăzuți din rândurile Londonezilor Adevărați. Vă sfătuiesc să vă antrenați pentru acest test de anduranță, de pildă legându-vă picioarele între ele cu șireturi și târșâind așa prin casă vreo 3-4 zile înainte de venirea la Londra. Foarte important e să nu schimbați direcția nici un moment, puteți cauza o calamitate printre pinguini. În momente de îndoială, când nu mai știți încotro s-o luați, amintiți-vă de sfatul lui Beyonce:

pentru că în Londra trebuie să țineți stânga întotdeauna, indiferent de situație sau de orientarea politică.

Mâncare, băutură 

Pentru o experiență autentică de localnic, vă recomand să consumați:

-Mâncare indiană la curry house, făcută probabil de niște oameni din Pakistan sau Bangladesh. Curry housu’ e o instituție națională p-acilea, chit că în ultima vreme e nițeluș în declin din cauza panicii anti-imigraționiste crescânde. Acum ceva vreme un ministru a declarat chicken tikka masala (o specialitate pseudoindiană inventată cel mai probabil în Regat) mâncarea națională a britanicilor, ți-o serveau și British Airways în avion pe vremuri, înainte să taie macaroana mâncării gratis pe curse scurte, ba pot să confirm și eu anecdotic importanța curry housului pentru că am fost la puțin 3 zile de naștere englezești sărbătorite acolo. Felurile din restaurantele indiene din UK n-au neapărat treabă cu ce mănâncă oamenii în India, fiind adaptate pentru gusturile britanicilor, dar probabil tocmai d-aia sunt reprezentative pentru capitala unui fost imperiu colonial care a furat ce i-a convenit din toate părțile. N-o să vă explic cum să găsiți un restaurant indian în Londra, sunt vreo șapte restaurante indiene pe orice stradă. Recomand onion bhajis la aperitiv, mie-mi plac din cale-afară.

-Mâncare tradițională britanică la o cârciumă de cartier. De pildă, pește cu cartofi prăjiți sau friptura de duminică. Ambele chestii sunt complet neinteresante din punct de vedere culinar, prima fiind o mâncare pe bază de sare și ulei, și a doua o friptură fadă servită cu cartofi copți, varii legume fierte și budinci de Yorkshire (care nu sunt budinci, ci chifluțe). Altă opțiune tradițională e Plăcinta Oierului, care nu e de fapt plăcintă (observăm un laitmotiv în bucătăria britanică în ce privește denumirile improprii) ci o pleașcă de piure de cartofi peste un strat de carne tocată. Dar cine vizitează Anglia pentru excelența ei gastronomică? Nu dom’le, eu vă explic cum să cunoașteți caracterul local, și pentru asta va fi de mare folos să mâncați o friptură duminica la un pub. Și dacă tot sunteți la cârciumă, înscrieți-vă neapărat la concursul de cultură generală (ajutați-vă de site-ul ăsta ca să nimeriți când și unde trebuie). Tradiția britanică a concursului de cultură generală la cârciumă nu vă va face să vă simțiți ca acasă, pentru că cel puțin jumate din întrebări vor fi despre personaje din soap-uri, crainici teve din 1980 și alte chestii pe care n-aveți cum să le știți, dar măcar o să înotați în cultura locală ca o friptură de duminică în sos. De băut cu toate astea: niște bere tradițională (ajutați-vă de site-ul ăsta ca să găsiți o cârciumă cu „real ale”.) Doar n-o să beți lager ca un turist.

-Pui picant de la Nando’s, un lanț de fast-food-uri multiubit de britanici, cu meniul alcătuit numai, ați ghicit, pui picant. Nando’s este locul unde ajungi cu tovarășii când frecați menta prin oraș și vă e foame și aveți chef de pălăvrăgeală și veselie, conform unui meme impenetrabil pentru cetățenii care nu cunosc argoul local.  Și eu am ajuns p-acolo în circumstanțe similare de multe ori, mai ales când eram la master, pentru că e deschis până târziu și mâncarea e relativ ieftină. Așa cum amintirile din copilăria bucureșteană se leagă inevitabil de Mecul de la Patria unde îmi luam Hepi Miluri cu personaje din desene animate, tot așa studenția londoneză conține mulți pui unsuroși la Nando’s, înainte sau după o băută. Aș putea să menționez un loc ceva mai trendi, dar am zis deja că turul e modelat după viața Nadiei, or, eu mă duc într-un loc trendi de maxim 2 ori pe an, idem toți oamenii pe care-i cunosc, în afară de un tip care lucrează în finanțe și care mănâncă în restaurante trendi pentru întâlniri de finanțe, ceea ce oricum stoarce toată distracția din ele.

Atracții

Problema cu recomandatul de atracții mai puțin cunoscute e ca atunci când te întreabă un tip ce cadou să-i ia gagică-sii de ziua ei, „că tu ești femeie și știi mai bine”. Pentru numele lui Zamolxe, de unde să știu eu ce i-ar plăcea lu’ nevastă-ta? Tu o cunoști, eu n-am nici o treabă cu ea, muierile sunt indivizi și n-au legături telepatice între ele. Așa și cu atracțiile, de unde să știu eu ce-l interesează pe fiecare om care întreabă? Fiecare are piticii lui pe creier. Ai mei, de pildă, sunt desenele și alte chestii infantile, așa că printre atracțiile mele londoneze preferate se numără Casa Ilustrațiilor și Muzeul Copilăriei. Londra are de toate, oricum, iar majoritatea muzeelor sunt gratis (deși castelele, palatele, grădina botanică etc. au în general prețuri de intrare foarte piperate). Dacă vă pasionează, de exemplu, medicina, Londra are cel puțin douăzeci de atracții numai pe tema asta, inclusiv Muzeul Dentiștilor, Muzeul Optometriștilor și alte chestii de nișă. (Am fost și eu la vreo două dintre ele și-am văzut tot felul de ciudățenii în borcane cu formol.) Alegeți-vă aria de interes, cheia e la voi, cum ar zice Emil Constantinescu. În orice caz, pentru aroma locală, eu aș zice să:

-mergeți să stați cu fundul pe iarbă într-un parc mare și frumos, cel mai la îndemână mod de recreere ne-turistică, dar nu unul din centru, că altfel tot ne-turismul e degeaba. În suburbiile din sud-vestul Londrei, unde stau eu, de pildă, găsiți parcul Richmond, cel mai mare din Londra și foarte sauvage, populat cu căprioare și iepurași. Apoi, un amic îmi laudă de ani de zile Hampstead Heath, unde eu n-am fost dar n-am nici un motiv să mă îndoiesc că e mișto. Odată ajunși în parc, NU hrăniți veverițele, pentru că în Marea Britanie veverițele gri care au invadat țara și au distrus viața veverițelor roșii sunt la fel de iubite ca șobolanii, și afecțiunea pentru ele vă dă imediat de gol drept turist.

-luați la picior niște cartiere neturistice pe unde chiar locuiesc oameni. Centrul e drăguț, dar dacă rămâneți numa’ acolo n-o să înțelegeți mare lucru, și o să fiți niște vizitatori d-ăia care zic întruna „Vai ce mi-ar plăcea să mă mut aici” pe bază de trei obiective turistice și un bar de hipsteri. Io nu zic că Londra nu e mișto, dar e de fapt mai multe orașe, foarte diferite între ele. Sugerez să vă alegeți o linie de metro și să coborâți din loc în loc la nimereală ca să vă preumblați împrejur. District Line, de exemplu, cu care merg io la serviciu, trece și prin buricul orașului, și prin Ealing (unde vă găsiți aproape de Mica Indie din Southall), și pe la muzeele și bogătanii din Kensington, și prin hipstereala gentrificată din estul orașului, și pe la celebrul club de tenis de la Wimbledon, multe opriri posibile.

Cam atât, altceva nu-mi mai trece prin cap. Vizită ne-turistică plăcută- și probabil o să vă distrați mai bine dacă Nu vă luați după mine, în cazul ăsta și în general.

În episodul următor (și ultimul) din acest serial aniversar cu articole la cerere (care s-a întins pe 2 luni pentru că am devenit fix adultul ăla plicticos și mereu ocupat de care mi-era frică când eram mai jună): Șirețel Vulpeanu, agent imobiliar.

3 gânduri despre “La cererea publicului: Londra- ghid neturistic pentru turiști

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s