Amoruri de supermarket

wp_20170121_16_34_06_pro

Cam în toate supermarketurile unde-am făcut cumpărături pân-acu, se găsesc la vânzare cărți ieftine, cu coperți subțiri (paperbacks, cum le zice în limba lui Shxpr), fără pretenții de literatură înaltă, că deh, le azvârli în coș laolaltă cu dovleceii și spaghetele pentru cină.

Majoritatea chestiilor care se văd pe raftul ăla sunt previzibile și probabil s-ar găsi pe orice raft similar oriunde altundeva, inclusiv în București. Idile contemporane recent ecranizate, cu poze de actori hollywoodieni pe copertă (Me Before You, cu Danaerys Dracu Știe Cum o Cheamă din Game of Thrones). Bestsellerele momentului: 50 Shades, Twilight, Gone Girl, Fata din tren, depinde în ce moment istoric ne găsim. Chicklit bine-dispus despre shopping și dating, gen Marian Keyes. Romane polițiste de duzină, cu cuvinte precum MOARTE, CRIMĂ, ASASIN scrise cu roșu pe copertă. Romane de acțiune a la Jack Reacher, cu poza lui Tom Cruise, bineînțeles. John Grisham. Danielle Steel. Autobiografiile unor vedete de categoria D. Cărți motivaționale. Planuri de dietă (CUM SĂ ÎȚI TONIFICI ABDOMENUL ÎN 30 ZILE).

Există însă o categorie care mi se pare o chestie specific britanică, adică cel puțin nu-mi imaginez genul ăsta de chicklit făcând prea mulți purici prin altă parte (dacă le-a zărit cineva prin București, să-mi zică): romanțe „istorice” înțepenite, în linii mari, între 1930-1950, adică în jurul și-n timpul Războiului Mondial nr 2, despre femei din fabrici, croitorese, moașe, servitoare, dactilografe sărace- mă rog, femei din clasa muncitoare, pe scurt, întruchipate însă pe copertă de fotomodele silfide cu dinți perfecți, deghizate în uniforma clasei muncitoare și ocazional smăcuite cu funingine pe față. Descrierile de pe coperta 4 vorbesc despre SĂRĂCIE, MIZERIE, GREUTĂȚILE ȘI AMENINȚĂRILE RĂZBOIULUI, pe care aceste eroine le îndură cu stoicism, și din când în când se mai ivește în viața lor și O MARE IUBIRE, care însă nu e suficientă ca să le distragă complet de la datoria lor de moașe, cusătorese, dactilografe, filatoare în smogul din Liverpool, datoria înainte de toate, și în jur cad bombe, sau au căzut bombe, sau vor cădea bombe în curând.

De pildă:

În vara lui 1936, în timp ce orașele industriale din Yorkshire sunt încă în ghearele Marii Recesiuni, proaspăta moașă Alunița Prețulescu se întoarce în cartierul natal și descoperă că metodele ei moderne provoacă conflicte între ea și propria-i mamă. Toți ochii sunt pe Alunița în timp ce ea se ocupă de nașteri la domiciliu și îl ajută pe medicul de familie local. Dar de partea cui se va situa John Moxon, bărbatul de care a început să se amorezeze?

Recunosc că n-am citit niciuna dintre aceste cărți, nu-mi vine să cumpăr câteva doar de curiozitate, chiar și la ofertă, două la șapte lire, când am atâtea cărți mai interesante în așteptare, dar mă fascinează această estetică retro a unor personaje harnice și modeste, dintr-o perioadă istorică în care Marea Britanie avea ultimele zvâcniri de glorie militară și industrială, când erau mai puțini imigranți sau deloc, când lucrurile erau mai simple și fiecare își știa locul, pentru că nu pare deloc accidentală vizavi de ce se-ntâmplă în jur.

Iată, un curent literar nostalgic care sună de fapt extrem de plicticos (apreciez doza de realism, dar dacă vreau să aflu despre aventurile amoroase ale unui cetățean care muncește ca să trăiască, am prieteni pe care pot să-i întreb ce mai fac, pentru mine poveștile romanticoase necesită escapism și sclipici), dar care pare a se înscrie în direcția socio-politică generală din prezent, de nostalgie pentru vremurile de mult apuse, Ne Luăm Țara Înapoi: anii 50 sunt idealul istoric al tuturor Faragiștilor de pe-aici. Chiar dacă poate nu e asta intenția, poate că autoarele fac un demers onest de a explora niște categorii sociale care nu apar de obicei în cărți. Cine scrie cărțile astea? Cine le citește? De când durează popularitatea lor? Pare că e rost de material pentru un întreg studiu sociologic. Pe care cel mai probabil n-o să-l scriu eu, momentan judec, la propriu, cărțile după copertă, pare-se.

P.S.: Că tot vorbeam de nostalgie, mi se par interesante trendurile românești hipsterești gen nunți în ii, trupa Subcarpați, etcetera. Vara trecută nu mai aveam loc pe Feisbuc de nunți în ii. Nu că ar fi ceva în neregulă cu iile, sunt drăguțe. Dar nu e simpatic cum toată lumea care zice că nu-i naționalist-fanatică își regăsește iubirea de tradiție simultan cu ăia care sunt? Când e ceva în aer, e.

7 gânduri despre “Amoruri de supermarket

  1. Citat:
    “…judec, la propriu, cărțile după copertă…”
    Eh… să zic ceva?

    Citat:
    “…Cine scrie cărțile astea?…”
    Păii… niște Nadieni a la 45-65, cu bărbi, fumători de pipă, cu
    căței flocoși (mici, neapărat!) ori pisici siameze.
    Zi de zi… an de an… deceniu după deceniu… ei scriu cărți
    d-astea. E un sindicat.
    Ceva de admirat; british stiff upper lip and all that.

  2. Poti sa le incerci, dureaza 2-3 ore (maxim) sa citesti una si apoi esti proaspata ca o zambilica. Nu distorsioneaza cititul de altceva. (Imi pun cenusa-n cap si marturisesc in fata ta si a restului de doi cititori ca chic-lit/romance-ul este micul meu viciu secret; nu beau, nu fumez, nu-mi cumpar pantofi/posete/parfumele, dar citesc si prostii, mi se pare extrem de relaxant; nici macar nu dau bani pe ele).
    Recunosc, la noi n-am vazut genul despre care vorbesti, dar imi aduce vag aminte de un anumit soi de literatura care se purta la noi prin anii ’50-’60-’70, omul nou si cum lupta el impotriva tentatiilor capitalisto-burghezo-mosieresti. (A se vedea pt exemplificare Francisc Munteanu si ceva piese de teatru ale nu mai stiu cui, dar pot cauta si reveni).

    1. A, nu e vorba ca m-ar distorsiona cititul de chicklit, doar ca 1. sunt foarte zgarcita :)) si 2. nu mai am loc in casa de cate carti si chestii am. Dar as putea sa caut la biblioteca locala. Ar fi cei doi cititori si jumatate ai blogului interesati de continutul unei asemenea carti?

      Cand eram mai juna eram mai snoaba, dar acum incerc sa scap de fandoseli: ca adulti ce ne gasim, avem dreptul sa consumam fix ce produse culturale ne ofera divertisment si relaxare, fara sa ne pese ce parere au alti cetateni. Plus ca e nasol cum chestiile considerate „feminine” (chicklit, boybands, telenovele) sunt mai supuse oprobriului public decat alte genuri de pop culture fara pretentii (sa zicem, filme de actiune inepte si cliseistice).

      1. 1. Eu le primesc pe ale mele gratis (fie de pe grupuri inchise si/sau secrete de pe fb-mda, piratez la greu-, fie intr-un grup in care cineva le cumpara, scaneaza si imprastie). (Daca ai preferinte in zona chick-lit/romance-history (ante 1900) da de veste. 2. In format electronic le poti pastra mai usor, fie le poti sterge dupa ce le-ai citit (chiar nu inteleg de ce m-am impotrivit atat sa-mi iau e-reader).
        Mi-a fost mai simplu sa recunosc ca ador literatura pt copii si cumpar cat imi permite bugetul, decat sa recunosc ca ma amuza si distreaza sa citesc chick-lit. Sa treci de 30 de ani este profund eliberator. 🙂

      2. Ce fel de perioade si contexte istorice apar in romance-history? Sunt d’astea gen Outlander? Acum mi-ai trezit interesul :))

      3. N-am citit Outlander. Zona istorica de maxima folosinta este 1800-1850 (+/- un pic). Nu toate autoarele pedaleaza si pe contextul istoric, dar cele care merg pe perioada 1805-1818 exploateaza un pic razboaiele napoleoniene. 🙂 Baga o cercetare pe colectiile Lira si… (nu mai stiu) ale editurii Litera. (Cele care apar cu ziarul sau ceva supliment Libertatea-Iubiri de poveste si…. nu mai stiu) (apar vineri si sambata). (Pe site-ul editurii colectiile apar cu un nume, cu ziarul colectia are alta denumire).

Comentariile sunt închise.