Pursânge

Cetățeni! Aveți ocazia să încheiați anul 2016 cu un desen animat făcut de Nadia. Atenție! Conține violență anticâinească și animație incompetentă (am început această capodoperă acum foaaarte multă vreme, pentru că tot n-aveam timp s-o termin, și pe măsură ce capacitățile mele evoluau, bucățile deja desenate rămâneau în urmă din punct de vedere calitativ, dar mi-am dat seama că dacă nu-l asamblez acum, nu va fi gata niciodată).

Nu știu dacă interesează pe cineva originea arătărilor de mai sus, dar o să explic oricum, că altă treabă n-am. Stăteam de vorbă cu un amic care e mare amator de ciobănești germani albi- de-a lungul vieții a avut vreo șase asemenea lătrători, în general salvați din adăposturile unde erau abandonați. Nenea ăsta mi-a povestit că ciobăneștii germani albi sunt în afara parametrilor acceptați de standardul oficial pentru ciobănesc german, așa că unii crescători îi omoară de cum se nasc, chiar dacă sunt sănătoși. (Bineînțeles, pentru că ciobăneștii albi sunt foarte frumoși, există și alții care îi cresc așa intenționat și-i vând pe bani grei, ba chiar s-au făcut standarde înafara standardului și pentru ei. Nasurile roz sunt inadmisibile. Fără standarde nu se poate!)

Această conversație a fost începutul unui interes mai aprofundat vizavi de rasele de câini, și trebuie să spun că situația e cam albastră. Evident, potăile sunt ființe vii, nu jucării, dar overlorzii lor umani au cam uitat chestia asta în dorința de a produce cele mai decorative specimene cu care să se tragă-n poză sau să se laude la show. De dragul exagerării unor caracteristici fizice considerate dezirabile pentru ochiul uman, multe rase „pure” sunt acum niște mutanți foarte nefericiți, bolnavi și diformi, incapabili să mai facă chestii câinești normale, gen alergat, sau măcar respirat fără gâfâială intensă. Cei mai loviți de soartă sunt buldogii englezi, care nu prea se mai pot reproduce fără inseminare artificială sau cezariene. (Există și un documentar BBC interesant pe acest subiect).

Ăsta e unul din motivele pentru care eu una cred că în general nu prea există „iubire” față de câini dinspre oameni, cu excepția cazurilor izolate, temă pe care m-am mai contrat pe-aici cu cei doi cititori și jumătate. Când iubești o ființă, nu te fasonești atâta să vină la pachet cu un certificat care atestă că n-are mai multe dungi pe nas decât a stabilit Comitetul Oamenilor Extrem de Snobi că ar trebui să aibă. Ca să nu mai vorbim că obsesia pentru pedigriuri și cine cu cine s-a coțăit e și nițeluș sinistră. Adicătelea ne amintim cine era obsedat de pedigri și de rasă pură la oameni și cum s-a terminat povestea aia, nu? Nu e de bine, în orice caz.

Dar dacă sunteți de altă părere și aveți cumva un mops pursânge de 400 de euro care doarme sub propriul arbore genealogic înrămat, nu trebuie să vă supărați și să aruncați în mine cu roșii stricate strigând CINE EȘTI TU SĂ-MI ZICI CĂ BANII MEI AU CONTRIBUIT LA O INDUSTRIE  A CRUZIMII, IO SUNT UN OM BUN! ÎMI ADOR MOPSUL ȘI N-ARE NICI O PROBLEMĂ, AȘA FORNĂIE EL CÂND RESPIRĂ CA SĂ MĂ FACĂ PE MINE SĂ RÂD! Desenele animate sunt pentru toată lumea, uitați ce-am zis. OK? Un câine cu o floare-n coadă e amuzant. Nu? Nu? Aoleu, nu dați comandă la crescătorie, vă rog io.

La anul și la mulți ani!

2 gânduri despre „Pursânge”

Comentariile sunt închise.