Rămâi și nu pleca

Mă enervez ușor și din cauze variate, după cum au putut constata deja cei doi cititori și jumătate ai mei în nenumărate ocazii. Iată însă care-i chestia care a intrat în prim-planul enervării momentan: cât de ușor și de energic amenință compatrioții mei că emigrează, sau, invers, cer osanale și aprecieri fiindcă n-au emigrat încă.

“Votez ca să nu emigrez!” zicea lumea înainte de alegerile astea. “Daca iese Ponta președinte, eu emigrez!” se trompețea înainte de alegerile alelalte. “Ehei, de ce n-am emigrat eu până acum în loc să stau aci?” auzim acum că a câștigat iar PeSeDeul.

Apoi: articole cu câte-o poveste inspirațională despre hipsteri care au pornit nu știu ce afacere hipsterească. “Am vrut să reușim aici în România, nu să emigrăm!” zic ei, cu mândria unei pisici care tocmai ți-a lăsat pe prag o vrabie decapitată.

Apoi: doctorul Cutărei e acuzat că a experimentat pe oasele pacienților și ocazional i-a omorât, ba le-a mai și vândut experimentul la suprapreț. “Cum, dom’le, nu se poate, e doctor bun, cum să nu fie? Păi, a avut oferte să EMIGREZE pe BANI GREI și nu s-a dus, a rămas să ne salveze pe noi!” “Nu ne mai denigrați medicii, vreți să emigreze toți?” se văicărește altcineva.

Văd deci că în imaginația națională emigrarea e ca un premiu, ca o prăjitură uriașă, gratis, cu glazură de succes și umplutură de bani gheață, care-i așteaptă pe cetățenii români imediat ce și-au părăsit patria. Să emigrezi înseamnă să alegi calea cea mai ușoară, ca un elev care copiază la bacalaureat în loc să tocească. Să nu emigrezi e o dovadă de sfințenie, un dar nobil pe care-l faci celorlalte ființe umane care s-au născut în același teritoriu delimitat arbitrar ca și ține, chiar dacă ele, bineînțeles, sunt nerecunoscătoare și te dezamăgesc mereu.

În imaginația națională, abia ce-ai trecut granița în avion, tren, automobil sau titicar, nici n-ai apucat încă să verși o lacrimă de durere c-ai lăsat în urmă sarmalele multiubite ale țării natale, că se și înfățișează Șeful Comitetului de Primire a Românilor Emigranți și glăsuiește: “Bine ai venit, geniu carpatic, de când te așteptam! Nu te îmbrățișez, pentru că, după cum știi, noi străinii suntem mai reci, nu așa prietenoși și calzi că românii. De asemenea, nu îți ofer nici pâine cu sare, căci se știe că tradiții ospitaliere că ale românilor nu există altundeva în lume. Totuși, ca să nu-ți fie prea dor de casă în timp ce mănânci bucatele amare ale străinătății, ia aici un contract de muncă la un job creat special pentru tine, și un sac de bani, să te descurci până-ți intră primul salariu. Ce bine că ai ajuns, nu știu ce ne făceam fără tine!”

Așa cum curele de slăbire încep întotdeauna de la 1 ianuarie și fumătorii se lasă întotdeauna de fumat începând de luni (când își amintesc marțea), așa și românul, pare-se, păstrează mereu în gând opțiunea consolatoare a emigrării, care i-ar putea rezolva toate problemele instant. Doar că nu azi. Nici mâine.

Băi camarazi, hai să ne înțelegem. Eu nu-s omul care să dea în extrema ailaltă și să înfățișeze mutatul în altă țară că pe-un martiriu, da’ nici floare la ureche nu e. Trebuie să te adaptezi să vorbești în fiecare zi în altă limbă, să înveți alte norme culturale, să-ți faci relații noi, să te obișnuiești să fii intrusul și toleratul. Apoi, orice loc din lume are bubele lui, ca să nu mai vorbim că multe bube le cărăm în propria spinare și se mută odată cu noi oriunde am fugi, o zic din experiență. Sugerez să lăsăm totuși mai moale obsesia cu pomul lăudat și El Dorado, emigratul nu e o evadare în Disneyland. Asta-i o mentalitate păguboasă care nu face decât să sporească probabilitatea unei dezamăgiri dacă vă hotărâți totuși să vă cărați pe bune.

Doi la mână, așa cum nu face nimeni vreo favoare străinezilor că se mută din România, nici să rămâi în țărișoară nu e vreo favoare pentru care se cade să-ți mulțumească cineva, în afara cazului în care ești vreun erou rămas într-o zonă de război sau Ebola sau ceva de genul ăsta. A fost o întâmplare că te-ai născut în România și nu în Canada sau Zimbabwe. Dacă vrei și poți să schimbi ceva în bine în România, super, dar e alegerea ta și e de prost gust sa le-o scoți pe nas altora. Dacă crezi sincer că ți-ar fi mai bine în altă parte și poți să pleci, de ce să nu te duci? De bine, de rău, trăim (încă) într-o societate relativ deschisă, ca cetățean UE ai voie să te muți în cel puțin alte (deocamdată) 27 de țări, și există opțiuni și pentru restul planetei. Avem o singură viață, și aia scurtă, iar Dumnezeu nu există, mă scuzați că vă șochez. Go for it, cum se zice pe limba lui Shxspr. Eu va urez noroc, și să vă găsiți casa adevărată pentru inimă și creier și stomac, oriunde ar fi ea.

Trei la mână, îndrăznesc să presupun că mulți cetățeni care ar putea să plece și totuși umblă toată ziua cu emigrarea-n gură, fără să acționeze, nu se urnesc pentru că le place, de fapt, în România, sau în orice caz sunt mai numeroase chestiile care le plac decât alea care nu le plac. Nu e nici o rușine să recunoști treaba asta. C-o fi că vrei să locuiești aproape de mama, c-o fi că preferi vremea sau mâncarea din România sau hipstereala din România, c-o fi altceva, asumă-ți motivele pentru care-ți place România, și mai lasă dracu’ emigrarea ca artificiu retoric. (Sper că e de la sine înțeles că mă adresez tineretului middle-class din propria bulă și în nici un caz oamenilor care pleacă din țară de sărăcie și nevoie.)

În fine, patru la mână, nu vreau să fiu din cale-afară de răutăcioasă (pe naiba, pe cine păcălesc? îmi place al naibii să fiu răutăcioasă), dar… cred că unii știu, de fapt, în sinea lor, că tocmai chestiile mai nasoale din România asigură cel mai bun mediu pentru ei. Îs atâția români emigranți care se plâng de „corectitudinea politică” și destrăbălarea progresistă din Vest și ateismul care l-a ucis pe Isus și alte căcaturi inventate, încât e clar că mai bine stăteau acasă, și mulți dintre ăia care au rămas în patrie se bucură că pot să fie mitocani sau să treacă în față cu spagă și așa mai departe, cred că le-ar fi dor de chestiile astea dacă s-ar trezi într-un loc unde nu-s încurajate. Oare doctorul Cutărei ar mai fi ajuns mare chirurg-vedetă într-un sistem mai bine reglementat? Io una nu mă mir că n-a vrut să plece în altă țară.

Deci vă rog io, nu mă mai enervați așa de sărbători degeaba. Sufăr și-așa destul că n-o să am decât bucatele amare ale străinătății pe masă de Crăciun, în loc de căldură și iubire românească.

7 gânduri despre “Rămâi și nu pleca

    1. Există o casetă cu Nadia copil cântând cântecu’ ăla, înregistrată chiar în studioul lui nenea unde au înregistrat și Andrelele (nenea a fost drăguț și nu ne-a cerut bani. Era în perioada când voiam să mă fac cântăreață). Mama o punea la reuniuni cu rudele să se laude ce fată talentată are. Dacă ajung vreodată celebră și vrea cineva să mă facă de râs în presă, poate să înceapă cu caseta aia.

  1. LOL! Cate nu vroiam sa ne facem cantarete. The transition dream was alive and well. Si eu cantam pe la toalete prin scoala, toate 3 bagate intr-un singur WC si recitand ‘versuri’ pe care le scrisesem la ora. Inca era pe vremea cand erau wcurile alea care nu aveau nici capac, si nici loc de asezat, si era super inundatie mereu, deci tbuia sa stai cu picioarele pe wc, ca jos era super ud. My lord

Comentariile sunt închise.