Care-i poanta?

-dialog imaginar cu Elif Șafak, autoarea încă în viață a romanului „Cele 40 de reguli ale iubirii”-

Elif Șafak:  Aruncă o piatră într-o apă curgătoare, iar apa, obișnuită cu vâltoarea, o va duce mai departe fără să se tulbure. Aruncă însă, o piatră într-o apă stătătoare, și apa respectivă nu va mai fi niciodată la fel.

Nadia: Hmm…Discutabil. Cât de mari sunt apele astea? O apă curgătoare mai mică s-ar putea să se blocheze dacă arunci prea multe pietre în ea, sau în orice caz își schimbă cursul. Și invers, dacă arunci o piatră în Marea Neagră…

Elif Șafak, zâmbind grațios: E o metaforă. Concentrează-te pe ce vor să spună cuvintele acestea. Oamenii a căror viață e ca o apă stătătoare…

Nadia: M-am prins, da’ o metaforă trebuie totuși să aibă sens ca să metaforească eficient. În fine, nu despre metafore voiam eu să vorbesc cu dumneavoastră.

Elif Șafak: Atunci?

Nadia: Mai mulți oameni în ale căror gusturi am de obicei încredere mi-au recomandat cărțile dumneavoastră, așa că am luat și eu la nimereală una intitulată „Cele 40 de reguli ale iubirii”, și-am citit, și tot citeam, și tot citeam, și tot așteptam să mă prind care e poanta, și până la urmă s-a terminat cartea și tot nu m-am prins. Așa că m-am gândit să vă întreb personal: care e poanta?

Elif Șafak, confuză: Poanta?

Nadia: Păi, e un roman satiric, nu?

Elif Șafak: Ce te-a făcut să crezi că e vorba de un roman satiric?

Nadia: S-o luăm pe rând. Avem, carevasăzică, o poveste în altă poveste, și povestea dinăuntrul poveștii e despre un poet persan medieval, Rumi, de care până și eu am auzit, și un nene rătăcitor pe nume Șamz din Tabriz, căruia i-a intrat în cap că e sufletul-pereche al lui Rumi după ce-a aflat chestia asta dintr-o viziune.

Elif Șafak: Da, prietenia dintre Rumi și Șamz este legendară. Șamz este omul care i-a deschis ochii lui Rumi către o nouă perspectivă religioasă și filozofică…

Nadia: Șamz, așa cum e înfățișat în cartea dumneavoastră, e atât de antipatic, încât faptul că supraviețuiește zeci de pagini până când cineva ajuns la exasperare îl omoară în sfârșit e cu adevărat un miracol demn de toate religiile la un loc. Era mare nevoie de cineva care să-i deschidă ochii lui Șamz către o nouă perspectivă, de pildă perspectiva „nu ești Buricul Pământului”, și-am crezut că asta e poanta, și-am tot așteptat să vină, și nimic.

Elif Șafak: Șamz e un vizionar care eliberează spiritualitatea de chingile dogmei!

Nadia: E un necunoscut care se mută în casa lui Rumi nitam-nisam și dup-aia petrece zile, săptămâni, luni în șir încuiat cu el în birou, timp în care familia lui Rumi, nevasta și copiii, nu-l mai văd la față, dar cartea pare să sugereze că sunt retrograzi și răi dacă se supără pentru atâta lucru. M-am gândit că felul în care se laudă cei doi că sunt super-ocupați discutând chestii spirituale ca bărbații, în timp ce biata nevastă trebuie să muncească prin casă, e un soi de satiră feministă, și c-am găsit poanta, dar dup-aia mi-am dat seama că textul ține cu Șamz. Și după ce că s-a trezit cu un musafir care nu se mai cară, nevasta lui Rumi mai trebuie să îndure și miștouri din partea neavenitului, „eu mă pricep la chestii la care tu nu te-ai pricepe niciodată”, și alte alea, de pildă Șamz face bărcuțe de hârtie din cărțile lui Rumi de care ea n-avea voie nici să se apropie. Și când unul dintre fiii lui Rumi pune piciorul în prag, „ia gata, tată, cât mai stă ăsta p-aicea?”, Șamz îi zice lui Rumi: „Fiul ăsta al tău e poamă rea, nu merită să-ți bați capul cu el!” Ce pot să zic, ce guru al iluminării interioare, care vorbește de rău un copil la taică-său.

Elif Șafak: Există lucruri mai importante decât legăturile și obligațiile noastre lumești…

Nadia: Da, dar nu mi se pare o manifestare de spirit vizionar elevat să te porți nasol cu cei pentru care legăturile și obligațiile lumești sunt importante, mai ales dacă ăia mai și curăță după tine și-ți dau de mâncare. Timp de o secundă am crezut că poate asta e poanta, dar pare-se că nici asta nu era.

Elif Șafak: Șamz ajută multe alte personaje să-și regăsească echilibrul interior…

Nadia: Mai ales pe fata lui Rumi, cu care întâi flirtează, după aia o ia de nevastă, dar după aia, vezi Doamne, se dă prea elevat să facă sex cu ea, până o înnebunește de creier. Iar metoda lui de a-i ajuta pe alții să-și găsească echilibrul interior constă în recitat platitudini evidente a la Paulo Coelho circa Alchimistul. De pildă, îi dă o oglindă unui cerșetor lepros și zice:  „Nu mai fi morcovit, regula treișpe a iubirii spune că Dumnezeu e în interiorul nostru!” Eu în locul leprosului i-aș fi spart oglinda în cap. Sper că poanta nu era să fim în extaz în fața înțelepciunii lui Șamz, fiindcă în cazul ăsta ați cam eșuat în a crea un personaj demn de admirat.

Elif Șafak, ușor iritată: Te-ai gândit că poate nu ești tu suficient de profundă să înțelegi vorbele lui Șamz?

Nadia: Tocmai asta e problema, că nu-s profunde deloc. Îs la nivel de citate motivaționale de pe Feisbuc. Plus că nenea ăsta se plimbă încolo și-ncoace citând numai din el însuși, ca un academician megaloman. „Știu că nu ești de acord cu ce fac, dar ia ascultă aici regula douășcinci a iubirii pe care am scris-o tot io și care justifică totul: iubirea e așa de mișto, că nu poate fi exprimată în cuvinte, hai să iubim în tăcere! Timpul e o iluzie! Răbdare înseamnă să te uiți la noapte și să vezi răsăritul! E, nu-i așa că acu te-am convins?” De ce ar trebui să-l asculte cineva? M-am gândit că poate asta e poanta, dar nici asta nu e poanta, nu?

Elif Șafak: Povestea lui Șamz și a lui Rumi e bazată pe evenimente istorice, iar cei doi sunt adevărați sfinți ai filozofiei sufiste.

Nadia: Nu vreau să jignesc sfinții istorici ai nimănui, dar cred că dumneavoastră i-ați jignit de fapt cu cartea asta. Și până la urmă m-am gândit că asta e poanta. Povestea din poveste e o carte proastă în mod intenționat! Dar de ce? Bun, cartea despre Șamz și Rumi ajunge în mâinile unei neveste bogate și plictisite din zilele noastre, care NU CREDE ÎN IUBIRE OMG, dar cele 40 de reguli îi schimbă perspectiva. Sigur, mi-am zis. Asta trebuie să fie poanta. Superficialitatea oamenilor bogați plictisiți cărora le „schimbă perspectiva” orice fleac, inclusiv o carte proastă. Cam multe pagini ca să ajungem până acolo, totuși.

Elif Șafak: Să înțeleg că nici tu nu crezi în iubire?

Nadia: În iubire cred, da’ nu în sloganuri prefabricate de imprimat pe felicitări. Totuși, nevasta disperată, pe numele ei Ella, e impresionată din cale-afară, și-l caută pe net pe Aziz, autorul cărții. De pe blogul lui, O COAJĂ DE OU NUMITĂ VIAȚĂ (!), Ella află că Aziz e de fapt un scoțian care s-a convertit la sufism  (!!) și acum face pe marele mistic și călătorește prin lume ca să-și facă poze cu orfanii din Africa (!!!). Aha! Asta e poanta. Să facem mișto de albii bogați și penibili care cred că salvează lumea dacă se convertesc la o religie „exotică” și se duc la voluntariat în Africa, nu?

Elif Șafak:  (zâmbește politicos, dar nu e zâmbetul ei) …

Nadia: Bun, și Ella îi scrie emailuri lui Aziz și zice: „Aziz, te iubesc!” Și Aziz zice: „A, Ella, ce drăguț că-mi scrii! Tocmai eram ocupat să salvez niște negri mici de la foamete și SIDA, dar am luat o pauză de 5 minute să citesc mesaje de la fani. Părăsește-ți soțul și copiii și vino cu mine, dacă vrei. Dar trebuie să-ți spun ceva…. Suspans, suspans..Am cancer și mai am numai câteva luni de trăit.” Aoleu, poanta e acum o satiră telenovelistică?  Ella se hotărăște să divorțeze ca să călătorească printre orfani suferinzi cu Aziz. Apoi Aziz moare în brațele ei. Acum trebuie să vină poanta, zic eu. Ella zice: „Ah, ce trist că Aziz a murit. Oare ce o să fac cu viața mea de acum, mai ales c-am și divorțat? O să închiriez un apartament în Amsterdam până mă gândesc.” Sfârșit. Sfârșit?? Care e poanta? Că Ella e atât de răsfățată că până și suferința ei într-o situație critică se manifestă prin mutat într-unul din cele mai scumpe orașe din Europa?

Elif Șafak: Nu știu de ce aștepți să fie o poantă. Mi se pare că nu ai primit această poveste cu inima deschisă…

Nadia: Așadar ați scris pe bune și fără intenții ascunse această combinație de Osho și Danielle Steel, și nu era nici o poantă? (Nadia oftează adânc.) În fine, se vede treaba că nu ne potrivim la gusturi, să încheiem conversația. Dar am și eu o regulă a iubirii, putem s-o adăugăm? Nr. 41. Zice așa: Numai iubirea, doar iubirea îți dă speranță să trăiești, numai iubind și din iubire poți altora să dăruiești! Numai iubirea este viață, te cheamă într-un surd ecou, ajută-mă, te rog, să am puterea de a mai iubi din nou!

Elif Șafak: Frumos spus, mă surprinzi. Tu ești autoarea?

Nadia: Nu eu, un poet și cântăreț român pe nume Pepe. Pe care, din păcate, în această lume nedreaptă, nu-l consideră nimeni un mare scriitor.

9 gânduri despre “Care-i poanta?

  1. Ma duc în Amsterdam sa-i inteleg suferința Ellei. Si sa citesc cartea? Hmm oare o merita ? :)))
    Acum serios, si numele cărții suna dubios gen: „Cum sa fiu bogata in 10 pași”. Si cica astea automotivationale se vând cel mai bine…

    1. Da, faza e ca in teorie mi-as fi dorit sa imi placa aceasta scriitoare. In toate interviurile pare desteapta si misto, si i-a suparat pe nationalistii din tara ei in asa hal ca voiau s-o bage la zdup, iar eu sunt din principiu solidara cu artistii care-i supara pe conservatorii retrograzi.

  2. Caaaaat de amuzant interview! Foarte mult mi-a plăcut, găsesc că ești sufletul meu pereche în cinism (no homo)!

    De altfel mi-ai dat un nou citat pentru Facebook: „Nu mi se pare o manifestare de spirit vizionar elevat să te porți nasol cu cei pentru care legăturile și obligațiile lumești sunt importante, mai ales dacă ăia mai și curăță după tine și-ți dau de mâncare.”

    Foarte bună treabă, Nadia, you are awesome! (cel puțin pentru gusturile mele)

      1. Hihihi, nici eu nu-s amatoare de cafea, îți zic că ne potrivim (din cel mai platonic și intelectual punct de vedere). Atâta că pentru zisul ceai trebuie parcursă distanța Geneva-Londra, în oricare din sensuri. Dacă ești prin zonă, mă ofer cu drag ca ghid (fie și noob) și partener de fondue.

  3. Bine ca sunt la masa (la sala de mese, nu la birou), pot da chicotesc linistita.🙂
    Recunosc, la „cele 40 de legi ale iubirii” nici eu n-am priceput poanta. De asemenea, cred ca am ratat poanta si la „sfantul nebunuilor incipiente”. „Bastarda Istambulului” sau „onoare” par mai degraba romanele care-i supara pe retrograzi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s