Cea Mai Frumoasă Insulă

Dacă Lewis și Harris e cea mai frumoasă insulă din Europa, chestia asta nu-i imediat evidentă cum te dai jos din feribot în Stornoway, ăl mai populat oraș de pe insulă (cam cât Urlați). Stornoway-ul e un oraș cu tot ce-i trebuie: magazine, restaurante, supermarketuri, un centru cultural cu galerie de artă (unde tocmai avea loc o expoziție de tartan) și cinematograf (unde mai târziu în septembrie o să aibă loc un festival de film cu producții precum „Berbeci” și „Mielul” în program), dar nu e tocmai un oraș frumos, sau, mă rog, suficient de ieșit din comun cât să se afle pe Cea Mai Frumoasă Insulă. În plus, gusturile stornowayezilor pentru decorațiuni exterioare sunt nițeluș sinistre:

IMG_9264
Statuia Pescarului Urât din Stornoway
IMG_9273
Marketing atractiv pentru un magazin de vopseluri și tapet

În orice caz, cum ar spune ex-prezidentul nostru, iarna nu-i ca vara și viața pe insulă nu e ca viața pe o bucată de uscat mai mare. Am fost avertizată în avans, de pildă, că insula e pioasă, și că duminica e interzis să comiți și cea mai mică tentativă de a munci (pe un forum, o turistă se plângea că a fost apostrofată de localnici când au văzut-o că-și întinde șosetele la uscat pe un gard într-o duminică). Eu n-am prins duminica acolo, dar n-am motive să mă îndoiesc că așa e. Insula e, de asemenea, foarte galeză: toate inscripțiile sunt mai întâi în galeză, inclusiv numele localităților- apoi, dedesubt, mult mai mică, traducerea în engleză (chestie foarte puțin convenabilă când încerci să găsești un loc din mașină fără să te oprești de 1000 ori ca să ai timp să citești panourile). Insula n-are nevoie de muzica voastră pop și de globalizare: când te plimbi pe șoselele din Lewis și Harris, singurul post de radio cu recepție constantă emite numai balade galeze acapella, întrerupte din când în când de un jingle care te păcălește, preț de o secundă, că ești în altă parte și nu pe insulă. „All hits, all the time!” Standardele pentru statutul de hit sunt diferite pe insulă.

Da, viața pe o insulă e aproape ca viața pe altă planetă uneori. În căsuța unde eram cazați, proprietarul a avut bunăvoința să ne lase la dispoziție un număr impresionant de cărți (multe dintre ele de un creștinism agresiv, de pildă „Cum să-ți convertești prietenii evrei la dreapta credință”), așa că am citit memoriile unui inspector de școală scoțian de la sfârșitul secolului 19/începutul secolului 20, pline de anecdote despre aventurile lui în insulele din zonă, unele dintre ele atât de izolate încât mulți copii habar n-aveau ce e ăla un copac, născuți și crescuți fiind pe un pietroi chel unde asemenea vegetație luxuriantă nu se pomenise vreodată. Impresia inspectorului Wilson, orășean din Aberdeen, despre viața în Lewis, Harris și insulele dimprejur era una de sărăcie lucie și înapoiere, comentând cu oroare despre căsuțele pline de fum în care lewisenii locuiau laolaltă cu animalele, și despre obiceiul local al femeilor de a-și trece bărbații peste pârâiașe în cârcă, să nu li se ude ghetele pe care numai ei aveau voie să le poarte, restul familiei umblând desculți fie iarnă, fie vară.

Povești și mai insulare se învârt în jurul arhipelagului St Kilda, un grup de insulițe vulcanice aflate la distanță măricică de celelalte Hebride. St Kilda se poate vizita într-o excursie cu barca care pleacă din Lewis la 8 dimineața, motiv pentru care eu nu m-am dus (lucrurile care se întâmplă dimineața, la fel ca lucrurile care se întâmplă în avioane, se exclud singure din programul meu). Acum e doar muzeu și rezervație naturală, pentru că locuitorii (toți 36 care mai rămăseseră) au fost evacuați în 1930. Pe vremea când St Kilda era populată, cetățenii ei au fost bănuiți, la un moment dat, în timpul revoltei iacobine, că îl ascund pe Prințul Charlie, pretendentul la tron susținut de scoțieni. Vizitați de trimiși regali arțăgoși și epuizați de lunga călătorie cu barca, sfântkildenii au fost surprinși să afle că a avut loc o revoltă și că există undeva niște prinți și regi în jurul cărora se face mare tărăboi. Oile de pe St Kilda sunt o specie unică, care crește numai acolo. Tinerii de pe St Kilda trebuiau să își dovedească bărbăția stând într-un picior pe o stâncă abruptă ca să fie demni de însurătoare- cei care eșuau erau scutiți de rușine de către pietrele ascuțite de dedesubt. Poșta din St Kilda era o mini-bărcuță lăsată în voia curenților, care ducea, după vreo două săptămâni, mesajul în Orkney. Sau în Norvegia, după cum îi era norocul expeditorului.

IMG_9355
Callanish Standing Stones

„Oare ce o să facem noi cinci zile pe insula asta ruptă de lume, unde cea mai mare localitate e la fel de vibrantă ca Urlațiul?” mi-am zis eu, un picuț dezolată, în primele minute pe Lewis și Harris. S-a dovedit destul de repede că m-am înșelat. Fie și dacă ești pasionat numai de turismul cultural, se găsesc suficiente informații demne de știut despre ființe umane. Oamenii care au locuit pe Lewis și Harris foarte demult au lăsat peste tot cercuri de piatră cu înțeles necunoscut și alte artefacte neolitice, iar populația contemporană are o gamă largă de ocupații de interes. Într-un soi de Muzeu al Satului cu căsuțe țărănești restaurate, un nene bătrân ne-a explicat și arătat cum se țese tweed-ul din Harris la un război de țesut mai bătrân decât el (tweed-ul de Harris e principalul produs de export al insulei și, prin lege, nu se poate numi așa decât dacă e făcut de un harrisean la un război de țesut cu pedală, în propria locuință). Afumatul peștelui local prin metode locale e alt motiv de mândrie, și, deși îmi place la nebunie somonul afumat, cred că mi-am făcut plinul pentru următorii 46 ani (sau nu. Deja mi-e poftă iar de somon afumat).  Apoi, la fiecare colț de șosea e studioul unui artist plastic, cu ceramică pictată și/sau tablouri cu păsări de mare. Când o să fiu artistă adevărată și-o să am bani să-mi cumpăr un studio, aș putea să mă retrag pe insula Lewis și Harris, deși e posibil să aibă deja prea mulți artiști pe cap de locuitor.

IMG_9366
Tweedul din Harris, în producție

Până la urmă, însă, mă îndoiesc că se duce cineva pe insula Lewis și Harris de dragul speciei umane. O motivație mai rezonabilă ar fi să te duci de dragul speciilor păsărești, care se găsesc pe-acolo câtă frunză și iarbă, sau, mă rog, câtă pană și ou. Dacă îți plac oile, și vrei să le admiri pe îndelete, insula Lewis și Harris e, de asemenea, o destinație inspirată, dat fiind că îți vor tăia calea pe șosea, la pas, cam de 1347 ori pe zi, atunci când binevoiesc să se miște și nu să se culce sau drăgălească fix în mijlocul drumului (ATENȚIE, OI- avertizează semnele de circulație.)  Însă insula Lewis și Harris- mai ales Harris- n-are nevoie să te atragă cu promisiuni de socializare cu ființe vii, pentru că are suficiente calități de una singură.

IMG_9575
Observatorul de Vulturi din Harris, unde nu prea am văzut vulturi
IMG_9571
Mărturia unui vizitator despre lipsa vulturilor

Și aici a venit momentul să confirm că titlul de Cea mai frumoasă insulă a Europei pare perfect plauzibil pentru Harris, chiar dacă nu le-am vizitat pe celelalte candidate la asemenea onoare. Insula Harris e într-atât de plină de calități vizuale încât, la un moment dat, când a mai trântit și un curcubeu arcuindu-se în zare, mi s-a părut o adevărată nesimțire din partea ei, de parcă s-ar fi străduit din cale-afară să câștige Campionatul de Peisaje Frumoase, ca un elev tocilar care face exerciții suplimentare după ce că a terminat teza cu jumătate de oră înaintea tuturor oricum. Vreți munți? Poftim munți, bolovănoși ca un peisaj extraterestru. Vreți lacuri? Poftim lacuri imposibil de albastre. Vreți verdeață, poftim verdeață presărată cu flori. Ce vă poftește inima, plaje? Poftim plaje cu nisip fin alb-alb și apă în mai multe nuanțe de turcoaz, suficient de atrăgătoare să fie folosite în mod mincinos de site-uri de turism din Thailanda (chit că nu te poți plimba pe-acolo fără haina de iarnă). Și dacă nu vă place peisajul în lumina asta, nu-i problemă, avem și alta, cum vi se par culorile insulei când soarele e cumsecade și angelic de zici că acuma se coboară un detașament de arhangheli? Vă place modelu’ ăsta de umbre ale norilor peste deal? Pe bune, e chiar ridicol. Insula Harris e un loc în care te poți opri să caști gura absolut oriunde te dai jos din mașină la nimereală.

Ca să-mi pună capac la toate, am văzut și aurora boreală. N-aveam mari speranțe, nu era tocmai sezon de auroră, și nu voiam să-mi chem insomnia de unde plecase, așa că n-am stat trează s-o aștept, dar într-o noapte m-am trezit din întâmplare să mă duc la vece și nu știu ce-mi veni să mă uit pe geam. Și-atunci am văzut-o, o perdea de lumină pe cer, destul de slabă, că deh, august- dar era acolo, clar. Aurora boreală. Am trăit s-o văd și p-asta. M-am simțit de parcă aș fi avut o întâlnire de gradul trei.

Și era așa de liniște. N-am mai fost niciodată într-un loc cu liniște totală noaptea. N-am mai văzut niciodată atâtea stele. Eram în altă dimensiune, departe de toate fleacurile și nu mai voiam să mă întorc.

Dar, volens-nolens, a trebuit să mă întorc.

10 gânduri despre “Cea Mai Frumoasă Insulă

  1. Pe insula aia locuiesc si romani? Ca daca nu sunt ma gandesc serios sa ma mut acolo. Pentru mine asa arata locul ideal: sa nu fie romani.

    1. Salut. Sunt chiar mai mulți români pe acolo🙂 Este un taximetrist roman in Stornoway, din cate am înțeles de la un localnic, cumsecade si muncitor. Dar mă mir că Nadia nu a auzit manele în portul de vase de pescuit de lângă castel. Am auzit eu destule acum 2 ani, cand erau câteva vase cu echipaje exclusiv romane (exceptând căpitanul/proprietar).

  2. Te intreb pentru ca nu stiu ce viitor mai avem prin Germania. Aseara am vazut un reportaj la televiziunea nationala in genul celui de care ti-am mai vorbit, insa mult mai dur. Ce e grav e ca a fost pe postul de stat, ZDF, deci campania e dirijata de guvern/”servicii”. Au fost niste scene de neimaginat, jurnalisti atacati cu bate de asa zisi romani (au zis cu jumatate de gura si „roma”, adica tigan, dar atata timp cat au buletin romanesc sunt ai nostri), refugiati in casa unui turc si sunand disperati la politie, tiganci cu puradei care le aratau cum fura curent la reporteri etc. Dupa aia trei cazuri de sirieni integrati, model, care lucrau de zor si se mandreau ca ei nu stau pe ajutor social. Asa manipulare nu am vazut nici pe vremea lui Ceausescu. Cred ca numai in Coreea de Nord se mai face acum asa ceva.
    In realitate toti romanii pe care ii cunosc personal aici in Germania lucreaza, e adevarat ca putini dintre ei la negru (pana si tipul care imi aduce coletele e roman, imi lasa mesaje in romana cand nu ma gaseste acasa), in schimb nu cunosc nici un sirian angajat pe undeva. Stiu un singur caz cand au vrut sa ii angajeze la spatii verzi aici in localitate si unde sirienii au zis ca tipul asta de munca e numai pentru femei, pentru un barbat e o jignire. Si mai stiu un caz cu unul angajat ca paznic, care nu a venit niciodata la munca.

    1. Stai că mă confuzezi nițel, la articolul cu gimnastica ziceai că documentarele astea anti-români au dreptate (și eu te-am contrazis), acu zici că-s manipulări.😀

      În orice caz slabe speranțe să găsești refugiu din Germania pe o insulă care ține de Marea Britanie. Brexit, remember?

  3. Documentarul e real, adica nu exagereaza ce fac tiganii in Duisburg, dar prezinta numai un aspect al povestii. De zecile de mii, poate sute de mii de bulgari si romani, inclusiv tigani, care muncesc in Germania nu se vorbeste nimic. Si nici de 1 milion 200 de mii de sirieni pe ajutor social, ca angajati cred ca sunt numai aia 3 din interviu. Dar ce fac tiganii nostri acolo e din pacate foarte grav si in reportaj nu s-a mintit cu nimic.
    http://m.zdf.de/ZDF/zdfportal/xml/object/5989374
    Cel mai grav e ca AfD, un partid infiintat anul trecut, a iesit pe locul doi la alegerile dintr-un land din nord. Au castigat 20%, mai mult decat partidul lui Merkel. Asa ca acum sunt toti disperati, partidul asta e foarte extremist si si-a construit toata campania pe un discurs anti-emigranti. Daca o tine tot asa o sa fie si un Germanoexit cu lagare si deportari cat de curand.
    Insula aia nu depinde de Scotia? Poate scotienii raman in EU. Multi zic ca si Helgoland e faina, am stat aproape de ea acum ceva ani. Aveam vapor direct dar nu m-am dus.

    1. Ca sa nu luam de la capat aceeasi conversatie de la articolul precedent batand apa in piua, nu zic decat ca presa germana e un cacat la fel ca si presa britanica, presa romaneasca si presa in general. Cand m-am inscris la mareata facultate de jurnalism din Bucuresti, aveam niste idei foarte DonQuijotiste despre rolul presei in societate- imi amintesc de ele cu amuzament.

Comentariile sunt închise.