Nopți albe la drum

Într-un clasament făcut de TripAdvisor pe baza părerilor a varii cetățeni din întreaga lume, insula scoțiană Lewis & Harris a ieșit a mai frumoasă între insulele Europei, și pe locul 5 în lume. Nu-s eu omul care să aibă mare încredere în părerile altora, dar îmi plac insulele, iar insula asta trebuie să fi făcut ea ceva bine ca să fie atât de apreciată, singura nonconformistă friguroasă, bătută de vânturi, în top printre palmieri și caniculă, nu de alta, dar cetățenilor de rând le plac palmierii și canicula de numa-numa în mod obișnuit. Ce-o fi acolo? Unicorni? Comori piraterești îngropate? Trebuie să văd ce și cum cu proprii mei ochi miopi, mi-am zis: spre locul lăudat am purces cu sacul aparatul foto.

Cum subsemnata nu zboară, distanța de peste 1000 km între Londra și insulă trebuia parcursă la sol, dar pentru Nadia, om care a făcut și mult mai lunga rută București-Londra cu mijloace terestre (și-o va face din nou), asemenea detaliu e un fleac. Un obstacol mai demn de luat în seamă m-a pălit însă chiar înaintea plecării, sub forma eternei și fascinantei mele insomnii, care se arată întotdeauna când mi-e lumea mai dragă. Iar când insomnia vine cu mine în călătorie, rezultatele sunt întotdeauna dăunătoare pentru reputația locului vizitat.

Când eram mai jună, de pildă, am fost pentru prima dată în viață la Vama Veche de 1 mai, eveniment vizavi de care eram destul de entuziasmată, așa cum se cuvine la 20 ani. Spre ghinionul Vămii, însă, s-a întâmplat ca tocmai cu o noapte înainte să sufăr de nedormire totală, petrecută holbându-mă șapte ore la umbrele de pe tavan fără să ațipesc măcar. Așadar, a doua zi am purces la lungul drum spre stațiunea multiubită de hipioții români într-o stare de intensă oboseală amestecată cu țâfnă, iar Vama mi-a părut un loc oribil, practic cel mai supraestimat de pe planetă: murdar, aglomerat, zgomotos, și la suprapreț în toate cele, de la cazare la mâncarea cu igienă îndoielnică (ni s-a permis să dormim într-o rulotă cu ușa stricată, situată între două discoteci urlătoare 24/24, la prețul pentru care eu stătusem, cu o vară înainte, într-un hotel confortabil în Olimp, lângă o plajă curată și liniștită. Inflație, inflație, zic, dar să știm și noi.) E foarte posibil ca această evaluare nefavorabilă să fie perfect conformă cu realitatea, dar e posibil și ca percepția mea să fi fost distorsionată de cele peste 40 ore de trezie continuă. În orice caz, nu mi-am mai dorit să revin vreodată în Vamă.

Nadia bine dispusă, într-o vacanță insomniacă din fragedă tinerețe
Nadia bine dispusă, într-o vacanță insomniacă din fragedă tinerețe, la Vatra Dornei

Cu altă ocazie, am vizitat Isle of Wight, despre care nici măcar nu pot să spun ceva de rău, dat fiind că nu-mi amintesc mare lucru. Mi s-a spus că e un loc foarte drăguț și că am dat semne, la momentul respectiv, că și mie îmi place, dar pentru că în primele două nopți (din trei) am reușit să dorm, din motive neștiute de nimeni, doar vreo două ore în total, întreaga experiență e învăluită în ceața gri a uitării. Orice mici zvâcniri ale neuronilor memoriei s-au dovedit piste false: eram convinsă că am văzut acolo un spital subteran din Al Doilea Război Mondial, de pildă, dar s-a dovedit că obiectivul turistic cu pricina se află de fapt în Dover, unde ajunsesem altă dată într-o stare fizică și psihică mai satisfăcătoare. Așadar, dracu știe cum o fi în Isle of Wight, eu una nu vă pot spune, deși am fost și pe-acolo.

Iată-mă deci în dimineața plecării către Cea Mai Frumoasă Insulă, cu aceste simptome care puneau călătoria în pericol, sau cel puțin participarea mea la ea. Problema principală e că atunci când nu dorm mai deloc nu-s somnoroasă – aia se întâmplă când dorm insuficient, și e o stare mai suportabilă. Nu, ce se-ntâmplă e că lumea se vede de parcă mi-ar fi intrat în ochi ciobul malefic din Crăiasa Zăpezii, și varii întrebări existențiale se învârtesc prin creieru-mi hiperactiv. De ce nu pot să dorm? Oare voi mai dormi bine vreodată? De ce nu m-am născut fiica unui milionar? De ce e umanitatea atât de dezgustătoare? De ce am evoluat din maimuțe și nu din elefanți? De ce ne mai naștem dacă trebuie să murim? Preț de vreo juma de oră, în timp ce-mi împachetam șosetele, m-am gândit serios să rămân acasă să-mi plâng de milă (ce rost are Cea Mai Frumoasă Insulă dacă te duci plin de ostilitate insomniacă din principiu?), noroc că m-am mobilizat cu chiu cu vai și m-am suit totuși în Dacia lui Gogu, șoferul-minune. Cum ar zice Cătălin Tolontan: undeva, în miile de universuri paralele cu al nostru, există o Nadie care a rămas acasă să-și plângă de milă.

Cu Dacia prin Scoția
Cu Dacia prin Scoția

Prima zi am petrecut-o pe autostradă către Glasgow, zece ore de drum pe care mi-l amintesc cenușiu și ploios (deși, cum am explicat mai sus, e foarte posibil să fi fost soare). CONDUCEȚI EFICIENT, ne-a zis rău-famatul oraș Glasgow, în loc de bun-venit. Oare cum se manifestă condusul ineficient? Într-un Lamborghini, presupun? Noi, însă, în Dacie, eram însuși simbolul eficienței. Peste noapte, am făcut popas la hanul Cimpoierului, atașat Institutului Național de Cimpoit (unde am ascultat un concert de cimpoi la prima mea vizită în Scoția, acum patru ani) și Muzeului Național al Cimpoitului. Poze străvechi cu cimpoieri de renume ne priveau de pe pereții camerei cu pături și pernuțe de tartan. Un album despre arta cimpoitului era de asemenea pus la dispoziția vizitatorilor. „Sper că nu ne trezesc mâine până-n zori cu cimpoiul”, am bodogănit eu în barbă, morocănoasă ca un lup de mare. Din partea casei, adică a hanului Cimpoierilor, am primit și câte-o măsură de whisky, și abia ăla a fost, în sfârșit, semnalul de bun venit în Scoția.

Am mai scris despre Glasgow când l-am vizitat mai pe larg mai demult. De data asta n-am rămas suficient cât să adaug mare lucru la impresiile inițiale, cu excepția câtorva cunoștințe lingvistice facilitate de dicționarul de argou glaswegian lăsat la îndemâna vizitatorilor pe noptieră. Pare-se că Glasgow are un vocabular extrem de bogat, doar că majoritatea cuvintelor inedite se referă la maxim 2-3 stări și acțiuni. Cam așa:

kip- a bea, a se droga

tip- a se îmbăta foarte rău

clip- a lua la bătaie pe cineva

zip- a lua la bătaie pe cineva, fiind foarte beat sau drogat

etcetera. Nu astea erau cuvintele, dar vă rog să mă scuzați, le-am uitat deja, importantă e tematica traducerii.

Apoi:

salată glaswegiană- cartofi prăjiți

Cu asemenea salate și cu ciocolățelele Mars prăjite în ulei, nu-i de mirare că Scoția are probleme zdravene cu obezitatea. 

La Hanul Cimpoierilor, am reușit, cu chiu, cu vai, să dorm vreo patru ore, așa că a doua zi insomnia scăzuse nițel, de la DE CE EU, DE CE ACEASTĂ LUME ORIBILĂ? până la o stare mai tolerabilă de căscat și nisip în ochi. Sub un soare strălucitor și auriu ca o chifluță proaspătă, am traversat Scoția de la est la vest, cu opriri la popasul Vacii Lânoase (dotat cu Statuia Vacii Lânoase scoțiene, botezată Fergus, și Magazinul Vacii Lânoase, unde erau, din păcate, prea puține obiecte în formă de vacă lânoasă), și în orașul Inverness, Capitala Highland-urilor (unde am făcut poze în dreapta și-n stânga, spre indignarea unei compatrioate în fustă foarte scurtă și pantofi cu tocuri foarte înalte, care a trecut pe lângă noi țipând cu accent moldovenesc: „Ia uite-i și p-ăștia, au venit să facă turism aicea!”)

IMG_9215
Statuia vacii lânoase la popasul vacii lânoase. Scoțienilor le plac vacile lânoase, cred. Nu sunt sigură, îmi mai trebuie informație înainte să iau o decizie.
Orașul Inverness, unde turismul se face cu permisiune de la românii locali
Orașul Inverness, unde turismul se face cu permisiune de la românii locali

Destinația finală pentru ziua 2, ferryport-ul Ullapool, se afla la capătul unui drum cu peisaj montan-lacustru extrem de frumos, spre norocul nostru, că altfel am fi murit de plictiseală pe o șosea complet goală cu camere de viteză la tot pasul. Probabil că scoțienii își doresc să le admiri țara pe îndelete, și să te stimuleze să fii prevăzător: ULTIMA BENZINĂRIE ÎNAINTE DE ULLAPOOL (la 60 mile distanță de oraș- aproape am ratat-o și era cât pe ce să rămânem în pana prostului în mijlocul nicăieriului). Apoi: ULTIMUL MAGAZIN ÎNAINTE DE ULLAPOOL. ULTIMUL RESTAURANT ÎNAINTE DE ULLAPOOL. Ullapool începe să pară un soi de Țară a Făgăduinței și Belșugului, la capătul deșertului.

IMG_9254
Puf, o pisică grasă din Ullapool

În condițiile astea, Ullapool-ul în sine n-are cum să fie decât dezamăgitor, un orășel pipernicit crescut pe-un mal cu vedere la mare din motive utilitare, dar tocmai din motive utilitare locul e plin de viață, de pisici grase și mai ales de turiști atletici bronzați și foarte hipsteri, foarte mulți dintre ei din Germania și Olanda, care se pregăteau să se bucure de Cea Mai Frumoasă Insulă cu bicicleta și caiacul. Eu una m-am bucurat că nu stăm acolo decât o noapte. Ca o orășeancă răsfățată ce sunt, sunt dependentă de facilitățile confortului modern (n-o să mă vedeți niciodată campând cu cortul), așa că am înjurat ca un membru al formației vocal-instrumentale Paraziții până am dat de șpilul dușului, unde butonul de APĂ CALDĂ pornea apă rece ca gheața, ăla de apă călâie oprea apa cu totul, APA RECE era călâie, apa fierbinte era la STOP. A, și baia, deși pentru uzul exclusiv al camerei în care stăteam noi, era pe holul comun, la oareșce distanță și cu cheie separată- ca să închizi ușa, trebuia să o trântești zdravăn și zgomotos, întru zguduirea tuturor celorlalte camere de pe palier. Din această cauză, m-am hotărât să mă abțin de la a comite vreun pipi nocturn, nu cumva ceilalți locatari, chiauni de somn și invidioși pe baia mea privată și cu duș suprarealist, să sară din așternut și să-mi aplice vreun kip, tip, zip sau altă perversă ca la Glasgow.

Totuși, după atâta amar de drum, a venit și ziua a treia, în care un vapor mare și bine populat cu bunicuțe și buldogi francezi  aștepta în port să ne ducă pe Cea Mai Frumoasă Insulă. Și chiar în ziua a treia, insomnia a plecat, în sfârșit, de pe capul meu și s-a întâmplat să mă trezesc odihnită, veselă, plină de bunăvoință și pace în suflet, gata nu să condamn Cea Mai Frumoasă Insulă de-a valma cu Vama Veche, ci să-i dau o șansă să se ridice la înălțimea mărețului ei renume. Așa că m-am îmbarcat.

Ce-am găsit pe partea ailaltă, în episodul următor.

IMG_9258
Cea mai interesantă clădire din Ullapool

2 gânduri despre “Nopți albe la drum

  1. Cred ca nu poti sa dormi din cauza stresului. Si eu patesc la fel. Numai ca de cele mai multe ori mai trebuie sa si conduc a doua zi. Orice obiectiv turistic e supraestimat, nici unul nu arata ca in poze.
    In prima poza ai asa o privire de imi vine sa imi cer scuze pentru toate momentele in care te-am suparat si ma face sa ma rog ca sa nu afli niciodata unde locuiesc.

Comentariile sunt închise.