Citius, Altius, Fortius

Se apropie de final și Olimpiada 2016, în care naționalismul nostru de fotoliu a suferit o lovitură dură, până și CeTePe s-a trezit din hibernarea de vară să le zică vreo două lu’ Mergea și Tecău, care au ratat aurul la dublu tenis ca niște hamsteri leneși ce sunt. C’est la vie, iarna nu-i ca vara și sportul românesc nu mai e ce-a fost. Mă gândeam să scriu și eu ceva din pijama ca să-i explic Cătălinei Ponor cum trebuia să facă tumbele alea mai bine și să ia o medalie la bârnă, dar cred că s-a ocupat deja întreg internetul s-o pună la punct.

Așa că în loc de asta, țin să rectific niște preconcepții nostalgice. Văzui că există multă lume care se văicărește că Olimpiada e coruptă, și drogată, și megalomană, și comercializată, și politizată, și ipocrită, și vai, vai, ce a ajuns sportul internațional, cum este trădat vechiul spirit nobil olimpic al competiției cinstite întru pace și prietenie doar de dragul sportului!

Ceea ce este, bineînțeles, o tâmpenie. Adică, vreau să zic, nu-i o tâmpenie că Olimpiada ar fi acuma așa cum e descrisă, partea aia e adevărată. Tâmpenia e ideea că ar fi fost vreodată altfel, e fantezia cu jours d’antan, când jocurile olimpice erau curate, o forță a binelui. Ah, o perioadă mirifică, sublimă chiar! care n-a existat niciodată, decât în capul cetățenilor care au mereu impresia că era mai bine pe vremuri. Puteți să mă credeți pe cuvânt, sunt competentă săptămâna asta: tocmai ce lecturez o carte de vreo 600 pagini despre istoria modernă a jocurilor olimpice, în buna tradiție a intereselor mele obsesive temporare (dar de data asta e și de sezon).

Desigur, olimpiadele antice se petreceau într-o perioadă plină de sclavie și războaie (ideea că orice luptă se oprea pe perioada jocurilor e o legendă contemporană), deci nu putem avea mari pretenții de la ele. Astea moderne, însă, pornite în 1896, n-au fost nici ele vreodată o Nirvana a fair-play-ului, ci din contră, fură gândite de inițiatorul Pierre de Coubertin ca o competiție care să întărească vigoarea categoriilor superioare ale societății, adică a bărbaților aristocrați albi cu mustăți identice, și cam atât (la primele ediții nu le dăduse încă prin cap nici să pună numere pe tricouri, deci mă întreb cum îi deosebeau). Măcar acum oamenii de alte rase nu-s puși să concureze într-un Zoo uman care să dovedească superioritatea arienilor, ca la jocurile din 1904. Ținând cont că printre gazde au fost și Actual Nazis (Berlin, 1936), de ce să ne mai mirăm de spectacole totalitariste megalomane precum ăla mai recent de la Beijing? Dopajul are rădăcini vechi, dacă luăm în considerare că la St Louis un nene a câștigat maratonul după ce-a băut stricnină cu albuș de ou. Comercializarea nu-i nici ea o chestie nouă (în 32, la Los Angeles, jocurile aveau deja benzină olimpică, cereale olimpice, pâine olimpică, supermarketuri olimpice și Coca-Cola olimpică), și măcar acum atleții (și atletele) din familii sărace pot să se-mbogățească din propriul chin, în loc să fie excluși pe motiv că se înjosesc primind bani pentru sport.

Acum am ajuns la capitolul despre Mexic 1968, unde gazdele pregătiseră terenul cu un masacru împotriva unor studenți protestatari care amenințau să strice atmosfera. Întrebat ce părere are de asemenea știri, șeful comitetului olimpic internațional, Avery Brundage, a declarat: „N-am auzit, eu eram la un spectacol de balet atuncea.” Păi ce să mai zici, ăștia de la Rio care-au băgat buldozerele în favelas sunt cu totul în spiritul olimpic. Poate măgăriile cresc cantitativ (cum crește și populația lumii), dar calitativ vorbind, au fost mereu acolo.

În continuare, Nadia vă oferă câteva momente cheie de la începuturile olimpice, pe înțelesul tuturor, în desene vai mama lor făcute pe genunchi (după exemplul mai vechii istorii a cruciadelor în desene vai mama lor făcute pe genunchi). Blogul Nadiei, eternă sursă de cultură, știință și artă!

olimpiada 1

olimpiada 2

olimpiada 3

olimpiada 4

olimpiada 5

olimpiada 6

olimpiada 7olimpiada 8

P.S. Primul stadion din Marea Britanie construit cu ambiții olimpice în gând se numea „Arena Națională Britanică pentru Exerciții Masculine Defensive, Ecvestre, Acvatice și Cavalerești, precum și Activități Distractive Îndemânatice”. M-am gândit că v-ar plăcea să știți.

4 gânduri despre “Citius, Altius, Fortius

  1. F bine punctat ca de obicei, Nadia. In paranteza fie spus nu inteleg de ce esti atat de putin popularizata, scrii ff bine.

    1. Danke schoen, dar las’ că-i mai bine așa. Mai multă atenție înseamnă mai multe înjurături de la necunoscuți. Femeile cu păreri publice popularizate n-au viață ușoară.

Comentariile sunt închise.