Viața pe un peron

DECOR: o stație de tren în suburbiile Londrei, într-o duminică nici prea caldă, nici prea rece. Intră Nadia, o hipsteriță cu haină de ploaie roz, cercei roz și ochelari cu rame groase de plastic. Nadia se îndreaptă spre un târg de benzi desenate.

SORRY NO TRAINS

scrie pe niște bucățele de hârtie lipite strâmb pe mai multe suprafețe din stație.

În rest, tăcere.

Nadia se uită la afișajul electronic: tăcere și acolo.

CASIERA, o bătrânică indiancă sau srilankeză, ridică ochii dintr-o revistă și-o zărește pe Nadia.

CASIERA: Ce e?

NADIA: Ăă, tren, spre Waterloo? Adică…

CASIERA: Nu merge.

Casiera se întoarce la revistă, și cu spatele la Nadia.

Și iar tăcere.

Nadia se fâțâie de pe un picior pe altul.

CASIERA: Acum ce mai e?

NADIA: Nu vă supărați, adică, gen, știți, or să fie trenuri mai târziu? Peste o oră-două?

CASIERA: Peste o oră-două e atunci. Acum e acum. Acum: nu e tren.

Casiera nu e răstită ca o casieră româncă, ci relaxată și zâmbitoare precum Pisica aceea care umblă de una singură și pentru care toate locurile sunt la fel. Casiera pleacă de la ghișeu.

Intră un al doilea călător, tot indian, îmbrăcat într-un tricou verde, și vede moaca dezolată a Nadiei.

VERDE, dezolat și el: Nu merg trenurile.

NADIA: Nu.

Tăcere. Verde oftează.

VERDE: Ce păcat.

NADIA: Da.

VERDE (oftează iar) Și acum oare ce să facem?

Intră al 3-lea călător, un englez bătrân în cămașă albastră, cu accent posh ca de crainic BBC. ALBASTRU se holbează la afișajul electronic, mai-mai să-i iasă ochii din orbite.

ALBASTRU, agitat: Ce-i asta? Ce înseamnă asta?

NADIA: Nu merg trenurile.

VERDE: (melancolic) Nu merg.

ALBASTRU: Cum adică? Cum adică nu merg? Ce-i asta? Și casiera nu e aici! (strigă) Hei, cine e la casă? Hei!

CASIERA apare de după o ușă și se așează iar la ghișeu.

ALBASTRU: Ce-nseamnă asta, că nu merg trenurile?

CASIERA: (flutură cu mâna în stânga) Nu vin trenuri, (flutură cu mâna în dreapta) nu pleacă trenuri.

ALBASTRU: Din ce cauză?

CASIERA: Nici nu mai contează din ce cauză, important e că nu vin.

ALBASTRU: Dar nu era nimic anunțat în prealabil!

CASIERA: Nu era. E neanunțat.

ALBASTRU: Incredibil! Incredibil!

ALBASTRU sună pe cineva cu care începe să boscorodească tare compania de trenuri. Intră al 4-lea călător, o blondă vopsită pe față cu buline în toate culorile curcubeului, ca la petrecerile pentru copii. Poate chiar se duce la o petrecere pentru copii.

CASIERA, către NADIA și VERDE: Ziceți-i voi, că eu am obosit.

NADIA și VERDE, aproape în cor: Nu merg trenurile.

CURCUBEU, distrusă: O, nu!

NADIA și VERDE, deprimați: Ba da.

CURCUBEU: Păi și noi ce facem?

ALBASTRU, care a terminat convorbirea telefonică: Ce să facem, ce să facem, să ne spună doamna ce facem, poftim! (arată spre casieră)

CASIERA, molcom: Trebuie neapărat să călătoriți?

ALBASTRU: Ha?

CASIERA: Adică, ce se întâmplă, dacă nu călătoriți? Se întâmplă ceva foarte rău?

ALBASTRU: Ăă, nu, dar, ăă..

CASIERA: Vedeți? Nu se întâmplă. Deci: nu călătoriți. Iată soluția. Renunțați la călătorie.

CASIERA zâmbește ca o pisică de Cheshire. ALBASTRU e șocat.

CASIERA: Sau puteți să luați un autobuz.

VERDE, către Nadia: Oare ce să facem?

NADIA: Eu cred că mă dau bătută. Cu autobuzul ar fi prea lung drumul meu. Mă duc acasă.

VERDE, cu simpatie: Oh, nu.

NADIA: Ba da.

VERDE: Eu o să-mi încerc norocul cu autobuzul. Mă bucur că am stat de vorbă! Ce păcat că nu merg trenurile.

NADIA: Da.

VERDE: Îți urez mult noroc în tot restul zilei.

VERDE pleacă.

CASIERA: Eu nu știu de ce mai stați aici toți. Trenuri nu sunt. Trenuri nu vor fi curând. Stația de autobuz e încolo.

CASIERA flutură cu mâna înspre stația de autobuz, probabil, apoi dispare iar după o ușă. ALBASTRU a dispărut și el.

Îndepărtându-se de stație, drumul Nadiei se încrucișează cu al unui cuplu tânăr și foarte goth, cu ojă neagră, machiaj negru și zdrăngănele cu scheleți agățate peste tot. Cuplul goth târăște cu greu o valiză mare.

OJĂ NEAGRĂ-EA: Să ne grăbim, să nu pierdem autocarul.

Apoi Nadia se îndepărtează mai zdravăn și nu-i mai aude, dar, uitându-se în urmă, o vede pe CURCUBEU ieșind din stație și comunicându-le ceva celor doi goth, cu o figură plouată, în timp ce OJĂ NEAGRĂ-EL își pune mâinile în cap.

CORTINA

4 gânduri despre “Viața pe un peron

  1. Lipsește un desen, o schiță, care să facă mai ușoară vizualizarea pe teren, dacă tot or luat englezii cu ei și trenurile la fotbal în Franța.

  2. In Franta trenurile sunt in greva cel putin o data pe luna. Calatorii sunt anuntati din timp , ptr ca francezii sunt renumiti prin curtoazia lor. Cu toate acestea se mai intampla si greve spontane, ocazie cu care calatorii, f multi navetisti, se bucura ca niste copii care ar fi primit o zi de vacanta. Daca remarci niste figuri disperate, aproape sigur sunt emigranti, care isi iau munca mai in serios decat francezii si care se agita sa gaseasca un mijloc de calatorie alternativ. Apropo, sunt f curioasa sa stiu care este parerea englezilor despre francezi. Aia despre romani cred ca o stiu.

    1. Cand a fost meciul Romania-Franta vineri, toata lumea la serviciu mi-a zis „Sper sa castige Romania. Adica, sincer, chiar sper sa castige Romania. Oricine, dar nu Franta”.

Comentariile sunt închise.