În acest oraș de gogomani, în care eu sunt cel dintâi

E posibil ca aceia dintre dumneavoastră care locuiesc în București să fie de părere că alegerile primărești de anul ăsta sunt cea mai penibilă chestie posibilă.

Nu-i învinovățesc pentru această concluzie, la care se poate ajunge destul de ușor. În fond și la urma urmei, vorbim de o cursă electorală în care există tanti Firea, care vrea să facă curat după bărbați, și candidații peneliști care se schimbă mai des decât lumina la semafor, și unul dintre ei a fost nenea ăla Isus-wannabe, Marian Munteanu, există și jurnalistul-ajuns-James-Bond-ajuns-trubadur Robert Turcescu, ajuns acum candidat care o să facă tot ce zice Băsescu pentru că Băsescu nu poate candida. Și mai ales, există acest clip, cea mai amuzantă chestie pe care am văzut-o toată săptămâna:

Nici nu știu ce mă face să mă hlizesc mai mult. Înșiruirea crispată de anonimi plicticoși ale căror moace le uiți la o secundă după ce le-ai văzut? Tăieturile de montaj în locuri nebănuite? Gluma explicată a lui Băse despre mișcare și titlul partidului? Faptul că totul e filmat în fața unui dulap? Mă întreb cum s-or fi simțit ăia doi cărora Șeful nu le-a urat Mult Succes, și ce-au făcut ca să-l supere. Cred că au adormit plângând.

Da, cursa primărească bucureșteană e destul de caraghioasă. Dar mai există și cursa primărească londoneză.

Alegerile londoneze se petrec pe 5 mai, cu fix o lună înaintea celor bucureștene. În vederea unei opțiuni cât mai informate, toți ăștia care locuim în măreața capitală am primit prin poștă o broșură roz-bonbon în care ni se explică: 1. când și unde putem vota, 2. cu ce se ocupă primarul și cum e ales (toată lumea bifează 2 candidați; în caz că n-are nimeni majoritatea necesară la opțiunea 1, departajarea se face în funcție de opțiunea 2), și 3. care sunt candidații, cu tot cu fluturașii electorali și promisiunile fiecăruia.

Iacătă candidații și promisiunile:

Categoria Se ascute lupta de clasă

Singurii candidați cu șanse reale sunt laburistul Sadiq Khan și conservatorul (din facțiunea pro-Brexit) Zac Goldsmith. Goldsmith, un nene înalt și chipeș ca un actor care joacă numai bancheri, roboți și bancheri-robot, e în multe privințe un Tory tipic (absolvent de școli private și putred de bogat), în altele mai puțin (are un CV lung ca activist pentru salvarea planetei, iar chestiunile de mediu sunt prezente și în lista lui de promisiuni primărești). Campania lui Goldsmith s-a bazat foarte mult pe băgat spaima în alegători: „Chiar vreți să votați cu Khan? E prieten cu Jeremy Corbyn!” (Jeremy Corbyn, șeful actual al partidului laburist, e un soi de Bernie Sanders al Marii Britanii). Goldsmith promite că n-o să crească taxa consiliului local, dar prețurile la transportul în comun vor fi lăsate să crească „cum vrea piața.”

În ce-l privește, Khan și-a făcut un fluturaș care subliniază originile sale socialiste sănătoase: fiul unui șofer de autobuz, crescut într-un complex de locuințe sociale. Campania lui se concentrează pe avantajul de a fi mai progresist, mai egalitarist, mai liber-schimbist, mai pro-femei, mai pro-gay etc. decât Goldsmith, care a zis odată într-o revistă că nu e feminist. Sadiq e musulman, ceea ce a fost prilej de propagandă împotriva lui și conflict între cei doi primăriabili. Zac zice: „Chiar vreți să votați cu Khan? E musulman!”, Sadiq zice că asta îl ajută mai bine să combată extremismul; Zac l-a acuzat pe Sadiq că a vorbit la același eveniment cu un imam extremist, după care a ieșit la iveală că Zac însuși pozase pentru un selfie cu imamul sus-numit. Sadiq Khan a promis că o să înghețe prețurile la transportul în comun, dar taxa consiliului local s-ar putea să crească. Așadar, ambii candidați ne vor jupui de bani, fiecare în felul lui.

Categoria Fac curat după bărbați

Printre atâția macho meni, candidează la primăria Londrei și trei femei:

-Caroline Pidgeon reprezintă Partidul Liberal Democrat, trecut în toți fluturașii drept „Liberalii Democrați Londonezi ai lui Caroline Pidgeon”, probabil ca să se delimiteze nițel de eșecul răsunător suferit de lib-demi la alegerile parlamentare. Caroline Porumbel oferă ajutor cu îngrijirea copiilor pentru familii, precum și „early bird train fares” cu reducere pentru navetiști. Sigla partidului e un porumbel, în ton cu tema ornitologică. Programul lui Caroline nu uită să menționeze că ea chiar se ține de treabă în timp ce Zac și Sadiq se ciondănesc ca chiorii.

carolinepidgeon
Pe Caroline Porumbel de la partidul cu siglă de porumbel o găsiți și pe serviciul de social media Ciripel.

-Sian Fructuleț, adică Berry, reprezintă, ați ghicit, Partidul Verde, și arată exact ca o ecologistă vegană și amatoare de biciclit în drum spre serviciu. Programul ei electoral se concentrează, bineînțeles, pe energie verde și reducerea poluării.

-Sophie Walker reprezintă Partidul Egalității Femeilor. Cu bărbații, presupun, căci cu animalele de fermă suntem deja egale în majoritatea orașelor lumii. Sophie Walker promite venituri egale pentru femei și bărbați și reducerea violenței și hărțuirii suferite de femei, chestii care în viziunea electoratului masculin sunt cu siguranță probleme imaginare, așa că personal nu-i estimez șanse prea mari.

Categoria Jos mafia, sus patria

La alegerile locale au ocazia să voteze și străinezii care locuiesc în Londra, dar pare-se că unii candidați n-au priceput acest detaliu fundamental, sau unde candidează, sau măcar care sunt competențele primarului, ținând cont că tot trâmbițează sus și tare împotriva imigranților, în condițiile în care englezii albi sunt acum minoritari în Londra și primarul oricum n-are treabă cu politicile de imigrație.

Aici avem, carevasăzică, pe următorii:

-Peter Whittle de la UKIP, partidul lui Nigel Farage- îl știți pe Nigel, prietenul cel mai bun al românilor de pretutindeni. Afișul lui Peter e foarte mov și conține o poză cu el rânjind alături de rânjetul lui Nigel Farage. Peter promite să implementeze un sistem de imigrări ca al Australiei (să înțeleg deci că vrea ca Londra să devină un oraș-stat?) și să desființeze toate serviciile de translatori oferite de consiliile locale, pentru că dacă n-or să mai aibă cu cine vorbi poate se cară dracu’ străinii ăștia la ei acasă. UKIP-erii par deci să trăiască cu impresia că toți străinii îs ca englezii și vorbesc o singură limbă.

-David Furness de la BNP, partid descendent direct al Frontului Național britanic, o organizație fascistă. David Furness promite și el respingerea imigranților și „refugiaților” (ghilimelele îi aparțin), dar e și mai ambițios: din citatul unei susținătoare care spune că votează cu el de dragul rădăcinilor ei irlandeze, înțeleg că vrea să anexeze Irlanda. Fluturașul lui David Furness arată exact ca o reclamă la teleshopping, cu un număr de telefon afișat mare, citate tip PEOPLE LIKE YOU USING THIS SERVICE și Furness însuși arătând OK la cameră, flancat de două femei al căror rol în campanie sau în BNP în general e incert:

Numai cu BNP, sunați acum și primiți pe lângă promisiuni electorale un set de cuțite super-ascuțite și un aspirator multifuncțional!
Numai cu BNP, sunați acum și primiți pe lângă promisiuni electorale un set de cuțite super-ascuțite și un aspirator multifuncțional!

-Paul Golding de la Britain First, partid fondat de un fost membru BNP (după cum vedeți, toți ăștia se învârt cam în aceleași cercuri). Candidatul Britain First arată ca un bodyguard de club și zice că s-a săturat să-și vadă orașul distrus de imigranți și corectitudine politică. Pe lângă obișnuitele promisiuni fără acoperire pentru un primar (ieșirea din UE, stoparea imigrației) și câteva idei surprinzător de stângiste (creșterea fondurilor pentru bătrâni și oameni cu dizabilități), Paul Golding promite și promovarea intensă a creștinătății britanice. Good luck with that, ce pot să zic, dar nu-i prevăd mare succes, eu zic să se concentreze pe rasism.

Categoria Je ne suis pas Charlie

George Galloway, care conduce partidul Respect și poartă mereu o pălărie neagră, reprezintă extrema logică a simpatiei intense pe care-o are stânga actuală față de religia islamică ca ideologie. Nu e surprinzător că extremele seamănă între ele, așa că Galloway și dreptacii din grupul de mai sus se înțeleg bine la anti-europenism și puritanism moral (în campania lui parlamentară din Bradford, un oraș foarte musulman și sărac, unde s-au ars cândva în piața publică Versetele Satanice ale lui Salman Rushdie, Galloway s-a lăudat că nu bea, că se opune avorturilor, și că e mai islamic în spirit decât contracandidatul lui pakistanez.) Tactica asta l-a ajutat pe Galloway să obțină locuri de parlamentar și după ce-a fost dat afară din partidul laburist. Fluturașul lui e foarte vag („he meant what he said and he said what he meant”, ca elefantul Horton) și nu promite mare lucru în afară de liniște și pace pentru toată lumea, indiferent de culoare și metoda de rugăciune.

Categoria What The Actual Fuck

-Lee Harris, de la partidul Canabisul E Mai Puțin Dăunător Decât Alcoolul, are 79 de ani și în trecut a fost activist anti-apartheid, apoi activist anti-toate-drogurile, după care a descoperit iarba și și-a dat seama că a greșit să fie așa vehement. Așa că a fondat o revistă pentru iubitorii de iarbă, a deschis un magazin cu accesorii și bonguri pentru iubitorii de iarbă și acum vrea să devină primul primar pro-iarbă al Londrii.

Nenea Lee pare foarte chill.
Nenea Lee pare foarte chill.

-Ankit Love, de la partidul O Singură Iubire, nu a plătit contribuția necesară pentru a fi inclus în broșura oficială a alegerilor, așa că a trebuit să-l gugălesc. Pare-se că e vorba de Unicul Și Adevăratul Împărat Moștenitor al Kașmirului, exilat din motive nu foarte clare, care acum promite să interzică complet accesul automobilelor în Londra și să pună bazele unei Misiuni Spațiale Londoneze.

-Dacă un împărat nu ne coafează, însă, avem și un Prinț polonez, cu numele de Zylinski, care nu apare nici el în broșură- nu știu ce-i cu monarhii ăștia de se zgârcesc la zece mii de lire. Prințul Zylinski promite să interzică accesul lui Nigel Farage în Londra, pe care l-a provocat cândva la un duel cu săbii spălate în sânge de nazist, chestie care aproape mi l-ar fi făcut simpatic, dacă nu s-ar fi declarat și pro-Brexit (și atunci de ce nu-i place de Nigel?).

Ăștia sunt candidații. Sper că am prezentat argumente convingătoare că alegerile londoneze sunt mult mai colorate decât ale Bucureștilor. Buletinele de vot vor fi și ele colorate, de altfel: roz și portocalii.

Așadar, eu cu cine votez?

4 gânduri despre “În acest oraș de gogomani, în care eu sunt cel dintâi

  1. Eu zic sa stai la vot acasa. Si la noi a fost in weekend congrsul AfD, un partid nationalist in plina ascensiune. Cum totul a coincis cu 1 mai, clasicele batai nazisti-anarhisti sau anulat si toti s-au mutat la congresul asta. Nazistii in sala de congres si aia de stanga protestand in afara salii. Motto-ul AfD este: opriti musulmanii pana nu ajungem ca Franta si UK. Astea doua tari sunt date obsesiv ca exemplu.

    1. Da, shit is hitting the fan peste tot in Europa. Cred ca imi trebuie o insula personala, am mai zis.

  2. Eu zic să votezi cu Dl.Băsescu. Dacă nu poate candida în București poate are voie în Londra. În rest mă simt excelent de informată!🙂

Comentariile sunt închise.