Deci deja e clar, vă zic adio, doi cititori și jumătate

Carevasăzică, așa cum vă spuneam, tovarăși: am o gaură în gingie, pe care-o clătesc cu sare de patru ori pe zi ca să nu se infecteze. De trei zile, am și o gripă cu febră măricică, care febră dispare în timpul zilei, însă crește seara cât să văd luminițe în fața ochilor, și mă simt de parc-aș avea capul umflat ca un balon. Dar, întotdeauna e loc de mai rău.

În seara asta, în timp ce făceam o mâncare pe bază de pui, m-a pălit febra din nou și nu m-am mai putut ține pe picioare, așa că, la jumătatea procedurii, am transferat gătitul unui cetățean mascul. Ceva mai încolo, în timp ce mâncam, zăresc cu groază, pe buza oalei din care ieșise mâncarea, același clește de plastic cu care eu apucasem puiul crud din pachet, și pe care dup-aia îl lăsasem pe o grămadă de vase murdare, la o parte, fiind prea ocupată subit cu febra ca să-l mai spăl. Ca într-un film horror: pam-pam-pam!

-Auzi, tu ai spălat cleștele ăla înainte să servești cu el? întreb eu, simțind că mă ia cu leșin.

-Să-l spăl? De ce să-l spăl?

-Păi, a atins carne crudă, zic eu.

-Așa, și? zice el, morocănos. Ce te fandosești atâta, parcă n-ai mai mâncat cu chestii care-au atins carne crudă până acu. Io așa fac mereu când gătesc, iau ce găsesc prin jur și folosesc, nu contează că-i spălat, că nu e.

În acest moment, ochii Nadiei se holbaseră deja cât niște pepeni de Dăbuleni, dar din nefericire consumasem cam toată porția din farfurie.

-Gogu, zic eu (nu-l cheamă Gogu, dar îi păstrez anonimitatea). Toată lumea știe că ustensilele de bucătărie cu care ai atins pui crud trebuie spălate temeinic înainte să le folosești din nou.

-Ete, toată lumea, zice el. Cine sunt ăia toată lumea? Anxioși ca tine? Și dacă atingi carne crudă, ce?

-Poți să faci campylobacter, zic eu. Sau salmonella. Sau E.Coli. Sau botulism.

-Nu există, domnule, campilobacter d-ăștia, zice el din ce în ce mai nervos, sunt invenții ale guvernelor corupte care vor să ne controleze. N-am auzit în viața mea de-așa ceva. Nu mai asculta de toate tâmpeniile pe care le găsești pe Internet, și mai ales nu mai căuta chestii pe Internet. Toată lumea face cum fac eu, și n-a mai murit nimeni.

-Ba, de fapt, mor destui oameni de la toxiinfecție alimentară, răspund io, jignită în onoarea de ipohondră super- informată. Iar eu acuma sunt și mai vulnerabilă, ținând cont că-s gripată și cu o rană deschisă în gură. Ce pisici, vrei să mă omori? Toți puii din comerț sunt contaminați. Scrie și pe ambalajul puiului care-s măsurile de siguranță.

-Și ce-oi vrea, să citesc ce scrie pe ambalaj? zice el cu sinceră mirare. Cine face vreodată așa ceva? Oamenii normali, în nici un caz. Vezi-ți de treabă, pericolele astea sunt numai în capul tău.

Întru apărarea lui Gogu, trebuie să spun că toate astea s-au întâmplat după vreo trei zile în care mi-am luat temperatura din oră în oră și l-am bătut la cap încontinuu cu posibilitatea ca gripa mea post-dentară să fie de fapt o septicemie ucigașă, și-n care Gogu a avut grijă de mine exemplar.

Dar, ținând cont că nu e primul dialog de felul ăsta pe care l-am avut în viață, aș vrea să-mi explice și mie un cetățean mascul tendința cetățenilor masculi, indiferent cât ar fi ei de cumsecade sau deștepți, de a nu citi absolut niciodată instrucțiuni, prospecte, etichete, semne, pancarte, și în general orice chestie care oferă îndrumare. (M-am confruntat, de pildă, cu un caz de nene care a insistat să meargă în direcția opusă față de un semn pe care scria o chestie, pentru că avea el un feeling că e de fapt în partea ailaltă chestia.) Și nu-s doar eu, e, pare-se, un fenomen generalizat, am găsit multe relatări asemănătoare gugălind pe net (eu chiar gugălesc totul). Ziceți-mi, deci. Chiar așa de puternică e condiționarea socială a orgoliului masculin, încât aveți impresia că știți întotdeauna mai bine decât oricine altcineva? E pe bune asta că vi se inoculează din fragedă pruncie ideea că sunteți sută la sută infailibili? Întreb onest, să mă ia Michiduță dacă înțeleg cum o fi să trăiești cu atâta stimă de sine. Sunt invidioasă.

Așadar, acum că chiar sunt convinsă că o să mor de sindromul Guillan-Barre cauzat de campylobacter, și vă las ai nimănui, vă rog eu, citiți bloguri inteligente după ce eu n-o să mai fiu, nu vă duceți la De veghe patriei, ăia care cred că pasărea pătrată din Angry Birds simbolizează compasul masonic, sau Expunere punct com, ăia de credeau că Marie Curie a fost de fapt o prostituată româncă pe care o chema Maria Curista din Mizil. Ar fi păcat, după ce v-ați format gusturi literare fine cu bătăile de câmpi ale Nadiei.

Și nu judecați prea aspru aceste rânduri, că-s scrise la febră. (Ar trebui să mi se interzică accesul la blog când am febră sau am băut vin sau am luat cocaină. Deși n-am luat niciodată cocaină, dar m-am gândit să includ și ceva mai hardcore în enumerare, că prea era de tocilari). Cu siguranță, însă, mama lui Gogu, care îmi citește blogu (vedeți ce glume rimate de toată jena fac când am febră?) o să le judece foarte aspru.

Dacă totuși nu fac botulism și nici salmonela, mă las de carne de pui și mă fac pescatariană. Știu că și în pește și fructe de mare sunt bacterii, dar am zis să-mi iau un target care poate fi atins, că vegană nu mă văd prea curând.

Brr, iar mă ia cu frisoane.

14 gânduri despre “Deci deja e clar, vă zic adio, doi cititori și jumătate

  1. Draga Nadia, iti doresc multa sanatate! Daca imi permiti probabil ca ai gripa sau o viroza puternica, cu niste complicatii bacteriene supraadaugate. Poate ca ar trebui sa mergi la medic ptr niste antibiotice. Totusi febra de seara, tusea persistenta si scaderea in greutate pot fi simptomele unei tuberculoze pulmonare, boala pe care medicii europeni nu o prea iau in calcul in stabilirea unui diagnostic, ptr ca la ei aceasta boala are o incidenta mult mai mica. Acesta este un tablou generic, nu te speria, nu stiu nici macar daca ai aceste simptome, dar am vazut astfel de cazuri neglijate. Ca sa te mai inveselesc , fratele meu locuieste in Canade si asistenta medicala de acolo e atat de buna, incat de multe ori i- am diagnosticat la telefon, ptr ca medicii ignorau simptomele si rezultatele analizelor. De exemplu nepotica mea avea clar mononucleoza, analizele evidentiau acest lucru , dar doctorul ei nu a remarcat, pana nu i a semnalat noi.
    Iti doresc multa sanatate si astept sa revii cat mai repede pe blog.
    O cititoare

    1. Da, aici doctorii sunt mai laissez-faire, nu primești antibiotice decât dacă te zvârcolești în chinuri cel puțin două săptămâni. Ceea ce pe de o parte înțeleg, adică na, știu și eu atâta lucru că nu-i bine să iei antibioticele ca pe bomboane, cum fac unii români. Dar pe de altă parte, e exasperant să trebuiască să te zvârcolești în chinuri atâta vreme.

      Să înțeleg că ești medic! Danke schoen pentru sfaturi. Totuși, pe o scară de la unu la zece, cât de tare ar trebui să mă îngrijorez vizavi de pui și campilobacter? :))

  2. 🙂, noutati cu spalatul… chiar pe bune sau e o figura de stil…. ?
    in rest doar de bine sa ne auzim.
    si Gogu e un tip de isprava !

  3. Google search: „males don’t read instructions”
    About 138,000,000 results (0.45 seconds)🙂

  4. Nadia, ipohondrul care nu are si un OCD parca nu e ipohondru destul!
    O sa fie bine. Vezi tu daca vii in Romania o infectie cu Coli cu sindrom urohemolitic, de exceptie, ca la mama acasa! Ce povestesti tu sunt asa, niste germeni de salon, un fel de pitiponci de laborator.
    Rabdare si multa sanatate!

  5. Nu ştiu cum e la alţii, dar la mine e simplu.
    1. Am mai făcut asta cu succes? Fuck the tags/instructions. I am God.
    2. Am mai făcut asta cu insucces? Dacă sunt fiinţe din regnul cu cruce de faţă, citesc/întreb instrucţiunile, să nu mă fac de râs că-s ignorant şi să zică „uite ce om matur şi adult care respectă regulile; dacă nu iese, sigur nu e vina lui, că doar a respectat regulile”. Pana mea, vorbim de un respect în toate direcţiile aici. Dacă-s doar consuferinzi din regnul cu săgeată, nu-i bai, ne prostim împreună până-i dăm de cap.
    3. N-am mai făcut asta? Idem 2.
    4. Excepţie de la toate regulile de mai sus face situaţia în care The Girlfriend e lângă mine şi în care ştiu sigur că se încruntă ca o valkyrie dacă nu mă informez adecvat înainte să încep să fac ceva, orice, chiar şi baie.
    Z) Există momente în care chiar mă informez din proprie iniţiativă pentru că .) am dat bani mulţi pe porcăria în cauză şi nu vreau s-o stric şi/sau ..) i need it to work ASAP.

    1. Deci da, tot nu înțeleg. :)) O fi adevărat că bărbații îs de pe Marte și femeile de pe o planetă mai bine semnalizată.

  6. Poti sa ma treci in testament si sa imi lasi niste desene de-ale tale? Multumesc.
    (Iar un barbat adevarat ca Gogu, de exeplu, cand merge oriunde, primul lucru pe care il face e sa dea foc la harta si sa bage un magnet sub busola).

    1. Ce desene preferi? Elefanți, vulpi, pisici?
      Deși să știi că azi am avut prima zi fără febră, e posibil să supraviețuiesc.

  7. Tocmai am aflat ca am un nodul de 3 cm in gat si sunt programat pentru biopsie in 2 saptamani. O sa fie cele mai lungi 2 saptamani din viata mea. Pana acum cateva zile imi faceam griji pentru orice cacat, la fel ca si tine. Acuma am un motiv adevarat sa imi fac griji. Daca nu o sa mor din asta sigur o sa vad viata altfel.

    1. Îmi pare tare rău s-aud ce-mi zici. Sper că o să se dovedească benign și că nu se pune problema să mă lași doar cu un cititor și jumătate. Poate ți-ai făcut griji suficient fără motiv până acu încât ai epuizat energia Universului pentru probleme adevărate? Eu personal pe asta mă bazez.

  8. Din cauza exploziei de la Cernobal si din cate se pare din cauza iodului din sare (unii zic ca lipsa de iod, altii tocmai invers) sunt multe cazuri de cancere la tiroida. In special dupa 86′ a crescut mult. La romani e ceva foarte frecvent, in special la femei. Singurul lucru bun e ca in majoritatea cazurilor (95%) se trateaza cu succes si astfel am sansa sa mor ca orice roman normal (intr-un accident de masina). Oricum in ultimul timp nu am descoperit nici un motiv serios pentru care sa imi mai fac griji. Culmea e ca restul a inceput sa mearga anormal de bine, de la serviciu pana la masina mea antica.

Comentariile sunt închise.