MI-E FOAME

Mi-e frică de multe chestii, ceea ce nu mai e probabil o surpriză pentru cei doi cititori și jumătate ai blogului meu. Printre altele, mi-e frică și de dentist.

Acu, poate nici asta nu e o surpriză. În orice caz, cum m-a asigurat și dentista care mi-a scos o măsea de minte luni, nimeni nu vine la dentist plin de bucurie, să  țopăie în scaun cu un rânjet pe față strigând: „Să trecem la treabă!” Dar dintre oamenii ăștia absolut normali care vin morcoviți la dentist, câți au fost evacuați pe motiv de istericale? Cred că e, totuși, o performanță destul de rar întâlnită.

Tind să cred că trauma dentară mi se trage de la o obturație de canal petrecută când, la vârsta de treișpe ani, am reușit să-mi sparg o măsea cu niște popcorn care nu făcuse poc. Din măseaua cu pricina mai rămăseseră doi pereți în jurul unei gropi, iar dentistul de la școala mea, un nene cu ochi imenși, albaștri și bulbucați ( ca niște lanterne special proiectate în caz că i se strică lămpile dentare din dotare), mi-a zis că trebuie scoasă.

Vai, nu, am răspuns eu și mama la unison. Cum să rămână Nadia fără un dinte permanent la o vârstă așa fragedă? Salvați măseaua, Dr Ochi Bulbucați, salvați-o! „Bine”, a zis Dr Ochi Bulbucați, ridicând din umeri, „atunci obturație de canal. Dar ne pierdem vremea degeaba, oricum pică într-un an.”

Din săptămânile ce-au urmat s-ar fi putut monta lejer un film de groază. Dr Ochi Bulbucați mi-a sigilat niște otravă în dinte să omoare nervul. După câteva zile în care simțeam că-mi ia creierul foc pe ruta dinte-ureche-ochi, măseaua era spartă cu un mini-picamer și înțepată în toate direcțiile, în special înspre măruntaiele capului, iar săritul în sus de șaișpe metri executat de Nadia confirma că nervul încă n-a murit. Iar otravă, iar sigiliu, iar incendiu în sinapse, până când, după lupte seculare care-au durat 30 ani și în timpul cărora Nadia n-a prea dormit sau gândit, Dr Ochi Bulbucați a declarat, în sfârșit, nervul decedat.

Următorul pas a fost o procedură de vreo oră, cred, dar care mie mi s-a părut o eternitate. Decorul: un cabinet dentar școlar mirosind intens a dezinfectant ieftin, în care scaunul era acoperit cu piele veche, crăpată, și toate uneltele erau făcute din metal ușor vintage, pe alocuri ruginit, cum am văzut după aia mai târziu într-o scenă cu torturi medicale în filmul lui Rob Zombie „Casa cu 1000 cadavre”. Dr Ochi Bulbucați a trecut la fapte (dacă te doare, dai din mâini, mi-a zis), scormonind după nervul măselei mele cu o chestie care semăna cu o pioneză, doar că acul era mult mai lung. Ținând cont că durerea ascuțită  îmi sugera că inteligența e pe cale să mi se scurgă prin carie, eu dădeam din mâini de mama focului, dar Dr Ochi Bulbucați mi-a zis pe un ton calm că nu e mare lucru. Pentru el, probabil că nu era, la un moment dat chiar s-a plictisit să mai tot sape în creierul meu și m-a lăsat pe mâna unei asistente tinere. „Doctore, ăsta e bun?” întreba fata, scoțând din cutia ruginită o pioneză și mai lungă. „Nu”, zicea Dr Ochi Bulbucați fără să se întoarcă să vadă,” ia unul mai lung.”(Eu continuam să-mi exprim groaza dând din mâini și străduindu-mă să nu mă-nec cu propria salivă, că n-aveau furtunaș d-ăla de absorbție).

În fine, în cele din urmă, dintele minus nerv a fost refăcut de Dr Ochi Bulbucați, care s-a dovedit, de altfel, priceput: cinșpe ani mai târziu, lucrarea cu pricina încă ține, adică de cinșpe ori mai mult decât i se prezisese. După asta, însă, n-am mai călcat la dentist până în zilele noastre, când s-a ivit suferința cauzată de-o măsea de minte, singura care mi-a ieșit, de altfel (dovadă că n-am prea multă minte). Când zic zilele noastre, vreau să zic de fapt acum cinci ani, în care am amânat vreo trei programări pentru extracție, de la vreo două am lipsit pur și simplu fără să anunț pe nimeni, iar de la încă vreo două am fost dată afară de dentist.

Pe măsură ce dintele se împuțina și caria tot mai abitir, procedurile medicale recomandate pentru extragerea lui deveneau tot mai complexe. În 2013, am primit trimitere la o clinică de la mama dracului, pentru sedare intravenoasă, despre care mi s-a zis că o să fie extrem de plăcută: o să am amnezie totală vreo zece ore și o să fiu mai drogată și veselă decât Snoop Dogg. Bineînțeles, pentru cineva ca mine, control freak, care nici măcar nu s-a îmbătat ca lumea vreodată, asta suna și mai terifiant decât o operație pe viu, așa că până la urmă am fost dată afară și de-acolo, cu branula pe jumătate înfiptă în venă deja și brațul învinețit de la cot în sus, cu novocaina în falcă, plângând în hohote, în timp ce escorta care ar fi trebuit să aibă grijă de mine după sedare se străduia să mă consoleze și dentistul, un nene cam nervos, mă asigura că am pierdut ultima mea șansă de a-mi mai scoate dintele în Marea Britanie, pentru că asemenea fandoseală n-a mai văzut în viața lui. La plecare, mi-a recomandat anestezie generală, ale cărei riscuri, ca orice ipohondră care se respectă, le cunoșteam deja, deci era clar că așa ceva n-o să se-ntâmple oricum.

Dar iată! Iată că în anul de grație 2016, dintele cu pricina a fost în sfârșit înlăturat. Când m-am prezentat la spital de dimineață (spitalul fiind ultima șansă, un loc unde mai erau dentiști care n-auziseră încă de mine), eram nedormită, nemâncată și tremuram ca omida pe frunză. Ești OK? m-a întrebat o asistentă drăguță care-mi lua pulsul pre-operație, văzând că ocazional săream de 200. Am avut și zile mai bune, am răspuns eu rânjind cu jumătate de gură. Până la urmă extracția a durat maxim 30 de secunde, după care au urmat vreo 60 de ore în care NU mi s-a umflat falca și NU m-a durut absolut nimic și am dormit bine și m-am simțit perfect OK, semn clar că sunt pe moarte.

Pentru că acum, 60 de ore mai târziu, mă doare-n gât, îmi curge nasul și-am făcut nițică febră. Așa că stau în pat dârdâind și gugălind chestii încurajatoare precum INFECȚIE MORTALĂ CAUZATĂ DE EXTRACȚIE DENTARĂ, CARE ÎNCEPE CA O RĂCEALĂ. Bineînțeles, se găsesc destule rezultate: Internetul e raiul ipohondrilor (sau iadul, depinde cum priviți problema). Și mă gândesc dacă era mai bine să nu mă duc la dentist deloc, și dacă nu cumva ar trebui să-mi scriu testamentul (LAS TOATĂ ARTA MEA POPORULUI ROMÂN, CU CONDIȚIA S-O APRECIEZE CUM SE CUVINE), și bineînțeles glumesc, da’ numai pe jumătate, cum îs eu întotdeauna. Am aflat că există o chestie care se numește Angina lui Ludvig și care începe exact așa, ca o răceală, după o extracție dentară, și după aia mori extrem de repede, ceea ce presupun că e singurul avantaj.

Și pe deasupra mi-e extrem de foame.

CE FOAME ÎMI E.

De trei zile am consumat numai următoarele (în ordine): iaurt, supă, piure de cartofi, iaurt, supă, jeleu, înghețată, iaurt, iaurt, piure de cartofi, înghețată.

MI-E ATÂT DE FOAME.

Am trecut pe la supermarket să-mi mai iau supe și raionul de pâine mirosea așa frumos. Pâine proaspătă, crocantă, aromată, în care să-ți înfigi dinții.

Mi-e atât de foame. Urăsc condiția dentară umană. De ce trebuie să avem dinți perisabili? De ce nu ne crește la loc un înlocuitor, ca la rechini?

Ca să privim partea bună: măcar am avut curaj să-mi înfrunt frica și să-mi scot dintele (dacă mor, mor eroină).

Acu, dacă supraviețuiesc cu succes, mai rămâne doar să zbor cu avionul.

7 gânduri despre “MI-E FOAME

  1. 60 de ore de la extractie? Atunci cred ca-i ok iaurtul. Ca dupa diverse extractii mie mi-a zis dentistul sa nu mananc iaurt, salate cu otet, branzeturi si alte chestii pline de tot felul de fermenti.
    Eu sunt genul ala care se duce destul de vesel la dentist. Odata aproape am adormit in timp ce mi se scobea in masele, iar alta data am ras de m-am spart. Dentistul meu tocmai dadea cu jet de apa intr-o masea si mi-a nimerit cumva cerul gurii, habar n-aveam ca zona aia e asa gadilicioasa.

    1. Da?? Eu am mâncat primul iaurt imediat ce s-a dus anestezia locală. Nu mi-a zis nimeni să nu mănânc lactate, din contră, iaurtul a fost menționat în mod expres drept aliment recomandat în perioada imediat următoare extracției.

      O fi una din chestiile alea pe care le știu doar românii, ca trasul de curent? Sau or fi ăștia mai laissez-faire?

      1. Mi-a zis doar de iaurt, nu de lapte (s-ar putea să fi exagerat eu cu brânza, dar iaurtul și salata cu oțet sigur au fost). și mi-a zis-o un medic; medicii nu mi-au zis niciodată nimic despre curent. mi-a explicat ceva despre coagularea sângelui și fermenții din iaurt, cică nu se împacă prea bine. oricum interdicția era pentru primele câteva ore, maxim vreo 12.

  2. da. si eu am un stress cu mersul la dentist.
    se pare ca acum e o afacere mai mult decat medicina asa incat lucreaza mult pe comfortul pacientului.
    am avut 2 extractii dar nu mai stiu ce am manacat dupa.nu cred ca au fost restrictii la iaurt.

    intrebarea mea poate fi ceva gen „Radio Erevan” dar:
    tu nu ai zburat cu avionul ? 🙂 doar masina, tren, vapor…?

  3. Update: mi-a crescut febra, mă ia când cu cald, când cu frig. Dentista a zis că nu e de la dinte, așa am avut io noroc, să prind un virus simultan.

Comentariile sunt închise.