Ceva drăguț, de Ziua Femeii: odă către mama Nadiei

Nadia si ma-sa
Nadia și mă-sa pun țara la cale

În primul rand, să ne-nțelegem: Ziua Femeii nu e doar ziua mamei. Confuzia dintre cele două e o chestie misogină care reduce femeia la misiunea reproducătoare și-atat.

Totuși, iată o ocazie bună să clarificăm o treabă. Mi s-a zis că unii cetățeni care mă cunosc și/sau citesc blogu’ ăsta au rămas cu impresia eronată că eu îmi urăsc părinții, sau că nu pot să-i sufăr, sau că sunt traumatizată de ei sau ceva de genul ăsta, fiindcă povestesc fără jenă despre divergențele noastre de opinii, sau despre conversațiile noastre amuzante în care părinții mei nu erau înfățișati drept sută la sută geniali și divini. Vezi Doamne, despre neamuri trebuie să vorbești numai de bine, ca să vadă alții că neamul tău e perfect și că viața ta e un rai, praful trebuie măturat sub preș, zâmbetele false afișate încontinuu.

Eu am, dimpotrivă, impresia (cred, corectă) că oamenii care au avut familiile cele mai de căcat și traumatizante sunt fix ăia care rânjesc cel mai tare în public, până îi dor fălcile, care se străduiesc cel mai energic să păstreze aparențele, până rămân fără răsuflare, care îi presează cel mai tare pe alții să păstreze și ei tăcerea în ipocrizia generală. Ăștia sunt genul de oameni care îngroapă tot soiul de abuzuri familiale. Genul de oameni care venerează celula de bază a societății doar când e identică cu a altora, fără asperități, în rând cu a altora, ca niște cutii stivuite într-o fabrică. Eu una n-am nimic de ascuns, așa că pot să vorbesc deschis.

Acestea fiind zise, iată, deci, o compensație la articolele precedente în care, pare-se, i-am făcut maică-mii o imagine nefavorabilă: ceva drăguț despre tendința ei de a îmbrățișa cultura pop preferată de fii-sa, pentru că fii-sa nu prea avea prieteni. Scris pentru Liceul Cosmic, episodul 2: Mama.

6 gânduri despre “Ceva drăguț, de Ziua Femeii: odă către mama Nadiei

  1. complet de acord

    am avut si io patura d-aia de lana peste canapea de m-au luat instant toate mancarimile cand am vazut poza

    1. Da, pătura aia era cam neplăcută la atingere. Din fericire nu era a noastră: aci eram în vizită la nașa mea, la ziua mea de naștere cu nr 4.

  2. Poza aia arată de parcă ai fi făcut un cadou în pantaloni și aștepți când va observa și mama :)) Dar de altfel foarte înduioșătoare imagine, îmi place!

    1. La 4 ani? Un mic geniu ca mine? Nici gând.
      Mă rog, micul geniu încă sugea degetul mare, dar de făcut în pantaloni nu se mai punea problema.

Comentariile sunt închise.