Să-ți bați sau să nu-ți bați copiii. Aceasta-i întrebarea.

Am citit și eu pe net că se agită lumea vizavi de o familie de Jesus freaks români cărora le-a luat o țară vikingă copiii pe motiv că îi cafteau și/sau le spălau creierele, nu mi-e foarte clar. De la bun început zic că nici nu mă interesează să-mi fie foarte clar cazul cu pricina pentru că n-am răbdare să citesc cele enșpe pagini de bălăreli avocățești din care par să fie compuse toate articolele pe tema asta.

Cu ocazia asta, însă, toată lumea are o avalanșă de păreri pe tema bătutului copiilor în general, care păreri se exprimă prin tâmpenii lipsite de logică. Io pe astea vreau să mă concentrez, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să-i critic p-alții și să fac mișto de ei mai mult decât orice altceva, e distractiv și reconfortant.

Am citit cu frecvență îngrijorătoare următoarele aberații sinistre:

1.“E foarte bine să-ți bați copilu’. Și pe mine m-au bătut părinții, și am crescut om OK.”

Carevasăzică, e foarte bine să faci chestia nasoală X cuiva, pentru că și mie mi s-a făcut și uite, sunt OK, nu m-a stricat cu nimic.

Doar că nu ești OK. Ești un idiot care acum caută scuze și justificări pentru chestia nasoală X. Deci e evident că respectiva chestie X ți-a dăunat. Logica argumentului pe care îl oferi se sprijină pe premisa că tu, ăsta care vorbești, ești un om OK, premisă pe care tu crezi că restul lumii o acceptă aprioric, pentru că nimeni nu crede despre el însuși că e un om de căcat. Dar restul lumii n-are de ce să accepte ideea asta drept axiomă. Nu demonstrezi că ești OK când justifici abuzurile la care ai fost supus și recomanzi să fie aplicate și altora, ba chiar dimpotrivă. Argumentul tău e lipsit de sens.

P-orma, ia să înlocuim bătaia copilului cu orice alt fel de abuz. “E foarte bine să violezi. Și eu am fost violat, și uite, sunt un om OK.”

Stai, ce? Cum?

2.“Dom’le, da’ dacă nu-l bați, cum să-l disciplinezi? Copilu’ nu înțelege de vorbă omenească. E irațional.”

Problema cu teoria asta e că de fapt copiii înțeleg destul de devreme de vorbă omenească, cel puțin dacă nu-s înapoiați mintal. Deci dacă bați un copil mai mare de trei-patru ani, îți recunoști eșecul în a comunica cu el prin metoda “vorbă omenească”. Dacă bați un copil mai mic de trei-patru ani, e ca și cum ai da cu piciorul într-un câine. (Într-un câine mic și foarte tăntălău.) Rezultatul o să fie un câine care mușcă oamenii, sau care se ferește de oameni, sau ambele, dar e puțin probabil să fie un câine care înțelege cu ce te-a supărat, și care asociază bătaia cu acțiunea lui care te-a supărat (probabil alta de fiecare dată când îl bați), din moment ce tocmai ai specificat și tu că nu înțelege vorba omenească. Și atunci de ce dracu’ îl bați? Cum îl faci să înțeleagă scopul educativ al bătăii matale? Oricum ai da-o, bătaia e o abordare ilogică a problemei.

Apropo, același argument e folosit și de bărbații care-și bat nevestele. Cică femeile sunt mai proaste și iraționale, nu înțeleg de vorbă, și trebuie puse la punct. Mișto raționament, mai ales când te distribui pe tine însuți, cu de la sine putere, în postura deșteptului rațional care împarte dreptatea. Cu pumnii. Nimeni nu vrea să creadă despre el însuși că e irațional, vezi punctul 1.

3. “Daca nu-l bați foarte rău să-l schilodești, și-i tragi doar așa, câte-o palmă, e OK.”

Eh, uite, aici ajungem la aspectele în care un copil, fie el cât de irațional, se deosebește fundamental de un câine mic și tăntălău. Câinele rămâne mic și tăntălău toată viața. Copilul, volens-nolens, se transformă în adult; volens-nolens, va trebui să aveți o relație între adulți, în care tu, părintele, nu mai ești singurul cu forță de adult, cu bani și cu drepturi legale. Și adultul ăsta nou, care nu mai e la cheremul tău, s-ar putea să țină minte că l-ai umilit. Fiindcă bătaia nu e numai durere fizică. E și umilință, chiar și de la o palmă mică.

A, stai, s-ar putea să fii chiar tu la cheremul adultului ăstuia pe care l-ai înjosit la un moment dat! Pentru că ești în declin fizic înaintea lui, și el e ruda ta cea mai apropiată. Nu știu ce părere au alții, dar eu m-aș căca pe mine de frică să mă aflu în asemenea situație. Nu e totuși o abordare mai logică și mai benefică pentru propria persoană să începi să-ți tratezi copilul cu respect cât mai devreme posibil? Că tot chițăie toată lumea că aia fără copii or să fie singuri la bătrânețe, hai să ne plodim repede ca să avem cine să ne aducă un pahar cu apă. Ce să zic, ai grijă să nu-ți pună mătrăgună în paharul ăla și s-o mai și meriți.

4. “Pe mine ai mei mă băteau cu cureaua până mă umpleau de sânge, și tot îi iubesc!”

Uite, mie ai mei nu mi-au făcut așa ceva. Dacă mi-ar fi făcut, am vaga impresie că nu i-aș mai fi iubit, că doar nu sunt Sfânta Filofteia corcită cu Maica Tereza și cu sindromul masochismului extrem. Îndrăznesc să sugerez că e perfect OK să nu-ți iubești părinții dacă nu merită să fie iubiți. De unde ideea asta că e obligatoriu să-i adori, indiferent ce fac? Doar pentru că te-au adus pe lume? Mare scofală. Dacă nu te nășteai, n-ai fi suferit că nu te-ai născut, din moment ce nimicul nu suferă. Să fii un părinte bun e o chestiune mai complexă decât reproducerea în sine, de care e capabil orice mamifer, de la șoarece de câmp la bivol de apă.

Am observat că există această tendință eronată de a presupune că legăturile de sânge sunt mistice și supercalifragilistice, și că trebuie să-ți venerezi rudele indiferent cât de vai mama lor sunt. Evident că nu-i adevărat, că dacă ar fi, n-ar exista părinți care-și omoară copiii, copii care-și omoară părinții, frați care se omoară și violează între ei și așa mai departe. Rudele noastre, ale tuturor, sunt niște oameni cu defecte, că toți oamenii. În general, îi acceptăm așa cum sunt, dacă defectele respective se înscriu în limite acceptabile, că nici noi nu suntem ușă de biserică, na. Dar dacă se întâmplă să facă chestii deosebit de oribile, procedura normală e să le întorci spatele. Te-a bătut tac-tu cu cureaua până te umplea de sânge? E OK să recunoști că tac-tu era un om de căcat.

5. “Cine n-are copii habar n-are și nu trebuie să-și dea cu părerea. Îmi educ copilu’ cum vreau.”

Statutul de părinte nu îți conferă drept de viață și de moarte asupra progeniturii, și nici drept de proprietate – sau, cel puțin, nu-ți mai conferă cu legile actuale, deși unii par să tânjească după vremuri mai neanderthaliene. Copilu’ e și el un om. Da, poate e un om antipatic. În general și mie mi se par antipatici copiii, d-aia nici n-am, și nici nu vreau să am. E nasol și pentru tine că trebuie să-l suporți. Da’ până la urmă tot om e, și de-aia își pot da părerea și cei care nu locuiesc cu el 24 din 24 că e nasol să-l bați, pentru că nu trebuie să cunoști personal fiecare victimă a unui abuz ca să ai dreptul la părerea că abuzul respectiv e de căcat. Dacă ne-am lua după principiul experienței personale, orice violență ar fi acceptabilă, “tu nu-l cunoșteai, dom’le, era insuportabil, de-aia i-am dat cu toporu-n cap”, de exemplu.

Serios, nu mă deranjează că cetățenii care spun chestii d-astea par oameni răi, că și eu sunt om rău. Dar pe ei nu-i deranjează să pară proști?

P.S. Am pescuit o idioțenie și mai amuzantă pe tema asta în zilele recente: cică compatrioții mei știu că plozii au prea multe drepturi în Norvegia, că așa au văzut ei în filmul „The Hunt”. Trecând peste faptul că filmul ăla e danez, nu norvegian, asta e, la români „Țările Nordice” sunt practic aceeași tarla (deși când ne confundă cineva cu Bulgaria sau Ungaria sărim de cur în sus), e ca și cum ai zice că nu trebuie să ne obosim să mai salvăm speciile pe cale de dispariție de pe Pământ, că ai văzut tu în Star Trek că e viață și pe alte planete. Băi, cetățeni. „The Hunt” e o operă de ficțiune fictivă! Ce dracu, dacă nu facem diferența între realitate și ficțiune nici măcar nu mai suntem pe teritoriul prostiei, intrăm direct în boli psihice grave.

7 gânduri despre “Să-ți bați sau să nu-ți bați copiii. Aceasta-i întrebarea.

  1. Realizezi ca pentru acest gen de atitudine ar trebui sa fie capabili sa raspunda la intrebarea: dar de ce?!😉

    1. Românii au răspunsul la toate întrebările, chiar și alea care n-au fost puse încă. Doar că nu e neapărat răspunsul corect.🙂

  2. Am auzit și eu legat de acea familie, (nu-i știu numele că nu-mi pasă tare mult), și cum au început să se facă proteste pentru a lăsa bieții copilași înapoi la familia lor. Cât de trist, dacă vor să fie snopiți în bataie, sigur că da.
    Atunci dacă așa stă treaba, de ce să nu potestăm și pentru criminalii care sunt închiși?
    Nu-mi place gândirea asta care spune că ”copilul nu înțelege de vorbă bună”, dacă nu ai încercat nu ai cum să știi asta. Care e rostul violenței? Oh e mai ușor decât să-ți petreci timpul încercât să-i asculți și să-ți dai puțin interesul în viața lor, încăt să nu devină cum nu dorești, ca să nu-i bați. Cu ocazia asta ți-ai putea cunoaște copilul, și de ce să faci asta? Oh domne, mai bine stai 15 minute îi bați, îi lași traumatizați, dar măcar o să te asculte data viitoare. Job done.

    1. Da, eu începusem prin a face mișto de povestea asta, dar până la urmă e atât de deprimantă că nici nu mai am chef de miștouri. Mi se pare terifiant că oamenii ies în stradă, ba cer și intervenție guvernamentală (care s-a și petrecut, WTF) pentru dreptul de a-și snopi copiii în bătaie. Și între timp am auzit atâtea povești de la oameni despre caftelile pe care le-au încasat de la părinții lor cu diverse obiecte casnice din cele mai științifico-fantastice, mulți dintre ei cică oameni ‘de familie bună’. E clar, am rămas la nivel de evul mediu toamna, muierea și plozii nu sunt persoane, ci proprietatea capului familiei, și fiecare ăl mai puternic dă în ăla mai slab, că așa-i frumos.

  3. Asta spune multe despre noi ca societate, și mă enervează mult. Pentru că eu nu mă regăsesc în acest ”tipar”
    dar clișeiele există cu motiv. Dar scuză-mă, nu aș putea să am respect pentru cineva care face asta. Cu ce drept să faci asta? Ca și cum ar fi niște obiecte. Și legat de oamenii ăia, sunt și ei ca oile că e cool, să faci parte din ceva, și asta fac ei, fără să știe probabil care e povestea, sau dacă o știu și fac asta, avem o problemă.

    1. Mi-ar plăcea să cred că-s ca oile și-atât, dar din păcate se pare că protestatarii pro-bătaie cred cu tărie în punctul lor de vedere. Bătaia e ruptă din rai, lăsată cu limbă de moarte de Solomon sau ceva de genul ăsta, și e mai bine să te snopească părinții care te-au făcut decât să te ia homosexualii feminiști păgâni din Norvegia.

      Faza e că nu mi se pare imposibil ca un stat vestic să comită un abuz împotriva unor imigranți. Sigur că e posibil. Dar ăia au recunoscut că și-au bătut copiii. Deci despre ce vorbim?

  4. Stat vestic sau nu, imgranți sau nu, în cazul de față copii tot i-ar fi luat de la ei, după ce le-au făcut .Dar nu, hai să facem mare caz pentru că ei se iau de noi, că suntem asupriți. Nu contează că noi ne snopim copilul în bătaie, e tot vina lor că au puterea să facă asta. Că dacă eu l-am făcut, eu îl omor.
    Cred că pe asta se basează logica lor.

Comentariile sunt închise.