RĂZBOI ÎMPOTRIVA CRĂCIUNULUI!

jesus
Mântuitorul Nostru Isus Christos, conform unui set de decorațiuni crăciunice de la ASDA

Pentru aceia dintre dumneavoastră care au deschis televizoarele mai târziu: autoarea acestor rânduri, gazda dumneavoastră Nadia, este liber-cugetătoare. Adică atee. Adică: eu nu cred nici în Iehova, n-am nici un Dumnezeu, etcetera, etcetera. Mai mult, empatia mea pentru sensibilități religioase de orice fel e extrem de redusă, ceea ce mă face, probabil, un om foarte rău, precum și imposibil de încadrat în vreun curent politic, ținând cont că atât „dreapta” cât și „stânga” contemporană se ocupă entuziast cu apărarea și lustruirea câte unei religii preferate în fața diverselor ofense reale, dar mai ales închipuite. (Susțin apărarea de nedreptăți a indivizilor umani, inclusiv a celor religioși, cu care de altfel n-am nimic de împărțit în principiu, dar nu o să fiu niciodată de acord cu apărarea, justificarea și menajarea vreunei religii ca sistem și ideologie în sine.) Asta ca să fie clar de la bun început cu cine aveți de-a face, în caz că ați nimerit pe-aci din greșeală.

Se pare că ne aflăm în plin sezon al unuia dintre inamicii închipuiți preferați ai dreptei creștine: Războiul Împotriva Crăciunului, așa că să ne concentrăm pe el. Eu habar n-aveam că există un război împotriva Crăciunului, bine că am Internet ca să mă lămurească. Terenul principal al Războiului e în SUA, unde unii au fost loviți de apoplexie că nu scrie ISUS pe paharele de carton de la Starbucks, dar să-i lăsăm pe americani în plata Domnului, unii dintre ei vor să-l bombardeze pe Aladin, ce pretenție să ai. Aflu însă în fiecare an cu uimire, de la organe de presă precum și cetățeni particulari din patrie, că și în Țările Depravate din Europa de Vest, inclusiv asta în care mă aflu eu, are loc un Război Politically Correct Împotriva Crăciunului, în cadrul căruia a devenit tabu să mai zici cuiva Crăciun Fericit, sau să-l pomenești pe nen’tu Isus, sau să cânți sub brad cu o căciulă de Santa Claus pe scăfârlie. Dacă îndrăznești, imediat te ia mama dracului: aruncă după tine cu ouă stricate și strigă HUO în cor ateii, musulmanii, homosexualii și femeile care-au făcut avorturi sau au fost văzute de martori de încredere când cumpărau prezervative de la supermarket.

Din nou zic: îți mulțumesc, România, patria mea, leagănul sufletului meu de dacă, dacă nu erai tu n-aș fi observat ce se întâmplă fix sub nasul meu în Occidentul Decadent în care am petrecut deja șase Crăciunuri. CRĂCIUNUL E INTERZIS ÎN TOT MAI MULTE ȚĂRI! zice Evenimentul Zilei, citând Be Unu Teve.  CLICK AICI SĂ AFLI CE PĂȚESC CEI CARE ÎMPODOBESC BRADUL, ÎMPART CADOURI SAU FAC URĂRI!  CRĂCIUNUL E O RUȘINE PENTRU TOT MAI MULTE PERSOANE DIN LUMEA OCCIDENTALĂ! declară pentru Europa Liberă ex-jurnalistul meu preferat Traian Ungureanu, ăla care mai demult voia să se arunce de pe bloc pentru Băsescu. CREȘTINISMUL ESTE DIN NOU ATACAT, zice un nene popă pe site-ul conservator de mare angajament În Linie Dreaptă.

Ce-i drept, anul ăsta nu pare să fie neapărat vorba de Marea Britanie în special, că nenea TRU a transmis din Belgia. Dar cred că UK se încadrează lejer la Occidentul Decadent, plus că în anii trecuți am auzit vești și despre Războiul AntiCrăciunic de aici. Tot din ÎLD am aflat, de pildă, că în Marea Britanie Crăciunul se sărbătorește cu umbrele (??) în loc de Isuși și Moși Crăciuni. ROMÂNI, SĂRBĂTORIȚI ACUM, NU ESTE DEPARTE CLIPA CÂND MAREA BRITANIE VA INTERZICE CRĂCIUNUL! aflu de pe niște bloguri isterice. Am prins inclusiv compatrioți pe care-i consideram deștepți postând pe Feisbuc articole din Daily Express (o fițuică xenofobă infectă) care pretindeau că în nu știu ce sătuc britanic CRĂCIUNUL E INTERZIS și bradul DESPUIAT pentru că musulmani, sau ceva de soiul ăsta.

Așa că, pe această cale, pe baza informațiilor acumulate în calitate de om care locuiește în Londra din 2010 toamna, țin să îmi informez și liniștesc cei doi cititori și jumătate astfel:

-Avem brazi, luminițe, decorațiuni de pom și alte alea căcălău aci în Londra.

-Avem Moși Crăciuni pe toate drumurile, în special în locuri special amenajate intitulate Grota lui Moș Crăciun (unde tot părintele își duce plodul pentru întâlnirea de gradul trei). Avem Moși Crăciuni în poze și reclame. Avem căciuli de Moș Crăciun pe diverse capete, inclusiv ocazional pe capete de musulmane hijabiste, că așa e în Londra multiculturală. Avem copii musulmani și hinduși care fac crize de nervi dacă nu le-a adus Moșul ce voiau (cel puțin doi, confirmat din sursă sigură).

-Avem în toate magazinele, cafenelele și veceurile publice cântece în care cuvântul Crăciun se aude la fiecare cinci secunde.

-În caz că toate astea vi se par prea consumeriste și lipsite de spirit creștin, vă anunț că avem și Scena Nașterii Domnului unde ți-e lumea mai dragă. De pildă avem una mare chiar în centrul Kingstonului, cu statui în mărime naturală, doar că sunt prea mulți bărbați, gen pe lângă Fecioară și Prunc avem un înger, Iosif și 4 magi, cred că cine a montat-o nu știa să numere. Dar se compensează cu setul de decorațiuni pentru pom pe care l-am cumpărat și în care erau doar 2 magi (sau poate lipsea Iosif), dar bine că ne-au dat Măgar și Berbec de pus în iesle, ăia erau musai.

-Apropo de măgari, scenetele cu Nașterea în care se folosesc măgari adevărați vii pentru decor sunt foarte populare în Marea Britanie. Există chiar și servicii speciale de Închiriat Măgarul. 

-Avem colinde despre Isus la tot pasul, de la colindători stradali care dârdâie de dragul nu știu cărei organizații caritabile, la coruri la locul de muncă (eu lucrez în două universități și ambele au organizat concerte de colinde).

-Avem oameni care se îndreaptă în seara de ajun spre slujba anglicană de Crăciun.

-Avem urări de Merry Christmas la tot pasul, inclusiv de la oameni care nu sărbătoresc Crăciunul. Azi dimineață mi-a urat un pakistanez.

-Avem prim-ministru care ține cuvântare de Crăciun despre valorile creștine ale Marii Britanii.

Și tot așa. Și toate astea în Londra multiculturală și decadentă. Cred că undeva la țară chiar că n-ai mai avea loc de atâta Crăciun. Așadar, stați liniștiți, tovarăși! Nu vă panicați! Crăciunul e safe, cel puțin în Marea Britanie- Traian Ungureanu poate să vină aici dacă vrea. Să trecem peste stupizenia incredibilă de a-l apăra pe Moș Crăciun roșu și burtos drept simbol creștin, când de fapt l-a făcut celebru Coca-Cola mai degrabă, că na, știu că românii sunt traumatizați de Moș Gerilă și au o venerație aparte pentru Coca-Cola drept una din chestiile ălea mișto americane la care n-aveau acces când erau comuniști.

Sper că momentan s-a lămurit treaba. Eu personal nu mai susțin, ca pe vremuri, că nu există Corectitudine Politică dusă la extreme stupide, că am avut ocazia să cunosc niscaiva tineret progresist amuzant p-aicea. Dar serios, sunt puțini ăștia, și n-au nici o putere în afara clubului lor de lecturi revoluționare de pe tumblr. Oricine are impresia că în Vest nu se sărbătorește Crăciunul locuiește, probabil, sub un bolovan. Și eu sărbătoresc Crăciunul, și am explicat deja că n-am prieteni imaginari. TOATĂ LUMEA SĂRBĂTOREȘTE CRĂCIUNUL. OK?

Eu zic să ne îngrijoreze mai abitir popularitatea crescândă a extremismului în Europa. Dar ăla e, din păcate, mai degrabă alimentat decât împiedicat de pioșenie.

Hai, la anu’ și la mulți ani.

14 gânduri despre “RĂZBOI ÎMPOTRIVA CRĂCIUNULUI!

  1. Ma Nadia ma, eu atat stiu. Daca Craciunu incepe in supermarket pe 15 Noiembrie, ala nu e Craciun.
    Astia doar vor sa ne iee banii.
    Nu-mi prea pasa ce crede x si y. Je m en fiche.
    (Din fata tastaturii pare ca un comentariu scris la betie, dar sunt treaz si scarbit de balonul asta de fericire care il afiseaza toti)

  2. Craciunul nu e o sarbatoare crestina. In Biblie nu e specificat exact cand s-a nascut Isus. Cercetatorii cred ca s-a nascut in toamna, probabil in octombrie in anul 2 inaintea erei noastre, deci cu 2 ani mai devreme decat se crede. Unii crestini nu sarbatoresc Craciunul si il considera sarbatoare de origine pagana.

  3. Indemnul „crede si nu cerceta” se modifica in „crede si vei cumpara”. In urmatorii ani vei avea lunar o sarbatoare in care vei fi obligata sa cumperi cate ceva. Iti recomand „Sapiens: A Brief History of Humankind” de Yuval Noah Harari.

    1. Crede și vei cumpăra a fost poanta de la bun început, cred eu. În fond, toate religiile se bazează pe banii credincioșilor tăntălăi.
      Mersi de recomandare, o să caut. Nu refuz niciodată o recomandare de carte.

  4. A aparut o noua religie, numita Capitalism. Sau Consumerism. Consuma si nu cerceta.🙂 Rar recomand carti pentru ca nu ma mai impresioneaza nimic. In afara de Sabato si Harari.

Comentariile sunt închise.