aflu de pe net

Să fii român de la distanță, via Internet, e o experiență dubioasă și frustrantă.

Aflu de pe net că s-a întâmplat ceva groaznic în București. Întreb tot pe net oamenii apropiați, băi, așa-i că nu erați acolo? Așa că n-aveați pe nimeni acolo? Din fericire, așa-i. Aflu de pe net că a murit o fată drăguță și funny care mai comenta pe aici la articolele despre alma mater FeJeSeCistă pe care-o aveam în comun, dar e singurul nume pe care-l recunosc pe lista victimelor.

Aflu de pe net multe alte chestii, înconjurată de pregătiri isterice pentru o petrecere de Halouin pe care nu mi-am dorit-o, dar nu m-a întrebat nimeni, și acum trebuie s-o suport pentru că locuiesc aici și n-am unde să plec. Aflu de pe net despre relatări de la fața locului și oameni care au ars de vii și creștini plini de creștinoșenie care au impresia că Satana există și urcă la etaj când aude muzică rock. Aflu că în București e un weekend lipsit de petreceri, că oamenii stau la coadă să doneze sânge, toate astea le aflu stând pe canapea cu nasul în mobil în timp ce în jurul meu se împleticesc cetățeni beți costumați în scheleți, care mănâncă dintr-un jeleu alcoolic în formă de creier și beau vodcă ieftină cu suc de portocale și jeleuri în formă de globi oculari aruncate în băutură pentru efect, muzica e ceva cu o petrecere arzătoare, e oarecum suprarealist. Colegul de apartament petrecăreț, un englezoi dințos în costum de zombi, mă tot pipăie, deși nu i-a dat nimeni voie, și mă invită să merg cu restul petrecăreților în club dup-aia. Îi zic că nu vreau să merg în club. De ce? zice el. E foarte fun. Răspund că sunt bătrână și plicticoasă, și să nu mai pună mâna pe mine. El râde și iar vrea să mă îmbrățișeze, pentru că e foarte amuzant să îmbrățișezi pe cineva care tocmai ți-a cerut să faci exact contrariul. Mă gândesc la capcanele de șoareci din București pe unde am mai clubărit și eu, de pildă BeCinzejdoi, un subsol pe lângă Cișmigiu în care coborai pe o scară îngustă unde ți-era greu să pășești drept și treaz, darămite beat. Sunt curioasă dacă mai există.

Aflu de pe net că în România e doliu național. O sun pe mama, care habar n-are de nimic. N-am mai deschis televizorul de marți, zice mama. Dar tu de unde știi? Am aflat de pe net, răspund eu. Aflu de pe net (deși știam deja) că la primul cutremur oamenilor de acasă le pică orașul în cap. Mă întreb în ce stare o fi blocul în care locuiește mama. Încerc să aflu de pe net, dar nu aflu nimic relevant.

Aflu de pe net că în România și înainte de asta mureau oamenii pe capete în incendii, comparativ cu restul Europei.

Aflu de pe net că incendiul cu pricina s-a produs pentru că patronii de localuri subdeclară capacitatea sălilor ca să fenteze reglementările de siguranță, iar administrația n-are bani să îi controleze inopinat.

Cu toate astea, aflu de pe net că lumea e în continuare plină de încredere și simpatie pentru sectorul privat. Aflu că mulți îl felicită pe un nene care și-a închis hardughia insalubră după ce a fentat Fiscul paișpe ani și și-a luat Merțan de banii ăia. Aflu că unul ne zice să nu fim prea duri cu prietenul lui, patronul clubului care-a luat foc, că era băiat bun, și mulți sunt de acord cu el. Aflu că în general patronii și organizatorii din România sunt băieți buni, care fac și ei ce pot,  sau mă rog, ce face toată lumea, că nu trebuie să fim prea duri cu ei. Aflu că ei nu sunt de vină deloc, ci mai degrabă Catedrala Mântuirii Neamului.  Și nu mai înțeleg nimic.

Aflu, de unde altundeva decât de pe net? că România e fruntașă și la decese produse de accidente la locul de muncă.

Aflu că nu știu care om afon a compus un cântec pentru victimele incendiului. Aflu că nu știu ce știristă poartă o geacă de piele la teve în onoarea rockerilor decedați. Aflu teorii conspiraționiste de mare angajament.

Aflu de pe net că oamenii au ieșit în stradă, că plutește în aer o euforie revoluționară. Mulți dintre revoluționari sunt aceiași oameni care mă bârâiau la cap anul trecut să votez o politiciană cu o ideologie agresiv anti-reglementare, pro-biznis, pro-stat minimal. Acum oamenii au ieșit în stradă să protesteze că statul e prea slab, că reglementările sunt slabe. Aflu că cea mai bună modalitate de a întări administrația e să cadă iarăși guvernul.

Și nu mai înțeleg nimic.

Later edit OK, aflu că a căzut guvernul. Eu am pierdut socoteala, dar pe net zice că ăsta era al șaptelea în ultimii cinci ani. De fiecare dată când se schimbă guvernul înainte de termen în România, un unicorn primește aripi. E OK, zice Unicornul, puteți să vă opriți, am destule aripi, am început să semăn cu un elicopter.

În continuare nu înțeleg nimic.

8 gânduri despre “aflu de pe net

  1. Nadia, mi se pare cel mai corect si concret sumar a ceea ce se intampla zilele astea in Romania. Si nici eu nu inteleg nimic. As vrea sa ma cuprinda si pe mine entuziasmul celor care au iesit in strada sa protesteze, dar nu prea inteleg impotriva a ce sau pro ce. Inteleg durerea, inteleg furia, inteleg ca s-au (ne-am) saturat sa se simta neputinciosi. Dar pe cuvant ca nu vad cum era nea Ponta, personal, vinovat pentru tragedia respectiva.
    Dar poate o sa ma luminez in cap in zilele ce va sa vie.
    P.S. Cred ca eu am ajuns pe blogul tau (acum ceva vreme) via Monica, cea de care spuneai in postare.

    1. Posibil ca Ponta să fie un fel de dragon magic, odată ce pleacă el, s-a terminat cu incendiile. Doar că abia ce fuse încă un incendiu mare, și Ponta a demisionat deja. Ups! Vânătoarea de dragoni magici trebuie să continue deci la parlament, etcetera. În numele democrației, toate instituțiile statului trebuie dizolvate.

      Nu știu ce să zic, eu sunt mereu Gică-Contra, dar poate ar fi fost frumos să nu se îmbete lumea cu apă rece așa de ușor. Până la urmă, Jos Clasa Politică, Jos Corupția sunt niște deziderate foarte generaliste și cam lipsite de conținut, care pot să fie deturnate de oricine. Nu prea am auzit nimic concret legat de prevenirea mai eficientă a incendiilor, protecția angajaților (dacă ne gândim la femeia de serviciu din clubul ăla, care muncea la negru înainte să moară acolo) etc. Frecție la un picior de lemn.

  2. Hey! din pacate in acest moment mai nimeni nu intelege nimic….si aici nu conteaza distanta (sau apropierea) de plai, stridenta unor voci care ar trebui sa taca, respectiv toate intrebarile fara un raspuns evident…. fac ca toata aceasta perioada sa fie absolut tampita pentru multi….. si da senzatia de a-ti dori sa te ascunzi sub o piatra nu e unica….. poate totusi va iesi ceva bun din toata treaba asta… dar cu siguranta ce va fi acel ceva ramane o intrebare cam fara raspuns…. toate bun!

    1. Sincer mie deja mi se pare un mare caraghioslâc. Revendicările citite pe net, precum și reprezentanții vehiculați pe Feisbuc m-au convins personal că e un lucru foarte bun că nu suntem conduși de popor, pentru că poporul e format în general din tăntălăi mai mari decât ăia care au ajuns la putere. Dacă ne uităm în jur la alte tentative recente ale popoarelor de a prelua puterea (Maidanul ucrainean, Primăvara Arabă), nu cred că avem motive să fim optimiști.

      Îmi pare tare rău pentru toți oamenii care au murit sau au fost răniți în clubul ăla. N-a fost de ajuns ce-au suferit, de acum înainte ocazia suferinței lor va fi pe veci asociată cu momentul când lumea l-a propus pe Moise Guran pentru diverse funcții ministeriale.

      1. Simt nevoia sa fac o precizare… nu ma refeream neaparat la ce se vede la tv, sau pe net. Unele dintre luarile de pozitii din ambele zone sunt absolut deplorabile (ca sa ma exprim eufemistic). Ma refer la ceea ce nu este neaparat atat de vizibil, de trairile, gandurile si faptele celor care nu se inghesuie in fata camerelor de luat vederi, la emotiile reale ale celor care realizeaza ca puteau fi ei foarte bine in asemenea situatii si care isi dau seama ca treaba nu prea mai merge asa. Astfel de decizii sunt poate mai putin vizibile dar in acelasi timp si mai greu de manevrat.
        Desigur, este foarte posibil sa ma insel, avand in vedere ca tind sa fiu un optimist cam fara leac…
        Despre partea cu ce ar insemna conducerea din strada…. o anecdota (orice legatura cu persoane sau situatii reale, este pur intamplatoare):
        un ministru numit la Finante, pe baza anilor grei de temnita suferiti in perioade de trista amintire, cere in prima zi in minister sa vada trezoreria…. cei care il conduc raman blocati si il conduc la biroul cu pricina, respectivul ministru… graieste: nu domnule, eu vreau sa vad trezoreria,.. camera unde sunt banii.

        In rest…

      2. Mi-ar placea sa cred ca o sa se schimbe ceva in bine si ca lumea o sa-nteleaga ca nu mai merge si-asa, dar nu mi se pare incurajator ce se petrece.

  3. Sabato scria ca in alte colturi ale lumii se intampla catastrofe care pe tine te lasa indiferent. Doar o stire dintr-un ziar. La Love Parade, in Duisburg, au murit oameni calcati in picioare tot din cauza proastei organizari. Am locuit la 2 strazi de locul ala. Pe mine evenimentul ala m-a afectat emotional, asta in timp ce tragedia din Bucuresti imi e total indiferenta.

    1. Și tu și Sabato aveți rezon. În lume mor cu zile, zilnic, cam cincizeci de mii de oameni. Dacă i-am plânge pe toți, nu ne-am mai opri din plâns niciodată. Și, de regulă, e greu să ne pese de necunoscuți. Așa că ne pasă de necunoscuții din locurile cu care avem proximitate afectivă.

      De-aia mă calcă pe nervi imens tendința unor „progresiști” moraliști să-ți vâre sub nas alte tragedii și să strige: „Da’ de asta de ce nu vă pasă? Rasiștilor, clasiștilor, x-ofobilor etcetera!” E împotriva oricărei logici. E imposibil să-ți pese de toată lumea care moare în mod egal.

Comentariile sunt închise.