Whisky în borcan

Am zis c-am plecat spre sud, dar n-am lăsat Scoția așa ușor.

Ne oprirăm în Aberdeen, supranumit orașul de granit, pentru că e construit aproape în întregime din același tip de bolovan gri. Sau poate sunt întrebuințate și alte tipuri de bolovan- se zăresc griuri în mai multe nuanțe. Chiar și localnicii par să fie îmbrăcați în gri foarte des. Aberdeen e ca Orașul de Smarald din Vrăjitorul din Oz, unde li se puneau vizitatorilor ochelari speciali pe nas ca să vadă totul în verde- doar că în Aberdeen vezi totul printr-un filtru care face imaginea alb-negru.

IMG_4301

Citisem mai deunăzi că unei conaționale i s-a refuzat cazare la un Holiday Inn fiindcă, ziceau englezoii de-acolo, româncele sunt de obicei prostituate care fac tărăboi- o mostră de discriminare abjectă și atitudini anti-românești, desigur. Din fericire, există și companii care nu refuză cazare nici măcar prostituatelor românce autentice, necum celor închipuite. Am putut constata acest lucru în mod direct, ținând cont că un grup de compatrioate cu această meserie erau cazate în același loc cu noi în Aberdeen, chiar în spatele ușii de alături, iar pereții erau subțiri. Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid! Nu doresc însă să insinuez că ar fi ceva în neregulă cu profesia persoanelor în cauză, nici nu visez să manifest disensiune de la pozițiile progresiste cele mai la modă. Ba chiar le-am fost recunoscătoare vecinelor când m-au trezit la 1:30 a.m. certându-se pe banii câștigați în ziua precedentă, pentru că adormisem din greșeală pe canapea și am putut să mă duc și eu în pat ca omul civilizat. De asemenea, obiceiul lor de a-și arunca pachetele de țigări și alte gunoaie pe jos, în fața ușii de la intrare, era cu siguranță un stimulent pentru economia scoțiană, asigurând locul de muncă al personalului de la curățenie, care altfel, cine știe, ar fi fost înlocuiți de roboți. Am apreciat și faptul că au reușit să arunce o brichetă de la etaj fără să ne spargă parbrizul mașinii. Iar clienții lor cu genți de gimnastică în spinare (probabil își mințiseră nevestele că merg la sală) dădeau bună ziua politicos când ne intersectam pe hol. Per ansamblu, zău că nu înțeleg de ce s-or fi ofticat ăia de la Holiday Inn. Mai enervanți au fost pescărușii, care în Aberdeen nu tac naibii din gură nici măcar o secundă, zi sau noapte.

IMG_4014

Scoția are în abundență două soiuri de obiective turistice: castele și distilerii de whisky. La tot pasul te mai întâmpină un indicator către Castelul Bîzdîboc sau Distileria Glenparaipan, și dacă l-ai ratat p-ăsta, sunt oricum altele o milă-două mai încolo. Mi-am șoptit neîmpăcată în barbă că trebuie să pozez și eu un castel d-ăsta frumos măcar pe dinafară, că doar n-am venit degeaba în țara castelelor. Unele dintre castelele promovate de semne rutiere s-au dovedit a fi în ruină, iar altele erau cel mult de mărimea vilei unui prefect de județ mai amărăștean din România (dar nici nu se apropiau de standardele unui senator sau ministru). Mă întreb care o fi criteriul ca să-ți poți denumi construcția „castel” și să-i pui un semn pe șosea? Poate pur și simplu toate clădirile cu mai mult de trei camere din Scoția au fost promovate la rangul de castel în scop turistic. În orice caz, n-am apucat să văd castelul Balmoral, al reginei Victoria, pentru că nu se vedea din drum fără să plătești bilet, iar eu m-am molipsit de caracterul economicos scoțian, dar am făcut până acolo o plimbare prin Highlands, care sunt extrem de foarte frumoase, printre potârnichi sinucigașe (le place să sară din tufiș în fața mașinilor, dar n-am călcat niciuna) și iepurași, deci nu pot să spun că am ieșit în pierdere. Așa că cel mai castel castel pe care vi-l pot arăta se numește Dunrobin și habar n-am unde se situează într-un clasament al castelelor scoțiene, dar vă spun și vouă că puteți să-i faceți poze din curte gratis, dacă vă interesează.

Celălalt tip de obiectiv turistic scoțian a fost de asemenea bifat: am vizitat distileria Glengarioch- se pronunță Glenghiri în dialectul doric local, care, pe lângă reguli de pronunție interesante, are și cuvinte inedite de care nici nu știați că aveați nevoie, de pildă knapdarloch, care înseamnă „țurțuri de caca formați în blana unei oi în jurul fundului”. Omul cât trăiește învață. Partea cea mai bună a tururilor de distilerii e că-ți dau și o mostră de whisky la sfârșit, iar dacă ești cu mașina, ți-o pun într-un borcănel. Cu această ocazie am mai aflat că e absolut ok să-ți diluezi whisky-ul cu apă, dar dacă îl bei cu cola sau limonadă ești un neam prost, precum și dacă bei blended în loc de single malt (mă rog, ghidul nu s-a exprimat atât de grosolan, dar asta era esența). Am ieșit foarte fericită de la distilerie (Glenghiri makes you cheery!), deși mi-a indus și niscaiva întrebări existențiale: dacă nu găsesc pe hartă locul unde ne aflăm, înseamnă că am căzut în afara realității printr-un portal spațio-temporal? În orice caz, am constatat că îmi place whisky-ul dacă e bun, un prilej de cimentare a prieteniei Nadio-scoțiene prin băutură, că prin mâncare n-o s-o cimentăm curând dacă e nevoie să mănânc haggis, specialitatea lor scoțiană din organe de oaie prezentate în pielea stomacului. Câh.

IMG_4436

După șederea în Aberdeenshire-the very best of Scotland, se laudă semnele rutiere- am părăsit în sfârșit Scoția și-am înnoptat în Alnwick, un orășel medieval din nordul Angliei, care arată ca și cum ar fi făcut din turtă dulce. Populația autohtonă pare a fi alcătuită din tineri extrem de beți și gălăgioși pentru care ziua de beții e marțea, ceea ce mă face să cred că le-ar prii un sejur în Millom, să vadă cum e să locuiești într-un oraș urât. Alnwick-ul se laudă și el cu un castel în toată regula, precum și cu o librărie second-hand absolut uriașă cazată într-o fostă stație de tren, în care am petrecut vreo trei ore și mai că a trebuit să fiu târâtă de-acolo cu forța ca să nu-mi rămână oasele printre rafturi. Librăria din Alnwick, Barter Books, e locul unde a început senzația internetică a posterelor cu „Keep calm and carry on”, relicve din al doilea război mondial redescoperite aici printre vechituri. De altfel, Barter Books are o gamă largă de vechituri scumpe la vânzare, inclusiv ediții princeps ale unor clasici, dar și vechituri ieftine, de exemplu romane erotico-aventuroase din anii cincizeci și șaizeci la 90 penny bucata, cu titluri precum „Mai mortală decât masculul!”. Prin librărie circulă încontinuu, pe deasupra capetelor vizitatorilor, trenulețe de jucărie, și totul miroase a trecut care n-ai vrea să dispară (eu nu sunt de partea ălora care vor să înlocuiască toate cărțile de hârtie cu e-bookuri), dar și a trecut care e mai bine c-a dispărut (într-o vitrină am zărit o etichetă care apăra cărțile cu Golliwogs drept victime ale „corectitudinii politice moderne”.)  Una peste alta, o librărie mare în care poți să freci menta și să citești cât vrei e practic raiul Nadiei. Am plecat de-acolo cu o culegere de legende scoțiene, o carte despre niscaiva explorări arctice (n-am depășit încă momentul interesului pentru exploratori) și o manga din anii 70 despre un tren spațial intergalactic.

IMG_4407

Apoi am pornit spre casă- adicătelea casa mea englezească, din Londra. Astfel s-a încheiat un road trip în care valiza mea în formă de pinguin a călătorit aproximativ trei mii de kilometri prin Marea Britanie, dar încă prea puțin, acompaniată pe drum de o selecție muzicală eterogenă care include Spice Girls, La Familia, discografia completă Gorillaz, Cargo, Aurelian Andreescu, Depeche Mode și albumul reggae al lui Snoop Dogg, din perioada în care își zicea Snoop Lion și cânta despre suc de fructe. Dar cel mai mult și mai des i-am ascultat pe acești irlandezi bețivi, poate nu neapărat alegerea potrivită pentru Scoția, dar totuși da, că-s tot celți, și tot băutori de whisky.

Așadar, vacanța s-a terminat momentan, acum vă las, am rămas pe cap cu șapte munți de rufe murdare.

3 gânduri despre “Whisky în borcan

  1. Deci foarte mişto. La o listă de şapte milioane de locuri despre care ştiam şi în care vreau să ajung, am adăugat câteva din vacanţa ta, despre care nu ştiam (locurile, nu vacanţa), dar acum ştiu. Cred că Millom e un fel de Broadchurch mai micuţ, iar Melvich e o frumuseţe. Plus că sunt genul de om care s-ar opri la prima kilterie ca să am o vacanţă comodă, după care s-ar opri la fiecare distilerie de scotch, după care s-ar opri la fiecare castel, pentru că, dacă deja fac o colecţie de borcănaşe goale de la tot felul de glen-uri, de ce naibii să nu apreciez şi bordeiele lor de peste trei camere zidite cu bolovani. De-acum, totul e în mâna priorităţilor, I guess. Anyway, good read, good read. Keep it up.

    P.S. Vai, „discografia completă”, Nadia?

Comentariile sunt închise.