Spre Nord, spre Nord

IMG_3859

Englezoii se duc cu toții să se prăjească la soare în Caraibe, sau în insulele Canare, sau în Spania. Românii se duc cu toții în Turcia, sau în Grecia, sau în Cipru.

Eu am pornit spre nord. Așa sunt eu, Gică Contra.

Primul popas, mai mult de nevoie: în Millom, singura localitate aflată în vaga vecinătate a Districtului Lacurilor unde se mai putea găsi cazare la un preț rezonabil în vârf de sezon. Am mai fost în Districtul Lacurilor, am mai povestit despre Districtul Lacurilor– culmi verzi presărate cu oițe și cai în jachete, cascade, păduri, orășele și sătuce cu căsuțe din piatră și flori la fereastră și ceainării roz adorabile și Beatrix Potter și caramele artizanale și cârciumi prietenoase în care cățeii sunt bineveniți. Districtul Lacurilor e încântător. Toate astea au rămas cum le știam, și n-am avut nimic împotrivă să le găsesc din nou.

Millom e altă mâncare de pește, fantoma unui oraș alcătuit din fantomele unor clădiri De Vânzare, unele dintre ele populate de fantomele unor biznisuri falimentare, fantoma unui oraș așezată pe buza fantomei unei plaje, unde marea nu se mai vede, doar fantoma unei mări, iar bărcile și meduzele au rămas eșuate în nămol. Ce fel de oameni locuiesc în orașul-fantomă? Nu prea am zărit lume. Pensionari. Bețivi. O fetiță cu un tricou pe care scria WHATEVĂR; CĂLĂRESC UNICORNUL DE ANI DE ZILE. 

IMG_3855

Am stat în, probabil, singura pensiune funcțională din Millom, de unde au ieșit în întâmpinare un cățeluș minuscul și nervos și un bătrânel străvechi, extrem de agitat de responsabilitatea ce picase pe capu-i, pentru că proprietara de fapt și de drept e nevastă-sa. Când a apărut nevasta, o tanti considerabil mai tânără și foarte voluntară, am zărit cu groază în pieptul ei o insignă UKIP. „Bine ați venit”, zice tanti. „Să vă zic când e micul dejun. Soțul meu n-a putut să vă spună, că dacă spunea și după aia eu nu eram de acord?” De pe net (pensiunea are și wireless, da?) am aflat că tanti e nu doar simpatizant, ci chiar consilier local și șef de campanie pentru partidul fascist-wannabe sus-menționat.

Mi-am petrecut restul șederii fumegând că volens-nolens finanțez afacerea unei femei rasiste ale cărei convingeri politice sunt orientate înspre distrugerea vieții mele și a altora ca mine. Of, o pensiune atât de drăguță, decorată în stil vintăgi, sau mă rog, în stil cufărul bunicii, cu floricele și inimioare și năsturași peste tot- sub pojghița de drăgălășenie mulți cetățeni ascund putreziciune, deh, or fi fost și naziști cu pensiuni adorabile, banalitatea răului și așa mai departe, și uite de-aia am început să dezvolt un soi de alergie socialistă la drăgălășenia oamenilor anglo-saxoni albi și de clasă mijlocie. Dinspre partea ei, tanti n-a arătat că o deranjează conversațiile noastre în românește, banii îs buni oricum, chit că vin de la niște imigranți infecți, dar eu am cheltuit minute prețioase plănuind răzbunare. Oare să comand la micul dejun enșpe felii de pâine prăjită și să mușc o singură dată din fiecare? Să calc în picioare prosoapele? Să las în vece o diaree supercalifragilistică? Să-i otrăvesc câinele? (Șuguiesc, desigur, cum să otrăvesc un cățeluș nevinovat?) Până la urmă n-am făcut nimic, am scrâșnit din dinți, și-atât. Răzbunarea mea va fi, probabil, o recenzie scârboasă pe TripAdvisor. Oricum, am apreciat că gazda ne-a pus la dispoziție și un raft de cărți, populat de o gamă largă de romane romanticoase, erotice și de suspans, plus Coranul, proțăpit bine între Danielle Steel, Twilight și alte alea. Nimfomanele și musulmanii sunt totuși bineveniți. Sau, de ce nu, nimfomanele musulmane.

În Millom nimeni nu mai lucrează după ora nouă, în afară de un chinez, un arab și-un indian, în fast-foodurile lor respective (lua-i-ar dracu pe toți străinii ăștia, nu?). Dacă ai rămas fără benzină, ghinion de neșansă. Centrul Millomului e o jumătate de piață, cu o biserică, o casă de pariuri, un restaurant care e deschis numai două zile pe săptămână și încă unul care e închis lunea. În ăla am mâncat eu, un restaurant italienesc autentic, clar, pentru că îl chema Da Vinci și înăuntru avea un poster mare cu Fecioara între Stânci. Coloană sonoră, un CD cu Eros Ramazzotti.

Mâncarea era OK.

Mâine plec și mai înspre nord.

2 gânduri despre “Spre Nord, spre Nord

  1. Am patit si eu asta, in Thuringen am stat asta iarna la o pensiune cu o ditamai zvastica deasupra semineului din buacatarie. Dupa trofee proprietarul era si vanator, asa ca nu am comentat prea mult. Altfel acum aveam capul atarnat intre trofeul de cerb si ala de emigrant albanez.

Comentariile sunt închise.