Vizitați ză Carpetiăn gardăn

„Prietenul meu e absolut obsedat de urși”, îmi zice o englezoaică veselă. „Așa că într-o zi l-am trezit dis-de-dimineață și i-am zis: te duc într-un loc surpriză! Și duși am fost cu avionul până în România, unde am vizitat o rezervație de urși. I-a plăcut foarte mult, am primit și o cărticică despre urși, pe care a răsfoit-o tot drumul înapoi, și am adoptat virtual un urs, adică donăm niște bani pentru el în fiecare an.”

Eu dau din cap aprobator. Habar n-aveam că în România există rezervații de urși cu adopții virtuale. Habar n-aveam că în România mai există suficienți urși cât să se adune de-o rezervație.

„Tatăl meu lucrează pentru un ONG care ajută copiii de țărani săraci din Transilvania”, îmi zice o portughezo-daneză serioasă. „Cu ocazia asta am fost și eu în România cu el- la Sibiu e foarte frumos.”

Dau din cap. N-am fost niciodată la Sibiu, dar așa am auzit și eu, că e frumos.

„Mergem în România în vacanță, iu-hu, de când ne doream!”  îmi zic niște irlandezi. (Eu mă uit la ei pe sub sprâncene cu mirare.) „Ce cluburi mișto ne recomanzi în București?”

Eu ridic din umeri. Dracu’ știe pe unde clubăresc bucureștenii? Nu știam nici când eram acolo. Irlandezii se duc și se întorc; îmi trimit vorbă că le-a plăcut la nebunie, și că s-au distrat de minune în club Expirat. OK, Expirat, îmi șoptesc în barbă- să țin minte, dacă mă mai întreabă cineva.

„Eu și nevastă-mea ne dorim de mult să mergem prin România”, îmi zice un profesor universitar nemțălău. „Ne-am dori să facem schi iarna într-un loc mai neobișnuit. Ce stațiuni de schi ne recomanzi?”

Aici chiar că am pus-o de mămăligă, în club am mai fost și eu de două-trei ori în viață, da’ pe schiuri chiar n-am călcat. Din fericire, suntem la o cină de serviciu zgomotoasă, așa că mă fac că n-am înțeles. Și dau din cap.

Și așa mai departe. Oameni de toate națiile îmi tot povestesc, pe unde mă prind, despre expediții turistice trecute, prezente sau viitoare în România. România, țara aia de unde vin imigranții nedoriți care dorm în Hyde Park și-ți șparlesc telefonul, dar despre care a auzit toată lumea că băutura e ieftină, natura virgină, satele nepoluate de otrava modernității, unde prințul Șarl al Marii Britanii și-a cumpărat și el niște case, o țară la o aruncătură de băț de Londra în care se petrec aceste conversații, – trei ore cu avionul-, dar simultan exotică și plină de mistere, comunism, vampiri, alea alea. Primesc fel de fel de întrebări despre Carpați („am zis bine? Carpați?”), castelul lui Dracula, plaje, păduri, drumuri, Casa Poporului și alte relicve comuniste, muzee, restaurante, parcuri, mănăstiri, urși, lupi, pelicani, mâncăruri tradiționale.

Senzația care mă-ncearcă în aceste momente e una destul de ciudată. Pe de-o parte, dacă tot aduce lumea vorba de locul de unde vin așteptând să audă ceva de bine, chestie care se-ntâmplă rar, mi-ar plăcea să pot să le răspund pe măsura interesului, așa că bălmăjesc din auzite câte ceva despre Deltă sau alt obiectiv turistic pomenit la ora de geografie într-a opta. Pe de altă parte, România asta interesantă și mișto e oarecum științifico-fantastică pentru mine. Cel mai probabil din cauza mea, adică na, nu mă îndoiesc că există locuri interesante și mișto în țara-mi de baștină, doar că nu le-am văzut eu. Mai deunăzi citeam reportajele unui coleg de promoție FeJeSeCist care a luat litoralul la picior și mă holbam cu gura deschisă ca un pește: cai sălbatici? mistreți? poza aia e din România?

O fi mai frumos Acasă decât îmi amintesc eu, îmi zic și mă încearcă un soi de nostalgie. După care îmi trece când îmi amintesc cum e Acasă zi de zi, nu doar în plimbări de turist răsfățat- cred că am primit suficiente șuturi de la compatrioți încât să mi se atrofieze de tot glanda naționalistă. Am observat că există un soi de Mândrie Patriotică ce se zbate ca o veveriță hiperactivă până și în pieptul ălora care vin din cele mai amărâte țări ale lumii a treia, și nu știu de ce, la mine se comportă cu energia unei cârtițe obeze și cu piciorul rupt. Nu mi-e rușine că-s româncă, dar nici nu mă bucur: mi-e indiferent. Acolo s-a nimerit să mă nasc, na. Da, da, foarte frumos în România, zic eu, și-mi storc creierii să-mi amintesc pe unde am fost și era Frumos. La Măcin e frumos: am suit muntele odată cu țestoasele. Dar singurul mod de a ajunge acolo era un microbuz hodorogit și orbitat de viespi. La Vatra Dornei e frumos, dar cazarea era de juma’ de stea cu preț de trei stele și nici un restaurant acătării în toată stațiunea (dar am avut ocazia să văd, prima și singura dată în viață, o pizza cu tocană de fasole).  La Vama Veche ar fi fost frumos dacă ar mai fi fost pe plajă și suprafețe neacoperite de cutii de bere, mucuri de țigară și prezervative folosite. Hmmm. Hmmm. Unde să-i trimit pe străinezii ăștia?

În orice caz: români, adunați-vă curaj și apucați-vă de afaceri turistice, că Vestul își face vânt să vină.

6 gânduri despre “Vizitați ză Carpetiăn gardăn

  1. Stai linistita, o sa f#tem si sansa asta cu turismul. Nu o sa facem nimic cu ce mai avem inca interesant (natura se distruge in Romania intr-un ritm ametitor), asa cum nu am facut nimic cu aurul, petrolul, gazele naturale, Dracula etc. Poti sa pui pe lista si un judet din Moldova: Brasovul. Cred ca dupa Sibiu e cel mai frumos din tara. Faceau sasii aia niste orase de iti e mai mare dragul.

  2. Nu-mi place sa intervin in comentariul altuia. Trebuie sa spun insa ca Brasovul nu este deloc, da’ chiar deloc in Moldova. Doar daca nu-i vorba de alt Brasov pe care nu-l stiu eu si in acest caz imi cer scuze.

    1. Sorin e din Brașov dacă țin eu bine minte și e același Sorin care cred eu, deci tre’ să presupunem că partea cu Moldova a fost sarcasm din partea lui.😀 Rezon, Sorine?

Comentariile sunt închise.