Cea mai englezească carte scrisă vreodată

În episodul de azi al serialului nostru extrem de neregulat „Conversații imaginare cu scriitori vii sau decedați”, stăm de vorbă cu căpitanul englez foarte decedat Robert Șoimul Scott (serios, chiar așa îl chema), al cărui jurnal din Antarctica l-am citit deoarece am o atracție morbidă pentru povești adevărate despre aventuri eșuate jalnic și încheiate cu decesul pe capete al aventurierilor (vezi aici și aici), poate ca să mă consolez singură că sunt un șoarece fricos și niciodată aventurier.

Căpitanul Șoim, pentru cine nu știe, a întreprins, acum vreo sută de ani, o călătorie în care intenționa să înfigă steagul britanic la Polul Sud, pentru că așa fac englezii pe unde se duc, își pun steagul ca și cum ar fi pe tarlaua lor. (Căpitanul Șoim e un exemplu extrem al acestei tendințe- un om care a ajuns la cuțite cu fostul tovarăș de explorări pentru că ăla a îndrăznit să treacă iar pe lângă aceiași ghețari pe care Șoimul îi considera deja tarlaua lui, din moment ce rămăsese naufragiat lângă ei în anii precedenți).

Scott's_party_at_the_South_Pole
O poză de pe Wikipedia cu Căpitanul Șoim și ai lui la Polul Sud. Fețele alea lungi sunt din cauză că le-o luaseră înainte norvegienii. A, și pentru că mureau de foame.

Nadia: Căpitane Șoim, te-am invocat aici astăzi ca să te felicit!

Căpitanul Șoim: Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți, domnișoară! Presupun că mă felicitați pentru eforturile științifice ale expediției noastre, care…

Nadia: A, nu, Căpitane Șoim, cu cât vorbim mai puțin despre expediția în sine, cu atât mai onorabil pentru matale. Vreau să te felicit pentru jurnalul matale, căruia ar trebui să i se schimbe numele în Cea Mai Englezească Carte Scrisă Vreodată. Ar trebui să fie lectură obligatorie pentru examenul de naturalizare.

Căpitanul Șoim: Ăă, da, da, mulțumesc, într-adevăr, oțelul pur al rasei noastre strălucește ca zorii dimineții în această relatare…

Nadia: Oțelul pur al tuturor stereotipurilor despre englezi, bune și rele, dar mai ales rele, strălucește ca o bănuială confirmată din paginile lungului dumitale jurnal.

Căpitanul Șoim: Ia stați nițel, domnișoară! Nu știu despre ce stereotipuri negative ați putea vorbi! Noi, englezii, suntem cel mai nobil și civilizat popor, tot ce am întreprins eu a fost întru gloria lui eternă, într-un moment al istoriei noastre grav afectat de sufragete, socialiști și alte elemente subversive!

Nadia: Stereotipul număru’unu- englezii vorbesc încontinuu despre vreme.

Căpitanul Șoim: Domnișoară, zău așa. Eram într-o expediție științifică, iar unul din scopurile ei era să observăm vremea.

Nadia: Citez, „Azi a fost cea mai caldă zi din câte am avut până acum, și mă duce cu gândul la o după amiază de vară în Anglia”. Lăsând la o parte ce spune despre vara englezească faptul că te simțeai ca acasă în ANTARCTICA, nu crezi că a fost o idee proastă să te simți ca acasă în ANTARCTICA, și că impresia matale că Polul Sud o să semene în vreun fel cu patria matale, unde temperaturile oscilează între zece și cinșpe grade tot anul, a contribuit și ea la faptul că ai decedat degerat?

Căpitanul Șoim: (rânjind) Ați spus că nu vorbim despre expediția în sine. Eu sunt un gentleman care își ține întotdeauna cuvântul, iar dumneavoastră…

Nadia: Număru’doi- englezii sunt obsedați de diviziuni de clasă socială, și le mențin și în cele mai absurde situații. Matale și echipa matale erați într-o cabană pe un ghețar, și tot v-a trăsnit prin cap să o împărțiți în Ofițeri și NeOfițeri.

Căpitanul Șoim: O situație grea nu înseamnă că avem permisiunea de a deveni necivilizați. Noblețea englezului se menține chiar și în cele mai dificile momente.

Nadia:  Număru’trei- englezii sunt specialiști în critici și insulte pasiv-agresive învelite în limbaj politicos.

Căpitanul Șoim: Pe parcursul întregului jurnal am lăudat inteligența, hărnicia și talentul colegilor mei de expediție!

Nadia: Cutărescu e băiat bun, dar complet lipsit de inițiativă. Nu vreau să zic că seminarul ținut de Cutăreanu a fost plicticos, dar trebuie să mai învețe cum să mențină atenția ascultătorilor. Cutăricescu a făcut un experiment culinar interesant, dar eu am preferat să mănânc biscuiți. Cu toții muncim din greu: X, Y, Z…iar W… e și el pe-acolo. Nu vreau să zic că Z nu îi ajută pe alții, dar parcă e prea absorbit de propria muncă, ceea ce dovedește, nu-i așa, cât e de devotat, căci cine altcineva ar acorda atâta atenție unor asemenea lucruri?  Și așa mai departe.

Căpitanul Șoim: Aceste critici sunt rezultatul marii mele afecțiuni pentru oamenii mei, și dorinței mele de a-i ajuta să-și corecteze defectele!

Nadia: „Aș minți să zic că-i doresc lui Amundsen numai bine, și să se întoarcă sănătos.” Și asta tot cu afecțiune, nobile Căpitan Șoim? Ce ironie, ținând cont cum s-a terminat toată tărășenia.

Căpitanul Șoim: Hm, ahîm, ăă, să trecem la alte stereotipuri pe care le-ați identificat?

Nadia: Număru’ patru: englezilor nu prea le place munca.

Căpitanul Șoim: Aici chiar emiteți o acuzație complet nefondată, domnișoară! Am tras o sanie cu cârca până la Polul Sud și (aproape) înapoi!

Nadia: Asta pentru că erați slab pregătiți, și în loc să vă țâțâie fundul înainte de expediție că sunteți slab pregătiți v-ați mulțumit să vă treziți în fiecare zi la 9, să jucați fotbal și să beți căcăuță fierbinte cu rom. Ceea ce ne duce la număru’cinci: englezii trăiesc cu impresia că cultura și civilizația lor sunt superioare tuturor celorlalte și că ei știu întotdeauna mai bine. Ce dacă ăia care chiar trăiesc în țări geroase se plimbă în sănii trase de câini, lasă că știm noi mai bine, ne ducem cu poneii în Antarctica!

Căpitanul Șoim: Shackleton s-a dus tot cu poneii, și nu mai e atâta ciuca miștourilor, ăăă, vreau să spun, eforturile lui nu sunt luate în derâdere la fel de mult ca ale mele.

Nadia:  „Dacă am fi trăit, povestea noastră ar fi rezonat în inima fiecărui Englez, o poveste a curajului Englezesc. Doamne, ai grijă de poporul nostru”. Nu sunt foarte convinsă că te-ai dus pentru Anglia, și nu pentru gloria matale personală…

Căpitanul Șoim: Stați așa, domnișoară, unde am zis eu „Doamne, ai grijă de poporul nostru”?

Nadia: Păi, chiar pe ultima pagină a jurnalului.

Căpitanul Șoim: Nu, nu. Am zis: „pentru numele lui Dumnezeu, aveți grijă de oamenii noștri”. Auăr pipăl. Adică, în cazul meu, soția mea.

Nadia: …”Pentru numele lui Dumnezeu, aveți grijă de nevastă-mea”?

Căpitanul Șoim: Și de nevestele celorlalți. De aceea am introdus și câteva complimente bine alese la adresa patriei noastre, țara noastră bogată, glorioasă, și așa mai departe, ca să le fie guvernanților rușine să nu le dea văduvelor o pensie de urmaș. Altfel ar fi murit de foame. În vremea mea, domnișoară, femeile onorabile nu se duceau toată-ziua bună-ziua să facă lucruri bărbătești pentru bani cot la cot cu bărbații.

Nadia: Deci ultimele cuvinte ale Căpitanului Șoim, interpretate de toate ziarele vremii drept o binecuvântare pentru întregul popor, erau de fapt un apel la banul public?

Căpitanul Șoim: …Ăăă, da, putem spune și așa.

Nadia: Uau. Chiar că e cea mai englezească carte publicată vreodată.

EPILOG:

„Mă duc un pic pân-afară, nu știu cât stau.”

-Ultima chestie pe care a zis-o un tovarăș al Căpitanului Șoim înainte de a se sinucide întru binele grupului (economie la mâncare!) prin metoda ieșitului din cort în ger, dovedind astfel validitatea unui alt stereotip despre englezi: se văicăresc încontinuu despre chestiuni minore (de exemplu, vremea, sau dacă nu e bun ceaiul), dar când e groasă treaba sunt stoici.

mountain climber
Pentru final, Nadia vă oferă un desen făcut de ea fără nici un motiv într-un moment de lene, care are oareșce vagă legătură cu articolul de mai sus, în sensul că e vorba tot de o aventură, explorări și un steag.

11 gânduri despre “Cea mai englezească carte scrisă vreodată

    1. Danke schoen. Am aflat ulterior, apropos, ca ultima replica a tovarasului sinucigas a fost cel mai probabil ‘ma duc sa ma pis’ (conform notitelor celui de-al treilea explorator prezent), dar Capitanul Soim s-a gandit si in clipa mortii la gloria postuma a jurnalului sau politicos.

    1. Multumesc, dar nu prea cred- e foarte putin probabil ca un roman sa aiba vreodata un best seller facand misto de vestici.

      Apropos, nu stiu de ce commentul tau a intrat in spam si abia acum l-am pescuit.

  1. Pe unde o fi cartea mea (pronumele este folosit într-un sens foarte larg, cartea era în biblioteca unuia dintre bunicii mei) despre Nansen?! Mi-ar plăcea s-o recitesc, deși nu ar fi același lucru pentru că:
    1. Nansen nu era englez.
    2. Nansen s-a dus la Polul Nord.
    3. Nansen s-a întors din expediție. Tot așa și o bună parte din echipaj.

    Șoimul ăsta a fost ăla care a murit de foame la câteva zeci de metri de unul dintre depozitele de alimente pe care le presărase pe drum pentru întoarcere? Sau e vorba de altul?

    1. Chiar despre acest Soim e vorba, da😀 In apararea lui, tre sa zic ca distanta era mai mare de atat, dar putea fi facuta intr-o zi (de niste oameni care nu mureau de foame si de scorbut.) Problema e ca Soimul s-a hotarat in ultimul moment sa ia 4 cetateni cu el la Pol in loc de 3, si ratiile erau calculate prost si-asa si pt echipa mai mica.

  2. Aseara am vazut un doku extrem de interesant pe ZDF despre familia regala britanica (a fost aia batrana in vizita pe la noi) si cum e ea pe sfert nemtoaica. Lucru de care nu se aminteste deloc in UK. Sunt de acord cu tine in privinta lui Scott, nu s-a mai intamplat asta cred ca de la o postare de prin 2007.

    1. Ce mi se pare foarte amuzant e ca Scott a fost venerat drept erou national multa vreme, iar Amundsen urat de englezi drept nesimtitul ala care a indraznit sa o ia inaintea martirilor britanici (si sa fie mai bine organizat, si sa stie sa skieze, etc…)

      1. Adevarul e ca un norvegian care stie sa schieze e ceva strigator la cer! Germanii au fost mereu superiori englezilor, le-a lipsit insa jumatate din Lume ca si colonii. Numai prin munca lor, fara sa fure aur din India si diamante din Africa, au realizat mai multe ca si englezii. Acum incearca sa salveze si niste putori ca grecii, in schimb englezi se gandesc numai la ei. Popor mai egoist si egocentrist nu se poate, i-au intrecut si pe americani.

Comentariile sunt închise.