O istorie a exilului în cinci etape, povestite la persoana a doua naiba știe de ce

  1. Entuziasm

Ai plecat din Est în Vest, unde curge lapte și miere pe străzi și câinii nu umblă cu covrigi în coadă, pentru că nu sunt câini pe stradă deloc, Anglia fiind o țară civilizată. Toată lumea te felicită că ai plecat într-o țară civilizată. Tu te feliciți singură.

Carevasăzică trotuare curate, spații verzi mai mari și mai verzi, căsuțe, nu blocuri gri, pisici de casă grase cu clopoței la gât, locuri de vizitat despre care ai citit în cărți, cu care îți faci enșpe poze pe care să le trimiți părinților. Trecătorii își cer scuze când te calcă pe picior în loc să te înjure de mamă. Vânzătorii sunt amabili, funcționarii sunt amabili. Dacă arăți că ți-e rău, ceea ce ție ți se întâmplă des, cinci oameni se ridică să-ți dea un loc în autobuz. Dacă arăți dezorientată, cineva vine să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor. Oamenii chiar aruncă gunoaiele în coșul de gunoi, ba le mai și sortează pentru reciclare. Nimeni nu-ți fumează în nas. La magazin primești rest fiecare bănuț.

La facultate, colegii sunt prietenoși și profesorii te tratează ca pe un adult inteligent, nu ca pe un copil înapoiat mintal căruia îi fac o favoare imensă că l-au primit în instituția lor de învățământ măreață. La doctor nu trebuie să dai șpagă. O viață nouă, etcetera, etcetera.

  1. Indignare

Dosar pentru permis de muncă- ai tot ce trebuie în el, dar autoritățile refuză să-l citească timp de nouă luni. Așa, pur și simplu. A, și nu răspund la telefon.  Și nici la mailuri. Și nu ai voie să intri în sediul lor fără programare.

Marea Britanie seamănă acum nițeluș cu o mașină de tocat bani din care nu iese nimic pe partea ailaltă. Să fii student costă o groază de bani, iar universitățile britanice sunt un fel de mall-uri vesele, cu reclame la fel de colorate: dă banul, ia diploma, locuri fără limită. Îs cu sutele, dar mulțumită snobăriei britanice numai primele zece dintr-un tabel complicat sunt considerate universități în lumea bună, chestie pe care bineînțeles nu ți-o spune nimeni la târgurile educaționale cu străinezi din România. Transportul costă o groază de bani, de parcă te-ar căra într-o caleașcă de turtă dulce trasă de unicorni și struți în loc de trenuri și autobuze care nu merg sau își schimbă destinația când ți-e lumea mai dragă. În general, cam totul costă o groază, în timp ce tu n-ai voie să faci nimic ca să câștigi bani.

Ah, străinii ăștia, sunt murdari, proști, infractori, necivilizați, ne fură joburile. Băi, le-or fura, mai știi? Că nu prea se văd englezi muncind. Om alb spălând veceuri sau bipăind la casă la supermarketul săracilor (Lidl adicătelea, unde faci și tu cumpărăturile) e cam greu de zărit. Dar oricum nu e vorba despre tine, bineînțeles că nu e vorba despre tine, nu, nu, e vorba despre ăilalți. Persoanele de față se exclud, așa e politicos în țările civilizate.

Fierbi în suc propriu și ți se trezește în mod complet neprevăzut un fel de conștiință politică a minorității nedreptățite, că până acu erai obișnuită doar cu nedreptăți individuale, îndreptate spre cât ești de antipatică tu, personal. (Aproape că e un sentiment înălțător- în sfârșit, aparții și tu unui grup, chiar dacă e un grup urât de toată lumea.)

Apropo, nu-s câini pe stradă pentru că englezii nu se codesc atâta să-i omoare.

  1. Depresie

A venit permisul de muncă, după lupte seculare care au durat treizeci de ani. Petreci zile, săptămâni, luni în șir trimițând câte zece-cinșpe candidaturi pentru joburi pe zi. La început, numai în „domeniul” tău, care dracu o fi ăla (de ce pisicii mă-sii nu te-ai făcut dentistă sau altă drăcie mai utilă?), apoi și pentru făcut cafele, vândut haine, call centers, pompe funebre, etcetera.  Primești o cantitate considerabilă de refuzuri politicoase trase la xerox și începe să ți se cam acrească de politețea britanică. Cineva zice că te angajează, îi spui tovarășului de viață și amândoi mai că plângeți de bucurie. Ba nu, chiar plângeți. După aia cauți firma pe Gugăl și afli că e o firmă fantomă de escroci.

Nu-i nimic, alte candidaturi. Completezi la infinit formulare- unde ai fost la școală și la liceu și la facultate și unde ai mai muncit și explici cât ești de motivată și optimistă, iar și iar și iar și iar, pentru că e obligatoriu să fii cât mai vesel într-o candidatură pentru job, în ziua de azi nu e suficient să fii dispus să muncești, trebuie să convingi șefu’ că o să-ți confere o plăcere practic orgasmică să fii subalternul lui. Pentru că n-ai nici un motiv să scoli din pat și pentru că în Anglia întunericul de iarnă e mult mai lung decât ăla din România, te trezești în întuneric, te culci în întuneric și nu vezi lumina zilei deloc săptămâni în șir. Când totuși o vezi, soarele e oricum acoperit de o plapumă gri. (Începi să înțelegi de ce sunt depresivi oamenii din țările nordice.)

Începi să te gândești la ce bun toate astea, dar tovarășul te convinge să mergeți la o agenție de joburi. Pe drum, te încurajează, hai că poți, hai că poți. Acolo vi se explică: aveți zero educație și experiență- mai precis, educația și experiența voastră din România sunt egale cu zero- așa că nimeni nu poate să vă reprezinte. Când ieșiți de-acolo îi piere curajul,  i se taie picioarele și trebuie să-l sprijini. Vă sprijiniți unul de altul, de fapt, doi români cu vertij într-o piață din Anglitera.

În Londra se întâmplă zeci de chestii artistico-minunate în fiecare zi, dar tu nu ieși din casă cu săptămânile pentru că n-ai nici un sfanț. Te mai invită cineva la o bere, și le sugerezi în mod subtil că trebuie să plătească și pentru tine pentru că ești săracă și șomeră. Ei înțeleg și plătesc, tu te simți ca dracu’ oricum și data viitoare spui că ai treabă, deși n-ai nici o treabă, de fapt, și zilele încep să se lipească și să se topească una de alta, una într-alta.

„Să nu te mai întorci niciodată”, îți zice maică-ta de fiecare dată când vorbești cu ea. „Acolo e viitorul tău, mamă. Am povestit tuturor oamenilor cu care vorbesc că fata mea e în Anglia și toți mi-au spus că e normal, din moment ce-ai fost dintotdeauna supradotată și extramegadeșteaptă.” Te hotărăști să vorbești cu maică-ta mai rar.

„Să nu te mai întorci niciodată”, îți mai zice câte un prieten rămas acasă. „Aici în România totul e nasol și negru și urât. Bine de tine că ai scăpat.” Te hotărăști să vorbești mai rar cu toată lumea de-acasă.

  1. Nostalgie

Nostalgia e o metodă de a te îmbăta singur cu apă rece. Dacă nu-ți vine să te îmbeți singură, se străduiesc să te îmbete alții.

În România mâncarea e mai gustoasă, zic alți români din Anglitera. Nu ți-a plăcut niciodată mâncarea din România, dar dai din cap aprobator. Limba română e mai frumoasă, m-am săturat de engleza ăstora, zic alți români. Dai din cap iar, deși știi că în România tot tineretul se înghesuie să vorbească în RomGleză și trupele de muzichie hipsterească au nume formate din cuvinte englezești care n-au nici un sens unul lângă altul (de unde deduci că și le-au ales scoțând cuvinte la întâmplare dintr-o pălărie). În România sunt oameni mai buni și mai drăguți (aici ridici din umeri- pe dracu, pe-asta n-ai crezut-o niciodată, dar poate Alți Români o cred, poate Alți Români au fost mai buni și mai drăguți unii cu alții), în România sunt cireșe în mai (e adevărat, în Anglia nu sunt cireșe niciodată- numai de import).

Alți Români se îmbată cu apă rece ușor, dar ție nu-ți mai iese-nu conștient, în orice caz. Dar câteodată Nostalgia se furișează și te ciupește când nici nu te-aștepți, mai ales în somn. Ți-e dor de oameni de-acasă și de lucruri care oricum nu se mai întorc.

  1. Cinism

Odată ce îți merge mai bine până și ploaia și frigul englezoilor par mai puțin ploioase și înfrigurate. Titan Ice, altă viață cu niscaiva bani în buzunar și muncă ușoară. Dar acum știi că stai pe nisipuri mișcătoare și că majoritatea viselor de mărire cu care ai venit erau baliverne, așa că nu te mai poți întoarce la pasul 1, Entuziasm. Sigur, nu poți să le explici asta românilor din România- ei știu deja mai bine tot ce e de știut despre absolut orice subiect. (Și tu erai la fel.) Apropo, probabil că nu te mai poți întoarce în mod nedureros nici în România- pentru că te-ai obișnuit cu lucrurile enumerate la pasul 1.

Până la urmă diferența principală dintre Anglia și România e că în Anglia mizeria e măturată sub preș, ceea ce e bine și frumos dacă nu trebuie s-o mături tu sau dacă nu te afli sub preș sau mai ales dacă nu ești chiar tu în ochii lor mizeria care trebuie măturată. Nu e mare diferență nici între xenofobi și progresiști, doar că ăia din categoria a doua te privesc cu milă și așa-zisă înțelegere în loc de Plecați Acasă Imediat. (Da, știm, zic ei, orfelinatele românești, SIDA, Ceaușescu, înțeleg situația țării voastre perfect pentru că am fost voluntar într-un tărăboi asemănător în Somalia, e trist, foarte trist câtă nedreptate e pe lume. Tu te întrebi dacă nu ești la rândul tău un rasist idiot pentru că te jignește comparația cu Somalia.) În general, nu e mare diferență între oameni nicăieri și ce e mai trist e că nici tu nu ești mai brează. Dacă dispare specia umană, n-o să fie nici o pagubă pentru nimeni.

Dar acum îți merge bine. Și vrei să-ți meargă bine în continuare. Atâta timp cât nu se vede mizeria de sub preș de unde stai tu, e OK, viața e frumoasă. Cum să faci să te ții cu dinții cât mai abitir de momentul în care-ți merge bine?

6. ??

24 de gânduri despre “O istorie a exilului în cinci etape, povestite la persoana a doua naiba știe de ce

  1. Franchețe cu mult adevar. Bun articol. Anglia e tara visurilor.. (de multe ori neimplinite).

      1. Ma refeream ca in Anglia sunt visurile multora pentru o viata mai buna, dar sfarsesc prin a-si simti musca sclaviei moderne pe caciula. „străinii ăștia, sunt murdari, proști, infractori, necivilizați, ne fură joburile” asta gandesc, mai pe fata sau pe la spate engelzi, in general despre noi, dupa cum spuneai si tu.

      2. Da, m-am prins, încercam un spirit de glumă😀
        Trist e că nu doar englezii gândesc așa, partidele de extremă dreaptă câștigă teren cam peste tot, în ultima vreme. Noi românii n-am prea avut ocazia să ne exprimăm xenofobia pentru că la noi nu vrea să vină nimeni, altminteri nu suntem mai breji. E în natura umană să îi detestăm pe cei care sunt altfel decât noi.

  2. e asa si nu-i asa.
    nu contest dar nu aprob.
    atat zic, cu minimul de aici, traiesti. cu minimul din .ro nu supravietuiesti.

    1. Băi, eu am povestit cum a fost pentru mine, nu zic că e sau nu e așa la modul general.
      Acuma mi-e bine, cum zisei și la punctul cinci. Nu-s pe minim, în orice caz.

  3. Putintel trista postarea. Altfel insa, foarte frumos scrisa. Desenezi dragut, nu te-ai gandit insa cumva sa scrii mai mult si sa mai si publici cate ceva? Sunt sigur ca modul in care prezinti lucrurile o sa placa multora.

    1. Danke schon. Sa public carevasazica unde? La ziar? Intr-o carte?
      Publicatul dincolo de propriul blog depinde cam in intregime de PR, adicatelea Pile si Relatii😀

  4. Germania e altfel. Daca esti blond cu ochi albastri:-) Atunci isi aduc toti aminte ca regiunea Siebenburg si orasul Kronstad, de unde esti tu ca emigrant (doar nu esti prost sa zici Brasov – Transilvania), este o fosta colonie germana si ca tu probabil esti un fiu de-al lor ratacit. Astazi un german m-a intrebat ingrijorat daca am venit aici in Germania de buna voie sau am fost persecutat de catre romani🙂 Sincer nu am stiut ce sa raspund.

    1. Spre ghinionul meu etern, eu nu-s blondă cu ochi albaștri, ba chiar dimpotrivă, suficient de brunetă să fiu grupată la țigănci în țara de baștină, și la indience în Anglitera, mă rog, în special înainte să mă tund, că indience cu părul scurt se zăresc mai rar (acum însă mă încadrez mai ușor la lesbiene). În orice caz, slabă speranță să mă iubească arienii.

      1. Germanii se feresc de tigani ca de dracu. Noroc ca sunt printe putinii care fac o diferenta clara intre romani si tigani si nu ne baga in aceiasi oala. Am fost surprins si de faptul ca stiu multe despre Romania si in general adevarul. Stiu pana si cine a fost de fapt Dracula. Poate ca si sasii au contribuit la asta. Oricum sunt atatia turci aici ca romanii nu prezinta nici un pericol.

      2. Nu știu dacă îmi doresc neapărat să intru în grațiile lor dacă grațiile se bazează pe diferența clară dintre rumâni verzi și alte etnii care le sunt antipatice.

  5. Toti prietenii, fostii colegi, rude etc. imi zic ca in UK iti gasesti usor un loc de munca. Toti lucreaza acum, de la ingineri pana la florarese. Chiar regretam la un moment dat ca in loc sa ma mut in estul Germaniei nu m-am dus acolo. Am o vecina care lucreaza la o primarie. Si-a gasit in primele zile de lucru si daca nu aveam confirmarea de la alt vecin cu care s-a intalnit intr-un birou, as fi bagat mana in foc ca minte.

      1. E bine ca am citit ce ai scris, e mult mai frumos acum aici. Limba germana nu mai e asa de urata si dialectul asta neomenesc saxon nu mai suna a klingoniana. Pana si cehoaica mea parca nu mai e asa de curva.

  6. Am urmarit fix aceeasi traiectorie. Depression has set in recently. De aia am si aplicat pt loteria vizelor, un joc tampit de sansa, care se bazeaza pe un accident matematic, generat in mod arbitrar de computerele demodate ale consulatului din Kentucky. Am aflat recent ca am castigat. Odds erau 1 in 160. De atunci sunt intr-un continuu atac de panica pentru ca nu m-am gandit la ce se va intampla daca ‘castig’. Din fericire rezultatul alegerilor de vinerea trecuta mi-a oferit inca un bulletpoint la categoria pro-USA. Sigur, America este cel mai mare stat terorist, gun control, rasism, etc., da, locul este un pic messed up. Republicanii de acolo sunt si mai loopy decat nationalistii de aici (desi depinde de caz – cei de acolo totusi la un moment dat ating o cota a ridicolului atat de ridicata, incat ti-e greu sa ii iei in serios, si deci ii percepi ca pe un pericol mult mai nesemnificativ – mai usor e sa te certi cu un senator crestin care a fost numit dupa Ayn Rand decat cu un conservator ‘rational’ de centru-dreapta care pretinde ca e civilizat/progresiv, etc.) Insa petrecand 2 ani acolo ca si copil (din nou, nostalgia sets in, evident ca perceptiile mele au fost distorsionate de trecerea timpului, de amintiri fabricate care poate de fapt nici nu exista/ nu s-au intamplat, etc…), imi amintesc ca parca acolo niciodata nu a contat asa mult ‘de unde esti’, aceasta intrebare perpetua care imi este fluturata in fatza de fiecare data cand deschid gura si neglijez sa pronunt ‘bath’ cu un a care dureaza 5 secunde. Sigur, incidentele rasiste la o parte, in conurbatiile relativ progresive (ie. de stanga/centru-stanga, dominate de democrati) din America, vibe-ul e mult mai ‘aspirational’ intr-un sens pozitiv. Inca exista cred o dorinta sincera din partea multora sa te vada ‘devenind american’. Aici niciodata nu vei deveni englez. Which is fine, obviously, nu toate tarile au modele de integrare similare, evident. Si totusi…parca m-am saturat. Dar lasand drama si rant-ul emo de mai sus la o parte, poate ca totusi doar m-am saturat de vreme…

    1. Păi ce să zic, îți doresc să-ți meargă bine și să iasă cum îți dorești, indiferent ce alegi să faci.

      Nu cred însă în Visul American, ca să fiu sinceră, sau că americanii ar fi mai puțin xenofobi decât europenii.

  7. Poate e si faptul ca stai in Kingston! Stiu ca chiriile din inner city sunt astronomice dar daca cineva m-ar ruga sa parasesc Hackney, m-ar durea sufletul. Poate esti inconjurata de prea multe case cu familii conservatoare si atributele lor reptiliene polueaza aerul din jur. Haha.

  8. (P.S. – Eu sunt blonda cu ochii albastri si lumea refuza sa creada ca sunt din Romania. ‘Ah, am crezut ca voi romanii sunteti un fel de turci…nu?’ Am dat peste un grup de romani la Stansted care au refuzat sa creada ca sunt din Romania (‘tu? pai vad ca te imbraci asa, ca astia…’)).

  9. Mi-ar placea sa aflu mai multe despre cum ai trecut de faza depresiei si cum ti-ai gasit un loc de munca. Citesc cu placere blogul tau – nu foarte des, ce-i drept, dar te felicit pentru umor si istetime!

    1. Faza depresiei a trecut de la sine odata ce m-am angajat si am revenit pe linia de plutire. N-as sti sa explic care a fost reteta, cred ca pur si simplu noroc: am cautat pana cand am gasit in cele din urma.

Comentariile sunt închise.