Păzea, vin românii!

romani

Prolog, scris la 6 p.m ora locală

Poate vă închipuiați că toate tărășeniile astea cu Charlie Hebdo, caricaturiști danezi și alte împușcături pentru Jihad le-au făcut pe gazdele noastre vest-europene să mai uite de imigranții români, cărora nu le poți reproșa decât chestii mai prozaice -€“ mai un ATM spart, mai o alba-neagra pe podul Westminster- dar iată că nu.

Channel 4, un canal britanic celebru pentru larga-i gamă de realiti șouri kitschoase (pe care ei le numesc €”documentare”), lansează un serial despre români, intitulat sugestiv €”Vin românii”. Putem să-i învinovățim? Alegerile generale din Marea Britanie se apropie, și e important ca guvernul anti-imigrație și anti-ajutoare sociale să arate că face bine ce face, ca să se poată alege din nou. (De fapt habar n-am dacă Channel 4 e cu actualul guvern sau împotriva lui, dar e o teorie care sună șmecher și conspiraționist-superior așa că o să mă țin de ea până la capăt.) Trailerul, pe care nu vi-l linkuiesc aici, că nu se poate vedea din România, e încurajator: pe un fundal muzical care mi-aduce aminte de „€œBenny Hill”, facem cunoștință, printre alții, cu un nene care arată spre un pod și zice „€œAsta e casa mea” și altul care „livz on benefits, livs on mani Inglănd”, dacă e să îl credem pe cuvânt.

Am sondat opinia publică pe Feisbuc dacă ar trebui să livebloguiesc această mirifică emisiune întru beneficiul dumneavoastră, care nu o puteți vedea, și cum mai mulți oameni decât obișnuiții-mi 2 cititori și jumătate și-au exprimat aprobarea, iată deci că live-bloguim. €”The Romanians Are Coming”, Channel 4, episodul 1, astăzi începând cu ora 11 p.m. ora României (9 pm ora locală). Fiți pe fază, pentru că nici nu știți ce pierdeți, cum zicea pe vremuri un fost jurnalist caracalean ajuns poet.

Liveblog!

-Începe. With strong language from the start, cică.

-Începe bine, cu un soi de groapă de gunoi într-un sat. „Știți care e diferența dintre civilizații?” zice un nene. „Americanii se duc pe Marte, noi, țiganii români, încă mergem cu căruța.”

-Naratorul e un băiat care zice că îl cheamă Alex și care are tradiționalul accent semi-rusesc pe care îl au cam toți românii, fie că vor, fie că nu. Aceeași muzică de Benny Hill din trailer se pare că ne va însoți și în emisiunea propriu-zisă. „O să vă spun povestea căcănarilor care vin să vă fure joburile”, zice Alex.

-Primul subiect e un Alex, băiat care ne prezintă punctul de plecare a vieții românului la Londra: Victoria Coach Station. Nu m-am prins încă dacă e același Alex cu naratorul. Toți atârnache care stau pe lângă stație sunt români, zice el. Alex locuiește în stația de autobuz, în parcare. „Cel mai mult îmi place să mă uit la parcul de vizavi când mă trezesc dimineața. London! Zona 1! Nu-i nimic mai mișto pe lume.” Părinții lui habar n-au că e homeless.

-Cut to:.. Romania, într-un ghetou din Baia Mare, unde niște oameni trag aurolac din pungă și culeg fiare vechi. Muzica de fundal s-a făcut mai tristă. Naratorul ne asigură că nu toată România e la fel de „fucked up” ca ghetourile- totuși, oamenii de acolo n-au nici o șansă să iasă din el- în afară de căratul din țară.

-Al doilea subiect al emisiunii e Sandu, care are 9 copii și se pregătește să plece din ghetou în Anglia (vedem cheful cu muzică lăutărească unde-și ia rămas bun). „Suntem siguri că englejii o să ne întingă o mână mai mare”. Sandu are un iepuraș pufos care umblă liber prin apartamentul lui cu covoare pe pereți.

-„Dacă locuiești într-un loc atât de sărac, unde să găsești speranță?” Sandu și fiu-său pleacă spre Liverpool. Cel mai mult o să-i ducă dorul un fiu mai mic, botezat Antonio. Antonio arată ca un Mini-Me al lui taică-su. Are și cravată roșie cu buline ca el. Antonio știe să danseze, nu glumă. Antonio plânge: taică-su pleacă, poate pentru ani de zile.

-Costă 40 de euro să mergi de la Baia Mare la Liverpool în Maxi Taxi. Durează două zile. „Mă duc să belesc femeile din Anglia!” strigă unul dintre călători.

-Ne întoarcem la Alex de la Victoria, care are un job cu venit minim la salubritate, pentru care trebuie să se ducă în fiecare dimineață până-n ziuă la agenția de ocupare a forței de muncă. „Într-un fel, e adevărat că furăm joburile englezilor, dar numai joburile de căcat.” Înainte să vină la Londra, Alex a avut propriul biznis în Canada. Alex ne arată poze ale fostei lui vieți. Alex a pierdut tot pentru că nu și-a plătit taxele și Fiscul canadian l-a belit.

-Alex ajută un amic tot român, Ștefan, un chelios care nu prea vorbește engleză, să-și completeze cererile de ajutor social. „Ai lav iu inșurăns nambăr, ai lav iu benefits, ai lav iu mani Inglănd!” zice Ștefan. Ștefan trăiește din ajutoare sociale. Strânge bani să-și aducă fetița în Anglia, ca s-o opereze din nou la picior- doctorul român care a operat-o după un accident a lăsat-o semi-invalidă.

-Ștefan se duce la un interviu de job cu un costum încheiat câș, pe care l-a cumpărat cu trei lire după negocieri aprige. La interviu, Ștefan nu înțelege suficientă engleză cât să-și atingă brațul drept la cerere. Angajatorul îi dă un flit politicos, englezesc.

-Sandu a ajuns la Liverpool, unde e întâmpinat de Dorin, „dar numele meu e John aicea”. „Vedeți că banii nu cresc în pom”, îi ceartă Dorin/John. „Dacă nu vorbiți engleză, să învățați!” Sandu oftează: „Lasă că ne-o ajuta Dumnezeu”.

-Sandu plânge. „Am venit aici pentru că am nevoie. Muncesc orice. Curăț veceuri, dau la sapă.” „În țara asta nu trebuie să-ți arăți sentimentele”, îl ceartă iar Dorin/John.

-A doua zi, Sandu și prietenii se plimbă prin Liverpool și fac poze cu obiectivele turistice. Liverpool e un oraș industrial ușor dezolant, dar Sandu e impresionat. „Ce frumos e. Ce frumos e.”

-Ne întoarcem la Londra, unde Ștefan s-a împrumutat ca să poată cumpăra un costum de Charlie Chaplin în care să atragă lovele de la turiști prin centru. Nu prea are succes, în special pentru că în zonă operează alți 7 Charlie Chaplin. Costumul de Chaplin a fost o investiție proastă. Dar Ștefan tot are un motiv de bucurie: i-au întrat în cont primii bani din ajutorul social. „Ia uite băi!” se miră el la un bancomat. „Eu am zis la plesneală să-mi dea o sută de lire, și chiar mi-a dat!”

-Ștefan își repară dinții la un dentist NHS. Cineva îl întreabă dacă știe de unde vin banii pentru NHS. „Uniunea Europeană, nu?”

-Sandu și prietenul lui Florin știu atât de puțină engleză, încât cineva le oferă un job într-un magazin și ei nu înțeleg răspunsul. Dorin/John îi sfătuiește să plece înapoi în România, „să nu se mai chinuie”. Sandu și Florin găsesc niște case abandonate și se miră. „De ce nu lasă oamenii străzii să stea în cășile astea?” Florin e resemnat. „N-am găsit de lucru, dar măcar am văzut că e frumos pe-aicea.” Sandu găsește o trotinetă aruncată- o ia acasă, să o dea fetiței lui.

-Ștefan vorbește la telefon cu familia lui- nu le spune că doarme pe stradă.”Le zic că e bine aici, chiar dacă nu prea e- că nu e bine să dormi pe stradă, nu?” Cică unul din cinci homeleși londonezi e român. Ștefan învață engleză gratuit la un ONG. „Strabuc Cofi”, zice el, dornic să arate ce-a învățat, arătând spre un Starbucks. Până la urmă, reușește să prindă și el un job la salubrizare. „Ingland for mi iz lăsată de la Dumnezeu”, zice Ștefan, arătând spre cer. Ștefan e fericit.

-Sandu s-a întors acasă. „N-avem noi aici ce magazine au ei! M-am suit pe o platformă, suuus….” Antonio e fericit că Sandu s-a întors.

-Alex, fostul businessman canadian, a făcut pneumonie de la atâta dormit în parcare. „Dacă vine ploaia, am pus-o”, zice el filozof, mâncând roșii pe un câmp cu un prieten, Gabriel. După aia Gabriel se culcă într-un sac de dormit. „Mâine trebuie să meargă la serviciu, ca orice om normal, și nu poate să le spună că e homeless. Altfel nu poți să păstrezi un job”, ne explică Alex. Alex și Gabriel nu prea sunt fericiți.

-Episodul se termină, dar aventurile românilor vor continua săptămâna viitoare la aceeași oră.

Postlog părerolog, scris la 10 p.m ora locală

N-a fost atât de rău pe cât credeam- în sensul că nu erau chitiți să ne facă de căcat, neapărat, în orice caz nu mai mult decât stilul obișnuit Channel 4, care constă în exploatarea mizeriei și ciudățeniei păstrând aparențele compasiunii (cel mai bun exemplu e serialul lor Undateables, care filmează oameni cu dizabilități la întâlniri romantice). Eram pregătită să fiu indignată, dar acum îs doar tristă. Nu demult am văzut alt documentar, făcut de data asta de Channel 5, intitulat „Țigani mândri de ajutoarele lor sociale” (this is not a joke), unde majoritatea subiecților erau tot români și unde naratorul îi încuraja să spună chestii cât mai oribile și să pară cât mai dezgustători, neuitând simultan să ne amintească din când în când că toate ajutoarele astea sunt oferite pe spezele bietului contribuabil britanic. În comparație cu ăla, ăsta a fost elegant de-a dreptul. Românii văzuți de Channel 4 nu sunt leneși, hoți și răi- doar din cale-afară de săraci, și disperați. Nu-mi fac iluzii că telespectatorii britanici chitiți să ne disprețuiască or să fie mai emoționați de abordarea asta; pentru ei, poanta e aceeași- că venim pe capul lor, niște amărâți de la mama dracului,  și le luăm joburile și banii. Poate cred că e 100% vina noastră pentru situația în care ne-a ajuns mirifica țărișoară.

Dacă am rămas cu ceva din emisiunea Channel 4, în afară de faptul că a fost foarte, foarte deprimantă, e realizarea că eu sunt din cale-afară de răsfățată și că am dus, în general, o viață complet izolată de tot ce e rău pe lumea asta, descriere care se aplică majorității oamenilor din generația mea pe care îi cunosc personal. În general, când vine vorba de imaginea românilor în străinătate, avem tendința să ne rățoim: dar ce, noi suntem toți sărăntoci care dorm sub poduri? dar ce, noi suntem toți țigani? dar ce, noi suntem toți cerșetori, sau hoți de buzunare? De ce vorbiți numai despre ăia? Ăia nu sunt reprezentativi! Noi, noi, tineretul bine îmbrăcat, educat, cu joburi de birou, noi suntem ăia reprezentativi! Noi suntem la fel ca voi. Ce-a fost aia, Cortina de Fier? N-a existat, noi n-am crescut după ea. Noi suntem exact ca niște tineri vestici.

Doar că…nu prea e așa. România e o țară săracă. Noi nu suntem ăia reprezentativi, noi suntem ăia care nu văd pădurea de copaci. Și nici nu suntem exact ca niște tineri vestici, chestie care devine evidentă imediat ce petreci suficientă vreme cu niște tineri vestici și îți dai seama cât de diferit gândesc, cât de necunoscută ne e de fapt perspectiva unora care sunt produsul unei culturi dominante. Suntem așa de obișnuiți să ne identificăm cu niște chestii văzute în filme și la MTV și citite în cărți, că am cam uitat contextul de unde am răsărit. Măcar la atâta lucru să folosească și emisiunile de genul ăsta.

…Că la altceva nu prea văd ce-ar putea să folosească, nici nouă, nici englezoilor.

5 gânduri despre “Păzea, vin românii!

  1. Am văzut și eu emisiunea (mersi de pont!) și, deși n-a fost nici după părerea mea atât de rău pe cât ar fi putut fi – sau pe cât de rele au fost altele – tot mă dezamăgește/enervează acest constant focus asupra categoriilor de oameni care aparent iau cu asalt insula: indivizi în general ne-educați, șomeri, cu vise exagerate vizavi de ce le-ar oferi viața în Străinezia. Știu că-s mulți d-ăștia, și înțeleg că o mare parte dintre ei pleacă din țară din disperare și din dorința sinceră de a-și construi un viitor mai bun muncind din greu pentru un salariu decent, nu doar la întins mâna și la ciordit.
    Dar, sincer, eu nu-mi explic cum oamenii ăștia trăiesc cu iluzia că e suficient să ajungă undeva în vest, fără nici un ban sau măcar promisiunea unui job, fără să știe pe cineva și fără să vorbească măcar un minim de engleză, și toate visele li se vor îndeplini așa, brusc, by magic! „Lasă că ne-o ajuta Dumnezeu!” Ăăă… ce? Adică bărbosu’ și-a deschis filială de imigrare în Londra, sau cum?
    Eu însă nu-mi pierd speranța că, la un moment dat – probabil nu înainte de alegerile din mai – într-o emisiune pe tema imigrării, publicului britanic îi va fi prezentat măcar un român / o româncă mai profesionist(ă) într-un domeniu decât localnicii, cu ceva studii superioare, o persoană care n-are nici cea mai mică intenție de a frauda statul și care a emigrat cu intenția de a se perfecționa profesional și/sau de a câștiga un salariu mai normal pentru aceeași prestație pentru care în Românica ar fi făcut semi-foamea. Zic și eu…
    Pe de altă parte, am reușit cu succes să nu mă transpun mental pentru mai mult de câteva secunde în situația acelui român căruia nu-i ajung banii pentru întreținere, lumină și mâncare, căruia îi cer copiii bani de haine și el n-are cum să le răspundă, acelui român căruia îi rămân zile la sfârșitul salariului. Că, da, e deprimant ca naiba.

    1. Mirajul Vestului unde umblă câini cu covrigi în coadă mi s-a părut totdeauna prezent la români de toate vârstele și categoriile sociale. Păi, anul trecut, când ne alegeam prezidentul, nu vuia Facebookul că tineretul emigrează dacă nu iese Johannis? Și ăia care o ziceau mai abitir nu erau doctori, erau copywriteri sau alte meserii cu skill-uri nu foarte practice sau transferabile. Nici unul dintre ei n-avea un plan concret vizavi de ce naiba o să facă atunci când pleacă. Visele exagerate vizavi de ce are Englezia de oferit nu sunt rezervate celor slab educați.

      Nici eu nu mă declar nevinovată de tendința asta. Toți am crescut, cred, cu impresia că Vestul e mai cinstit, mai drept, mai generos, și când ajungi într-o situație proastă ți-e greu să recunoști că aveai doar vise în cap și să te întorci cu coada între picioare, pentru că toți cei de acasă vor spune că ești tu prost și neadaptat înainte să creadă ceva care să le altereze visele adoratoare despre Vest, unde totul cică merge bine și frumos și e o meritocrație veritabilă.

  2. Nu-mi place sa fiu privit cu ostilitate sau dispret doar pentru ca sunt din Romania, de catre oameni care nu-mi sunt cu nimic superiori dar care sunt cetateni ai unei tari ceva mai rasarite. Uneori insa este chiar amuzant, cred ca tine si de dispozitia pe care o am. Toamna trecuta, am mers la Roma , era un congres international EAO, la care micuta noastra clinica luase chiar un premiu, fiind selectati din cateva sute de lucrari in cei 12 care -si prezentau oral lucrarea.Taximetristul hotelului unde facusem rezervarea ne-a luat dela aeroport , era amabil si guraliv.N-am ce face si -i raspund in putina italiana de-o stiu, conversam binisor, dupa care incepesa-mi spuna ce buni sunt rusii, muncitori, seriosi, chiar el avea un coleg taximetrist rus care muncea din greu sa-si cumpere un apartament.Da, in Italia este mafie dar nu crede ca e si in Rusia, desi asa se spune.Si nici Putin nu-i asa de rau cum spun toti.Dupa ce mi-a spus toate astea, i-am spus ca suntem romani.S-a facut liniste. Apoi: „nu prea stiu multe despre romani, nu cred ca-s asa de rai cum se spune”
    A doua zi, intr-un targ de antichitati, negociam cu un italian, am cazut de acord cu pretul.I-am spus ca sunt roman cand m-a intrebat. A avut un gest cu mana a lehamite.
    In zilele urmatoare am fost intrebat de mai multe ori din ce tara vin. Am mai raspuns o singura data, unui african care voia sa-mi vanda o pelerina de ploaie, ca sunt din Africa de Sud.”Un alb din Africa de Sud ? Nu e bine deloc „, mi-a raspuns.

    1. Din fericire eu n-am avut parte de momente d-astea, până acum n-a strâmbat nimeni din nas în mod observabil când a auzit că sunt româncă, am avut noroc. Ce observ la britanici e însă un scurt moment de panică în care își dau seama că nu știu absolut nimic despre România. De obicei urmează o întrebare vizavi de poziția geografică a României, dacă e în Europa, dacă e în UE, ce limbă vorbim etc. Asta dacă interlocutorul n-a mai cunoscut deja alt român, moment în care i se citește bucuria pe față și îți povestește imediat circumstanțele în care s-a mai intersectat cu un conațional de-ai tăi.

Comentariile sunt închise.