Suspans! Mister! Gelozie!

rebecca

 

Dialog imaginar cu Daphne Du Maurier, autoarea trecută la cele veșnice a romanului „Rebecca”

Daphne Du Maurier: Dragă Nadia, ai făcut o alegere excelentă când te-ai hotărât să citești „Rebecca”, o poveste plină de suspans, mister și gelozie!

Nadia: Sună bine. Păi să începem. Despre ce e vorba?

Daphne Du Maurier: Protagonista și naratoarea romanului este o tânără timidă, fără vreun talent deosebit sau trăsătură distinctivă…

Nadia: Așadar, plicticoasă și ștearsă. Cum o cheamă?

Du Maurier: Numele ei nu e niciodată menționat, astfel încât să fie mai evident felul în care personalitatea ei e dominată de…

Nadia: Stai, stai. Nu i-ai dat nici un nume? Dar trebuie să-i zic într-un fel când vorbim despre ea. Hai s-o botezăm NuRebecca.

Du Maurier: Dacă ții morțiș… Așadar, NuRebecca îl cunoaște pe Maxim, un bărbat atrăgător, mai în vârstă, văduv, proprietarul unei moșii minunate, care include și mare, și pădure, și o casă frumoasă, și un cățel prietenos. NuRebecca se îndrăgostește de el, și de frumoasa lui moșie. Imediat, Maxim o cere de nevastă! Ajunsă la frumoasa moșie menționată mai sus, însă, NuRebecca începe să-și dea seama…

Nadia: … Că ceva nu e în regulă.

Du Maurier: Exact. O atmosferă opresivă de mister întunecat plutește asupra moșiei!

Nadia: Ah, ce-mi place! Mai departe, mai departe.

Du Maurier: Maxim se poartă ciudat, distant și uneori se enervează fără motiv. NuRebecca se simte de parcă nici nu-l cunoaște cu adevărat. Urmele soției lui anterioare, frumoasa și populara Rebecca, se găsesc peste tot la moșie. și toată lumea vorbește numai despre ea. NuRebecca se simte inferioară, incapabilă să îi ocupe locul. Rebecca e ca o prezență invizibilă, permanentă. Dar asta nu-i tot! Misterul învăluie circumstanțele în care a murit Rebecca, înecată pe plajă la moșie într-un accident cu iahtul. Maxim îi interzice NuRebeccăi să meargă pe plaja cu pricina! Dar ea tot se duce, și acolo găsește un băiat înapoiat mintal…

Nadia: …Care îi oferă niște indicii și avertizări despre moartea Rebeccăi pe care NuRebecca nu le pricepe imediat.

Du Maurier: Exact. De unde știi?

Nadia: Eh, de când ai scris matale cartea asta și dat ortul popii, personajul înapoiat mintal care oferă avertizări misterioase și indicii a devenit cam clișeistic. Dar să continuăm.

Du Maurier: O aripă a casei e închisă permanent și mirii s-au mutat în cealaltă. Când NuRebecca ajunge în sfârșit în aripa închisă, descoperă…

Nadia: …Camera Rebeccăi și toate lucrurile ei, aranjate ca și cum Rebecca ar fi încă în viață.

Du Maurier: …De unde știi?

Nadia: De când ai scris matale cartea asta și trecut la cele veșnice, păstratul camerei unui personaj mort în stare intactă a devenit o treabă cam clișeistică.

Du Maurier: Apogeul ciudățeniilor se întâmplă la un bal mascat, când guvernanta casei, care o urăște pe NuRebecca, îi face o sugestie de costum care se dovedește…

Nadia: …Același costum pe care îl purtase și Rebecca la alt bal mascat.

Du Maurier: Auzi, începi să mă enervezi. Dacă ai mai citit cartea, spune-mi, ca să nu-mi bat gura degeaba.

Nadia: N-am mai citit-o, dar de când ai scris-o matale și ai sucombat, eu am văzut o grămadă de telenovele, care în general sunt bazate tot pe povești scrise de femei, și în poveștile scrise de femei cea mai nașpa chestie pare să fie să porți aceeași rochie ca rivala ta. Nu mi-o lua în nume de rău, îmi place cartea matale, serios că te pricepi la suspans și atmosferă. Zi mai departe.

Du Maurier: Și acum, apogeul apogeurilor! O corabie eșuează pe plaja moșiei din povestea noastră și scufundătorii angajați să ajute cu desțelenirea descoperă iahtul Rebeccăi, cu podeaua găurită!

Nadia: A-ha! Bănuiam eu! Rebecca a fost omorâtă!

Du Maurier: Da!

Nadia: De soțul ei!

Du Maurier: Da! Maxim mărturisește crima în fața NuRebeccăi.

Nadia: Care e îngrozită!

Du Maurier: Nu!

Nadia: Cum nu?

Du Maurier: Nu. E ușurată că, din moment ce a omorât-o, Maxim nu o iubește încă pe Rebecca, așa cum crezuse NuRebecca până atunci. Pentru NuRebecca, e momentul în care ea și Maxim o pot lua de la capăt, ieșind din umbra Rebeccăi.

Nadia: Nu i se pare nimic în neregulă că soțul ei e un criminal? Nu se gândește că poate o omoară și pe ea dacă se trezește cu fața la cearșaf într-o zi?

Du Maurier: Păi, Maxim a avut un motiv întemeiat. Vezi tu, Rebecca era de fapt o tipă rea, crudă, antipatică. Mai rău, era o parașută! Îl înșela pe Maxim cu o grămadă de alți bărbați!

Nadia: Vreun motiv anume pentru care Maxim a decis să o omoare ca un psihopat, în loc să divorțeze, ca un om normal?

Du Maurier: Rebecca era foarte manipulatoare! Ar fi împrăștiat o grămadă de zvonuri despre el!

Nadia: Spre deosebire de situația când nevastă-sa s-a înecat în mod misterios la el pe moșie, când, presupun, n-au apărut absolut deloc zvonuri despre el. Dar poliția ce păzește, nu s-a întrebat niciunul ce-i cu barca aia cu găuri în ea?

Du Maurier: Poliția a decis inițial că Rebecca s-a sinucis. Apoi, însă, investigația a dus către un doctor pe care Rebecca l-a vizitat chiar în ziua în care a murit, și de la care au aflat că Rebecca…

Nadia: …era însărcinată!

Du Maurier, triumfătoare: NU! Nu! Pe asta n-ai ghicit-o. Rebecca era bolnavă, pe moarte.

Nadia: Ce?

Du Maurier: Da, și astfel autorităților li s-a confirmat impresia că Rebecca s-a sinucis, iar Maxim și NuRebecca au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Dar nu pe moșia lor frumoasă. Guvernanta aia acră a dat foc la moșie înainte să își dea demisia.

Nadia: …uite cum stă treaba. În general mi s-a părut OK cartea matale. Adică e destul de palpitantă. Și înțeleg unde bați cu Rebecca din titlu, care nu apare decât din ce zic alții, și fata aia care e naratoarea și nici măcar n-are nume, etc. Dar ăsta e un sfârșit prost. Dacă ai avut suficient curaj să faci protagoniștii romanticoși un criminal și o cârpă de șters pe jos care adoră un criminal, să le dai un sfârșit în care crima de fapt nu e crimă pentru că victima era malefică + era oricum pe moarte + l-a enervat dinadins pe criminal pentru că voia să fie eutanasiată înseamnă să te retragi cu coada între picioare. E interesant să lași protagoniștii imorali să scape, să le găsești scuze ca să-i faci mai puțin imorali nu prea e. Rezultatul e că eu personal sunt de partea Rebeccăi. Pe viitor, te sfătuiesc să ai curaj până la capăt.

Du Maurier: Pe viitor?

Nadia: A, da, îmi cer scuze. Uitasem că ai scris cartea asta de mult și între timp ți-ai dat obștescul sfârșit…

P.S: „Rebecca” e un nume folosit și în telenovele pentru personaje malefice, ceea ce m-a ajutat să ghicesc destul de devreme că nu era fată de treabă, dar nu i-am mai spus asta lui Daphne, să n-o enervez și mai rău.

5 gânduri despre “Suspans! Mister! Gelozie!

  1. hai, ma, chiar nu i-a dat un nume fatucii aleia? (n-am citit cartea, n-am vazut filmul; cumva le-am ratat). charlotte bronte a facut dintr-o fatuca uratica, slaba, stearsa, saraca, fara vreun talent deosebit (doar aparent timida, dupa parerea mea) personajul principal al unei carti, cu nume si tot tacamul.
    nici macar nume, mai?!

    1. Singurul nume cu care i se adresează alte personaje e „doamna de Winter”, dar bineînțeles și Rebecca era „doamna de Winter”, deci nu, n-are nici un nume al ei.

    2. A, am uitat sa mai adaug ca NuRebecca e f diferita de Jane Eyre in sensul ca Jane Eyre chiar are o personalitate cu trasaturi bine definite, chit ca alea sunt: uratica, stearsa, saraca etc. (si e f darza si onesta, ceea ce mi-a placut). Pe de alta parte NuRebecca pur si simplu nu are personalitate deloc. Adica n-as putea spune ce fel de om e.

Comentariile sunt închise.