Arrivederci, Sailor Moon Crystal

„Sailor Moon Crystal” a încheiat în sfârșit primul „arc” narativ, și odată cu el s-a încheiat și bunăvoința mea pentru acest serial cam plicticos și prost animat, deși îi sunt recunoscătoare că mulțumită lui mi-am redescoperit interesul pentru vechiul anime Sailor Moon și am văzut, în sfârșit ultimul sezon (Stars), care în comparație cu Crystal pare un fel de Orson Welles pe lângă Adam Sandler. În fine, în fine, citiți AICI recenzia mea- episodul ăsta n-a fost, de fapt, chiar așa de rău.

În altă ordine de idei, dar tot despre animeuri: am terminat de văzut „Revolutionary Girl Utena” (care are doar 39 de episoade) și mi-a plăcut extrem de foarte mult, deși nu pot să zic că am priceput întotdeauna exact ce se petrecea pe ecran. Utena e un anime foarte metaforos și plin de simbolism, de cele mai multe ori în sensul că se pot deduce niște teme mai largi și relevante pentru viața reală din diversele aventuri fantastice, dar uneori pur și simplu în sensul că niște oameni stau de vorbă pe o terasă și în jurul lor apar în mod inexplicabil și suprarealist chestii precum baloane zburând și semafoare de tren cu alarmă (pe care nu le observă nimeni).

La început, am crezut că o să fie vorba pur și simplu despre o fată băiețoasă care vrea să facă ceva ce în mod obișnuit fac doar „băieții”- în speță, vrea să devină prinț (adicătelea un nobil curajos care salvează prințese):

Ceea ce, desigur, e o răsturnare amuzantă a clișeelor din basme (iar „Utena” anunță încă din primele secunde că o să își bage nasul intens în clișeele din basme), dar nu e ca și cum nu s-ar mai fi văzut până acum. Fata care spune „fetele pot face orice fac și băieții!” a devenit la rândul ei un clișeu, în așa hal că până și Disney au băgat un episod pe tema asta în serialul lor extrem de conservator și convențional pentru copii preșcolari „Sofia Întâi”, unde prințesa Sofia vrea să participe într-o cursă de cai alături de prinți. Iată, am găsit chiar și un exemplu cu prinți și prințese, fără să mă gândesc prea mult.

utena 5

Dar pe măsură ce povestea avansează, devine evident că n-avem de-a face (doar) cu  nivelul ăsta superficial de deconstrucție a basmelor. „Utena” nu e (doar) despre fete care pot sau nu să fie prinți, ci despre faptul că nimeni nu poate să fie prinț cu adevărat, pentru că ideea de prinț, așa cum apare ea în povești, e una artificială, patriarhală și veninoasă. Postura de prinț salvator nu e una de invidiat, până la urmă, iar prințesele salvate sunt prinse în mod perpetuu într-un rol de neajutorate pasive, dependente și vulnerabile la abuzuri. Asta dacă pot să fie prințese: o fată care nu poate fi prințesă n-are altă opțiune decât să devină vrăjitoare, zice cineva la un moment dat, ceea ce îmi mi se pare un rezumat mult mai ușor de înțeles și mai politicos al stereotipului sfântă-sau-parașută.

utena 4

În ciuda acestor idei foarte serioase, serialul nu se ia singur în serios prea mult. Avem și deconstrucție literară, avem și cantități industriale de păr colorat în culori natural- imposibile, o maimuță-șoarece care suferă întotdeauna de gripă, bijuterii care te transformă la propriu într-o vacă, și așa mai departe. E mișto dar/și generator de confuzie. Nu vă uitați dacă sunteți deja confuzi, de pildă pe motiv de alcool, droguri sau insomnie. Altminteri, recomand (în cazul în care interesează pe cineva recomandările mele de desene animate de acum 18 ani). Dacă „Utena” ar fi fost o carte, cu atâtea referințe la Apocalipsă și Sartre ar fi fost sigur una adorată de toți hipsterii intelectuali, ascultați-mă pe mine.