Celula de bază a societății

Casa în care locuiesc are pereți subțiri. Vecina de alături are plămâni zdraveni.

Vecina are, de asemenea, un soț și doi copii, dar vocile lor nu se aud aproape niciodată, cel puțin nu în moduri articulate (copilul mai mic plânge des și tare). Nu pot decât să deduc cui se adresează, deși, poate, uneori, se adresează propriei persoane. Se mai aud, des, zgomote de sticlă sau farfurii sparte, atât de des încât mă minunez cum de i-a mai rămas ceva de spart.

Cel mai des:

-Taci! Taci! Taci! Nu mai suport! (zgomot de sticlă spartă)

Apoi un copil plângând.

-Te urăsc! Te urăsc! (urâtul nu răspunde.)

Un copil cântând ceva. Cheiti Peri, cred.

-Nu mai cânta! Nu mai cânta! Nu mai cânta!

Copilul nu mai cântă.

-Ce fel de soț ești? Nu ți-e rușine? Ce fel de soț ești? (soțul nu răspunde)

În ziua de anul nou:

-M-am săturat! M-am săturat! M-am săturat! ( zgomot de sticlă spartă). Plec în lume! Plec în lume! Plec în lume! (zgomot de sticlă spartă)

Dar n-a plecat nicăieri, să știți- asta era la anul nou de anul trecut.

Familia vecinei de alături sunt oameni cu bani, cred. Sunt foarte bine îmbrăcați, și au o mașină lucioasă și aerodinamică precum în videoclipurile rap. Sunt cu toții foarte arătoși. Mă întreb des cum o fi viața vecinei văzută de oameni care nu locuiesc zi de zi în casa de alături. Oare o invidiază? Oare vecina are ca poză de profil pe feisbuc familia ei fotogenică? Oare shareuiește încă poze de la nuntă, de la serbările copiilor?

Singura mea interacțiune cu vecina s-a petrecut când un pachet destinat lor a ajuns din greșeală la noi, și ea a apărut ca să-l ridice.

Poate ar trebui totuși să pleci în lume, îmi venea să zic, uitându-mă la fața ei mohorâtă, cu cearcăne gri. Dar n-am zis. Am zis doar: poftiți, nici o problemă, cu plăcere!

Apoi, mai deunăzi:

-NU! NU! NU! Nu primești ciocolată! N-avem ciocolată! E unșpe noaptea! Nu merg să-ți iau ciocolată la unșpe noaptea!

Și un copil plângând.

E, într-adevăr, unșpe noaptea. Eu am ciocolată. Oare ar fi din cale-afară de deplasat să-i fac vecinei o vizită?

9 gânduri despre “Celula de bază a societății

    1. De ce trist? Tocmai mai deunazi vazusem o tanti pe Feisbuc zicand ca cel mai trist si anormal lucru pe lumea asta e o femeie care nu-si doreste copii. Pai uite, vecina mea e si vesela, si normala.

      1. Eu zic ca si mai trist e sa faci copii fara sa ti-i doresti… vecina ta pare un exemplu bun…

  1. Tine-ti ciocolata pentru tine.Sa mergi la vecina nu este deplasat. este de-a dreptul periculos.Alte vase sparte, alte plansete…
    Si cum am mai spus: da’ce vecini ai !

Comentariile sunt închise.