Natura e indiferentă

 

Poza e din filmul cu același nume, că pe amărâtul ăla din viața reală nu mă lasă inima să-l pun acilea
Poză din filmul cu același nume, că pe amărâtul ăla din viața reală nu mă lasă inima să-l pun acilea

Stimați doi cititori și jumătate, a venit momentul să aflați ce mai citește Nadia! Interlocutorul imaginar de astăzi: Jon Krakauer, autorul foarte încă în viață al bestsellerului de non-ficțiune Into The Wild, despre un băiat a cărui moarte l-a transformat într-un sfânt al hipsterilor: până în zilele noastre pleacă în pelerinaj la locul decesului lui și uneori au o soartă similară.

Jon Krakauer: Nadia! Am auzit că îți dorești o aventură, o schimbare, o întâmplare deosebită!

Nadia: Asta voiam alaltăieri, dar între timp m-am îmbolnăvit și mi-am petrecut prima sâmbătă seară din an la camera de gardă și după aia în căutarea unei farmacii, așa că acum îmi doresc o lipsă totală de aventură, schimbare și întâmplări deosebite, și să nu-mi mai fie rău de la antibiotice. Ar fi trebuit să precizez, poate, că voiam o întâmplare deosebită BUNĂ, POZITIVĂ, FAVORABILĂ.

Krakauer: Cartea mea Into The Wild e exact ce-ți trebuie-  povestea unei aventuri de un curaj nemaivăzut!

Nadia: Meh. Despre ce e vorba?

Krakauer: Christopher FărăLumânări, un copil de bani gata din Washington, și-a dat seama că viața oamenilor de bani gata care au tot ce le trebuie e una meschină și golită de sens, iar lumea e plină de nedreptăți și răutate. Așa că a pornit prin lume sub pseudonimul Alexandru SuperVagabondul. A călătorit prin toată America trăind din mila publică și din joburi temporare, și a avut numeroase peripeții, până când, în cele din urmă, a murit în pustiul Alaskăi la vârsta de 24 ani.

Nadia: Și cum a ajutat asta la repararea nedreptății mondiale?

Krakauer: Citat din Colț Alb despre sălbăticia stepei sălbatice!

Nadia: Poftim?

Krakauer: Lui FărăLumânări îi plăcea foarte mult Colț Alb.

Nadia: …În fine.

Krakauer: Nu-ți imagina însă că protagonistul nostru era antisocial și de aia voia să plece în pustie. Chris FărăLumânări era foarte prietenos și toată lumea îl iubea pe unde se ducea. De pildă, la un moment dat l-a găzduit un bătrân de 81 ani, care l-a sfătuit să se așeze la casa lui. FărăLumânări, în schimb, l-a sfătuit pe bătrân să-și abandoneze casa și să se mute într-o rulotă, în pustie. Ghici care dintre ei s-a dovedit mai convingător?

Nadia: Deci a răsplătit un nene care l-a ajutat convingându-l să devină homeless la 81 ani.

Krakauer: Citat din Thoreau despre sălbăticia pădurii sălbatice!

Nadia: Ha?

Krakauer: Lui Chris îi plăcea foarte mult Thoreau. Și era priceput la trăit în sălbăticie, atâta doar că…

Nadia: Doar că?

Krakauer: Și-a pierdut mașina când i-a rămas înțepenită în noroi după o inundație.

Nadia: Ce ghinion, trebuie să fi fost un potop din senin.

Krakauer: Ăăă, nu, de fapt…Era într-o zonă cunoscută pentru inundații, și a rămas înțepenit chiar lângă un semn pe care scria ATENȚIE! PERICOL DE INUNDAȚII, NU CONDUCEȚI PE AICI, dar…

Nadia: Un semn pe care l-a ignorat în mod intenționat.

Krakauer: Chris era un rebel care nu ținea cont de regulile societății noastre!

Nadia: Aha.

Krakauer: După care era să se înece vâslind cu canoea până în Mexic în mod ilegal, într-un loc în care de obicei nu vâslește nimeni.

Nadia: Aha.

Krakauer: Dar în Alaska s-a descurcat foarte bine! A trăit câteva luni numai din ce a vânat!

Nadia: Până când a murit. Eh, presupun că a degerat? Sau l-a mâncat un urs? Alaska e un loc dur și necruțător.

Krakauer: Ăă…nu…era miezul verii….de fapt, a murit de foame.

Nadia: A ajuns undeva prea departe în interiorul pustiului sălbatic, unde nu se mai găseau animale de vânat?

Krakauer: A rămas tot timpul în același loc, într-un autobuz abandonat unde a mâncat veverițe și un elan pe care l-a braconat, și era la maxim 30 km de șosea.

Nadia: De ce n-a mers înspre șosea?

Krakauer: Păi nu știa încotro e șoseaua, pentru că nu-și luase harta cu el.

Nadia: !!!!

Krakauer: Citat din Tolstoi despre puritatea trăitului în sărăcie! Lui Chris îi plăcea foarte mult Tolstoi.

Nadia: Nene Krakauer. Ce mă tot vrăjești cu scriitorii lui pește prăjit? Majoritatea oamenilor care au absolvit cinci clase își dau seama că operele de ficțiune fictivă n-au nici o treabă cu realitatea. De fapt probabil și ceilalți își dau seama. De ce a murit băiatul ăsta?

Krakauer: Detractorii lui spun că nu știa cât trebuie să vâneze ca să se mențină în avantaj caloric, dar…

Nadia: Dar?

Krakauer: Eu zic că a mâncat din greșeală un mucegai otrăvitor pe care nu l-am găsit nicăieri pe chestiile pe care le mânca el, dar e perfect posibil să fi fost un mucegai otrăvitor acolo! Pentru că era băiat deștept, făcuse și facultate, avea note mari, citise și Tolstoi, imposibil să fie atât de tăntălău să nu știe cât trebuie să mănânce.

Nadia: Deci ai pornit de la o concluzie pe care o consideri aprioric adevărată și după aia inventezi argumente care să te ducă la ea? Nu mi se pare că îl ajuți prea mult.

Krakauer: OK, era un pic tăntălău, dar așa suntem toți când suntem tineri! Și eu am fost tăntălău în tinerețe, de aceea am inclus un capitol de 50 pagini despre mine urcând un munte periculos!

Nadia: A, păi zi așa, că e vorba despre tine, de-aia o iei așa personal. Eu una nu-s mult mai bătrână ca protagonistul nostru și zău dacă mi-a trecut vreodată prin cap să mă duc în pădure fără hartă.

Krakauer: Ce să înțelegi tu, ești femeie, vrei doar să legi masculul de cuib. Dar împreunarea cu muierile nu se poate compara cu împreunarea cu natura aspră! Bărbații tineri și cu bani simt de secole chemarea străbună a sălbăticiei și independenței, a dorului de ducă, a găsirii de sine, a reflecției în singurătate, a întoarcerii la simplitate…

Nadia: Nene Krakauer, hai să-ți zic ceva. Ai dreptate, n-am înțeles-o niciodată p-asta cu întoarcerea la natură. Natura e indiferentă, nu mai poate ea de figurile unor băieți d-ăștia de vorbesc cel mai tare în clasă la liceu. Dacă ar fi după ea, cei mai mulți dintre noi am fi crăpat în fragedă pruncie. Natura n-are nevoie de indivizi singuratici, doar de supraviețuirea speciei. Dar băiatul ăsta nu s-a întors la natură și singurătate. A supraviețuit o vreme pentru că unor oameni li s-a făcut milă de el, și asta tocmai pentru că părea educat și de familie bună, că altminteri lumea nu se înghesuie să ajute săracii fără maniere,  și pentru că a furat și vânat ilegal în zone protejate, ceea ce nu dovedește prea multă apreciere pentru natură. Dacă toată lumea ar pleca în natură ca el, am rămâne fără natură.  Și poate că băiatului ăstuia nu-i plăceau regulile societății, dar tocmai alea i-au dat voie, de exemplu, să treacă granița ilegal și să nu-i rămână oasele în pușcărie, el fiind un anglo-saxon alb. Sau să facă autostopul și să nu-l violeze cineva sau să-l taie în bucăți și să-l arunce într-o râpă, fiind el mascul. Și să i se urască de atâta acoperiș deasupra capului, mâncare și apă caldă la robinet, fiind el copil de bani gata. Singurii oameni care vor să se întoarcă la o viață mai simplă, ne-modernă sunt ăia prea răsfățați de viața modernă. Am zis! Am terminat cu cartea matale.

Krakauer: Dar bine, femeie, n-ai zis tu că vrei o aventură???

Nadia: Așa am zis? Oi fi zis. Trebuia să precizez: o aventură mai statică, sub acoperiș. Și cu apă caldă.

Krakauer pleacă dezgustat, Nadia mai ia niște antibiotice.

P.S 1: Vă recomand și documentarul lui Werner Herzog „Grizzly Man”, despre alt nene care și-a dorit să trăiască în sălbăticie în Alaska. Măcar pentru că orice lucru povestit de Werner Herzog cu accentul lui de nemțălău sună infinit mai amuzant.

P.S. Pe 24 ianuarie a.c., blogul Nadiei împlinește opt ani. Când l-am început, mă aflam încă oficial în categoria tumultuoasă a adolescenților. I-am făcut cadou aniversar un No Ads upgrade, astfel încât idealurile mele nobile să nu mai fie întinate de reclame WordPress cu femeia de 50 de ani care arată de 30 și toți dermatologii o urăsc. Se mai îndoia cineva că sunt o idealistă?

 

 

14 gânduri despre „Natura e indiferentă”

  1. La mulţi ani! Din partea celui de-al treilea cititor (şi jumătate), că mie îmi plac cifrele rotunde! 🙂 Şi mulţi ani înainte blogului, se pare că opt e cifra asociaţă abundenţei…tragi tu ce concluzie vrei din asta.

  2. not really… societatea umana se bazeaza pe niste reguli si valori majoritar acceptate. Dar vor fi intotdeauna cativa cu alte reguli/alte valori. Si din astia majoritatea stau si inghit, dar putini incearca sa traiasca viata dupa regulile si valorile lor. Pustiu’ asta a dat gres – da’ e impresionant prin frumusetea valorilor pe care incearca sa le promoveze. A avut vise frumoase, da’ a dat cu virgula in punerea lor in practica. Si a decedat.
    Concluzia? Daca vrei sa supravietuiesti propriilor vise – pregateste-te bine inainte sa le pui in practica 🙂

    1. Valorile lui constau în principal în a profita de pe urma celor care au alte valori (a furat din cabanele nesupravegheate ale unor oameni, pe altele le-a vandalizat pentru că îi stricau „peisajul natural pur”) și-n a se purta fără respect față de natură (vezi elanul împușcat în rezervație, pe care nici măcar nu l-a mâncat, pentru că nu știa cum se conservă carnea în Alaska). Dacă nu poți trăi „după regulile tale” fără să faci viața mai de căcat pentru alții, Nadia is not impressed.

      1. avea unele valori mai bune (libertate, desprindere de obsesia asta dupa bani, produse si confort; valori mai …spirituale sa zicem) si altele mai putin bune (lipsa de respect fata de proprietatea altora). Normal ca nadia nu e impressed deoarece valorile Nadiei (eg: dorinta de confort) sunt in totala opozitie cu valorile respectivului (preferinta unui grad mai mare de libertate – renuntand pentru asta la confort). Tocmai de-aia Nadia are o critica atat de acida…

      2. Aș zice că o falsă opoziție asta dintre libertate și confort, nu mi se par legate una de alta.

        Dar povestea lui Chris FărăLumânări e probabil mult mai simplă decât pare. Taică-su o bătea pe mă-sa în fața lui în mod curent (chestie care nu apare în carte)- nu e neapărat de mirare că băiatul a vrut să rupă legătura cu neamul și să arunce pe gârlă tot ce i-au dat. Acum na, „copil traumatizat de violență domestică își ia lumea în cap” nu sună la fel de romantic. Oricum, iritarea mea nu e pentru Chris- până la urmă n-a cerut el să devină celebru, și e treaba lui ce o fi fost în capul lui-, e pentru Krakauer, care a tot încercat într-o carte întreagă să scoată filozofie măreață din piatră seacă și să inventeze explicații complicate pentru lucruri simple, cum ar fi cauza decesului. „Tăntălău arogant” nu e neapărat Chris cel adevărat, așa reiese el din cartea lui Krakauer, dar tot Krakauer se dă simultan peste cap să ne explice că e nobil să fii tăntălău și arogant când ești imatur și ai puță, pentru că așa a fost și el…deci practic și el, Krakauer, e un spirit nobil. Sau ceva de genu’.

      3. interesant… recurgi la acelasi artificiu pe care l-ai reprosat autorului (scoti din burta chestii – ca sa sustii ideea la care vrei sa ajungi)
        si toate astea ca pe final s-o dai in… e tanatalau arogant pentru ca are puta si s-a riscat sa faca nsite chestii care i s-au parut lui faine. Nasol nenorocit care este…
        e foarte normala invidia asta a oamenilor care vor sa faca chestii dar nu au curajul – si tot se iau de aia care chiar fac chestii. Poate chiar o parte din chestiile pe care ar vrea ei sa le faca…

        ce e funny (si trist in acelasi timp) e ca esti o vajnica reprezentanta a femeilor care mai implica si puta in treaba asta, de parca asta ar fi „izvorul” curajului respectiv; si asa ajung sa fie invidioase pe puta & pe posesorii organului respectiv – cand de vina pentru toate treburile astea e nenorocitu’ de creier…

        concluzia articolului tau : toti vrem aventura, da’ e nasol si frig acolo, la aventura… asa ca mai bine sa stam cu un ceai in casa si sa ne ofuscam pe aia care chiar incearca sa aiba parte de aventura lor.
        Si sa-i facem tantalai si alte alea… ca au putza.
        Hm, ce bine e sa n-ai putza si sa bei un ceai cald in casa.
        Eu de ce nu am aventura?

      4. Nu eu am implicat puța în aventură, ci autorul cărții, care vorbește pe larg despre relația dintre plecatul în pustie și masculinitate, și compară misterul sălbăticiei cu „misterul petalelor sexului unei femei” (???). Aventura e în mod explicit delimitată de Krakauer ca fiind dude stuff.

        Te sfătuiesc să nu mai iei atât de personal tot ce citești, mai ales dacă e vorba de bloguri ironice și auto-ironice, și, de ce nu, să bei un ceai. Miștourile la adresa unor personaje sau idei care îți plac ție sau cu care te identifici nu sunt îndreptate către tine ca individ, așteaptă până devii tu însuți subiect de carte ca să te aricești.

        P.S: Verbul „a risca” nu e reflexiv. 😀

      5. Pai oamenii au o istorie intreaga in a se aricii de faptu’ ca alti oameni se iau de ideile care le plac. Multe razboaie au pornit de la treaba asta (Cele religioase; cele intre ideologii diferite gen comunism/capitalism) etc. Nu e nevoie sa te iei neaparat de om – e suficient sa te iei de idee si PAC …scandaaaal!
        Aia evoluati se bat in comentarii si argumente, ailaltii cu pumni si bombe. Da’ oricum… daca ne pasa ne batem. Si acum… Ce vrei, sa-mi neg natura umana?

        P.S. Beau ceai. Chiar acum am o cana in fata. Da’ o fac intre aventuri. Daca ai si putza si creer poti sa ai parte de amandoua 😛

      6. Aici ai rezon, totuși natura asta ne-o mai și controlăm și lăsăm rățoilor dreptul de a se rățoi, zic eu. Mai ales când vine vorba de acuzat Nadia de invidie, care Nadie în momentul de față invidiază doar oamenii sănătoși și pe ăia care n-au insomnii. 😀

Comentariile sunt închise.