Poate la anu’.

MI0001871025
De fapt n-am văzut animeul ăsta și habar n-am cum e, chiar dacă ne cheamă la fel. Sper că nu-s pornoace sau ceva de genul ăsta.

 

Nadia era o fată obișnuită, nici prea frumoasă, nici prea urâtă, nici prea înaltă nici scundă, nici prea deșteaptă nici tocmai tăntăloaică. Nadia era tânără, dar nu foarte tânără, și în fiecare zi din ce în ce mai puțin tânără, ca noi toți, bineînțeles. Când era mică, ar fi putut să devină Orice și să facă Orice, posibilitățile erau infinite, materie primă maleabilă de calitate superioară (nu-i așa?) care ar fi putut fi turnată în orice formă, dar perioada posibilităților infinite e atât de scurtă încât ajunge să clipești sau să te uiți în altă direcție timp de-o secundă și ai ratat-o, iar Nadia începuse să bănuiască o linie la fel de subțire și ușor de ratat între Tânăr Cu Încă Ceva Posibilități și Bătrân Care Și-a Trăit Traiul Și Mâncat Mălaiul. Forma în care te găsești se sedimentează singură pe zi ce trece, fie că vrei, fie că nu.

Nadia locuia într-un oraș mare, dar altminteri obișnuit, cu excepția riscurilor ocazionale de Ebola și terorism, și în fiecare zi se trezea nu foarte de dimineață, mânca un sandviș, bea o cană de ceai cu o linguriță de zahăr și pleca înspre locul ei de muncă obișnuit într-un tren plin cu alți oameni obișnuiți. În tren, citea o carte, asta dacă nu cumva îi era prea somn, caz în care închidea ochii și moțăia până la destinație. În zilele în care nu era nevoie să meargă la serviciu, Nadia se trezea mult mai târziu, mânca tot un sandviș, bea ceaiul tot cu o linguriță de zahăr și citea într-un fotoliu în sufragerie. Sufrageria nu era a ei, doar închiriată.

Până când, într-o bună zi, în timp ce Nadia își făcea ceaiul ei cu o linguriță de zahăr, sau niște paste cu sos la borcan gata făcut, sau niște șnițele semipreparate de încălzit la cuptor- a sunat telefonul, sau a venit o scrisoare misterioasă, sau s-a deschis o ușă, o fereastră, un dulap, o poartă în timp și spațiu, și Adevărata Poveste a Nadiei a început. Nadia a devenit protagonista propriei cărți, propriului film, propriului serial, nu ne e clar dacă era un serial de aventuri sau o carte de Murakami. De fapt- ce prostii vorbesc! era o carte de Nadia. Nadia era inclusiv autoarea Adevăratei Ei Povești, o Poveste Memorabilă, pe care nici Nadia, nici unul dintre cititori nu ar putea vreodată să o uite. Și atunci eroina noastră și-a zis: „Ce zi stranie! Dar, pe de altă parte, am bănuit dintotdeauna că va veni, pentru că în sinea mea am avut mereu o vagă idee că nu-s făcută să fiu personaj secundar sau de figurație. Că doar așa mi-au zis mie mama, mătușile și o educatoare de la grădiniță, care au știut întotdeauna mai multe lucruri decât mine. Tot ce nu știam era unde o să se deschidă Poarta exact, sau cine o să fie la telefon. Dar acum știu, și povestea poate să înceapă. Până acum am așteptat, plină de speranță, și posibilități. ”

Desigur, e foarte posibil ca Nadia să fie într-adevăr un personaj secundar sau de figurație, unul din cele câteva miliarde personaje care formează tapetul pentru Adevărata Poveste a altcuiva. Sau poate Adevărata Poveste nu există. Toate astea sunt lucruri la care Nadia se gândește în timp ce amestecă în ceaiul ei cu o singură linguriță de zahăr, și fără lapte, cum se bea în orașul acesta, pentru că Nadia a fost mereu o nonconformistă.

Telefonul nu sună încă, dulapul magic nu se deschide.

Nici ieri. Nici azi.

Nici anul trecut.

Poate la anu’.

5 gânduri despre “Poate la anu’.

  1. nadia se inseala. in fiecare zi este devarata poveste a fiecaruia dintre noi, in care fiecare dintre noi este personajul principal, cel mai important dintre toate, fara de care acea minunat de splendida si speciala poveste nu mai poate continua.
    si fiecare dintre gesturile noastre, care uneori par mici, marunte si repetitive ne duc povestea pe un anumit fagas, pe care se intersecteaza cu alte povesti, pe care sa le schimba. si daca nadia nu si-ar bea ceaiul intr-o dimineata sau si-a pune lapte (am incercat, nu-i asa rau cum pare la prima vedere), povestea nadiei nu s-ar intersecta cu multe alte povesti si acele povesti ar fi altfel. dar s-ar intersecta cu totalmente altele care vor fi diferite tocmai pentru ca s-au intalnit cu nadia. si uneori, o alta poveste (sau mai multe) vor fi de-a dreptul spectaculoase doar pentru ca s-au intalnit cu nadia.

    La multi ani!
    si o poveste spectaculoasa, daca asta iti doresti, si sa faci povestile altora spectaculoase.

    1. Ha ha, am încercat și eu cu lapte, nu e rău, dar parcă nu mai e ceai? Nu știu. Când zic ceai mă gândesc cumva la o băutură limpede și răcoritoare, cu lapte e prea dulce. Dar la englezi tot ce e dulce e prea dulce.
      La mulți ani și ție, mulțumesc! Sper să fie povești spectaculoase în bine, nu în rău.

Comentariile sunt închise.