Lubeck

DSC_0175

Pe vremuri, am înțeles, Lubeck era important din cale-afară. Făcea parte dintr-o ligă de orașe-stat comerciante cu prestigiu și bani berechet, intitulată Liga Hanseatică, și toată ziulica făceau comerț cu fel de fel de chestii, în special sare.

În zilele noastre, Lubeck e un orășel german cu multe biserici, care au turnulețe ascuțite și verzi ca înghețata de mentă (nu ca menta adevărată, care e un verde mai închis); cu multe căsuțe în stil medieval care te fac să te gândești la Decameronul lui Boccacio (sau, mă rog, mă fac pe mine, pentru că altă carte medievală nu mi-a venit în minte, chiar dacă nu se petrece în Germania) și care au partea de sus crestată ca un biscuit pătrățos; cu un magazin mare de ciocolată și alte dulciuri cu marțipan, specialitatea locală. Am intrat și eu în vreo două dintre biserici (Marienkirche. Dom.), m-am holbat cu gura căscată la vitralii cu Moartea, statui cu Moartea și picturi cu Moartea (un loc potrivit pentru adolescenți emo), și-am călcat pe mormintele oamenilor îngropați acolo, majoritatea morți de secole, Nimicul în care s-au întors fiind deja mult mai lung decât scurta lor existență. Îmi place să citesc inscripții pe morminte vechi, mai ales dacă au și vârsta fostului om care-ți zace sub picioare, nu doar data decesului. Johannes nu știu cum, adormit în pace la anul 1689, la vârsta de 28 ani. Și-mi place să mă întreb de ce o fi murit Johannes- oare de ciumă, oare a făcut tetanos de la o tăietură la deget? Mă rog, pariul cel mai sigur cu bărbați tineri e războiul, cu femei tinere, complicații la naștere, cu copii, pojar sau vărsat negru. (Peste sute de ani, niște oameni din viitor calcă pe mormintele noastre și se întreabă de ce om fi murit. Noi încă nu știm.) Am intrat și în magazinul celebru cu marțipan, și-am văzut obiective turistice din Lubeck făcute din marțipan, foci din marțipan, banane și piersici din marțipan, precum și marțipan simplu în pătrățele. N-am cumpărat nimic, nu mă înnebunesc după marțipan. În căsuțele cu cap de biscuit n-am intrat, dar m-am uitat la ele cu simpatie, că tare mai erau drăguțe. Între căsuțe, pe sub arcade și balconașe, se zăresc peste tot ganguri care se numesc tot ganguri și pre limba lor.

DSC_0061

Obiectivul turistic nr 1 al Lubeckului e una din porțile vechi ale orașului, intitulată Holstentor. Orașul e în jurul porții nestingherit, pentru că poarta nu mai folosește nimănui, dar cele 2 turnulețe ascuțite și arcada ei sunt pe toate brelocurile, cărțile poștale, magneții de frigider și alte lucruri pe care le poți cumpăra din magazinele de suveniruri. Lubeckul mai are și altă poartă medievală veche și frumoasă, care e însă mai puțin populară, ca într-o familie cu 2 copii unde unul e iremediabil mai iubit decât celălalt.

În Lubeck, ca mai în tot restul Germaniei, mi s-a spus, nimeni nu traversează strada pe roșu, chiar dacă nu trece nici o mașină.

În Lubeck se petrecea zilele astea un festival al berii în aer liber- forfotă continuă în jurul unor terase și tonete cu bere, cârnați și frigărui, și ca fond sonor un amestec de coveruri celebre cântate live la chitară de un nene între două vârste și un CD cu hiturile în vogă la MTV acum cinci-șase ani. Asemenea lucruri, mi s-a spus, se petrec în Lubeck, și mai în tot restul Germaniei, toată vara.

DSC_0057

Cel mai interesant loc din Lubeck, conform intereselor mele cultural-artistice obișnuite, a fost Muzeul Marionetelor, poziționat strategic lângă Teatrul de Păpuși. Pentru șase euro, poți să vezi și să pozezi după bunul plac o colecție mare de marionete din toate țările Pământului, de la Punch și Judy la elefanți cu articulații în trompă aduși tocmai din Myanmar. Unele aveau sfori legate de mâini și de picioare, altele erau înfipte în bețe, sau mănuși. Unora li se lungeau gâturile în mod suprarealist. Arlechini, prințese, popi, îmbrăcați cu sclipiciuri sau în zdrențe. O păpușă est-asiatică avea o aluniță păroasă. Indiferent cât de elaborate, un lucru comun tuturor marionetelor era expresia sinistră întipărită pe chip, probabil provocată de faptul că se știu în dizgrație. Sigur, teatru de păpuși există în continuare, dar a fost împins în acea zonă mult-disprețuită a divertismentului pentru copii, și se petrece între patru pereți, așa că păpușile care au spus cândva povești pentru mulțimi de oameni în toată firea în piețe publice rânjesc acum dintr-o vitrină și nu prea mai e râsul lor.

Parcă încercând cu tot dinadinsul să mă facă să sar într-un picior de bucurie, marionetele lubeckiene și-au recunoscut înrudirea cu animația stop-motion, așa că o secțiune a expoziției era dedicată unor decoruri și păpuși din filme de felul ăsta. Filmele propriu-zise puteau fi și ele vizionate într-un colț (când nu erau prea mulți copchii prin preajmă și prindeai scaunul liber). Cu această ocazie am aflat și de ce a întârziat trenul Hamburg-Koln cu o seară înainte.

În muzeu aveau, însă, subtitrări în engleză. Voi o să aflați doar dacă vorbiți germană. Ne cerem scuze pentru inconvenient.

2 gânduri despre “Lubeck

  1. Imi place ca ai introdus niste comentarii pe ici pe colo (vezi:cele doua porti-copii care primesc dragoste inegala in familie) care fac articoloul asta de mii de ori mai demn de citit decat oricare alt articol de gen.
    P.S. De ce a intarziat trenul?🙂

    1. Pentru că liniile ferate germane sunt victima unei conspirații puse la cale de un șoarec rău, care vrea să distrugă transportul modern și să redea Germania naturii. Ori de câte ori un tren e în pericol să ajungă la timp, angajații lui apasă pe un buton și hop, răsar niște probleme pe traseu.

Comentariile sunt închise.