Să vorbim despre vreme

Există acest stereotip cum că englezii vorbesc încontinuu despre vreme, pentru că sunt lipsiți de imaginație în ce privește subiectele de conversație, și pentru că politețea lor lustruită și oarecum ipocrită se potrivește de minune cu nivelul ăsta superficial de interacțiune- pentru că sunt țepeni și plicticoși. Țin să corectez: englezii vorbesc într-adevăr, încontinuu, despre vreme, dar nu pentru că n-au despre ce vorbi, ci pentru că oricât de mult timp ai petrece pe insula asta, e imposibil să te obișnuiești cu vremea englezească. De fapt, toată lumea pe-aici vorbește încontinuu despre vreme, doar că ăia veniți de prin alte părți sunt pur și simplu disperați și în pragul unei crize de nervi- spre deosebire de englezi care se văicăresc pe un ton mai stoic, posibil de confundat cu o discuție amicală obișnuită.

Auzisem și eu înainte să vin aci că în Londra plouă și e ceață și cenușiu încontinuu, dar, să știți, nu e adevărat. În realitate, soarele răsare și pe străzile Angliei destul de des- doar că n-ai niciodată nici cea mai vagă idee când și cum. Nu că prognoza meteo era mereu la obiect în România, dar măcar aveam niște așteptări ușor de confirmat, în linii mari: iarna era ger de crăpau pietrele, în general însoțit de zăpadă, în toiul verii era soare și cald ca-n deșert și ocazional furtună. Nu știai exact dacă mâine plouă sau nu, dar măcar știai că în general îți puteai ține plapuma de iarnă, pijamaua de iarnă, puloverele de lână și alte lucruri pentru temperaturi reduse în același loc, undeva la fundul dulapului, pe tot parcursul lunilor anului care n-au în nume litera r. În 23 ani în România, nu mi s-a întâmplat să am vreodată nevoie de un pulovăr de lână pe data de 11 iulie. Anul ăsta, pe 11 iulie am clănțănit din dinți cu o jachetă de lână și paltonul pe deasupra, într-un birou fără aer condiționat. Vă rog să mă credeți că n-o să mă obișnuiesc niciodată. A doua zi, când la meteo se prezicea răcoare și ploaie, m-am putut duce la Comic Con în rochie de vară și am stat jumătate de oră la coadă la o baie unde să-mi pot scoate ciorapii ca să nu leșin de căldură.

Că e imposibil să-ți faci bagajele în mod eficient pentru o excursie în Anglia, se înțelege de la sine, dar nu poți nici măcar să te hotărăști cu succes cu ce să te îmbraci când pleci de acasă, pentru că aici vremea se schimbă de aproximativ 40 de ori în cursul aceleași zile, spre ciuda ăluia care a inventat proverbul Ziua bună se cunoaște de dimineață. Aici, ziua bună de dimineață se poate transforma într-o ploaie mocănească pe la ora unsprezece, după care înapoi într-o zi bună, după care într-un vânt rece, și la sfârșit într-o căldură umedă-leșinătoare. Presupun că soluția e să-ți iei pe tine ceva nici prea-prea nici foarte-foarte în care să te simți nașpa indiferent de vreme. Atitudinea englezilor față de lucrurile astea e aceeași ca atitudinea lor față de orice în general, adică să ridice din umeri și să se lase cu inocență în voia sorții. Keep calm and carry on. Enșpe cetățeni locali s-au mirat ce deșteaptă am fost să-mi cumpăr cizme de cauciuc, de exemplu, dar nu mi-au urmat exemplul, ca și cum ar face parte din crucea lor pe astă lume să calce prin băltoace în teniși de pânză. M-aș fi așteptat ca într-o țară ca Anglia, cizmele de cauciuc să fie distribuite gratuit de Guvern. Pentru că eu, ca o venetică ce mă găsesc, încă trăiesc cu impresia că pot lupta împotriva inevitabilului și lua măsuri astfel ca disconfortul meu să fie mai mic. Englezii au făcut pace în inima lor cu incertitudinea meteorologică: ce va fi, va fi. O consecință logică e faptul că nu poți niciodată să plănuiești nimic. Mergem la picnic duminică? Filmăm în aer liber marți? Naiba știe dacă Anglia o să mai fie încă pe fața pământului până atunci, necum să mai și poți ieși din casă. Viața e imprevizibilă.

Mi-ar plăcea totuși ca oamenii ăștia să nu se mai străduie să facă viața în țara asta și mai imprevizibilă decât e deja. Parcă atitudinea asta fără anotimpuri și fără planuri s-ar fi întins ca o pată de cerneală în tot ce fac. De pildă, transportul lor în comun, de care m-am mai plâns și n-am obosit încă. S-a mai întâmplat în București ca autobuzul X sau Y să fie deviat din varii motive, sigur. Dar nu mi s-a întâmplat decât în Londra ca autobuzul să se hotărască la jumătatea călătoriei că devine deviat, și să-și schimbe părerea vizavi de destinația finală de vreo trei ori, pentru ca în cele din urmă să se oprească undeva în mijlocul nicăieriului și să comunice călătorilor că astăzi aici e capătul. În România, ar bombăni lumea de numa-numa- aici, se dau frumos jos din autobuz și se împrăștie care încotro, ba pe jos, ba spre alte autobuze, ridicând din umeri; ce să-i faci, așa e viața. Sau să auzi, după ce s-au închis deja ușile în tren, „Se pare că de fapt nu mai oprim la A, B, C și D, ci mergem direct la D. Pasagerii pentru stațiile A, B și C trebuiau să coboare la stația precedentă.”

Dar, ca să privim partea plină a paharului- măcar nu ne plictisim?

6 gânduri despre “Să vorbim despre vreme

  1. Anul asta vremea in romania a fost nitel cam fistichie. Dupa o iarna destul de blanda in care, cel putin in bucuresti a nins o singura data, a urmat o primavara cam rece care s-a intins pana in iulie.
    Iunie, cel putin, a fost chiar zanatic. Ploaie, ploaie, rece, ploaie, canicula si de la capat. Am plecat vineri din bucuresti in mocasini si jacheta; duminica, la intoarcere a trebuit sa scotocesc in dulapul de la mama de acasa dupa cel mai decoltat si fara maneci maieut. Plus ca am uitat jacheta acolo. Luni aveam din nou nevoie de jacheta si n-o gaseam. Sa nu mai zic ca am impachetat plapuma s-o ascund in fundul dulapului pe 3 iulie. Iulie. Plapuma de lana, aia facuta cu simt de raspundere de tanti lenuta lu manole,nu vreo facatura de la ikea/ supermarket.

      1. naspa. chiar mi se pare naspa. adica 23-24 grade e o vreme pentru mai. de-a dreptul placut, vag racorel, cat sa pui un sacouas cu maneca scurta, sau lunga dar subtire, peste bluza/camasa. si sa porti ciorapi, in loc sa-i bagi in poseta (unii au un dres-code la job care vrea musai ciorapi la cucoane; sa ma vezi tropaind in sandale, cu ciorapii in poseta, si pantofii asteptandu-ma sub birou)
        cand ma gandesc la canicula, ma gandesc de la 35 grade in sus.🙂
        ps. din cate imi amintesc eu (de vreo 4 ani circul in proportie de 90 % cu metroul), atunci cand se schimba traseul unui autobuz/troleu/chestie, sunt mici anunturi in fiecare statie. si noi care comentam ca e ratb-ul naspa.

  2. poate ca faza cu transportul este doar o conspiratie de la guvern sa mamanace banii oamenilor de pe Oyster Card, silindu-i sa-si ia bilet diferit ca sa se intoarca din nicaieri la destinatia dorita.

Comentariile sunt închise.