Stiu exact cum o sa mor

Si nu pentru ca as fi unica si adevarata fiica a mamei Omida ci pentru ca e destul de evident: o sa fie un accident groaznic provocat de propria neindemanare, ceva a la Final Destination-  ma intreb cum de nu s-a petrecut inca, de fapt, oi fi mai norocoasa decat ma stiu. V-am zis, cred, ca vara trecuta am ajuns la Urgenta, dar nu mai stiu daca v-am zis si de ce. Mergeam la pas pe trotuar si dintr-o data m-am impiedicat- nu de bordura, nu de o piatra, pur si simplu de propriul picior, rezultatul fiind ca am fost Cutu Schiop ceva vreme si am avut ocazia sa arunc un ochi la cum arata propriile tesuturi cand nu sunt acoperite de piele. In general, le-am spus oamenilor care nu erau destul de apropiati sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum sunt ca am cazut de pe bicicleta, ceea ce e bineinteles o minciuna sfruntata, pentru ca n-am reusit niciodata sa invat sa merg pe bicicleta, asa cum n-am reusit sa conduc o masina, sa merg pe role, sa patinez, sa inot si in general nici o deprindere care necesita niscaiva exercitiu fizic si coordonare intre creier si membrele pe care, macar teoretic, creierul meu ar trebui sa le controleze.

E un mister misterios si adanc pentru mine cum reusesc alti oameni sa fie indemanatici- de exemplu, sa care o farfurie cu un castron de supa pe scari si sa nu pateasca nimic nici ei, nici supa (n-as putea niciodata sa lucrez drept chelnerita, nu pentru ca ma cred prea buna pentru asa ceva, ci pentru ca as fi concediata in maximum doua ore, asta daca n-as ajunge direct la inchisoare pentru oparit fatal din culpa). Toata viata m-am simtit ca si cum nu mi-ar fi suficiente cele patru membre din dotare cu degetele aferente ca sa fac tot ce trebuie facut cu ele simultan sau chiar si pe rand, si mi-am dorit sa ma fi nascut caracatita- desi in acelasi timp ma simt ca si cum m-am nascut deja caracatita si ma imbarlig intr-una in propriile maini si picioare.

Ca sa intelegeti cum e viata mea, in doar cateva zile:

-M-am gandit sa imi cumpar o umbrela, dat fiind ca pe precedenta o uitasem in autobuz (dar n-am fost prea trista dupa ea, pentru ca initial crezusem ca mi-am uitat si portofelul si m-am bucurat cand mi-am dat seama ca a fost doar umbrela) . Am luat o umbrela telescopica de pe raft si am deschis-o ca s-o testez, ca stiti, umbrelele astea telescopice se strica una-doua, cand ti-e lumea mai draga. Umbrela s-a deschis bine-mersi, dar eu n-am mai reusit defel s-o inchid. Dupa ce am aplicat cateva manevre violente, m-am gandit ca daca nu era stricata inainte, acum sigur e, asa ca am lasat-o intr-un colt pe sestache si am luat in loc o umbrela d-aia baston, cu capatul ascutit. Cand am intins-o peste tejghea s-o platesc, mai sa-i scot un ochi vanzatoarei, care a remarcat cu un zambet cam galben: „E o umbrela foarte buna, poti s-o folosesti si pentru autoaparare!”

-Intr-un meeting la serviciu unde erau prezenti vreo 30 de oameni importanti, iar subsemnata ca bagator de seama, mi-am dat seama ca-mi lasasem caietul cu notite undeva in capul alalalt al camerei. Cand am traversat camera in cautarea lui, mi-au cazut din buzunar un numar semnificativ de monede de varii marimi si culori care s-au imprastiat cu zornait in toata camera. Ceilalti participanti, englezi si politicosi, s-au oprit din discutat chestii importante ca sa ma ajute sa-mi strang monedutele.

-Fiind in autobuz la etajul de sus, am incercat sa cobor scarile tinand in acelasi timp un kindle in mana si o umbrela, geanta pe umar si sa ma tin si de balustrada. Ca urmare, am scapat kindle-ul de-a dura pe scari si din invelitoarea lui au zburat peste capetele calatorilor de la parter o colectie de bilete de tren vechi pe care nu stiu de ce le indesasem acolo in loc sa le arunc. Din fericire, kindle-ul a supravietuit cu succes (marfa de calitate), dar eu nu am mai apucat sa-mi strang biletele de tren pentru ca trebuia sa cobor, ceea ce m-a intristat foarte mult, pentru ca nu-mi place sa arunc gunoaie pe jos ca o magarita.

-In pauza de pranz m-am dus sa-mi cumpar un sandvis. In loc de asta, m-am ales cu niste chifle, pentru ca am reusit cumva sa le dau pe jos cu spatele si m-am gandit ca e frumos sa le cumpar. Am si mancat dintr-una din ele, aia pe care n-o calcasem in picioare.

Poate nu vi se pare mare lucru, dar pe mine ma apuca uneori disperarea, pentru ca sunt fata aia din sitcomuri sau comedii romantice pe care scenaristii au facut-o neindemanatica la extrem pentru ca un defect tot trebuia sa aiba si ea tinand cont ca e jucata de o actrita superba, doar ca eu am multe alte defecte si nici superba nu-s, asa ca nu e deloc romantic si nici amuzant. Ora de sport era teroarea mea in copilarie, pentru ca stiam ca indiferent cate ecuatii diferentiale rezolvam, tot o tantaloaica sunt daca nu-s in stare sa nimeresc cosul de baschet cu mingea. Noroc ca acum m-am facut mare si nu ma mai simt o tantaloaica din cand in cand, de exemplu ori de cate ori mi se intepeneste cheia in broasca la birou si dureaza enspe ani in vazul colegilor sa-mi agat haina in cuier fara sa cada, adica in fiecare zi.

In fine. La cererea unui singur cititor, oi mai face niste interviuri imaginare cu scriitori cand nu mi-o fi prea lene. Da’ pentru ca mi-e lene, alegeti deocamdata unul singur:

1. Bram Stoker, ala cu Dracula

2. Arthur Conan Doyle, ala cu Sherlock Holmes.

Asta pentru ca in ultima vreme am citit o groaza de carti gratis si public domain pe kindle-ul pe care l-am scapat pe scari si pe care il voi maltrata in continuare.

 

 

8 gânduri despre “Stiu exact cum o sa mor

    1. Cuvânta, te susțin.🙂

      Nadia, drăguț din partea ta că ții cont de cererile telespectatorilor.

  1. Doyle zic si eu. Pe alalalt nu l-am citit.
    Sper sa nu te superi prea tare, dar mi-ai inveselit nitel ziua care e absolut infecta (n-am mai luat un calmant in general si la job in special de vreo 7-8 ani, la alt job).

    1. A, nu ma supar, mi s-a mai zis ca ar trebui sa existe un sitcom despre mine :))
      Deci pana acu Doyle conduce 3-0.

      1. As considera un compliment chestia cu sitcomul. Ar insemna ca lumea nu ma considera plicticoasa.🙂 si pun pariu ca ai o gramada de calitati care supracompenseaza neindemanarea.

    1. Mi se pare ca si lui Stoker tot 3 i-am dat…Sunt destul de generoasa. Singurul lucru pe care nu-l iert sunt cartile plictisitoare. Prefer sa fie caraghios de proaste decat plictisitoare.

  2. Superb! Si mie imi e frica de biciclete, fapt total nepotrivit, avand in vedere ca locuiesc in Olanda. Daca te ajuta cu ceva, you are not alone (biciclete, echilibru, sporturi in general).

Comentariile sunt închise.