Nu mi-au plăcut niciodată copiii

Probabil o declarație ciudată din partea cuiva care face desene infantile și ocazional animate. Dar nu vreau să spun prin asta că le-aș face vreun rău, doamne ferește, ba chiar mi-ar plăcea să aud că i-am distrat cu desenele sus-numite. Pur și simplu nu-i vreau în preajma mea. Nu vreau copii personali, nu vreau să lucrez cu copii în persoană, nu vreau să am de-a face cu copii altora, pe scurt, nu prea îmi doresc ca eu și copiii să ne găsim într-un context de co-prezență. Ori de câte ori sunt nevoită să mă găsesc pe lângă un copil, mă simt incomod, număr secundele și am un zâmbet fals pe față. Nu am nici o urmă de instinct matern sau din afecțiunea inexplicabilă către copii pe care par să o aibă toate celelalte femei din lume, deși mi s-a tot spus, de când eram eu însămi copil, că o să apară cândva.

Și cel mai puțin mi-au plăcut copiii când eram eu însămi copil și eram nevoită să îmi petrec mare parte din timp în preajma lor. Poate greșesc, dar am impresia că singurii oameni care au numai amintiri frumoase despre copilărie și alți copii sunt ăia care erau în vârful lanțului trofic, adică cei mai bullies dintre bullies. Am colecționat atâtea povești ale micilor traume și nefericiri infantile, de la bătăi în toată regula la subtile persecuții verbale, încât cred sincer că numai cineva care și-a petrecut copilăria chinuindu-i pe alții fără să fie chinuit la rândul lui (pentru că, așa cum ziceam, e vorba de un lanț trofic, și mulți sunt și torționari și victime simultan) poate să trăiască cu impresia rozalie că proto-oamenii sunt mai buni și mai drăgălași decât oamenii complet formați. Din contră, fiind lipsiți de filltrul convențiilor sociale,copiii sunt de multe ori mult mai brutali în cruzimea lor față de cineva care nu le place sau care e altfel în orice privință, și despre asta pot să vă spun destule pentru că am simțit-o pe pielea mea. Mă întreb mereu, ori de câte ori aud pe câte cineva vorbind despre nevinovăția copiilor, câtor alți oameni le-a nenorocit chiar el (sau ea) copilăria, sau cum poate suferi de amnezie în așa măsură. Există oare o vârstă la care toate amintirile pre-adult se șterg, și sunt înlocuite de nostalgie mincinoasă dulceagă, și eu am ratat schimbarea dintr-un motiv sau altul, așa cum sunt eu de felul meu specială? Tot ce se poate. Dar mă rog, mai ușor cu nevinovăția pe scări, în afara cazului în care vorbim despre bebeluși pre-verbali, care sunt în esență la nivelul unor pisoi (dar nici pe departe la fel de drăguți).

Dar nu, de fapt, cel mai puțin mi-au plăcut copiii săptămâna asta, când prietenul Nadiei s-a molipsit de varicelă de la nește copii, iar Nadia s-a molipsit și ea, cel mai probabil, de la prietenul ei. Încă nu știm, pentru că varicela, sau vărsatul de vânt, sau chicken pox, cum îi zice în engleză (oricum i-ai spune, sună tot scârbos) are o perioadă de incubație de vreo trei săptămâni, așa că acum tot ce pot face e să număr zilele și să aștept să mă îmbolnăvesc. Adică exact cea mai rea situație posibilă pentru o ipohondră cu conexiune la Internet- timp berechet să afli că ai șanse să mori, pentru că la adulți e grav, că ai șanse să orbești sau să rămâi desfigurată, pentru că la adulți e grav, și că nu și-a bătut nimeni capul cu tratament sau vreun vaccin pe scară largă, pentru că la copii e ușor, de ce pisici să ne pese cum se descurcă adulții?

Dar, da,e grav la adulți, o treabă pe care ține toată lumea să mi-o repete, nu știu de ce, cu un rânjet, vai, ce nasol trebuie să fie, Nadia, și nu poate nimeni să facă nimic, nu există tratament, nu există tratament preventiv, asta e, aștepți și vezi, plus povești de groază despre alți adulți care au suferit cumplit, s-au dat cu capul de pereți, n-au dormit o săptămână de mâncărime, au avut bube inclusiv sub pleoape și-n vagin, păi mulțumesc foarte mult copiilor pentru această boală dezgustătoare și umilitoare, și potențial periculoasă, de care aproape sigur m-am molipsit. Asta e, zic toți doctorii, și rânjesc și ei, pentru că probabil li se pare al dracului de amuzant să fii nevoit de-a face cu buboșenia asta scârboasă la o vârstă adultă.

Cred că spațiul ăsta va deveni cât de curând plin de perorații furioase împotriva planetei Pământ, că dacă fac varicelă n-o să am altceva de făcut decât să stau acasă și să mă scarpin și să înjur pe toată lumea. Așa că închei momentan, dar serios, niciodată nu mi-au plăcut copiii, iar de acum înainte or să-mi placă din ce în ce mai puțin.

 

8 gânduri despre “Nu mi-au plăcut niciodată copiii

  1. Nu te-obligă nimeni🙂 Copiii nu sunt o masă de ființe identice, nu toți sunt frumoși, cuminți, simpatici, isteți, deci nu toți merită să fie plăcuți. Dar poți să pui pariu pe ce vrei că în spatele fiecărui plod râzgâiat, tembel și degrabă urlătoriu se află cel puțin un părinte incompetent. Și din experiență știu că adulții sunt cei mai mari bullies. Cât despre instincte și alte abureli, mai dă-ți timp, ești foarte tânără. Dacă nu vin, ei bine, pisicile și cățeii sunt niște înlocuitori de ispravă. Spor!😉

    1. Da, copiii sunt indivizi, la fel ca și adulții. Majoritatea adulților nu-mi plac, am uitat să adaug și asta. Deci pur și simplu îs o mizantroapă😀 Sunt sigură că există copii care mi-ar plăcea, și dacă mă gândesc bine chiar am cunoscut vreo doi. Dar nu pot să extind bunăvoința asupra întregii specii umane.

  2. acu’, hai sa fim seriosi, copiii aia n-au nicio vina ca s-au imbolnavit si nici ca au dat mai departe. uneori nu e placut nici la copii, prietena mea spunea de fiica-sa ca a avut bube in cele mai demente locuri, si uneori nu se lasa cu nasparleli nici la adulti-un coleg de job a luat acu’ vreo cativa ani de la proprii copii. si n-a zis ca ar fi fost chiar cosmarul vietii lui.
    mie mi-e putin teama, pentru ca maica-mea nu-si mai aminteste care dintre noi (eu sau fratelo) le-a avut pe toate trei (ca-s 3 soiuri, dar nu mai stiu exact care sicum pentru ca imi ies 4 si e posibil doua sa fie aceeasi chestie) si care a avut numa’ 2. si ca femeie, sa te pricopsesti cu asa ceva in timpul sarcinii, chiar e cel mai negru-nchis cosmar.
    si presup totusi ca-s smacuri, medicamente, chestii care sa mai atenueze senzatia de mancarime si starea naspa.
    intr-un fel te inteleg, vag, oarecum. n-as putea sa zic ca nu-mi plac copii, dar ma simt taaaare neconfortabil in preajma lor.

    1. Știu că copiii n-au nici o vină că împrăștie varicelă, dar pe cineva tot trebuie să-mi vărs nervii, nu?😀
      Cred că cele mai comune boli ale copilăriei, în afară de varicelă, sunt pojar, pojărel și oreion. Eu am avut doar pojărel când eram mică, care chipurile e cea mai ușoară dintre toate (doar erupție, fără febră), și a fost o experiență oribilă.

  3. ha! ce bine ai scris. nici eu nu vreau copii personali si nu imi plac. Nu am instinct matern si fug in directie inversa cand ii vad. Ma apuca groaza dc ar tb sa fiu in preajma lor. Din fericire , sau in mod natural , nu avem prieteni cupluri cu prunci (cu mici exceptii si acolo refuz sa ma prezint in vizita sub orice pretext gasesc – dpdv al meu sunt prietena cu parintii si atat).
    eu iti doresc sa nu te fi prins chicken pox-ul. nici eu nu am facut cand am fost copila si so far, so good. mai ales ca nu avem tangente cu prunci.

Comentariile sunt închise.