But is it art?

Mă refer la propriile bătăi de câmpi artistice, desene, animații și alte alea. Mă rog, întrebarea formulată așa e irelevantă, pentru că răspunsul e evident da, orice poate fi artă dacă intenționezi să fie artă, or din punctul ăsta de vedere girafele mele sunt mai artă decât orice scoate Disney sau alt mare studio, chiar dacă ei au o mulțime de oameni infinit mai talentați și mai muncitori, pentru că misiunea lor e în primul rând să vândă jucării și brelocuri și să întoarcă banii cu lopata (ca să își poată cumpăra încă 5 Merțane niște Executivi care n-au nici o treabă cu arta), nu să își exprime scenaristul Xulescu sau animatorul Ygrecescu emoțiile artisticoase.

Așa că probabil întrebarea corectă e mai degrabă: but is it good art?

Ca una care și-a declarat nu o dată admirația pentru Ed Wood, nenea cunoscut pentru capacitatea lui de a persevera într-o direcție pentru care nu avea nici bani, nici talent, în ciuda tuturor îndemnurilor de a se lăsa păgubaș- ar trebui să nu-mi pese. Problema e că Ed Wood a murit bețiv și sărac și destul de tânăr, soartă pe care nu mi-o doresc pentru propria persoană. A doua problemă ar mai fi că n-aș fi auzit de el dacă n-ar fi fost filmul lui Tim Burton, adică un film făcut de cineva care, spre deosebire de Ed, avea și bani, și talent. De fapt, am putea spune că Ed care îmi place mie e în întregime creația lui Burton. E ușor să ai o viziune romanțată a perseverenței fie și în greșeală, doar să faci ceva care-ți place și care te face bucuros. Mult mai greu e să te afli tu în papucii lui Ed și să trăiești în prezent, unde nu sunt filme mișto făcute despre tine după ce ai murit deja și te-ai remarcat prin excelență în eșec. Sau să te întrebi dacă nu cumva te afli în papucii lui Ed și e cazul să îți vină mintea la cap cât mai poți. Ce vreau să zic e că mă gândesc încontinuu ce naiba fac și dacă nu cumva am înnebunit să-mi imaginez că aș putea să fiu hartistă.

Ăsta e motivul pentru care m-am lăsat, în clasa a opta, de școala de arte: după vreo câțiva ani buni în care și eu și maică-mea ne împăcasem cu ideea că o să dau la Liceul de arte și o să fiu pictoriță, sau ceva în genul ăsta, entuziasmul meu s-a înecat la mal pentru că eram convinsă în fiecare secundă că nu am nici o șansă să intru la Arte cu succes și că, în general, tot ce iese din mâna mea e groaznic, oribil, hidos și demn de pus pe foc. Că maică-mea, sau vreo rudă care venea în vizită, sau ocazional chiar profesorul de desen, erau de părere că nu mă descurc chiar așa prost, eu o luam mai degrabă drept o dovadă a lipsei lor complete de competență și gust. În timpul facultății m-am apucat iar de desenat, pentru că nu mă puteam abține, și lucrurile au degenerat până când în ultimii ani m-am apucat mai serios de mâzgăleli și animație, dar acum motivul de auto-tortură e altul: poate aș fi avut ceva talent, dar n-am rămas la școala de arte (oare ar fi trebuit să rămân?), și acum tot ce fac e condamnat să fie naiv și lipsit de înțelegere pentru tehnică, perspectivă și alte concepte de bază.

Aș putea să învăț de-acum înainte, dar sunt prea bătrână să o iau de la capăt cu altă școală, și pentru învățatul pe cont propriu e nevoie de o persoană mai muncitoare și mai motivată decât mine. Bineînțeles, ura față de propriile creații se menține la aceleași cote, și ori de câte ori mă întâlnesc cu un animator sau alt artist și cineva mă înghiontește să zic că și eu fac animații îmi vine să intru în pământ (și bineînțeles nu zic nimic), ceea ce face cu atât mai neplăcut faptul că în sinea mea tânjesc să mă văd apreciată și așa mai departe. Dar, cum zicea Groucho Marx? „Nu vreau să fiu membru în nici un club care m-ar primi ca membru?” Eu nu sunt în stare să apreciez părerea cuiva care mă laudă, dat fiind că sunt atât de convinsă că n-au dreptate (și pentru că am o fire nesuferită, dar asta e deja altă discuție, și un aspect cu care oricine a mai citit blogul ăsta s-a obișnuit deja). Sau mă rog, poate aș fi mai indulgentă cu ei și cu mine dacă ar fi mai mulți, dar faptul că cea mai mare atenție pe minunatu-mi blog a obținut-o articolul ăla în care am făcut-o cu ou și cu oțet pe una la nervi, scris în 15 minute, iar desenele mele și alte chestii de care îmi pasă sunt în general întâmpinate cu sunet de greieri e dovadă destul de clară, pentru mine, că eu am dreptate.

Pe scurt, ca să n-o mai lungesc, mă gândesc de enșpe ori pe zi dacă n-ar fi cazul să nu mă mai fac de râs și să o las baltă. Da’nu mă băgați în seamă, gândesc cu voce tare. Adică în public. Mă rog. Nimic nou pe frontul de Vest.

25 de gânduri despre “But is it art?

  1. Buna Nadia,

    Iti scriu acum pentru ca citind postul tau simt o rezonanta cu anumite chestii pe care le-am gandit de-a lungul timpului. Am cunoscut blogul tau prin faptul ca mi-a parvenit pe facebook si m-a amuzat foarte tare, amuzandu-ma acel text si vazand ca ai un blog, am hotarat sa verific daca ai avut doar o sclipire de geniu sau esti o persoana care merita citita. Am citit aproape tot ce ai scris de cand ai blogul si am ajuns la concluzia ca e probabil a doua varianta….. chiar si faptul ca simt nevoia sa o iau dupa trei plopi ma enerveaza…… ca daca nu o iau asa se va gasi cineva care sa considere ca sunt manat de alte interese.
    Ca sa iti zic cate ceva despre mine…… by the way, nu o spun ca sa ma laud ci o spun ca sa intelegi ca nu mi-a picat pata asa intamplator, am lucrat ca asistent la o Universitate din Romania si acum ma pregatesc sa gasesc un mod de a primi aprobarea pentru un curs de tehnici (care sa dezvolte metode de a invata studentii diverse tehnici utile, gen cum se face un proiect sau o prezentare and stuff….. in esenta ce vreau sa zic ca inteleg dilema ta….) si imi dau seama ca e nasha sa te lovesti de ea……
    intrebarea mea este ce inseamna arta? adika nu cumva artistul a creat ceva si apoi a trcut prin filtrul publicului si apoi a fost acceptat si apoi a devenit ravnit???
    Ce vreau sa zic, si o zic prost, este ca in general, dpdv istroric, artistii trec si printr-o perioada de neintelegere🙂 sunt putin inaintea vremii….. la fel ca inovatoriii…… nu cred ca se poate altfel……🙂

    toate bune

      1. eu sper sa fi convinsa ca sunt si unii care apreciaza umorul tau…😉 si ca daca vre-odata ai probleme suntem si unii care ne-am bucura sa te putem ajuta,

        Sarbatori Fericite…

      2. in acelasi timp, fara sa vreau sa… (loc de inclus toate disclamerulire de rigoare) incerc sa fac pe desteptul, iti recomand „Lupul de stepa” de Hermann Hesse….

  2. Mie mi se pare ca intrebi in locul gresit daca e arta ce faci tu, dar si daca admitem ca de la cititorii unui blog ai putea afla raspunsul, acela ar trebui sa vina de la cititorii unui blog in care postezi numai desenele si filmuletele, nu de la unul in care postezi diverse.

    Eu ma intreb daca tu te intrebi ce vrei sa sublimezi prin produsele tale. Fiindca evident e o legatura directa intre raspunsul la aceasta intrebare si faptul ca urasti sa-ti (re)vezi creatiile. Poate ca in ele ai „descarcat” ceva ce te nemultumeste sau urasti la persoana ta si nu vrei sa privesti cum a prins viata acel „ceva”.

    Una peste alta, mie mi-au placut creatiile tale, chiar daca nu am comentat la ele (nici nu ma prea pricep) si chiar daca pana sa dau de blogul tau nu mi-au placut desenele animate. Tu m-ai facut sa le vad cu alti ochi si chiar sa gust ocazional frumusetea lor. Sunt convinsa ca mai exista si alti cititori in situatia aceasta. Ti se pare putin lucru?

    1. Na, cum ziceam, nu întreb pe nimeni, neapărat, doar gândesc cu voce tare, cam asta a fost funcția blogului meu de la bun început😀

  3. la intrebarea „but is it art” nu am cum sa raspund, dar blogul e bun. la cat de bine te descurci cu ideile si cat de clar le scrii ma intreb si eu daca pictura este your true calling.
    in alta ordine de idei, nu inteleg de ce e lumea asa suparata pe ideea de mediocritate🙂 cred ca ne suparam prea tare pe statistica. de bine de rau in vremurile noastre putem a avea o viata destul de linistita fara sa fim world class la nimic. paradoxal cel mai bun mod de a-ti permite sa faci ce ti-ai dorit in copilarie e sa urmezi cariera aia corporatista sau jobul ala nu foarte interesant, dar din care poti sa iti castigi existenta si care o sa-ti permita in timpul liber sa fii artist, fotbalist, rock star, sau ce vrei tu. asta daca te poti lipsi de recunoasterea internationala si gloria eterna. not a bad deal, daca ma intrebi pe mine🙂

    1. Nu mi se pare că lumea e supărată pe mediocritate, ba chiar dimpotrivă, problema e că mediocritatea asta nu e asociată cu relaxare și timp liber pentru hobby-uri sau orice altceva. „Cariera aia corporatistă” înseamnă stat peste program, sacrificat serile ca să ieși în team building cu colegii și cu șefu’ (ca să-l poți pupa în cur mai abitir) și așa mai departe. Nu prea mai există joburi care să te lase să respiri, chiar dacă sunt neinteresante. Cunosc foarte puțini oameni care au aspirații mărețe de a fi world class în adevăratul sens al cuvântului, dar cam toată lumea se mândrește cu faptul că n-au timp nici să respire. La ce bun toate astea, sinceră să fiu, habar n-am.
      Altminteri, da, îmi place să scriu, asta fac pentru bani, și ăsta e planul meu B, cu care n-o să fie o tragedie dacă rămân.

      1. N-as zice ca lipsa timpului liber e problema. Cu zile de concediu, weekenduri, „childcare leave” si sarbatori nationale se strang vreo 150? de zile pe an in cazul meu. Suficienta relaxare si timp liber, nu pot sa ma plang. Problema ar fi ca iti cam ia din atentie. In timpul ala liber poti sa faci sport cat vrei, de exemplu. Ce e greu e sa-ti imparti mintea in prea multe directii. Nu merge sa stai pe pilot automat si cu gandul la altele ca te lasa la bariera concurenta interna. Nu sunt prosti nici aia. Asa ca trebuie sa lasi cartea sau blogul pentru alta data si sa stai acum pe chestia aia pe care n-ai inteles-o pana o intelegi si sa-ti faci in cap planul pentru maine. Asa ca daca visul tau era sa te faci matematician, o sa fii unul slab. Dar daca oricum ai fi fost unul slab, si pe deasupra si sarac, nici supararea nu mai e asa mare. In calitate de corporatist mediocru ai contribuit la creearea unui mediu stabil, productiv, etc. in care altii mai talentati decat tine pot sa se afirme pentru ca au de la cine sa primeasca o bursa de studii, timp in care nici tu nu te-ai simtit prea rau.

        Dar asta e, pentru cine are variante mai bune, by all means🙂

      2. Nu știu unde lucrezi tu și care e situația ta, eu mă refer în special la oamenii de vârsta mea și din mediul meu, „twenty-somethings”, „fără obligații”, care sunt exploatați la maximum de mediul de lucru. Nu știu prea multe persoane care să Nu facă overtime neplătit. În unele cazuri se duc acasă spre miezul nopții și câte unul mai perseverent doarme și la serviciu. Ba chiar a devenit un soi de medalie de onoare. E rușine să zici că ai timp liber! Unde o fi tineretul ăla leneș de care se plânge lumea mereu, dracu știe, că eu nu-l văd.

        Mă rog, revenind la mediocritate, nu e o idee pe care să vreau să o promovez pentru că nu se potrivește firii mele. Am foarte puțină răbdare și atenție pentru lucruri care nu mă stimulează intelectual, și dacă mi-ar spune cineva „This is it, for the rest of your life” în legătură cu o viață de corporatist mediocru, fie ea și confortabilă, m-aș arunca de pe un pod prompt.

    2. depinde de fiecare. mie daca mi-ar fi spus vreunul ca tot restul vietii o sa fiu un intelectual „valoros”, dar neinteles, plin de griji si mai ales sarac, m-as fi aruncat (rectific, l-as fi aruncat pe el :D) de pe un pod.

      am prins si eu cateva nopti la birou, in romania, dar aia erau niste tampiti. dar si atunci am stat mai mult pentru ca am vrut eu sa fac pe eroul (varsta, chestii). nu prea mi-a iesit. acum trimit acasa tineretul care vrea sa se afirme, ca sunt unii care inteleg mai greu😀 pe la ora 7 gata, s-a incheiat. colegii din londra „sparg usa”, cum se spune, pe la ora 5 din cate am vazut. in germania e si mai si. prin asia e mai greu, dar pana la urma pricep si aia. din exterior auzi tot felul de horror stories, dar din cei cu care am eu de-a face nu e nimeni in vreun pericol de la prea multa munca. din contra, e plin de lenesi bine platiti mai ales acolo unde legislatia nu te lasa sa-i dai afara. nu pot sa generalizez pe baza experientei mele, dar observ ca se plang si de bani si de timp liber inclusiv aia care ar fi cazul sa se abtina. ce-i drept, majoritatea au peste 30 de ani. aia sub 30 sunt cam overworked and underpaid.

      oricum, mult succes cu planul A, sau daca nu macar cu planul B, si sper sa ma mai primesti de cititor pe aici🙂

      1. Cred că până la urmă hiba e că oamenilor nu li se oferă posibilitatea să facă ce li se potrivește mai bine. Unii or să-și dorească o viață confortabilă fără tămbălău, alții or să-și dorească să fie artiști înțeleși sau neînțeleși, dar nu prea e loc și toleranță pentru diferențe, toți trebuie să batem toba în aceeași direcție, și de aici frustrări. Mă bucur să aud că mai e cineva de acord cu mine că tinerii sunt subapreciați și overworked. O spun fără ironie, chiar e ceva deosebit,altminteri tiradele împotriva tinerilor par să fie la ordinea zilei peste tot.

        Altminteri, mulțumesc pentru urări, și na, sigur că ești binevenit să citești aberațiile mele când dorești, dacă îți face plăcere😀

      2. daca tot ai adus vorba, hiba aia e destul de greu de rezolvat – m-as bucura daca am fi de acord la capitolul asta. trebuie sa faci un sistem care sa permita fiecaruia sa faca ce-i place, dar sa si aiba in acelasi timp suficienti bani de mancare, de internet si de aifon (sau macar un samsung) pe care trebuie sa le produca cineva in schimbul a ceva din partea ta. nu stiu ce te faci cu ala caruia ii place doar sa se uite la seriale si meciuri de fotbal. daca m-ai pune pe mine la butoane, de exemplu, mi-ar fi frica sa schimb ceva fundamental la sistemul actual incat sa fiu sigur ca da greater good for the greater number. nu de alta, dar poate sa iasa si mai rau. schimbari marunte as incerca, mai ales in scoala, dar cu restul mai usor.

        asa ca atat timp cat nu suntem in stare nici unul sa ne facem aifon, si nici nu prea vrem sa traim fara, tre sa facem ceva util pentru altcineva, si ala pentru altcineva etc. si cum ala hotaraste de capul lui ce e util pentru el, la faza asta cel mai prost o sa iasa artistul neinteles. de-aia ii tot dau eu cu mai bine amator si bogat decat profesionist si sarac. tie iti doresc sa fii profesionista si bogata, bineinteles🙂

        scuze ca am dat-o pe teoria chibritului de la ASE

      3. A, da, bine, si noua ni s-a spus la masterul de film „Don’t quit your day job”. E greu sa fii artist profesionist. Nu vreau neaparat sa fiu artista full-time cat sa am cat de cat o anumita cantitate de feedback pozitiv si apreciere pentru ce fac.
        Mi se pare totusi ca e o diferenta intre a face numai ce te taie capul si a fi presat sa faci lucruri pe care le urasti. Am un prieten care plange ori de cate ori vorbeste de jobul lui in vanzari😀

      4. b.a. – asa de mult mi-a plăcut ce-ai spus in absolut toate postările, ca era să-ți trimit un friendship request, dar imediat mi-am adus aminte ca nu suntem pe FB aici.
        Subscriu la tot ce spui pt ca sunt artist plastic profesionist, cu tot cu scoala de arta din școala primara începând (clasa a 5-a cum era pe vremea mea) plus liceul de specialitate si terminând cu post-uni in domeniu.
        De o viata întreagă deci…si știu ca nu exista reguli pt succes, exista doar un sinergism cu soarta iar șansele sunt aceleași ca la loterie, nu mai mult si nu mai puțin de atât.

        Nadia, dacă crezi ca tu ai șansa certa sa câștigi 1 million pounds la lotto înainte de-a împlini 35 de ani, înseamnă ca ai șanse egale pe toate planurile.
        Daca ai îndoieli însă in ce privește loteria, stai calare pe scris pentru ca la asta te ridici la suprafața ca uleiul in blogosfera românească și in ce privește asta nu cred ca ai nici tu însăți dubii din cate vad.

        Tot ce simți si suferi Nadia draga a fost simțit si suferit deja de generații intregi – sa nu te superi ca ma repet: been there, done that myself and all those creators before you. Iar in ce privește munca si ore suplimentare neplătite cu sutele am făcut si eu si la 25 de ani si după 55 de ani!
        Sorry…

        Ai indubitabil talent la scris, muuuult peste average. Stilul epistolar este un stil literar, nu e doar pt foiletoniști.

        Talentul tău la desen este puțin mai average, dar in animație si in postmodernism nu contează – vezi Matt Groenning, nu?
        Talentul azi in arta e o mare rușine si un cumplit impediment, mai bine mai puțina abilitate si mai multa stângăcie… Doua vorbe: Tracey Emin. Google her.
        De fapt ‘talentul’ e 99% execuție si tehnica – ce nevoie ai de astea în post-postmodernism…? Cine le mai apreciază sau înțelege? Pensionarii de pe strada? Criticii pensionari merg pe deconstructivism si conceptual, că vor să pară ca au contemporary clues…si ca sunt ‘vizionari’ si ‘tineri inside’.
        Bullshit cu mult mac de-asupra.

        Generației tale talentul si tehnica ii face deosebita greata. Asa li s-a spus ca trebuie
        Bătrânii nu sunt luați in seama de absolut nimeni, nici măcar de copii lor. F Bourgeois cred ca a fost singura babă care a făcut excepție si Monet si Mandela singurii moși. Toti ăștia acum sunt morți – sal’tareeee…putem juca tontoroiul cum avem chef si placere, direct pe mormintele lor. Se poarta asta la nebunie.
        Chestia cu ‘Cine nu are bătrâni să-și cumpere’ e ceva de cronică medievală foarte mâncată de molii…
        Deci nu-ți bate capul cu ore de desen si tehnici inutile de care o sa se bucure doar mamele si bunicile prietenilor tai.

        Te supără sinceritatea mea brutală?
        Sorry, not my intention. Dar nu știu cum să exprim altfel înțelegerea și experienta mea.

      5. Nu-s pe dinafară cu arta (post)modernă, dar pe mine nu mă interesează direcția asta considerată high art (și unde se află grosul criticilor deconstructiviști), mă interesează ilustrația pentru copii, animația, benzile desenate și alte lucruri de felul ăsta care sunt în general disprețuite de high art, funcționează după alte reguli și sunt tehnice în mai mare măsură. Indiferent ce părere ai despre Matt Groening, Familia Simpson respectă regulile tehnice ale animației, nu poți lua un om de la coada vacii și să-l pui să animeze un episod din senin. În timp ce patul nefăcut al lui madam Emin poate fi reprodus de oricine. Așa că vorbim despre lucruri diferite, cred.
        Altă chestie e că Tracey Emin are 50 ani, nu e generația mea, nu am făcut-o noi celebră. Nu mă supără sinceritatea, în nici un caz, dar mă supără generalizările de felul „generației tale îi place X, nu-i place Y”. Suntem indivizi, și ne plac lucruri diferite, iar în nișa care mă interesează pe mine există cantități industriale de tineri cu talent și care stăpânesc și tehnicile necesare. Dacă postmodernismul ar fi cuprins totul așa cum crezi tu, nu mi-aș mai frământa creierii cu întrebări, că la bullshit mă pricep și eu.:D

  4. Eu gasesc curajos din partea ta de a vorbi pe blog despre relatia ta cu propriile creatii, care mi se pare o chestie destul de intima, mai ales ca se pare ca e una fondata intr-o oarecare nesiguranta in propriile tale capacitati. M-as fi asteptat la o mai multa aroganta din partea cuiva care vorbeste despre ea insasi la persoana 3-a.

    Cat despre desenele tale, mie personal imi plac, nu stiu cat de ‘arta’ sau ‘good art’ sunt.. dar dupa mine par sa transmita personalitatea si sensibilitatile tale. Eu m-as simti ciudat daca lumea ar putea sa ma cunoasca (sau sa creada ca ma cunoaste) printr-un mijloc atat de necontrolabil. Onestitatea asta e dupa mine calitatea lor principala. Bine, si am ras la ‘polite telephone manor’, mai ales la expresia bittersweet din ochii nefericitei case-telefon, desi n-am comentat.

    Alte animatii pe care le-am vazut pe net mi se par ca discuta in general idei mai putin legate de creatorul lor, mai legate de societate in general (sau poate de astea sunt populare, ceea ce explica de ce le-am vazut si eu care nu ma interesez de chestii din astea in mod special).

    In schimb pot sa zic desenele sau animatiile tale intr-adevar, nu starnesc atatea discutii ca un argument scris, sau, pentru ca lumea stie ca si scrii, asteapta articolul. Poate iti trebuie o audienta mai larga. Incearca reddit (reddit.com/r/animation, sau poate unul similar).

    1. Multumesc pentru sugestii. Nu cred ca vorbesc despre mine la persoana a III-a din aroganta ci pentru ca ma amuza intr-atat propriile neindemanari, ghinioane si in general nepotriviri cu Universul incat incerc sa le privesc mai detasat sa sa nu intru in Pamant de rusine.

  5. Trandafirul nu se intreaba daca floarea lui este floare adevarata, la fel cum gaina nu se intreaba daca oul ei este for real. Si exemplele pot continua la nesfarsit… Fa ceea ce faci cu inima deschisa fara sa ai nici o asteptare legata de rezultatul final. Florile infloresc si asteapta polenizatorii, care vor veni cu siguranta…

  6. Nadia, pe Tracey Emin n-am făcut-o noi, generația mea ‘Mare’ pentru ca noi suntem artiști, nu critici si nu galeristi. Artiștii n-au varsta, au doar pasiuni și idei – Tracey nu contează ca are 50 sau 20 de ani – contează CE FACE.
    Au făcut-o cine este doar discursul critic contemporan, criticii, teoreticienii contemporani, bazat pe aceeași teorie pe care ti-au predat-o și ție la scoală pt ca orice ai face, teoria în „Arte’ este aceeași, indiferent de domeniu.
    Postmodernismul lor a proclamat-o pe Emin un punct de ‘referința’ și e un punct de referința de tot rahatul, ca și Jeff Koons si de ce nu, ca și Andy Warhol – ma doare direct undeva ce crede lumea despre el – a fost un simplu comerciant ca si Koons SI AMBII ÎMPREUNA CU EMIN SUNT DOAR NIȘTE OPORTUNIȘTI.
    Nu-i adevărat ca arta de azi disprețuiește ce faci tu defel, ( poate in Romania, nu în lumea larga) pt ca delimitările de alta data s-au încețoșat deja de decade întregi – tu nu vezi ca street-art e în toate galeriile din moment ce aia au văzut ca SE VINDE? Iar benzile desenate (comics) de la Roy Lichtenstein încoace deja au devenit high-art, nu?!
    Comercializarea artei contemporane nu poate fi divorțata de comercializarea designului și ce te interesează pe tine merge pe linia aceleiași teorii critice, ca vrei tu Postmodernism sau nu – de-aia m-am referit la niște procedee și proceduri valide atât pt ce ai visat tu sa faci ( si încă visezi, ceea ce e bine si o sa faci, pt ca vrei si aia iar e bine) cat și pt ce am visat eu sa fac, cândva, când eram mai tânăra.
    Acum nu mai visez, acum fac exact ce vreau și cum vreau și pun în port-folio și în atelier și nu doresc nici sa expun de 3-4 ori pe an cum doream odată, nici sa le vând imediat și neapărat – fac ce fac doar pt mine și din pura pasiune personala, ignorând critica și publicul, de care ma doare în cot, pt ca și unii și alții sunt snobi; iar publicul e dus de nas de cei ce creează pe banda rulanta alde Tracey Emin peste tot, în toate domeniile artistice (adică de creație). Pt ca multimedia nu poate fi separata de creație – orice ai face și nici de talent – iar eu la asta m-am referit și nu cred ca tu ai înțeles exact.
    Știu cum se face animația Nadia, am făcut un filmuleț animat și eu, unul de 15 minute (e destul cred eu pt primul, mai ales ca l-am făcut la scoală în mai puțin de 1 semestru) folosind Director 4 când ala era ultimul răcnet, dar mi-am dat seama ca as dori sa fac asa ceva doar de dragul artei – ori în domeniul ala nu merge pt ca trebuie sa fii puțin mai comercial ca orientare, iar pe mine asemenea latura nu ma interesa (reclama, pliantul, paginația de jurnal etc nici atâta, deși din asta se poate trai mai bine decât din high art)
    Ilustrația de carte însă m-a interesat în salturi și am și ilustrat vreo 4-5 cărți la viata mea, am făcut și o grămada de afișe (postere) deși nu sunt chiar 100% grafician – dar nu exista frontiere exacte intre foarte multe domenii de creație in ziua de azi sau de ieri ( începând de prin anii 85 încoace) iar mie îmi place încălcarea asta de frontiere🙂
    Când vorbesc de generația ta înseamna doar ca ii observ, ei nu sunt neapărat un mister sau ceva abscons pt mine, fiica-mea a absolvit și ea Multimedia, eu mi-am făcut masteratul având și colegi care erau cu 10-15 ani mai tineri decât mine…deci știu cum gândesc tinerii – de-aia ziceam – ce-ți pasa de ore de desen și perfecționări – la ce-ți trebuie? Everything goes today.
    Pana si Tracey Emin si toti epigonii ei sunt încă luați în brate, n-au căzut încă în dizgrație – unii sunt mai tineri ca tine cu 5-7 ani!
    De-aia ți-am zis ce ți-am zis – aia a fost o incurajare decât ca nu cred ca tu ai luat-o asa. De-aia ți-l dădusem exemplu pe Matt Groening – desenul lui nu e academic sau nu are dexteritatea ilustratorului de comics, nu e Disney și cu toate astea uite unde a ajuns pt ca Postmodernismul I-A DESCHIS USILE.
    Hanna si Barbera nu l-ar fi acceptat nici morți, nu?
    Sper ca acum m-ai înțeles mai bine?

    PS. Eu as zice ca deși am ilustrat 2 cărți pt copii înainte de-a avea copii, cel mai bine am reușit în ilustrație după ce am avut copii🙂 dar nu e o regula obligatorie.
    Oricum, pe mine m-a ajutat sa înțeleg mai bine puțin ce avea priza la copil (clientul) și la părinte (cumpărătorul)🙂

    1. Mi-ar placea sa aflu mai multe despre experienta ta ca artist plastic, poti sa-mi scrii si pe email daca vrei.🙂 Mi se pare neproductiv sa avem discutii in contradictoriu vizavi de postmodernism/generatii in arta, etcetera. Pana la urma e loc pentru toata lumea, iar curentele noi traiesc in paralel cu cele vechi, nici cartile n-au murit cand s-a inventat radioul, nici radioul cand a aparut televiziunea, etc, noul si vechiul, dar mai ales lucrurile diferite traiesc impreuna peste tot, in orice domeniu. Eu nu-mi doresc in mod deosebit sa critic curente si artisti care nu-mi plac pentru ca nu mi se pare ca imi iau mie din tort, fiecare cu treaba lui.

      1. Da, nu-i musai sa critici curente și artiști, e destul sa faci recenzii😉
        Însa vorbeai mai sus și de scoală de arte, (din care eu nu m-am reatras la vremea mea) etc și ai zis și asta de mai jos în ghilimele chiar la început. Ceea ce zgreapțănă pe la ușile mentale ale teoriei din capul cititorului blogului tău, nu? Nu al fiecăruia, ci doar al celor care s-au războit cu teoria și cu criticii cat de cat.🙂
        „orice poate fi artă dacă intenționezi să fie artă, or din punctul ăsta de vedere girafele mele sunt mai artă decât orice scoate Disney sau alt mare studio, chiar dacă ei au o mulțime de oameni infinit mai talentați și mai muncitori, pentru că misiunea lor e în primul rând să vândă jucării și brelocuri și să întoarcă banii cu lopata (ca să își poată cumpăra încă 5 Merțane niște Executivi care n-au nici o treabă cu arta), nu să își exprime scenaristul Xulescu sau animatorul Ygrecescu emoțiile artisticoase.

        Așa că probabil întrebarea corectă e mai degrabă: but is it good art?”

        La asta eu as adăuga precum ca Merțanele nu sunt ceva după care americanilor le curg balele nici pe un sfert cat romanilor și la ei alea sunt mașini ieftine pt familiști burghezi cu 4 plozi, iar Disney, moșul original răposat n-a prevazut ce vor face administratorii advocați după moartea lui cu moștenirea respectiva, tocmai pt ca el a fost un artist adevărat și talentat și sincer și foarte inovativ și care în viata vieții lui nu și-a imaginat ca arta se va numi în viitor Art Industry și o va lua asa de rău razna încât sa vândă brelocuri…si nici ca epigonii lui vor încerca sa-l emuleze la infinit pana la tocire totala…
        Iar advocații aia bine au prevazut ei ca pana și eu o sa cumpăr o umbrela cu Mickey Mouse de la Eurodisney acum 2 ani când m-a prins ploaia pe acolo…

Comentariile sunt închise.