Eu n-am fost niciodată tânără

…mă gândeam eu mai deunăzi într-un autobuz cu etaj, în care eu stăteam la parter. Deși, de fapt, teoretic și cronologic, încă mai sunt- cel puțin dacă judecăm după abonamentul de tren pentru Persoane Tinere pe care îl mai am încă un an pentru că l-am făcut pe ultima sută de metri la mustață, cu câteva săptămâni înainte să mi se termine, oficial, tinerețea aprobată de Căile Ferate britanice. Iar dacă mă iau după programele pentru tineri antreprenori pentru care am mai lucrat p-aici la plimbat hârtii, atunci, ehei, mai am câțiva ani buni în care să fiu tânără fără să fiu antreprenoare (dar cu consolarea că aș putea să fiu dacă nu mi-ar fi prea lene). Totuși, tânără-tânără, ca fetele astea cocoțate pe papainoage care fac gălăgie în tot autobuzul- n-am fost niciodată, mi-am zis.

Și asta nu pentru că n-aș fi fost niciodată cocoțată pe papainoage (platforme a la Andre circa 1999, nu pantofi cu toc. N-am încălțat niciodată pantofi cu toc adevărați) sau machiată ca și cum aș fi căzut cu fața într-o cutie cu acuarele, ci mai mult pentru că și atunci când eram în postura respectivă n-aveam deloc tragere de inimă, mi-era o lene să mă bâțâi de pe un picior pe altul, n-am înțeles niciodată de ce dansează lumea și ce rost are, darămite să mai și urlu și să chiui cât să umplu un autobuz întreg. De-aia, ori de câte ori văd un grup de tineri petrecăreți entuziaști, caut cu privirea o Nadia printre ei, una plină de lehamite și pe jumătate adormită, dar până acum n-am zărit, și d-aia mă gândesc că tineretul autentic, și din ziua de azi și de acum cinci ani când eram eu la vârsta clubărelii, chiar se bucură la asemenea chestii, țopăit, chiuit, petrecere și alte alea, și îmi dau seama că eu tânără n-am fost niciodată.

Uite, toate lucrurile astea cică pline de antren și adrenalină pe care le fac tinerii, droguri, băutură, sex pe apucate, n-am reușit niciodată să-mi dau seama de ce sunt mișto. De curând am refuzat să-mi scot o măsea de minte pentru că nu-mi place să pierd controlul propriei persoane în nici o situație și mi-a fost frică să mă adoarmă, așa că acum măseaua continuă să-mi sape liniștită în falca de sus, și ori de câte ori mă spăl pe dinți și mai ciobesc o bucată din ea și zic AU! mă gândesc că sunt o tăntăloaică, dar tot degeaba îmi explică ăla sau ălalalt plin de spirit tineresc ce bine e să vezi elefanți roz pe pereți sau să te lovească paranoia când te droghezi cu nu știu ce chestie care îți face creierul fundă, la fel de atrăgătoare mi-ar suna perspectiva de a-mi bate singură cuie-n tălpi. Când vreun amic își amintește plin de nostalgie ce bine era la agățat în cluburi în tinerețe, eu mă gândesc doar ce HPV o fi plimbat nenea de la una la alta. Iar când îmi povestește câte unul ce bine s-a distrat sâmbăta trecută când s-a îmbătat criță, a vomitat în sufrageria lui taică-su când a ajuns acasă, a adormit pe veceu și s-a trezit cu o senzație de explozibil în scăfârlie, mă întreb dacă oi fi eu prostovană de nu înțeleg în ce constă distracția în treaba asta. Nu zic, vinul de pildă e gustos, dar ce om normal nu s-ar opri din băut când simte că începe să i se facă rău? Și de ce-ai mai face asta și a doua oară? Tineretul ăsta, nu din ziua de azi, ci și din ziua de ieri, și din toate zilele în general, n-are nici în clin nici în mânecă cu mine.

Am fost o singură dată în viață în Vama Veche, unde se adună oamenii tineri în spirit în țara de baștină, cică- de un 1 mai când m-a plouat de m-a ciuciulit iar apoi am dormit într-o rulotă a cărei ușă nu se închidea și care costase cât o cameră. Plus că stațiunea în sine e la mama naibii, plaja e murdară, iar la Stuf era tot Rihanna și alte muzici pop prefabricate, deci n-am înțeles în ce consta boemia. Mi-a ajuns, să vă zic sincer, de pe litoralul românesc cel mai mult mi-a plăcut întotdeauna la Neptun-Olimp, unde mă duceam cu mama în copilărie, e și haltă de tren, sunt și hoteluri cu baie la cameră, tinerii pot să doarmă în cort, mie mi-au fost mereu dragi patul și baia complet utilată. Pentru că după cum vă ziceam n-am fost niciodată tânără. Și când mă uit la fetele astea pe papainoage și cu chiloți pe post de pantaloni scurți, în loc să fiu nostalgică sau, ca ăia care se cred mai deștepți, disprețuitoare, îmi vine să le învelesc cu o păturică, să le dau niște șosete pufoase, eu sigur aș fi vrut niște șosete pufoase pe vremea când mă prefăceam că-s tânără, dar lor pare că le place, și atunci, na, ce să mai zic, nu înțeleg, n-am fost niciodată tânără și pace.

Am auzitără de curând un cântec de-l cântă fata aia, Hana Montana, care acum a ajuns mare sexoasă și dezbrăcată, ca toate vedetele copii când cred că s-au făcut mari, și în loc să zic, ca un hipster tânăr, domle, ce-a ajuns muzica din ziua de azi, așa cum se cuvine, am auzit versurile astea:

Asta e casa noastră, astea e regulile noastre,

Și nu ne putem opri, și nu ne vom opri,

Nu vezi că noi este cei care stăpânim noaptea?

Nu vezi că noi estem despre viața asta?

Noi conducem chestii, chestiile nu ne conduce pe noi,

Primim nimic de la nimeni.

și mi-am zis, ok, e drăguț cântecelul, destul de antrenant, dar chiar așa, mamă dragă, să faci greșeli de gramatică în halul ăsta?

Mai trist e că alții de vârsta mea care au fost cândva tineri au început să se prindă că nu durează veșnic, și acum vorbesc de alte alea, de pildă ce trebuie să faci când ești om mare, ipotecă, mașină, casă, nunți, d-astea, plouă cu poze de la nunți pe feisbuc, și e cazul să vă zic că eu n-am fost niciodată la o nuntă și nici nu-mi doresc să mă mărit vreodată, iar carnet de conducere n-am, deci pare-se că nici om mare n-am fost, nu sunt și probabil nu voi fi.

Dar până la urmă poate e de bine. Înseamnă că, cine știe, poate n-o să fiu niciodată nici bătrână.

27 de gânduri despre “Eu n-am fost niciodată tânără

  1. cred ca tu confunzi tineretea cu unele manifestari de teribilism sau doar simple imitatii la ce se vinde prin reclame . te raportezi la un etalon gresit .
    sunt simpatici tinerii la care te referi tu dar doar in masura in care nu deranjeaza sau nu fac „pagube”.
    cred ca ai o problema cu timpul . posibil sa ma insel, posibil sa nu ma insel .

    citesc cu placere postarile tale asa incat succes si inspiratie.

    1. Păi nu eu confund tinerețea cu teribilismul, ci mi s-a tot zis că asta înseamnă tinerețea. Până și un nene polițist după ce mi-au dat unii în cap să-mi fure geanta, mi-a zis- așa sunteți voi tinerii, teribiliști. Deci înseamnă că așa e. Și în general așa era, doar că nu și la mine, mie mi-a zis lumea că sunt retrasă și no fun.😀

  2. „Enjoy the power and beauty of your youth; oh nevermind; you will not
    understand the power and beauty of your youth until they have faded.”
    Baz Luhrmann (scuze, nu m-am putut abtine!).

    Ma tem ca, de ceva timp, tinerii nu mai au modele demne de urmat si nici nu-i mai sprijina nimeni sa-si gaseasca un drum în viata (altul decât cel de-a deveni o pitipoanca maritata cu un mos sau / si un infractor sau un „descurcaret” de profesie).

    Sa-i lasam deci sa „stapâneasca noaptea” urându-le ca trezirea la realitate sa nu fie mai dureroasa decât o mahmureala.

    În alta ordine de idei: încearca sa-ti faci curajul necesar ca sa-ti scoti maseaua care te chinuie înainte sa-nceapa sa te „stapâneasca” printr-o infectie zdravada sau alta complicatie… Succes!

    1. Nu, nu, nu, în nici un caz să n-o dăm în „tinerii din ziua de azi nu mai au modele”asta e o prostie. Ce să zic, că ce modele aveau acum 50 de ani, sau acum 100 de ani. Și ce perspective aveau mai ales femeile, în afară de a se mărita cu cineva? Nici una. Eu nu sunt nostalgică după un trecut mai bun imaginar în nici un fel. Dimpotrivă, cred că societatea per ansamblu s-a schimbat în bine de-a lungul anilor, chiar dacă a rămas de căcat în multe privințe, că deh, ăștia suntem noi ca specie.

  3. parca as fi eu. La HPV si alte boale ma gandesc si eu cand ii vad pe altii cum sar din floare in floare. Sa fii tânar inseamna aparent sa ti se rupa de sanatatea ta, dar eu sunt ipohondra si nu-mi permit luxul asta🙂

  4. Chestii practice: Se poate scoate o masea de minte si cu anestezie locala, probabil ca in Regat doar daca insisti bine pt o lidocaina injectabila. In Romanica e procedura standard, daca ai norocul meu de radacina dubla in V, te poti amuza ulterior ca mine retraind scena in care stateam intins la 150 grade pe scaun cu gura cracanata facand gutural „AAA” si dentistul intins si el peste pieptul meu, complet transpirat pe tample si ceafa smucind repetat cu amandoua mainile de cleste si icnind din cand in cand infundat de la efort.

    Disclaimer: Mie imi plac tinerii, si aia de azi si aia de alaltaieri si nu cred ca exista vreo diferenta majora intre generatii. Sunt atat de frumosi pentru ca traiesc fara sa se gandeasca la consecinte sau reguli, in totala efervescenta. Din pacate nu dureaza decat cativa ani pana cand majoritatea „revin cu picioarele pe pamant”, se „responsabilizeaza”, simple eufemisme pt inrolarea in tagma dresatilor social, demult pietrificati, anosti in moralitatea subiectiva a erei in care i-a vomat intamplator Providenta. Probabil nu simti ca ai fost tanara ca ei pt ca ai ales – de fapt ti s-a ales, ne nastem sclavii temperamentului – sa iti traiesti tineretea nu prin actiune, ci in celalalt mod veritabil, prin contemplatie. Si asta vine de la unul care in gradinita nu se juca cu ceilalti copii, pentru ca stia de atunci ca ei se joaca (ultimele 3 cuvintele am vrut sa le pun cu Italics, da’ nu stiu de unde).

    Citesc acum Eyless in Gaza si realizez cat de putin se schimba oamenii peste secole. Acelasi material, aceleasi umori, aceeasi hazna fermentand a vietii. In care poti alege constient la un moment dat sa te arunci cu capul inainte, sa stai pe margine incercand sa nu-ti murdaresti decat putin picioarele sau sa ramai in contemplatie de la inaltime, pur si singur, mandru ca un Prometeu cu probleme digestive. Din fericire eu am inteles intr-un final beneficiile vinului sau frumusetea nocturna a Amsterdamului. Sau cea de zi…Viva la revolucion!

    Sau si mai bine: Alea iacta est!

    Sau la superlativ: Fuck all the love you can!

    1. Da, cred că ai dreptate. Îs cu siguranță stilul contemplativ, mai degrabă. Și avantajul e că ăsta nu se demodează așa de rău cu vârsta.😀

      1. Mie mi se pare ca esti o introvertita puternic intuitiva, cu un sistem ferm de valori, prin care analizezi oamenii si cam tot ce ajunge la cunostinta ta. Ca orice introvertita, ai repulsie fata de persoanele (sau personajele) prea zgomotoase/ expansive/guralive, iar compania lor iti consuma energia cu care de obicei te „incarci” in momentale tale de singuratate.
        In ciuda faptului ca ai declarat de vreo cateva ori ca nu te vei casatori, cred ca inconstient tanjesti dupa barbatul care te-ar face sa-ti calci „juramantul”.
        ps. probabil acela va fi un extravertit capabil sa te faca sa-ti doresti sa fii „tanara” in alt mod decat cel …ereditar.

      2. Îți mulțumesc pentru psihanaliză, dar pe final ai cam scrântit-o, atitudinea mea despre căsătorie n-are legătură cu partenerul de viață ci cu părerea mea despre instituția în sine, care e, în esență și la origini, un act de proprietate al bărbatului asupra femeii și progeniturilor rezultante. Nu pot să susțin așa ceva, oricât de mult aș iubi pe cineva.

    1. E imposibil de știut, dar asta cu căsătoria din dragoste și alte siropuri sunt ornamente destul de recente. Presupun că a început ca rezultat al dorinței bărbaților de a fi mai siguri de paternitatea copiilor. Pe urmă, a fost dintotdeauna un mediu propice abuzurilor. Violul marital de pildă e ilegal doar de câteva decenii.

      Acum nu zic că toată lumea trebuie să gândească ca mine. Lucrurile se mai schimbă, și dacă alții vor să îmbrățișeze o re-definiție modernă a căsătoriei drept parteneriat egal, bravo lor și treaba lor. Eu prefer să nu-mi leg căruța de un cal cu un trecut atât de neplăcut- asta dacă am de ales, bineînțeles. Dacă vine mâine un guvern mondial fascist care îi extermină pe toți ăia care nu se căsătoresc, oi căuta și eu să mă mărit.

  5. Aha, ok. Multumesc pentru raspuns.
    Ai dreptate cu mediul marital propice violurilor, insa si cel familial este la fel de propice acestei tragedii, indiferent ca este vorba de o ruda mai apropiata sau mai indepartata, sau de un prieten „al casei”. Ca nu sunt demascate si mediatizate aceste violuri mai mult, nu inseamna ca sunt mai putine. Si mai tragic este cand copilul abuzat creste cu impresia ca ceea ce i se intampla e un lucru „normal”.

    Acum, ce intelegi tu prin casatorie? Bucata de hartie care se capata de la starea civila, ceremonia religioasa ori simplul fapt ca doi oameni se iubesc si decid sa-si ramana fideli? Sau combinatii intre acestea?
    Care dintre cele 3 cerinte crezi ca au fost indeplinite de casatoriile timpurii?
    Cum ai defini legatura primului cuplu din lumea aceasta – oricine ar fi fost, nu neaparat Adam si Eva? Lol, cam multe intrebari la mine in dimineata aceasta, se anunta o zi „intrebatoare”.: )

    O zi frumoasa si plina de surprize placute!
    Daniela

      1. Intrebarile aveau legatura cu afirmatia ta ca institutia casatoriei este „în esență și la origini, un act de proprietate al bărbatului asupra femeii și progeniturilor rezultante.”
        Voiam sa vad daca ai reflectat TU la originea casatoriei sau ai luat definitii de-a gata de pe google.
        Ca sa putem vorbi despre ce a insemnat casatoria la origine (nu ceea ce a devenit ea pe parcursul istoriei) si sa deducem esenta ei, ar trebui sa studiem motivatia primului cuplu casatorit.

      2. Nimeni nu poate studia motivatia primului cuplu casatorit pentru ca probabil dateaza dinainte de istoria scrisa pe hartie. Dar cand in istoria scrisa pe hartie primii 4550 de ani sunt casatorii aranjate si tranzactii de transfer ale femeilor din posesia tatilor intr-a sotilor, si ultimii 50 sentimentalisme cu iubire si fluturasi roz, cred ca e rezonabil sa concludem ca semnificatia casatoriei la origine e mai probabil sa fie aia din primii 4550. De altfel, pana in zilele noastre se pastreaza obiceiul ca femeia sa ia numele sotului, ceea ce consfinteste trecerea ei in proprietatea lui😀

      3. Dar din nou, nu vad relevanta discutiei. Eu nu incerc sa conving pe altii, dar nici n-am chef sa incerce nimeni sa ma convinga ca ma insel. Pana la urma, pe cine deranjeaza ca nu ma marit eu?

  6. Nici tanara nici batrana…
    Te-ai gandit la varianta ca in realitate ai putea fi si una si alta, in acelasi timp? Si ca asa vei ramane?
    Bunica-mea imi spunea Mos Sarchis, nevasta-mea imi spune ca inca nu m-am maturizat pe deplin iar fi-miu era foarte suparat acum cativa ani pentru ca cineva l-a intrebat ‘te duci cu bunicul la patinoar?’.
    ‘Bunicul’ eram eu… la mai putin de 50 de ani!

  7. Nadio, evita sa te crezi deosebita fata de ceilalti, pentru ca nu esti. In aceasta capcana au cazut multi si cad in continuare multi, printre care am fost si eu, si inca simt ca cad destul de des in continuare, dar acum, cel putin, realizez acest lucru si incerc sa lupt impotriva lui.

    Sursa unica a acestui simtamant este mandria, sau iubirea de sine a omului. De aici se trage acest simtamant ca el, omul, n-ar fi ca ceilalti, asa de depravat, ar fi altfel, ar fi cineva deosebit, cineva irepetabil, eventual, un neinteles, care este indreptatit sa-i dispretuiasca pe ceilalti.

    Si eu pe dinafara multi ani de-a randul, paream bland, cuminte, retras, sfios si timid, dar pe dinauntru doar Dumnezeu stia cata mandrie zacea in inima mea, si sentimentul ca eu nu-s ca ceilalti, atat de destrabalat, si ma maguleam mult cand multi din jur se inselau de parelnicia mea exterioara.

    Nadio, daca te intrebi pentru ce e atat de rea mandria la om, e rea pentru ca omoara dragostea fata de celalalt. Nimeni nu poate iubi pe cineva privindu-l de sus. Ca sa poti iubi pe cineva, trebuie sa te socoti mai prejos de el, sa te smeresti in fata lui. Iar cand iubesti cu adevarat pe cineva, te daruiesti lui cu totul, si esti gata sa primesti cu dragoste tot ce are el, inclusiv numele lui, caci in toate ale lui regasesti persoana lui, pe care o iubesti atat de mult.

    Ca sa invingi mandria se poate numai intr-un fel, adica prin a te smeri. A te socoate ultimul om de pe pamant, si a nu fi vrednic de nimic, a-l privi pe celalat mereu mai vrednic decat de tine, abia atunci o sa-i poti iubi usor pe oameni si o sa treci cu vederea usor greselile si imperfectiunile lor, stiindu-te pe tine mai pacatoasa ca ei, acest lucru ti-l zic din propria experienta. Si sa stii ca mandria este o patima, iar in spatele fiecarei patimi sta un duh viu, un duh rau care intretine mereu aceasta patima, numiti si demoni sau draci in popor. Un om mai sensibil mereu simte influenta acestui duh rau cand e prins de vreo patima anume. La faza cu obsesia nasturilor, ai intuit bine amestecarea in treaba respectiva a demonului.

    Mai multe despre lucrarea demonilor vei afla citind aici

    1. Dragă Jesus Freak,
      a trebuit să îți scot linkul, din păcate, pentru că nu am nici o intenție să fac reclamă la aberații mistico-religioase pe pagina proprie. În rest, tu zi acolo, că nu te ascultă nimeni. Un singur sfat îți dau: încearcă să folosești un vocabular mai contemporan. N-o să ai nici un succes cu propaganda religioasă, în anul de grație 2013 (aproape 2014!) dacă o să continui să vorbești în cuvinte care erau deja scoase din uz prin 1850. Învață de la Jesus Freaks americani, care angajează tineri arătoși, veseli și simpatici prin care să-și răspândească spălarea de creiere.

      Asta dacă vorbești serios. Da io sper totuși că glumești.

      1. servus. mama, l-am vazut pe nenea asta care ti se adreseaza cu „Nadio” si am stiu: un minunat legionar ultra-ortodox. apoi am dat scroll si am vazut ca tu ii spui clar si frumos „draga Jesus freak”. m-am spart de ras. si da, faza ca vorbesc de inca ar fi pe vremea lui Stefan cel Mare si orice-altceva-numai-sfant-nu ii face pe acesti omuleti si mai greu de suferit. chiar, ai vreo idee ce e cu trendul asta acuma ca toata lumea sa fie deodata nationalista si eventual mega-ortodoxa din senin? pe bune, ca nu mai e doar ceva moda printre babe pe care cauta moartea pe acasa si ele se bat sa pupe ciolanele pe la manastiri, ci o treaba care prinde la oameni tineri si nu ma refer aici doar la tembeli de astia cu bentite tricolore sau pitipoance pe care le apuca dorul de casa prin londra, ci la oameni cu ceva neuroni incap, de la care ai alte asteptari.

      2. Aoleu, e și legionar? Ce bucurie pe mine că m-a găsit. Mi-a trimis și un email lung cu tot felul de fișiere dubioase atașate, despre necesitatea întoarcerii mele la calea cea dreaptă. Cred că omul n-are toate bilele în scăfârlie.

        Am observat și eu că e un trend de resuscitare a extremei drepte în spațiul public. Nu e numai în România, ci peste tot în Europa- vezi crimele comise de extrema dreaptă din Grecia, partidele fasciste din Europa de Vest care câștigă tot mai mult teren la alegeri etc. E foarte, foarte îngrijorător. Cine nu învață nimic din greșelile trecutului e condamnat să le repete, cum zicea o vorbă, și se pare că lumea n-a învățat mai nimic din pățania cu Hitler și ai lui.

  8. nu vreau sa fiu naspa si sa scriu romane in comentarii, dar nu m se pare frumos sa comentez la comentarii si nu la articol. si din motive estetice, am zis ca mai bine mai pun un comentariu, decat sa scriu in format de pomelnic😀
    cat despre tinerete, fiecare face ce vrea, cand vrea. daca tu ai ales sa faci altceva in loc sa te duci in cluburi si sa bei pana nu mai stii de tine, respect. respect nu pentru ca ar o decizie morala sau ceva zeama din asta care s-ar traduce in „uite ce fata cuminte!”, ci pentru ca nu te-ai dus cu multimea doar pentru ca asa fac si ceilalti. ai ales sa faci ce iti place tie si asta conteaza.
    gata, nu iti mai ocup din spatiu pe blog. numai bine!

  9. Uneori cand te citesc Nadia, sunt tentata sa-ti spun ca te citesc asa cum m-as reciti pe mine, cand eram de varsta ta in Precambrian, inainte de Strainezia, cand nu erau bloguri si FB si alte realitati sci-fi similare si cand putea oricine sa-ti arunce caietele in foc sau la gunoi sau pe unde-or fi ajuns cu valiza aia furata cu tot.
    Dar m-am abtinut pana azi, pt ca nu vreau sa-ti inchipui ca e un fel de cobire asta sau o prevestire ca tu o sa devii ‘eu’, cea care scrie aici, deoarece tu mai ai sansele ale caror porti pt mine s-au inchis demult si meriti o soarta mai buna – fie doar si pt faptul ca tu ai norocul sa nu-ti tii caietele intr-o valiza pe care sa ti-o fure cineva.

    Altfel, uneori, aproape ca ma irita sa constat cat de la fel am evoluat noi doua, cu ganduri si fapte si desene si vise de animatii si alergat dupa joburi si ofuri si proteste, nu de alta, dar cum se poate ca fiica-mea sa fie atat de altfel decat tine, iar tu sa fii atat de asa cum imi imaginam ca poate fi o fiica a mea daca o s-o am, desi n-o planificasem niciodata?
    O am si nu e absolut deloc cum mi-o imaginsem eu ca va fi (ceea ce e OK pt ca in felul ei ea e all right ca om, decat ca nu ne regasim in nici o preferinta sau pasiune).
    Pe tine te-as infia ca pe o compensatie poate nemeritata, dar n-am nici o avere sa-ti las, asa ca n-are rost sa impart putinul meu (unii pot citi aici ‘saracia mea’) cu 2 fete in loc de una. Baiatul nu-l pun socoteala ca doar de fete vorbim aici.

    Sa nu crezi insa ca de-aia te tutuiesc pt ca asa fac din principiu babele care au fost tinere in Mezozoic si li s-a suit la cap ca fiecare rid merita o politetze la persoana a treia din partea interlocutorului, in vreme ce ele trebuie sa pontifice de sus din turla, furnicilor de pe jos. Tutuiesc pe toata lumea si toata lumea ma tutuieste pt ca asa le cer/ii rog pe toti, explicand mereu ca in spatiul virtual asa e mult mai democratic, mai prieteneste, mai comfortabil si mai economicos la dactilografiat. Nu ca tin mortis sa demonstrez ca as fi economicoasa…dupa cum se vede clar.
    Altfel as ciripi doar pe Tweetter.
    Da, stiu, ar fi cazul sa croncanesc pe ceva blog si nu aici, dar tot aman, de parca moartea ar ceva optional.
    O chestie mioritica, nimeni nu e scutit. (Ma refer la lene)

    Revenind la turma, desi m-am straduit sa invat sa dansez la vremea mea ca sa nu ma tot ia peste picior colegii de adolescentza, n-am prea reusit sa perfectionez arta cu pricina mai mult ca un pirat cu un picior de lemn, cu toate ca ar fi un exercitiu fizic bun pt inima, din cate aud. Pt inima am compensat cu fumatul, fiidca desi la fel faci fum fara flacara, vezi si gandesti prin norul lui mai clar decat prin fumul unui bong.

    Nici de imbatat nu m-am imbatat cu mare convingere decat o singura data, pe la 20 de ani, cu vodca – voisem sa vad cum era sa te imbeti. Am vazut, nu mi-a placut si-am ramas cu aceleasi nedumeriri ca si tine, desi pot sa beau un pahar intreg de ceva alcoholizat si n-adorm cu capul pe masa instantaneu, decat daca as gusta si din al doilea putin mai mult de un sfert.
    Chestia cu adormitul a fost asa de pe cand am experimentat niscai beri reci in veri fierbinti cu prietenii din Mezozoic, azi niste reptile cu pielea creatza si cam solzosi, pe care n-am reusit sa-i impresionez nici macar cu vreo betie. Mea culpa.

    Am acelasi sentiment ca si tine – nu pot, nu vreau si nu ma intereseaza nici macar in gluma sa las substantze bizare sa-mi controleze gandierea sau miscarile cu exceptia unei eventuale migrene sau alte dureri (care te pot controla mai abitir ca o substanza chimica as zice eu) si care daca ma controleaza, le omor cu 1-2 tablete de Nurofen de vreo doua ori pe an; sau la dentist, unde nu-mi pasa ce se intampla, numai sa treaca repede, ca pe vremea cand mi-a pasat prea tare, am platit cu niste masele, dupa care mi-a fost un dor nostalgic toata viatza.

    Singurele lucruri in care vad deosebiri mari intre noi ar fi dragostea neconditionata fatza de animale (inclusiv caini) si placerea de-a zbura cu avionul oriunde, oricat de departe, doar sa va locuri vechi si oameni noi.
    Pfiu! Ce bine totusi.
    Altfel intram la idei, m-as fi gandit c-am expirat si m-am reincarnat cu o treapta mai sus pe scara intamplarii, iar pe scaunul asta sade stafia mea dintr-o existentza trecuta.

Comentariile sunt închise.